Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 131/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.131 / Dosar nr-

Ședința publică din data de 26 februarie 2008

Complet compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc

- - - - - președinte de secție

- - - JUDECĂTOR 3: Silviu

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3498/23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, având ca obiect - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică 19 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și față de dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 26 februarie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Constată că prin sentința civilă 3498/2COM/3 octombrie 2007 Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâtă.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 632/M/12 iulie 206 fost admisă acțiunea formulată de Sindicatul Funcționarilor Publici a Persoanelor Contractuale din cadrul Casei Județene de Pensii B să plătească membrilor de sindicat, între care și reclamantei drepturile bănești reprezentând primele de vacanță pe perioada 2003-2005.

Pentru această perioadă, 2003-2005, potrivit sentinței de mai sus, pârâta a fost obligată să achite reclamantei suma de 735 lei, instanța având în vedere anexa 1 depusă la dosar.

Prin acțiunea suspusă examinării, reclamanta reiterează cererea privind obligarea pârâtei la plata primei de vacanță aferentă anului 2005, menționând că înscrisul în baza căruia instanța a pronunțat sentința civilă nr. 632/M/2006 nu cuprindea și drepturile bănești constând în primă de vacanță aferentă anului 2005.

Instanța a apreciat că în speță există putere de lucru judecat, întrucât prin sentința civilă nr. 632/M/2006 instanța s-a pronunțat asupra primei de vacanță aferentă anului 2005.

Dacă reclamanta a constatat că sentința de mai sus a fost pronunțată în baza unui înscris care nu cuprindea și drepturile bănești aferente anului 2005, avea dreptul de a declara recurs, iar nu de a promova o altă acțiune.

În temeiul art. 1201 și 166 Cod procedură civilă instanța a admis excepția puterii de lucru judecat invocat de pârâtă și pe cale de consecință a respins acțiunea promovată de reclamantă.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamanta, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, deoarece în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 632/M/2006, reclamanta nu a avut calitate procesuală acțiunea fiind promovată de către organizația sindicală în numele membrilor săi de sindicat, iar drepturile bănești menționate se referă numai la anii 2003 și 2004, nu și la anul 2005. Rezultă în aceste condiții că reclamanta a fost prejudiciat cu prima de vacanță aferentă anului 2005. Rezultă în aceste condiții că reclamanta a fost prejudiciată cu prima de vacanță aferentă anului 2005.

Prin nota de ședință depusă la dosar, intimata arată că prin OUG nr. 146/19.12.2007 a fost aprobată plata primelor de concediu suspendate în perioada 2001- 2006, astfel că acțiunea reclamantei nu mai are obiect.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică. Se constată că, în mod corect prima instanță a soluționat cauza pe baza excepției puterii de lucru judecat, deoarece, prin sentința civilă nr. 632/M/12.07.2006, a Tribunalului Brașov, secția civilă, instanța s-a pronunțat asupra drepturilor solicitate de Sindicatul Funcționarilor Publici și Persoanelor Contractuale din cadrul Casei Județene de Pensii B, în numele membrilor săi, printre care și reclamanta. În dispozitivul acestei sentințe, care se bucură de puterea lucrului judecat, instanța s-a pronunțat asupra drepturilor reprezentând prima de concediu pentru anul 2003-2005 cuvenite reclamantei, iar, dacă cuantumului sumei solicitate de reclamantă prin acțiune nu a fost cel corect, aceasta avea posibilitate procedurilor prevăzută de art. 129 alin. 1 din Codul d e procedură civilă de a urmării desfășurarea și finalizarea procesului respectiv de determina suma corectă sau de a formula recurs împotriva sentinței pronunțată de către prima instanță în baza dispozițiilor art. 299 din Codul d e procedură civilă.

Susținerile reclamantei din motivele de recurs prin care arată că la fondul cauzei care a avut ca obiect plata primelor de concediu nu a avut calitate procesuală sunt nefondate și nu pot fi reținute de curte, deoarece din sentința nr. 632/M/12.07.2006 rezultă că aceasta a avut calitatea de reclamantă fiind reprezentată de Sindicatul Funcționarilor Publici și Persoanelor Contractuale din cadrul Casei Județene de Pensii

Față de aceste considerente curtea va respinge recursul reclamantei, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3498/COM/23 octombrie 2007 Tribunalul Brașov secția de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 februarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red./26.02.2008

Dact./27.02.2008

Jud. fond. - A

- 2 ex.-

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 131/2008. Curtea de Apel Brasov