Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1344/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1344
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Artene Doina
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la sediul Primăriei com., jud. B, împotriva sentințeinr. 524 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Primarul com, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată la dosarul cauzei "motive de recurs" depuse prin serviciul de corespondenței al arhivei de către reclamantul recurent și "întâmpinare" formulată de pârâtul intimat Primarul com., jud.
Instanța, din oficiu invocă excepția nemotivării recursului, rămânând în pronunțare cu privire la această excepție.
După deliberare:
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la Tribunalului Botoșani - Secția Comercială Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, la data de 5.02.2009, reclamantul a chemat în judecată Primarul comunei, Județul pentru repunerea sa în drepturi cu referire la plata sporului de dispozitiv în procent de 25% începând cu luna noiembrie 2008.
În motivarea acțiunii arată că prin dispoziții ale primarului a beneficiat până în noiembrie 2008 de sporul de dispozitiv în procent de 25% aplicat la salariul de bază având calitatea de funcționar public și îndeplinind funcția de secretar al comunei și că, în mod abuziv primarul comunei i-a sistat acest drept, deși actele administrative prin care i s- conferit dreptul respectiv nu au fost anulate sau atacate de către prefect în instanță pentru nelegalitate. Totodată mai arată că prin cererea nr. 8533/11.12.2008 - care constituie și procedură prealabilă - a solicitat primarului repunerea sa în drepturi însă răspunsul dat prin adresa nr. 8701/22.12.2008 îi este nefavorabil.
În susținerea acțiunii a depus probe cu înscrisuri.
Pârâtul, legal citat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
Prinsentința nr. 524 din 29.04.2009, Tribunalul Botoșania respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Ordinul 496/2003 pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne nu a fost publicat în situație în care nu produce efecte juridice art. 10 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Ordinele menționate fiind emise în aplicarea Legii 138/1999 trimiterea din art.9.2. din Ordinul nr.496/2003la personalul civil din administrația publică trebuie înțeleasă în sensul că numai personalul civil angajat al instituțiilor publice de apărare,ordine publică și siguranță națională beneficiază de îndemnizația de dispozitiv,acestea fiind singurele instituții pe care le- avut în vedere legiuitorul la adoptarea Legii 138/1999.
Instanța a constatat că întrucât dispozițiile Legii nr. 138/1999 se adresează unei categorii limitate de salariați, acestea nu pot fi extinse asupra personalului civil din administrația publică locală, deoarece adăugarea la lege nu este permisă.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate, fără a-l motiva însă în termenul legal.
Prin întâmpinare, pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
La termenul de astăzi, analizându-se, din oficiu, excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia, instanța reține următoarele:
Art. 306 al.1 Cod procedură civilă stabilește că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepția cazului când se invocă motive de ordine publică. Termenul legal de motivare a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate (art.301 Cod procedură civilă).
În cazul de față reclamantului i-a fost comunicată decizia Tribunalului Botoșani la 20.05.2009, declararea recursului s-a făcut la 05.06.2009, în termen legal însă fără a se depune și motivarea în fapt și drept. Această motivare a fost depusă abia la 2729.06.2009 ( fila 19 dosar), deci cu încălcarea termenului de 15 zile.
În aceste condiții, față de starea de fapt prezentată și cum din oficiu nu se constată existența unor motive de ordine publică, în baza art.306 al.1 Cod procedură civilă, se va constata că recursul declarat de reclamantă este nul.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Anulează ca nemotivat recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la sediul Primăriei com., jud. B, împotriva sentințeinr. 524 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Primarul com, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/08.07.2009
Președinte:Artene DoinaJudecători:Artene Doina, Galan Marius, Mitrea Muntean