Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 129/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Sentința nr. 129/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga judecător
- - - - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ, formulată de reclamanții, P I, și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL BACĂU,având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la cea de-a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care, având în vedere că prin acțiune s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, mențiune cu care au fost citate părțile, însă acestea nu au formulat concluzii.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 1979/110/8.04.2008 reclamanții, P I, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BACĂU pentru a fi obligați în solidar la plata privind drepturile salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective acestora, precum și efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 instanța a ridicat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului. Prin sentința civilă nr. 405/15.09.2008 Tribunalul Bacăua admis această excepție, declinându-și competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BACĂU. pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut aplicabilitatea art. alin. 1 și art. II alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008, precum și dispozițiile art. 2, art. 3 și art. 158 din Codul d e procedură civilă.
La Curtea de APEL BACĂU cauza a fost înregistrată sub nr. 642/32/6.10.2008. Pentru termenul de astăzi părțile au fost citate cu mențiunea de a formula concluzii cu privire la competența materială în primă instanță a Curții de APEL BACĂU.
Verificându-și, la rândul său, competența de a soluționa acțiunea în primă instanță, curtea de apel constată următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici la Curtea de APEL BACĂU, fiind salarizați potrivit Ordonanței Guvernului nr. 6/2007.
Prin art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției a fost stabilită competența de soluționare, în primă instanță, a curților de apel doar pentru cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivitOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivitOrdonanței Guvernului nr. 8/2007privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare.
Niciunul din cele două acte normative vizate de textul menționat nu reglementează salarizarea funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești. Astfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 reglementează, potrivit art. 1 alin. (1), salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari; Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, precum și salarizarea și alte drepturi ale personalului de specialitate criminalistică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, precum și ale personalului de instruire fără specialitate juridică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, ersonalul p. auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni, iar conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Constatând, așadar, faptul că funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești nu le sunt aplicabile, în domeniul salarizării, actele normative la care se referă art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 și ținând seama de faptul că acest din urmă text instituie o competență materială specială - neputând fi extinsă aplicarea sa unor situații care nu sunt prevăzute expres - curtea de apel își va declina, în temeiul art. 158 coroborat cu art. 159 pct. 2 din Codul d e procedură civilă, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
În conformitate cu art. 20 pct. 2 din Codul d e procedură civilă constată că între cele două instanțe s-a ivit un conflict negativ de competență, iar pentru soluționarea lui, curtea de apel va sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță superioară celor două instanțe aflate în conflict.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină, în favoarea Tribunalului Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții, P I,și pârâțiiMINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU.
Constată că între Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Bacăus -a ivit un conflict negativ de competență cu judecarea căruia sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare în ceea ce privește declararea necompetenței.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2008.
PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga |
Grefier, |
red. sent. /25.11.08
2 ex.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Str.- - nr.1. - -
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Nr-
din 25.11.2008
Către,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
-SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV-
Vă înaintăm alăturat, în vederea soluționării conflictului de competență, dosarul instanței noastre nr-, conținând un număr de 17 file, privind pe reclamanții și pârâțiiMINISTERUL JUSTIȚIEI,așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr.129 din 10 noiembrie 2008.
La acest dosar se află atașat dosarul nr- al Tribunalului Bacău, conținând un număr de 72 file.
PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga
--- - GREFIER,
- -
Președinte:Gabriela Mona CiopragaJudecători:Gabriela Mona Ciopraga, Magda Vișan