Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1288/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 21.07.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1288
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 813/14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat -, având ca obiect contestație act administrativ fiscal
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise din partea reclamantului intimat.
Față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 15.04.2009 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând să se dispună anularea actelor administrativ fiscale emise de pârâtă nr. 42076/ad/13.03.2009, obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 3139 RON, sumă care să fie actualizată cu dobânda calculată conform art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală, de la data plății până la restituirea efectivă și, obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în luna august 2007, achiziționat un autoturism Volkswagen, model 1,8 fabricat în anul 2001, înmatriculat pentru prima dată în Germania în anul 2001. Pentru a putea circula pe drumurile publice în România, în data de 24.08.2007 a fost obligat să plătească în mod nelegal, în contul bugetului de stat suma de 3139 lei prin chitanța seria - nr. -/ 24.08.2007 cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă reglementată de art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal, conform chitanței anexate în copie certificată. În luna februarie 2009, în termenul legal de prescripție, prin cererea nr. 42076/25.02.2009, în temeiul art. 117 și urm. Cod procedură fiscală a solicitat Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A, restituirea sumei achitate, cu motivarea că plata taxei este nelegală în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul E, și art. 1 alin. 4 din Codul fiscal. Prin adresa nr. 42076/ad/13.03.2009, pârâta a respins cererea sa cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru restituire. Împotriva acestui răspuns a formulat în termen legal, la data de 07.04.2009 înregistrată sub nr. 68755, contestație în temeiul art. 205 din Codul d e procedură fiscală și, nu a primit încă răspuns. Mai mult decât atât, Direcția Generală a Finanțelor Publice Aae mis adresa nr. 37892/ad/13.12.2007 cu caracter obligatoriu și de îndrumare pentru organele fiscale subordonate, prin care arată că nu se vor restitui taxele speciale pentru autoturisme decât în baza unor sentințe judecătorești definitive și irevocabile. copie certificată a adresei nr. 6562/03.03.2008 a Solicită instanței să constate că această taxă contravine art. 90 din Tratatul, prevederi prin care se interzice statelor membre să instituie prin dreptul intern (național) taxe contrare principiilor tratatului. Astfel, art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal, contravin principiului nediscriminării produselor importate față de produsele interne, taxa fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută. În concluzie, dacă achiziționăm un autoturism înmatriculat în România nu trebuie să plătească această taxă, dar dacă a cumpărat un autoturism înmatriculat într-un alt stat (membru al ) a fost obligat să plătească taxa. Reglementări interne aplicabile în cauză sunt: Art. 1 alin. 4 din Codul fiscal și art. 214 indice 1 - 214 indice 3 Cod fiscal și pct. 31 indice 1 - 31 indice 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, conform art. 90 par. 1 din Tratatul "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se apli9că, direct sau indirect, produselor naționale similare".Așadar, rostul acelei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja și/sau reînmatriculate. Organul fiscal a invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul invocă nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare deoarece, în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Își întemeiază susținerile pe dispozițiile art. 148 din Constituția României. Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. A precizat Jurisprudența Curții de Justiție Europene, în materia îmbogățirii fără justă cauză, rezultă că întotdeauna taxele și impozitele prelevate cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă după aducerea acestora aici, se constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, autoturismele din celelalte țări membre în competiție cu produsele similare autohtone. Întrucât suma plătită nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită.
Invocă în drept art. 1 alin. 4 din Codul fiscal, art. 7 din Legea nr. 554/2004; art. 117 și urm. art. 205 din Codul d e procedură fiscală; art. 11 alin. 2, art. 148 alin. 2, 4 din Constituția României; art. 90 din Tratatul
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, s-a opus acțiunii solicitând respingerea acesteia, parțial ca neîntemeiată și nelegală, iar parțial ca fiind fără obiect.
În motivare, arată că începând cu data de 01.07.2007 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008. A invocat art. 11 din OUG nr. 50/2008 și normele metodologice la care face referire OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1 - 17. Pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire, reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse4 de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă de OUG nr. 50/2008. Chiar din expunerea de motive rezultă că adoptarea OUG nr. 50/2008, a avut printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene. Anterior adoptării acestui act, au avut loc o serie de negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare. În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008. Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar. Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată. A decide altfel, ar însemna tocmai că prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 comunitare, chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Precizează că în infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă de la, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008, sunt conforme cu criteriile europene. Totodată, în aceeași infogramă, se menționează faptul că procedura de infringement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea OUG nr. 50/2008.
Invocă în drept dispozițiile art. 11 din OUG nr. 50/2008; Normele Metodologice la care face referire OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1 - 17; art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale; art. 115 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 813/14.05.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, a anulat adresa nr. 42076/ad/13.03.2009 a pârâtei și o obligat-o pe aceasta să plătească reclamantului suma de 3.139 lei, cu titlu de restituire taxă (de primă înmatriculare) nedatorată, precum și la plata dobânzilor legale calculate la această sumă, conform art. 124 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, cu începere de la data de 12.04.2009 până la achitarea efectivă a datoriei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.001 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin chitanța seria - nr. -/24.08.2007 reclamantul a achitat suma de 3.139 lei cu titlu de taxa specială auto la prima înmatriculare în România.
Reclamantul a cumpărat autoturismul marca Volkswagen în Germani unde fusese înmatriculat la data de 26.03.2001, după cu rezultă din copiile cărții de identitate a vehiculului CE - și traducerea acesteia. După achitarea taxei speciale auto de primă înmatriculare, autoturismul a fost înmatriculat în România, pe numele reclamantului, astfel cum reiese din copiile certificatului de înmatriculare și a cărți ide identitate a vehiculului eliberate de autoritățile române (filele 13, 14).
Prin cererea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare înregistrată la A sub nr. 42076/25.02.2009 (fila 8), reclamantul a cerut pârâtei restituirea taxei de mai sus. Aceasta a respins solicitarea reclamantului, după cum rezultă din adresa nr. 42076/ad/13.03.2009, invocând dispozițiile art. 2141din Codul fiscal, precum și apariția OUG nr. 50/2008, în contextul căreia reclamantul nu a depus documentația necesară restituirii diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și taxa pe poluare.
În privința reglementării interne, este de remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 alin. 1 interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor membre ale UE și cel al produselor de pe piața internă a Statului Român. Este de necontestat ca taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care procedează la înmatricularea pentru prima dată in România a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplica numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate in România. Cu toate acestea taxa stabilită de art. 2141din Codul fiscal nu se percepe in cazul reînmatriculării în România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat in România, dar se percepe in cazul înmatriculării in România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al E decât România. Or, în aceste condiții se constată o diferență de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din E aduse in România în scopul reînmatriculării cu situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență față de vehiculele înmatriculate deja în România pentru care la reînmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxa.
Conform practicii constante a CJCE (cauza Simmenthal nr. /77 din 9.03.1978), "judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, lăsând la nevoie neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
De asemenea, Ear eținut în mod constant în practica sa începând cu hotărârea Costa/ENEL supremația dreptului comunitar asupra oricăror prevederi naționale interne inclusiv asupra prevederilor constituționale.
Astfel s-a decis că "Spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE și-a creat ordinea sa juridică proprie care, la intrarea în vigoare a Tratatului, a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Membre, instanțele din aceste fiind obligate să-l aplice.
Prin crearea unei Comunități cu durata nelimitată, având instituții proprii, personalitate juridică proprie, propria sa capacitate juridică și de reprezentare în plan internațional și, mai ales, puteri reale născute din limitarea suveranității sau din transferul de puteri dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele Membre și-au restrâns drepturile suverane creând, prin aceasta, un set de norme juridice care obligă atât cetățenii, cât și Statele ca atare.
Integrarea în legislația fiecărui Stat Membru a prevederilor care derivă din Comunitate și, într-un sens mai larg, din termenii și spiritul Tratatului, pun Statele, în imposibilitatea de a acorda întâietate unei măsuri legislative interne unilaterale ulterioare, față de un sistem judiciar pe care Statele Membre l-au acceptat pe bază de reciprocitate. O asemenea măsură nu poate, așadar, să fie în dezacord cu un astfel de sistem judiciar."
Ca urmare a efectului direct a art. 90 alin. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141- 2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamant, în cuantum de 3.139 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 alin. 1 al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța a apreciat ca nepertinente susținerile pârâtei referitoare la rămânerea parțial fără obiect a acțiunii ca urmare a compensării sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare cu cea care ar fi datorată ca taxă pe poluare, în urma apariției OUG nr. 50/2008 întrucât acest act normativ a intrat in vigoare la data de 01.07.2008, iar prezenta acțiune a fost introdusă la data de 14.04.2009 care urmare a refuzului de restituire a taxei manifestat de pârâtă prin adresa nr. 42076/ad/13.03.2009.
Astfel, OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din această ordonanță de urgență "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30.06.2008.
Însă, taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 01.07.2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, acesta fiind și motivul pentru care dispozițiile art. 2141- 2143din Codul fiscal au fost abrogate prin art. 14 alin. 2 din OUG nr. 50/2008.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia, astfel cum a concluzionat Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținerea unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. În plus, noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, constituindu-se venit la bugetul Fondului pentru mediu și fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, iar nu de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe de altă parte, prin restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 01.07.2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată (OUG nr. 50/2008) ar conduce la aplicarea pentru trecut a noului act normativ, și astfel taxa specială încasată ilegal ar fi validată prin aplicarea retroactivă a unui act normativ inexistent la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu lasă fără obiect parțial acțiunea reclamantului, acesta fiind îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a admis în parte acțiunea și a anulat adresa nr. 42076/ad/13.03.2009 a pârâtei, acesta fiind singurul răspuns primit de reclamant la solicitarea adresată organului fiscal pentru restituirea taxei nedatorate. Chiar dacă reclamantul și-a intitulat ca fiind contestație, respectiv plângere prealabilă doar cererea înregistrată la A sub nr. 68755/07.04.2009 la care nu a primit un răspuns, instanța consideră că și cererea pentru restituirea taxei de primă înmatriculate înregistrată la A sub nr. 42076/ 25.02.2009 constituie o contestație, în sensul art. 205 din Codul d e procedură fiscală, împotriva actului autorității administrative prin care i s-a pretins plata taxei contestate, ca o condiție prealabilă a înmatriculării autoturismului său în România, chiar dacă nu este materializat formal într-o decizie sau al act administrativ scris, în condițiile în care actul de putere al autorității administrative contestat decurgea direct din lege, și anume din prevederile art. 2141- 2143din Codul fiscal, fără a mai fi necesară emiterea unei decizii în acest sens.
Astfel, văzând că taxa specială auto de primă înmatriculare a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, și anume prin neacordarea preeminenței art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene față de dispozițiile legale interne - art. 2141din Codul fiscal, contrar prevederilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, instanța, în temeiul art. 117 alin. 1 din OG nr. 92/2003, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 3.139 lei, cu titlu de restituire taxă (de primă înmatriculare) nedatorată precum și la plata dobânzilor legale calculate la această sumă, conform art. 124 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală (ce se determină prin raportare la nivelul majorării de întârziere prevăzute de același cod), cu începere de la data de 12.04.2009 până la achitarea efectivă a datoriei. În privința dobânzilor, instanța a avut în vedere în primul rând prevederile art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată, ce stabilesc dreptul contribuabililor la dobândă entru p. sumele de restituit sau de rambursat de la buget cu începere din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. În cazul de față sunt aplicabile prevederile art. 70 alin. 1, ce impun organului fiscal un termen de 45 zile de la înregistrare pentru soluționarea ererilor contribuabililor, iar nu cele ale art. 117 alin. 2 din același cod referitoare la termenul de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere stabilit pentru obligația din oficiu a organelor fiscale de restituire a sumele reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice. Or, prima cerere de restituire a taxei speciale auto a fost depusă de reclamant la data de 25.02.2009, astfel că termenul de 45 de zile pentru soluționare acesteia expira la 12.04.2009. Însă, din moment ce acesta este un termen de recomandare pentru organele fiscale, acestea nefiind obligate să răspundă solicitării contribuabilului doar la împlinirea acestuia, iar în speță pârâta a formulat primul răspuns destinat reclamantului la 13.03.2009, instanța apreciază că de la această dată când s-a manifestat expres refuzul pârâtei de a restitui taxa nedatorată, curg dobânzile aferente sumei de 3.139 lei.
Văzând că pârâta a căzut în pretențiuni, aceasta fiind în culpă procesuală pentru realizarea acestui demers judiciar determinat de refuzul pârâtei de a-i restituit taxa specială de primă înmatriculare pe cale amiabilă, instanța, în conformitate cu prevederile art. 274 din Codul d e procedură civilă, a obligat-o să plătească reclamantului suma de 1.001 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în sumă de 959 lei astfel cum rezultă din copia chitanței nr. 179/11.05.2009 eliberate de " & Societate Civilă de Avocați" și taxele aferente acțiunii în contencios administrativ (39 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului, criticând în primul rând pentru nelegalitate sentința menționată, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
S-a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii sub dublu aspect și anume, primul se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, echivalează că existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o bază legală.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului, invocând dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004
A doua excepție de ordine publică invocată este lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, arătând că în materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională Fiscală, potrivit art. 495/2007.
Prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești.
Potrivit art. 126 alin. 2 din Constituția României,"Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.
În ceea ce privește fondul cauzei arată că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât, regimul taxei speciale pentru autoturism, care a intrat în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2007, înlocuit de fapt regimul accizelor prevăzut de Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
Totodată se precizează că alin. 2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Tot pe fondul cauzei solicită să se constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare OUG nr.50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG, OUG nr. 50/2008 fiind publicată chiar anterior promovării hotărârii atacate. În aceste condiții solicită să se aibă în vedere aceste modificări legislative,agreate de Uniunea Europeană și să se dispună în consecință.
În condițiile legislative prezente, recurenta arată că acțiunea reclamantei este parțial fără obiect, arătând că începând cu data de 01.07.2007 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 cu Normele Metodologice de aplicare stabilite prin HG.
Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantului de restituire a sumei plătite la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A cu titlul de taxă de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal.
Cu privire la cererea de recurs, Curtea observă că recurenta a invocat lipsa parțială de obiect a cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare, precum și netemeinicia restituirii sumei ce depășește valoarea taxei de poluare stabilite conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.
În consecință, se impune analizarea efectelor pe care le produce intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra regimului juridic al taxei de primă înmatriculare plătite de reclamant.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze,Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.
Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției.În acelașisens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..
Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.
Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
În al doilea rând, taxa la care face referire Ordonanța de Urgență nr. 50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Acordarea cheltuielilor de judecată:
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora " partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 1190 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 813/14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă pârâta recurentă la plata către reclamant a sumei de 1190 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Red.RP-06.11.2009
Tehnore 06.11 2009
2 expl/SM
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
