Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1291/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1291
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 414/20.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul intimat INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S la data de 17.03.2009, sub nr-, reclamanții -, -, - și - au chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Muncă C-S, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la acordarea suplimentului postului de 25%, suplimentului corespunzător treptei de salarizare de 25% și obligarea pârâtului la efectuarea acestor înscrieri în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții -, -, - și - au arătat că au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtului și că sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile bănești, sub forma suplimentului postului de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25%, drepturi salariale ce au fost suspendate prin OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificările și completările prin legea 75/2005 și prin OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006 până la data de 31.12.2006; de asemenea,au arătat că această suspendare a drepturilor salariale este nelegală deoarece s-au încălcat principiul neretroactivității legii, conform disp. art. 1 din Codul Civil și art. 15 alin 2 din Constituția României și principiul specialității legii, Legea nr. 188/1999 privind Statul Funcționarilor Publici fiind o lege specială, care derogă de la legea generală, drepturile salariale în discuție luând naștere în temeiul Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. dispozițiile art. 31 coroborat cu disp. art. 3 lit. f din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici și Codul Muncii.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar adresa nr. 2014/26.02.2009, privind răspunsul pârâtului la cererea acestora de acordare a drepturilor bănești (fila 5) și cererea reclamanților adresată pârâtului prin care au solicitat drepturile bănești, înregistrată cu nr.1788/20.02.2009 (filele 6-7).
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, reclamanților.
În apărare, pârâtul a susținut că, prin actele normative în vigoare ce reglementează salarizarea funcționarilor publici nu au fost prevăzute drepturile salariale solicitate de reclamanți, respectiv nici OUG nr. 92/2004, nici Legea nr. 76/2005, OG nr. 2/2006 și nici OG nr. 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, în baza cărora s-a făcut, respectiv se face salarizarea funcționarilor publici nu se prevede acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. De asemenea dispozițiile Legii 188/1999 privind aceste suplimente au fost suspendate succesiv prin aceste acte normative. Pârâtul a învederat instanței și faptul că nici în actele normative privind salarizarea funcționarilor publici din anii 2007 și 2008 nu au fost prevăzute aceste drepturi salariale, deși ele nu mai erau afectate de instituția suspendării.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare și disp. art. 115-118 din Codul d e Procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.414 din 20.05.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamanții -, -, - și - împotriva Inspectoratului de Muncă C-
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, revine angajatorului, respectiv pârâtului, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege-.
În acest context, reclamanții, având calitatea de funcționari publici, trebuie să fie salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d, din actul normativ citat.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în MO în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare al funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv OUG. nr. 192/2002, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008. Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin prevederile OG nr. 2/2006.
Astfel, deși Legea nr. 188/1999 prevede în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la litera d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Așa fiind, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în seama Administrației, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, prin urmare, este atributul exclusiv al Administrației de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administrația, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
În consecință, în lipsa unui act emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.
Astfel, instanța a reținut că pârâtul nu poate fi obligat, în condițiile descrise mai sus, la plata suplimentelor salariale solicitate prin acțiune, înainte de stabilirea cuantumului acestora, motiv pentru care a respins acțiunea formulată de reclamanți.
În același timp, a stabili prin hotărâre judecătorească doar dreptul reclamanților la plata acestor sporuri salariale, fără indicarea cuantumului, nu ar produce efectele juridice scontate, atâta timp cât nu s-ar putea executa hotărârea și nici efectua înscrierile cuvenite în carnetul de muncă al acestora.
Pe de altă parte, în situația mai sus menționată, s-ar pune problema admisibilității unei asemenea acțiuni, care nu ar fi decât o acțiune în constatare și, în condițiile stipulate în art.111 Cod procedură civilă,cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs reclamanții-, -, - și - solicitând admiterea recursurilor, modificarea sentinței si in consecința admiterea cererii așa cum a fost formulată, în sensul obligării intimatei pârâte la plata drepturilor solicitate respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 21.05.2008, până la încetarea raporturilor de serviciu precum și obligarea înscrierii în carnetele de muncă a reclamantei, a drepturilor salariale cuvenite, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În motivare, reclamanții arată că instanța de fond deși recunoaște că aceste drepturi sunt prevăzute în mod expres în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, precum și suplimentul treptei de salarizare, legislativul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la litera d din art. 31 se stabilește în raport cu treapta de salarizare, în acest sens interpretând eronat dispozițiile Legii 188/1999, instanța de fond respinge în tot acțiunea ce avea ca principal obiect un drept recunoscut de lege și chiar și de instanța de fond ce a mai fost acordat reclamantei acest drept, pe motivul lipsei cuantumului acestuia deși de la momentul acordării inițiale cadrul legislativ nu sa modificat.
Pentru a arăta că solicitarea acestor drepturi este îndreptățită iar plata lor este prevăzută în acte normative facem referire la Ordinul comun al Ministrului muncii, familiei si egalității de șanse si al Ministrului economiei si finanțelor nr- unde sunt stabilite reguli de eligibilitate si lista cheltuielilor eligibile In cadrul operațiunilor finanțate prin Programul "Dezvoltarea resurselor umane" () 2007- 2013. In aplicarea acestui ordin a fost elaborat solicitantului acestor fonduri, în care se dezvolta si explica regulile de eligibilitate si lista cheltuielilor eligibile. Astfel, în cadrul costurilor salariale care intra în aceste cheltuieli eligibile sunt incluse si suplimentul postului, precum si suplimentul treptei de salarizare, acordate în temeiul art. 31 alin. 1, lit. c si d din Legea nr.188/1999.
Se arată că referitor la solicitarea de acordare a acestor drepturi retroactive, solicită să se constate că potrivit art. 29 alin. (1) devenit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, au dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, până la încetarea raporturilor de serviciu.
Se menționează că această prevedere legală, respectiv art.29 alin. 1 devenit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006, prin art. 44 din OUG nr. 92/2000.
In acest sens, se solicită instanței să constate că normele legale de suspendate, mai sus menționate, contravin prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituție.
Astfel, recurenții susțin că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă (a se vedea în acest sens - Constituția României, comentată și adnotată, Ed. Monitorul Oficial, p. 234). Ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratica, potrivit art. 53 din Constituție.
De asemenea, solicită să se constate că norma legală de suspendare contravine și art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât acest drept le-a fost acordat prin lege, iar suspendarea acestui drept nu presupune pierderea dreptului însuși.
Văzând și dispozițiile art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, recurentele învederează ca suspendarea dreptului la suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu s-a realizat fiind lovita de nulitate, ci s-a înfăptuit numai suspendarea obligației corelative ca o măsură la îndemâna debitorului ce nu dorește și nu voiește să-și execute obligația legala în mod voluntar.
De asemenea se menționează că potrivit art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale:" Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului". In aceste condiții, dreptul la acordarea suplimentului postului și cel al treptei de salarizare este un drept de creanța și prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția amintită.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă C-S a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, arătând că art. 44 din nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate.
In considerentele întâmpinării se arată că drepturile solicitate de reclamante au fost prevăzute inițial la art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, iar în prezent sunt menționate la art. 31 alin (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 republicată și renumerotată în anul 2007.
Se învederează că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Având în vedere acest text de lege, se solicită instanței să se constate că prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentului corespunzătoare treptei de salarizare au fost suspendate. și, prin urmare reclamanții nu pot beneficia de aceste drepturi.
În ceea ce privește acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada ulterioară datei de 31.12.2006 si pana la data încetării raporturilor de serviciu cu instituția parata solicita instanței să constate că aceste drepturi bănești nu i se cuvin reclamanților, întrucât potrivit art. 31 alin (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, modificată și republicată,:, Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Se precizează că nu se stipulează în nici-un act normativ potrivit căruia se efectuează salarizarea funcționarilor publici, că aceste suplimente s-ar cuveni funcționarilor publici. Mai exact, nici în nr.OUG 92/2004, nici în Legea nr. 76/2005, nr.OG 2/2006 și nici în nr.OG 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, în baza cărora s-a făcut, respectiv se face salarizarea funcționarilor publici nu se prevede acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător 5 treptei de salarizare.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
1. Obiectul litigiului:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă C-
În această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea Inspectoratului Teritorial d e Muncă C-S la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% începând cu data de 21.05.2008 și până la încetarea raportului de serviciu.
2. reglementării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare:
Curtea constată că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost introduse, ca drepturi salariale ale funcționarilor publici, în art. 29 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prin art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ care, potrivit art. 78 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii, a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.
Conform art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003, "Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: -
21. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"ART. 29
(1) Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul gradului.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
În privința aplicării dispozițiilor art. 29 Legea nr. 188/1999, art. 25 (XXV) al Titlului III din cartea II din Legii nr. 161/2003, "prevederile art. 22,art. 29 alin. (1),art. 491, art. 52 - 56, art. 741, precum și ale art. 83 alin. (4), referitoare la acordarea indemnizației de detașare, din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare,se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004 ".
Aplicarea aceluiași text de lege a fost apoi suspendată prin articolul unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004. Dispozițiile pct. 7 din articolul unic al Legii nr. 164/2004 prevăd următoarele: "7. După articolul 50 se introduce articolul 501cu următorul cuprins:
<<Art. 501-Pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, și ale art. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 se suspendă.>>"
Pentru anul 2005, Curtea reține că dreptul la suplimentul postului și al gradului a fost suspendat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.091 din 23 noiembrie 2004, care a prevăzut, la art. 44, că "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 - din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare".
Pentru anul 2006, Curtea reține că dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare a fost din nou suspendat prin art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, dispoziții conform cărora a fost suspendată, la data intrării în vigoare a ordonanței, "aplicarea dispozițiilor lit. c) și d) ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, până la 31 decembrie 2006".
Ulterior, în urma modificărilor operate prin Legea nr. 251/2006, a fost republicată Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, iar în urma renumerotării textelor, art. 29 devenit art. 31, număr care s-a menținut în cuprinsul Legii nr. 188/1999 până la data pronunțării prezentei hotărâri.
Totodată, Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede, la art. I pct. 30, modificarea alin. (1) lit. d) al art. 29 din Legea nr. 188/1999, în sensul că "suplimentul gradului", anterior reglementat, se înlocuiește cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Astfel, în temeiul art. III din Legea nr. 251/2006, Legea nr. 188/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, astfel că, în urma renumerotării textelor, art. 29 devenit în prezent art. 31, având următorul conținut:
- Art. 31:"(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Însă cu privire la intrarea în vigoare a dispozițiilor fostului art. 29 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, prevedeau că "prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I,cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege,care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Curtea reține, totodată, că dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 12 februarie 2009, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, referitoare la intrarea în vigoare la "1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006", decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009.
Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 185/2009, "dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,referitoare la intrarea în vigoare "la 1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006",sunt neconstituționale".
3. Analiza Curții:
3.1. Cu privire la temeinicia acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare:
Curtea observă că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de Curtea observă că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate.
Cu privire la aceste reglementări, Curtea precizează că acestea au fost examinate de Curtea Constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 12 februarie 2009, decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009.
Astfel, cu privire la articolul unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004 - text conform căruia se introduce în cuprinsul Ordonanței de Urgență modificate articolul 501, potrivit căruia "pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, și ale art. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 se suspendă" - Curtea Constituțională a reținut că " deși textul menționat conține formularea "pentru anul 2004", acesta nu poate intra în vigoare decât respectând prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor-", și ale art. 78 din aceasta, care dispun că "legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei". În atare situație,suspendarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 urmează să se aplicede la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2004, adicăde la data de 22 mai 2004.
Coroborând dispozițiile art. XIII pct. 21 și ale art. XXV din Legea nr. 161/2003 cu cele ale articolului unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004,rezultă că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, fiind în vigoare începând cu data de 21 aprilie 2003,au fost aplicabile în perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, aplicarea lor fiind apoi suspendată până la 31 decembrie 2004 ".
Curtea va reține, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 185/2009, că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 au fost aplicabile în perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, aplicarea lor fiind apoi suspendată numai din 23 mai 2004 și până la 31 decembrie 2004.
Totodată,cu privire la suspendarea dispozițiilor privind suplimentele salariale în litigiu pentru anul 2006prin art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, Curtea Constituțională a reținut că " având în vedere că, potrivit art. 51, ordonanța a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultă așadar căîn perioada 1-23 ianuarie 2006 dispozițiile art. 29 au fost aplicabile, după această dată fiind suspendată, pentru restul anului 2006, doar aplicarea alin. (1) lit. c) și d) al acestui text".
Curtea va reține, așadar, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 185/2009, că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 au fost aplicabile în perioada 1-23 ianuarie 2006, aplicarea lor fiind apoi suspendată pentru restul anului 2006 numai din 23 mai 2004 și până la 31 decembrie 2004.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamanților - funcționari publici - la plata unor sporuri salariale, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea va recurge la interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție unor situații similare, în care s-au stabilit efectele produse în cazul suspendării acordării unor drepturi salariale pentru funcționari publici.
Astfel Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, -prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este, în prezenta cauză, dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului la prima de concediu nu se referă la "eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,-suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
Curtea reține că - în condițiile în care suplimentul postului și al treptei de salarizare au fost suspendate prin acte normative, în mod asemănător cu prima de concediu cuvenită funcționarilor publici și în privința căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că efectele suspendării "nu echivalează cu însăși înlăturarea" acestui drept patrimonial - suspendarea acordării suplimentul postului și al treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea acestui drept patrimonial.
Curtea remarcă în acest context și caracterul inconsecvent al actelor normative de suspendare, față de interpretarea dată de Curtea Constituțională, din care rezulta că suspendarea nu a operat în perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004 și nici în perioada 1-23 ianuarie 2006, deși texte legale în vigoare prevedea contrariul. Or, astfel cum a arătat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea dată în cauza Beian împotriva României (nr. 1), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, la paragraful nr. 33, "ncertitudinea, fie ea legislativă, administrativă sau jurisdicțională,este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia comportamentul statului". Dat fiind caracterul inconsecvent al reglementărilor privind acordarea, respectiv suspendarea acordării suplimentelor salariale în litigiu, Curtea apreciază că nu pot fi acceptate apărările exprimate de autoritățile Statului Român, inclusiv de instituția pârâtă din prezenta cauză, în sensul că aceste suspendări împiedică acordarea sporurilor salariale respective.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, și că se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici.
În acest sens, Curtea - revenind asupra opiniei exprimate cu alte prilejuri - consideră că lipsa cuantificării acestor sporuri salariale nu poate constitui un impediment în calea recunoașterii temeiniciei acordării lor, întrucât - prin intrarea în vigoare a dispozițiilor art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003, și aplicarea acestora de la 1.01.2004 - voința legiuitorului a fost exprimată în sensul acordării acestor sporuri salariale pentru funcționarii publici, care nici nu au fost suspendate în perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004 și nici în perioada 1-23 ianuarie 2006.
În privința efectelor aplicării în cauză a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reține că temeinicia cererii reclamanților se impune a fi examinată și prin prisma Convenției europene a drepturilor omului, în măsura în care se reține existența unei creanțe în virtutea căreia reclamanții pot pretinde că au cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al dreptului în litigiu.
Curtea precizează că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decâtpentru cauză de utilitate publică șiîn condițiile prevăzute de legeși de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în mai multe hotărâri care sunt condițiile de aplicare a acestui articol.
În această privință, Curtea reamintește, de pildă, paragrafele nr. 58 și 59 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 24 mai 2006 în cauza Weissman și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 588 din 27 august 2007, în care s-a arătat că "un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunurile actuale", cât și valorile patrimoniale, înțelegându-se prinaceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate. Dimpotrivă, de a vedea recunoscut un drept de proprietate a cărui exercitare este imposibilă nu poate fi considerată un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și este similară unei creanțe sub condiție rezolutorie [a se vedea - II de împotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, && 82 și 83, CEDO 2001-VIII, și și ova împotriva (decizie) [MC], nr. 39.794/98, & 69, CEDO 2002 -.
59.Cât despre noțiunea de "speranță legitimă", Curtea amintește, de asemenea, că, deoareceinteresul patrimonialvizat este de natura creanței,nu poate fi considerat o "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor( împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 52, CEDO 2004)".
Or, în prezenta cauză reclamanții au dovedit existența unei "jurisprudențe bine stabilită" în sensul acordării sporurilor solicitate, în condițiile în care, conform evidenței hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal în perioada noiembrie 2008 - martie 2009, în perioada amintită această instanță a admis acordarea acestor sporuri în 32 de cauze și respins această cerere în 11 cauze din totalul de 43 de astfel de cauze.
Curtea amintește în acest context că în două cauze, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea articolului 6 paragraf 1 din Convenție ca efect al existentei unei situații de incertitudine juridică rezultând din jurisprudența neunitară a aceleiași instanțe.
Astfel, în hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României (nr. 1), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în paragrafele 36-40 din hotărâre, că "în lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta a ajuns să pronunțe, uneori chiar în aceeași zi, decizii diametral opuse cu privire la domeniul de aplicare a Legii nr. 309/2002".
Or, a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, "această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării, este în sine contrară principiului securității juridice, care este implicit în ansamblul articolelor din Convenție și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Poloniei, nr. 28.358/95, & 56, CEDO 2000-III).În loc să-și îndeplinească rolul de a stabili o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși o sursă de insecuritate juridică, reducând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar(a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, & 97, CEDO 2002-VII, și, citată mai sus, & 98, și, a contrario, împotriva Spaniei, nr. 32.978/03, & 70, 28 iunie 2007).
40.Curtea concluzionează că această incertitudine jurisprudențială a avut ca efect lipsirea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în timp ce altor persoane care au efectuat o muncă forțată în afara li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de prevederile acestei legi.
Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție".
Într-o altă hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României - respectiv în hotărârea pronunțată la data de 24 martie 2009, în cauza Tudor contra României (Cauza 21911/03), care nu a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I până la data soluționării prezentei cauze - Curtea a constatat o astfel de insecuritate juridică și în această cauză, efect al interpretărilor contrare făcute de Curtea de Apel București cu privire la consecințele bunei-credințe în momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu statul.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat - fără a nega faptul că anumite divergente de interpretare pot fi inerente unui sistem judiciar bazat pe o multitudine de instanțe cu competenta asupra unei anumite circumscripții teritoriale -faptul că interpretările contradictorii proveneau de la aceeași instanța, care mai avea si calitatea de instanță de recurs. În plus, Curtea europeană a apreciat că lipsea un mecanism eficient prin care Curtea Supremă să soluționeze conflictele ivite între hotărârile instanțelor inferioare ierarhic, recursul în anulare analizând mai degrabă cauze particulare și reprezentând el însuși o cale extraordinară de atac ce încalcă principiul securității juridice.
În aceste condiții, Curtea apreciază că respingerea pretențiilor reclamanților în prezenta cauză - în condițiile în care aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara, a admis acordarea acestor sporuri în 32 de cauze dintr-un total de 43 de astfel de cauze - ar constitui o încălcare a articolului 6 paragraf 1 din Convenție, respectiv a principiului securității juridice.
Totodată, față de cele expuse anterior, Curtea apreciază că reclamanții au dovedit existența unei speranțe legitime de a obține creanțele care formează obiectul prezentei judecății, fiind, așadar, aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În condițiile în care este aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ignorarea speranței legitime a reclamanților de a obține acest drept salarial ar conduce la încălcarea dispozițiilor din Convenția citată, conform cărora "nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Pentru aceste motive, Curtea consideră că este întemeiată solicitarea reclamantului privind acordarea suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
3.2 Cu privire la cuantumul suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare acordat:
Curtea constată că reclamanții au solicitat obligarea instituției pârâte la plata suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare din aceste sporuri.
În privința acestei cereri, Curtea observă că în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum.
Astfel, nu există dispoziții legale care să reglementeze cuantumul acestor sporuri, nici modul de calcul și nici baza de calcul. De asemenea, nu au fost edictate dispoziții legale care să reglementeze diferitele criterii de acordare a acestor sporuri în funcție de vechimea în muncă, de nivelul studiilor sau de gradul profesional al fiecărui reclamant funcționar public.
Or, deși legea impune acordarea acestor sporuri, în absența edictării regulilor de acordare a acestor sporuri, Curtea nu poate determina ea însăși aceste criterii fără a încălca prerogativele legiuitorului, singurul care poate determina aceste criterii de acordare a sporurilor în litigiu, față de dispozițiile art. 31 alin. 2 și 3 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii", respectiv " salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Curtea reține, în acest sens, că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - eventuala cuantificare de către instanță a acestor drepturi salariale în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că " instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea reține netemeinicia cererii reclamanților de obligare a autorității pârâte la acordarea sporurilor în litigiu în procent de 25% din salariul de bază, această cerere urmând a fi respinsă.
3.3 În privința perioadei de acordare a acestor drepturi salariale, Curtea observă că reclamanții nu solicitat obligarea pârâtului până la încetarea raporturilor de serviciu.
Cât privește momentul până care se poate acorda aceste sporuri, Curtea subliniază că acordarea acestor sporuri către funcționarii publici este condiționată de existența aceluiași cadru legislativ, situație în care Curtea nu poate dispune obligarea instituției pârâte la plata acestor drepturi salariale pentru perioada ulterioară datei pronunțării prezentei hotărâri, perioadă în care nu se poate specula asupra dispozițiilor legale care vor fi în vigoare și dacă acestea impun acordarea acestor sporuri.
În consecință, Curtea apreciază că instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata acestor sume decât care până la data pronunțării prezentei decizii - 5.11.2009.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că reclamanții nu au dreptul la acordarea celor două sporuri în litigiu, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 414/20.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamanți, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză.
Curtea va dispune obligarea pârâtului Inspectoratul Teritorial d e Muncă C-S la plata către reclamanți și intervenientă a drepturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, începând cu 21.05.2008 și până la data pronunțării prezentei decizii, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Totodată, Curtea va respinge cererea privind acordarea acestor sporuri în procent de 25% către reclamanți.
3.4 În privința cererii de înscriere a acestor drepturi salariale în carnetele de muncă, Curtea - față de cererea reclamanților și având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 și 6 alin. 1 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976, privind carnetul de muncă - va obliga pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă C-S la înscrierea acestor drepturi salariale în carnetul de muncă al reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 414/20.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 414/20.05.2009 a Tribunalului C-S în sensul că:
-Admite în parte acțiuneaformulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă T;
- Obligă pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă T la plata către reclamanți a drepturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, începând cu 21.05.2008 și până la data pronunțării prezentei decizii.
- Respinge cererea privind acordarea acestor sporuri în procent de 25% către reclamanți.
- Obligă pârâtul la înscrierea acestor drepturi salariale în carnetul de muncă al reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Prima instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Red.RP - 11.11.2009
Tehnore 11.11.2009
2 expl/SM
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
