Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1343/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1343
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Artene Doina
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, cu sediul în municipiul B,-, județul B și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu sediul în B,-, sector 3,împotriva sentinței nr. 216 din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriiu cu reclamanții intimați, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.
După deliberare:
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub-, la data de 19.12.2008 reclamanții, și, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale B și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare, perioada de 01.01.2004, până la data de 01.02.2006, precum și diferența la primele de concediu care decurge prin acordarea acestor drepturi sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective precum și dobânda legală prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 aferentă acestor sume.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificată, că prin OG92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004-2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
Mai arată reclamanții că anterior introducerii acțiunii a solicitat pârâtei, B prin procedură prealabilă, acordarea acestor drepturi, însă solicitarea a fost refuzată.
În susținerea acțiunii reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bad epus întâmpinare la dosar solicită respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Același punct de vedere rezultă și din întâmpinarea depusă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor care a invocat și excepția necompetenței materiale a instanței, apreciind că în soluționarea cauzei este competentă Curtea de APEL SUCEAVA având în vedere dispozițiile art. 10 al.1 din legea 554/2004 coroborat cu art. 3 al. 1 Cod procedură civilă.
Prin sentința nr. 216 din 11 februarie 2009, Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Ministerul Agriculturii Pădurilor, și Dezvoltării Rurale și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți.
Totodată a obligat pârâții să acorde reclamanților suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază,sporuri aferente perioadei efectiv lucrată de reclamată, - funcționar public, începând cu data de 01.01.2004 până la data de 01.02.2006, precum și diferența la primele de concediu ce decurge din acordarea acestor drepturi, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective și a respins cererea reclamanților privind plata dobânzii legale prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția de necompetență materială invocată de pârâtul, instanța a respins-o pentru următoarele considerente: reclamanții au chemat în judecată unitatea cu care a avut raport de serviciu, respectiv B, situație în care competența de soluționare a cauzei, conform art. 10 din Legea 554/2004 îi revine Tribunalului Botoșani.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ori, această componență a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III - Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.
Prin urmare, instanța a considerat că sporurile cerute prin acțiune sunt întemeiate începând cu data prevăzută expres prin art. 25 din Legea nr. 161/2003 - respectiv, 1.01.2004 - și până la data pronunțării hotărârii, întrucât legiuitorul le-a prevăzut expres în lege, din acel moment, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii, cum reclamanții au solicitat plata acestor drepturi începând cu data de 01.01.2004 - 01.02.2006 instanța a admis cererea.
În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin nr.OG 92/2004 și OG nr. 2/2006, pentru perioada 2004-2006, instanța a reținut că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 aliniat 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Față de lipsa prevederii acestor sporuri prin nr.OG 6/2007 privind salarizarea funcționarului public pentru anul 2007, instanța a constatat că dispozițiile unei ordonanțe nu pot înlătura o prevedere a legii în vigoare, întrucât abrogarea trebuie realizată doar în condițiile prevăzute de art. 62 din Legea nr. 24/2000 - respectiv, printr-un act normativ de același nivel sau superior.
Referitor la solicitarea reclamanților privind plata dobânzii legale prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, instanța a respins-o, întrucât această dobândă se aplică litigiilor comerciale, iar reclamanților pentru drepturile solicitate i s-a aplicat indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale B și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului său, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B arată că salarizarea funcționarilor publici se efectuează în conformitate cu prevederile actelor normative privind sistemul anual de salarizare pentru funcționarii publici, nefiind culpa recurentei neonorarea acestor drepturi, cu atât mai mult cu cât avea obligația de a respecta actele normative OUG nr.92/2004, nr.OG2/2006, precum și Legea nr. 500/2002. Sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi decât cele prevăzute în sistemul anual de salarizare, aprobat prin lege, specific acestei categorii profesionale. Mai mult, în bugetele aprobate pe perioada 2004 - 2006, precum și în continuare, nu au fost prevăzute credite bugetare cu această destinație.
În motivare, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a reiterat excepția necompetenței materiale a instanței, motivat de faptul că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, invocând prevederile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, cu motivarea că instanța de judecată nu poate să dispună acordarea acestor suplimente și respectiv obligarea angajatorului să le plătească funcționarului public, ci doar să-l oblige la plata acestor drepturi salariale, cu condiția să fi fost stabilite, de ordonatorul de credite, printr-un act administrativ, individual pentru fiecare funcționar în parte.
Funcționarii publici au un statut legal, și nu contractual, iar drepturile lor salariale, potrivit dispozițiilor art. 31 alin.3 din Legea nr.188/1999 republicată se realizează în conformitate cu dispozițiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare, rezultând astfel că sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi decât cele prevăzute în sistemul de salarizare, aprobat prin lege, specific acestei categorii profesionale.
Sistemul de salarizare a funcționarilor publici, reglementat de dispozițiile OUG nr.92/2004, OG nr.2/2006 și OG nr.6/2007 - până la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici nu a prevăzut acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și nici cuantumul unor asemenea suplimente.
Pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 29 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie leguitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs,urteaconstată că recursurile sunt nefondate.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului în soluționarea acțiunii reclamanților invocată în recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Curtea va respinge ca nefondată excepția pentru următoarele considerente:
Instanța competentă material să soluționeze acțiunea formulată de un funcționar public având ca obiect acordarea unor drepturi salariale și prin care sunt chemate în judecată atât o autoritate publică de nivel central, se stabilește după cum o parte în raportul juridic de drept dedus judecății este fie o autoritate publică locală, fie autoritatea publică centrală căreia îi revine obligația de a plăti drepturile salariale solicitate de funcționarul public.
Cum raportul de serviciu al reclamanților a fost fără îndoială stabilit în mod direct cu Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B și față de aspectul că această autoritate este organ administrativ descentralizat constituit la nivel local, cu capacitate juridică administrativă proprie, având deci competența legală de a dispune cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamanților aflați în raport de serviciu direct cu instituția, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, raportate la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. " " din Codul d e procedură civilă care stabilesc competența tribunalului ca primă instanță în materia contenciosului administrativ.
Cu privire la criticile recurenților care vizează fondul cauzei, Curtea le găsește ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 31 al. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin cerere.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și niciCurteanu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, cu sediul în municipiul B,-, județul B și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu sediul în B,-, sector 3,împotriva sentinței nr. 216 din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/07.07. 2009
Președinte:Artene DoinaJudecători:Artene Doina, Galan Marius, Mitrea Muntean
