Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1363/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1363
Ședința publică din data de 19 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Tudose Ana Roxana
JUDECĂTOR 3: Stoicescu
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în com., nr.779, județul D, împotriva sentinței nr.430 din data de 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul ales la sediul Primăriei, județul
Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, potrivit chitanței nr. - din 11 iunie 2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-pârâtă Primăria comunei, reprezentată de avocat din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 7 dosar și intimata-reclamantă -, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata-reclamantă depune la dosar întâmpinare și înscrisuri, respectiv: OUG nr.71/2009, sentința nr. 534 din 7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani, sentința nr. 155 din 7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava și sentința nr.202 din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în combaterea recursului.
Apărătorul recurentei-pârâte arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Curtea ia act de susținerile apărătorului recurentei-pârâte și respectiv, ale intimatei-reclamante, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă Primăria comunei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală, pentru motivele din întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în funcție de vechime pentru perioada 01.01.2005 - 31.10.2008 în cuantum de 25% fiecare, actualizat cu indicele de inflație.
Pârâta Primăria comunei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
După administrarea probei cu înscrisuri, prin sentința nr.430 din 11 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte cererea formulată de reclamanta - fost funcționar public în cadrul Primăriei comunei și a obligat pârâta să plătească reclamantei în funcție de data angajării drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1.01.2005 și până la data de 31.10.2008, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că aceste suplimente fac parte integrantă din salariul la care au dreptul funcționarii publici, așa cum reiese din dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999 republicată, în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea 417/2006, efectele actelor normative de suspendare au încetat la termenele prevăzute in cuprinsul lor si de la acea data s-a putut relua exercițiul dreptului dobândit, respectiv dreptul la plata suplimentelor solicitate prin acțiune.
S-a mai reținut de tribunal că, potrivit art. 1 al.3 din si art. 53 al.1 din Constituție drepturile cetățenilor sunt garantate, iar suspendarea actelor normative generatoare de drepturi, care implicit duce la o restrângere a exercițiului acestor drepturi, poate fi dispusa numai in cazuri speciale si numai daca se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, aceste condiții nu au existat, astfel încât restrângerea drepturilor nu se justifică, iar respectarea principiului încrederii in statul de drept implica asigurarea aplicării legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, iar împrejurarea de a suspenda prin acte normative succesive pe o durata de mai mulți ani o normă care recunoaște existenta unui drept patrimonial nu se poate transforma intr-o măsura cu caracter permanent, pentru ca aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.
Instanța de fond a concluzionat că, dreptul la suplimentul postului si de suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept recunoscut de
lege, iar suspendarea anuală a acestui drept nu înseamnă desființarea lui, dreptul existând și în prezent,cu atât mai mult cu cât în prezent acesta nu mai este suspendat
și nu a fost desființat, dacă nu s-ar recunoaște dreptul funcționarilor publici la acest demers judiciar, pe de o parte s-ar nega dreptul acestora de acces la o justiție competentă care sa fie in măsura sa le tranșeze problema juridica dedusa judecății, iar pe de alta parte dreptul înscris in lege, nesancționat de jurisdicțiile interne, ar fi văzut mai degrabă ca unul teoretic si iluzoriu decât concret si efectiv, așa cum impune Convenția si jurisprudența CEDO. De asemenea, s-a reținut că legea nu stabilește cuantumul acestor sporuri, însă, ele reprezintă un bun în sensul CEDO și trebuie protejat, iar lipsa de intervenție a puterii executive și legislative, pasivitatea acestora prin neemiterea unui act normativ prin care sa se stabilească cuantumul sporului constituie o ingerința în dreptul de proprietate al funcționarilor publici, conform jurisprudenței CEDO, in îndeplinirea obligației statului de salvgardare a dreptului de proprietate,acestuia ii incumbă nu numai obligații negative ci și pozitive, de luare a unor masuri concrete,coerente și eficiente, lipsa acestora echivalând cu o ingerința in dreptul de proprietate, așa cum este statuat de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, concluzionându-se că sporurile salariale solicitate sunt un drept de creanță, respectiv un bun în sensul actelor normative europene.
Tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d, din Legea 188/1999, l- interpretat în sensul în care acesta poate produce efectele pentru care a fost adoptat, tocmai pentru că în principiu o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista legi cu caracter formal, iar în condițiile în care reclamanta nu a primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, pentru că această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică, s-a concluzionat că acțiunea este întemeiată obligând angajatorul la plata celor două drepturi, fără a stabili și cuantumul acestora.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta Primăria, solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea hotărârii recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, s-a arătat că potrivit art. 44 din OUG 92/2004, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 29, 32 și 34 din Legea 188/1999, prin art.48 din OG 2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor lit. c și d ale art. 29 alin.1 din Legea 188/1999, iar prin art. XIII din Legea 251 /2006, s-a statuat că prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial cu excepția art. 29, 56, 57, 581și 601alin. 1 lit. b din Legea 188/1999, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007, însă după încetarea aplicabilității acestor acte normative, textul de lege în discuție, rămâne inaplicabil întrucât nu există o dispoziție legală care să precizeze modalitatea de aplicare și cuantificare, neputându-se preciza cum se calculează cele două sporuri și în funcție de ce criterii, hotărârea recurată fiind inaplicabilă.
S-a mai susținut că, cuantumul de 25% reprezintă maximul sporului, însă, nu este normal ca acesta să fie egal pentru toți funcționarii publici, ci determinat în funcție de anumite criterii, respectiv, performanță, vechime, grad de dificultate al muncii prestate, o altă interpretare reprezentând o încălcare a principiului separației puterilor în stat, stabilirea drepturilor salariale este atributul exclusiv al puterii legislative și
numai în cazuri excepționale ale administrației, însă în nici un caz al instanțelor de judecată.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză a art. 304 și art. 3041pr.civ. constată că recursul este fondat,pentru considerentele ce succed:
Reclamanta a fost funcționar public în cadrul recurentei-pârâte Primăria comunei, până la data de 31 octombrie 2008, salarizarea acesteia fiind reglementată de Legea 188/1999 cu modificările ulterioare, art. 31 prevede că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din sariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, acordarea acestora din urmă, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare fiind suspendată succesiv prin OUG 92/2004 pentru anii 2004-2005, OG 2/2006, pentru anul 2006, OG 6/2007 pentru anii 2007 și până la intrarea în vigoare a Legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici, astfel că, suspendarea acestor dispoziții legale împiedică producerea de efecte juridice până la încetarea cauzei de suspendare, până în prezent, legiuitorul neprevăzând acordarea acestor suplimente și nici cuantumul lor.
În situația în care, aceste suplimente se acordă funcționarilor publici, încetând cauza de suspendare a dispozițiilor legale ce le reglementează, este necesar ca printr-un act normativ ulterior să se prevadă modalitatea în care să fie stabilite, respectiv cuantumul acestora, precum și categoriile de funcționari publici beneficiare, astfel de reglementări legale neexistând până în prezent, urmând a fi statuate prin Legea privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare, conform art. 31 alin.3 din Legea funcționarului public.
În condițiile în care, în prezent, acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare sunt suspendate prin actele normative succesive precizate mai sus, iar modalitatea de calcul a acestora nu este prevăzută de lege, Curtea constată că în mod greșit, Tribunalul Dâmbovița, a obligat recurenta pârâta la plata suplimentelor solicitate, fără a le preciza cuantumul, hotărârea judecătorească nefiind deci aptă a fi pusă în executare, creându-se norme de salarizare pe cale judecătorească, încălcând atribuțiile puterii legislative, precum și dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 820/2008, potrivit cărora instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative, deciziile Curții Constituționale fiind obligatorii pentru instanțele judecătorești, conform art.147 alin.4 din Constituția României.
De asemenea, în mod greșit Tribunalul Dâmbovițaa apreciat că reclamanta este titulara unui drept de creanță ce poate fi considerat bun, în sensul art. 1 din Protocolul Adițional la CEDO, în condițiile în care cele două suplimente nu sunt reglementate de Legea funcționarului public, în sensul de modalitate de calcul și categorii de funcționari publici beneficiare, în lipsa unor astfel de reglementări, dreptul nu este determinat, nici determinabil.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, în mod greșit, Tribunalul Dâmbovița a concluzionat că reclamanta - fost funcționar public în cadrul structurii funcționale, Primăria comunei, este îndreptățită să
beneficieze de suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, fără a se preciza cuantumul, în condițiile în care aplicarea dispozițiilor legale, ce prevăd aceste suplimente, respectiv art. 31 lit. c și d sunt suspendate, iar
Legea nr. 188/1999 sau alt act normativ ce reglementează salarizarea funcționarilor publici nu prevăd modalitățile concrete de cuantificare a acestor suplimente, este incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 pr.civilă, recursul este fondat, urmând ca în conformitate cu art. 312 alin.1, 2, 3 pr.civilă să fie admis, iar pe fond acțiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite recursul formulat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna, nr.779, județul D, împotriva sentinței nr.430 din data de 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul ales la sediul Primăriei, județul
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - --- -
Grefier,
Red.
Tehnored.DL
5 ex./3.11.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana, Stoicescu
