Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1320/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 1320/CA/2008
Ședința publică de la 16 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.1197/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatarul ales la recurentului, avocat, lipsă fiind intimatul A și recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că intimatul a depus la dosar, prin registratură, întâmpinare solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul recurentului arată că nu mai are cereri de formulat împrejurare față de care instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței,obligarea intimatului la plata sumelor cuvenite reprezentând prime de vacanță aferente perioadei 24.08.2002-31.12.2003, actualizate cu indicii de inflație, până la data plății efective. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului să fie obligat pârâtul prin hotărâre judecătorească la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe perioada 24 08 2002 -31 12 2003, raportat la perioada efectiv lucrată, actualizată cu indicele de inflație de la data la care este datorată și până la data plății efective. În motivarea cererii se arată că reclamantul în calitate de funcționar public cu statut special beneficiază de aceste drepturi în temeiul dispozițiilor art. 34 pct.2 din Legea 188/1999 și OUG 146/2007,iar suspendarea plății este nelegală și contrară Codului muncii și Constituției.
Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Alba prin sentința nr.1197/CAF/2008 a respins acțiunea reclamantului.
Prin considerentele expuse, instanța a reținut că reclamantul nu are aceste drepturi, deoarece prin OUG 146/2007 se dispune plata primelor de vacanță în măsura în care sunt prevăzute aceste drepturi prin lege,însă în cazul polițiștilor ca funcționari cu statut special dreptul la prime de vacanță este prevăzut doar din 2004 prin OG 38/2003.Instanța a apreciat că în ce privește dreptul funcționarilor publici - polițiști la prime de vacanță,Legea 360/2000 nu se completează cu prevederile Legii 188/1999,ci conform art. 78 al.2 cu legea de salarizare a cadrelor militare,care nu prevede dreptul la prime de vacanță pentru perioada în litigiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G solicitând modificarea hotărârii și admiterea acțiunii. În drept s-au invocat prevederile art. 299,304 pct.9, 304^1 Cod procedură civilă, iar recursul este scutit de plata timbrajului potrivit art. 15 lit.a din 146/1997.
Prin motivele de recurs se critică soluția instanței sub aspectul că a aplicat și interpretat greșit legea, dreptul de a solicita primele de concediu pe perioada 2002-2003 se datorează și polițiștilor în temeiul art.34 al.2 din Legea 188/1999 și OUG 146/2007 întrucât până la apariția OG.38/2003 Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului se completează cu Legea 188/1999 și nu cu legea de salarizare a cadrelor militare.
Analizând sentința atacată sub aspectul motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
Reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special. Această categorie de personal își exercită funcția publică în conformitate cu dispozițiile Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului începând cu 27 08 2002. Este adevărat că de la data la care polițiștii au devenit funcționari publici statutul lor este reglementat cu titlu de lege specială de /2002,iar potrivit art.78 al.1 "Dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile <LLNK 11999 188 10 201 0 18>Legii nr. 188/1999privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare",însă este de remarcat că în cazul salarizării polițiștilor pe perioada 2002-2003 sunt aplicabile prevederile alineatului 2 al art.78, așa cum a reținut și instanța de fond,care stabilesc că " până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională." Și sub aspectul pensionării polițiștilor s-a prevăzut același regim cu al cadrelor militare.
Legea a mai prevăzut că " Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin al ministrului de interne." Cadrele militare nu au beneficiat în perioada 2002-2003 de prime de concediu.Prevederile art 78 al.2 au fost aplicabile până în momentul adoptării unei reglementări proprii de salarizare a polițiștilor-respectiv până la intrarea în vigoare a OG 38/2003.Abia prin art.37 (2) din OG38/2003 este reglementat dreptul polițiștilor la prime de concediu, " La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată."Aplicarea prevederilor referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă s-a suspendat până la data de 31 2006 respectiv pentru anul 2004 prin art. 5 alin. 5 din Nr. 379/2005 și pentru anul 2005 prin art. 5 alin. 1 din Nr. 380/2005. Reclamantul a și beneficiat de plata primelor de concediu pentru perioada 2004-2006.
În consecință, acordarea primei de vacanță este un drept consacrat printr-o lege specială polițiștilor numai începând cu anul 2004 și nu pot fi acordate prime de concediu acestei categorii de funcționari cu statut special anterior OG 38/2003.
Instanța supremă prin decizia nr. XII, pronunțată în data de 5 02 2007 ca urmare a recursului declarat in interesul legii, a arătat că în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, menționată.
Față de toate aceste considerente legale, Curtea consideră că în cauză nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate dintre cele prevăzute la art. 304 pct.9,304 /1.pr. civ.astfel că în temeiul art. 312 al.1 Cod procedura civila recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.1197/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.FM
Dact./ex.2/22.12.2008
Jud.fond.
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Marieta Florea, Elisabeta Lazăr