Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 14/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 14/2010
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Loredana Albescu judecător
JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 3: Maria Violeta
Grefier: -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 469 din 06 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de reclamanta este la primul termen de judecată, declarat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă - fila 10 dosar, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a reținut în pronunțare.
A:
- deliberând -
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 469 din 06 mai 2009, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.11.2005 - 16.12.2005, fiind respinsă ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă, iar pentru perioada ulterioară, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta, în contradictoriu cu pârâții: Unitatea Administrativ Teritorială - prin Primar și Consiliul Local - reprezentat de Primar, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se oblige pârâții la alocarea, calcularea și plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 retroactiv, până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective precum și obligarea pârâților să consemneze în carnetele de muncă drepturile bănești solicitate, astfel solicitate începând cu data de 01.11.2005.
În motivarea acțiunii s-a arătat că ocupă funcția de secretar în cadrul Consiliului Local, județul B începând cu data de 01.11.2005, în cadrul Consiliului Local.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, articol din lege care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariu de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare". În acest context reclamanta, având calitatea de funcționar public este salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din actul normativ citat. Dar nu a primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de unitate publică.
Mai mult, este principiul că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 din Convenția pentru Apărarea dreptului și libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Pârâții Unitatea Administrativ Teritorială - prin Primar, și Consiliul Local - reprezentat de Primar, nu au formulat apărări în cauză.
Instanța a invocat la termenul din data de 01.04.2009 excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada 01.11.2005-16.12.2005.
Pentru a pronunța sentința recurată, instanța de fond a reținut:
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada 01.11.2005-16.12.2005, instanța a apreciat că este fondată, având în vedere prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează termenul general de prescripție de 3 ani în care poate fi exercitat dreptul la acțiune, în caz contrar acest drept se pierde prin neuz.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată, pentru activitatea desfășurată aceștia au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime precum și suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă acordarea acestor sporuri este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici. Ori, pentru cuantificarea celor două sporuri este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine, fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Astfel, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani, imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță, în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut " expresis verbis" că " instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului, în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă în același timp, admiterea unor acțiuni, în condițiile în care dispozitivul sentinței nu are identificată suma la care urmează a fi obligată pârâta, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Împotriva sentințe nr. 469/2009 a declarat recurs reclamanta, arătând că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, însă deși legea le reglementează pârâta intimată nu a plătit aceste sporuri. Se arată că o normă legală, odată reglementată trebuie să producă efecte, că se încalcă art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru Apărarea Dreptului și Libertăților Fundamentale. Apreciază recurenta că există deja practică judiciară prin care alte instanțe au acordat aceste drepturi și că în condițiile în care instanța ar fi apreciat că nu se pot acorda drepturile solicitate în cuantumul de 25% ar fi putut obliga pârâții să plătească cele două sporuri fără a specifica cuantumul acestora.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și din perspectiva art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este nefondat.
Astfel, prin art. 29 din Legea nr. 188/1999 (art. 31 după republicare 2004) sunt stabilite elementele salariului funcționarilor publici în care așa cum susține și reclamanta, sunt incluse, ca elemente salariale, suplimentul postului și suplimentul gradului (suplimentar corespunzător treptei de salarizare după modificarea realizării prin Legea nr. 251/2006).
Potrivit al. 3 al art. 29 salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Interpretând sistematic dispozițiile legale menționate rezultă fără echivoc că elementele componente ale salariului urmează a fi cuantificate prin sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, act normativ care nu intrase încă în vigoare, la data sesizării instanței de fond.
În lipsa legii pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici au fost adoptate legi speciale anuale care reglementează sistemul de salarizare al funcționarilor publici.
Astfel, pentru anul 2004 sistemul de salarizare a fost reglementat prin nr.OUG 82/2004, pentru anul 2005 prin nr.OUG 92/2004, pentru anul 2006 prin nr.OG 2/2006, pentru anul 2007 prin nr.OG 6/2007, iar pentru anul 2008 prin nr.OG 9/2008, de modificare a nr.OG 6/2007, aceste din urmă două acte normative menționând în chiar conținutul lor că reglementează sistemul de salarizare pentru funcționarii publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare.
Așadar, în raport cu dreptul comun care este reglementat de Legea nr. 188/1999, în materia salarizării sunt aplicabile inclusiv dispozițiile actelor normative speciale care reglementează elementele sistemului de salarizare până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, respectiv legile temporare care au fost deja enumerate.
Stabilind legea aplicabilă, instanța constată că în sistemul de salarizare consacrat prin legile speciale nu sunt cuprinse cele două elemente prevăzute în legea generală, respectiv suplimentul postului și cel al gradului (treptei de salarizare).
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține ca fiind aplicabile dispozițiile art. 29 al. 1 lit. e, d (art. 31 al. 1 lit. e, d) din Legea nr. 188/1999, aceste sporuri nu sunt determinate de legiuitor și nu se consacră nici criterii de determinare a acestora, fiind reglementate la nivel de principiu.
acestora constituie o atribuție a legiuitorului, iar instanța nu se poate substitui acestuia decât cu încălcarea principiului constituțional al separației puterilor în stat consacrat prin art. 1 (4) din Constituția României.
În consecință, în condițiile în care nu este reglementată printr-un act intralegislativ modalitatea de calculare a celor două suplimente, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani care nu este certă, fiind imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, or reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de executare efectivă.
Rezultă, așadar, că atâta timp cât vocația recurentei la primirea sporurilor nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv, de administrația competentă identificată de legiuitor, în condițiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamanta nu dispunea de vreun drept salarial "recunoscut de lege", în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, la plata căreia angajatorul - pârât să poată fi obligat de instanța de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.
Se retine, totodată, că prin decizia nr. 20/21.09.2009, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale, constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă dezlegarea dată este obligatorie pentru instanțe.
Curtea nu poate reține incidența cauzei deoarece situațiile nu sunt similare.
Pentru cele ce preced, nerelevându-se motive care să atragă reformarea sentinței recurate, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-reclamantă, cu sediul ales la Cabinet Avocat, din B, str. -. 11,. D,. 1, județul B, împotriva sentinței civile nr. 469 din 06 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - PRIN PRIMAR, cu sediul în Comuna, județul B și CONSILIUL LOCAL - reprezentat de PRIMAR, cu sediul în Comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Red.
Tehnored. - ex. 5
26 ianuarie 2010
Președinte:Loredana AlbescuJudecători:Loredana Albescu, Lăcrămioara Moglan, Maria Violeta
