Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1463/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1463/2008
Ședința publică de la 18 iunie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 11/CA/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu reclamanții, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 și a art. 1 din nr.OG 32/1995.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vederea obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, apreciază cauza ca fiind în stare de judecată și o reține spre pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 11/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s- admis acțiunea reclamanților și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al județului B-N și, în consecință, au fost obligați pârâții în solidar la plata drepturilor solicitate de reclamanți, cu titlu de prime de concediu și spor de fidelitate indexate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă conform adresei nr. 8045/07 ianuarie 2008 IPJ B-N care face parte integrantă din sentință.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B și, în consecință, a fost obligat chematul în garanție la alocarea fondurilor către pârâtul MIRA B, necesare plății drepturilor reclamanților.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că dreptul reclamanților privind prima de vacanță este reglementată potrivit dispozițiile art.37 pct.2 din OG.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor iar prin art.7 alin.3 acest drept a fost suspendat inițial începând cu 31 decembrie 2004 și în continuare prin legile bugetului de stat pe anii următori.
S-a reține că prin aceste acte normative temporare, plata primei de concediu de odihnă a fost suspendată pentru fiecare an, până la data de 31 decembrie a anului respectiv.
Potrivit art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Așadar, s-a considerat că această suspendare succesivă nu echivalează cu stingerea dreptului ci a avut ca efect doar imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv care conferă titularilor prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație, respectiv de a plăti suma de bani ce reprezintă prima de concediu.
In ce privește dispozițiile legale care au suspendat dreptul funcționarilor publici la prima pentru concediul de odihnă, instanța a apreciat că acestea sunt contrare Constituției, dar verificarea constituționalității lor nu mai poate fi efectuată de către Curtea Constituțională, deoarece aceste acte normative au avut aplicabilitate anuală și în prezent nu mai sunt în vigoare.
Potrivit art. 41 din Constituție, salariații au dreptul la protecție socială și la concediu de odihnă plătit, iar potrivit art. 53 din legea supremă, exercițiul unor drepturi sau a unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale a ordinii, a sănătății ori moralei publice a drepturilor și libertăților cetățenilor prevenirea consecințelor unei calamități naturale etc. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este imperios necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății cetățeanului.
Așa fiind, măsura suspendării drepturilor bănești cuvenite funcționarului public încalcă textul constituțional invocat mai sus, nefiind dat niciunul din motivele pentru care poate fi aplicat conform textului.
Această măsură contravine și prevederilor Codului muncii, care, potrivit art. 295 alin. 2, statuează că dispozițiile codului se aplică și a celor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă în condițiile în care, în reglementările specifice, nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Codul muncii consacră un principiul fundamental aplicabil și funcționarului public, conform căruia, angajatorilor le este interzis să nu respecte drepturile salariaților recunoscute prin lege, însăși legea sancționând cu nulitate absolută orice tranzacție sau renunțare din partea salariatului la drepturile care sunt recunoscute în favoarea sa prin lege.
C puțin pentru aceste considerente, instanța apreciază acțiunea introductivă ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă în petitul ei principal, iar pârâții vor fi obligați în solidar să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prime de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, fiecărui reclamant, conform calculelor efectuate de către pârâtul IPJ B-N care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, sume indexate la zi.
Potrivit prevederilor art. 6 din OG nr. 38/2003, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public sau personalului contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
În realizarea acestor dispozițiile legale, a fost emis Ordinul nr. 132/2004, care în art. 5.1 detaliază tranșele de vechime în muncă ale beneficiarilor sporului de fidelitate acordat, precum și procentele acestui spor calculate funcție de salariul de bază. Art. 6 al aceluiași ordin statuează că sporul se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a îndeplinit condiția de vechime.
Acordarea acestui drept a fost suspendată prin art. 2 al. 1 din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului din, potrivit cărora în anul 2005 aplicarea dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003, se suspendă.
Prin urmare, acest drept al polițiștilor s-a născut din lege, iar aplicarea lui a fost suspendată temporar, așa cum s-a arătat mai sus.
Potrivit art. 64, al. 2 din Legea nr. 24/2000 rep. privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Așadar, suspendarea dreptului reclamanților la acordarea sporului de fidelitate, nu echivalează cu stingerea lui, ci a avut drept efect imposibilitatea realizării lui, în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său, respectiv întreg anul 2005.
Acest drept subzistă, s-a născut din lege și conferă beneficiarilor prerogativele necesare în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze prestația subiectivă a raportului, aceea de a le achita sumele de bani ce formează conținutul dreptului subiectiv.
Apărările pârâtului Ministerului Administrației și Internelor, în sensul că nu i-au fost alocate fondurile necesare pentru plata acestor drepturi ale personalului, nu este de natură să paralizeze acțiunea reclamanților, care se întemeiază pe dispoziții legale, respectiv art. 6 din OG nr. 38/2003, neabrogate nici în prezent.
C puțin pentru considerentele expuse, instanța a apreciat că reclamanții și intervenienții au suferit un prejudiciu real prin neplata sporului de fidelitate pentru anul 2005, motive pentru care în realizarea dispozițiilor legale mai sus invocate a prevederilor art. 269 Codul muncii, cu aplicarea art. 91/1 din Legea nr. 188/1999 republic, privind statutul funcționarilor publici, va admite acțiunea și va obliga pârâții de ord. 1 și 2 în solidar să plătească sumele corespunzătoare reprezentând spor de fidelitate, pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005, în funcție de vechimea în muncă a fiecăruia, sume actualizate prin aplicarea coeficientului de inflație, de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă a sumei conform adresei înregistrată la pârâta IPJ BN cu nr. 8045/07 ianuarie 2008.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs P B-N, în nume propriu și în numele Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivare se arată că hotărârea este nelegală din perspectiva despăgubirilor legilor bugetare ce au vizat suspendarea acordării drepturilor invocate prin demersul inițiat cât și din perspectiva prevederilor constituției potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite de lege și tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat, drepturi care sunt prevăzute expres în Codul muncii, supus constituționalității de la intrarea în vigoare.
Sub acest din urmă aspect se mai arată că, în urma verificărilor, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra, reglementărilor referitoare la prima statuând printre altele prin deciziile nr. 414/2005, nr. 37/2005, nr. 148/2005, nr. 278/2005 și nr. 398/2005 că drepturile suplimentare cum sunt primele, sporurile nu constituie drepturi fundamentale.
Tot astfel, se arată că hotărârea este nelegală și sub aspectul nereținerii dispozițiilor Legii nr. 500/2002 care stabilesc, pe de o parte, că nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport cu actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii.
În acest sens se reține că actul normativ invocat prin demersul inițiat de intimat, Legea nr. 188/1999, respectiv art. 34 alin. 2, prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, a fost refuzată acordarea, în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform dispozițiilor Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu.
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamantul fiind funcționar public este pe deplin îndreptățit să se prevaleze de dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, iar din această perspectivă susținerile recurenților conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Evident, se susține că prin decizia Curții Constituționale a fost consacrat dreptul legiuitorului de a acorda anumite drepturi suplimentare, de a le modifica ori de a le înceta acordarea, însă se scapă din vedere că litigiul nu se poartă asupra posibilității sau imposibilității de suspendare, ci asupra existenței însăși a dreptului și asupra încetării suspendării, asupra substanței dreptului.
Ca atare, câtă vreme în discuție nu se pune posibilitatea sau imposibilitatea arătată, susținerile evocate nu pot fi reținute ca motiv al admiterii recursurilor declarate.
Nici susținerile referitoare la angajarea și justificarea cheltuielilor nu poate constitui motiv de neacordare a drepturilor instituite de legea menționată mai sus, întrucât cuprinderea unor sume în buget nu poate fi imputată intimatului-reclamant, entitatea recurentă având și ea obligația statuării cu privire la bugetul de stat, inclusiv sub aspectul aprobării și virării de sume. Pe de altă parte, instituția rectificării bugetare este funcțională și impune implicarea celor neprevăzute, respectiv a cuprinderi și a unor sume stabilite ca drepturi prin dispoziții legale aplicabile funcționarilor.
În plus, nu trebuie trecută neobservat ca în raport cu dispozițiile legilor de organizare și funcționare entitățile recurente au abilitatea de a lua măsuri de a include respectiv a adopta proiectul legii bugetare sau de rectificare în concordanță cu sumele ce urmează a fi primite de intimați în baza unor eventuale hotărâri judecătorești pentru a se evita astfel și neîndeplinirea obligației de a aproba virarea și efectuarea doar a cheltuielilor cu destinație precisă.
Prin urmare, constatându-se că nu sunt motive întemeiate, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N în numele MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 11 din 17 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița - N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
2 ex./04.07.2008
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo
