Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1470/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1470
Ședința publică de la 25 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr Președinte Secție
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței numărul 93 din data de 8 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât Ministerul Justiției, intimații pârât Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării B și intimații reclamanți, G,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier arătându-se că recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI și intimatul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Prin sentința nr. 93/08.02.2008 a Tribunalului Olt Secția Comercială și Contencios Administrativ a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, G, și au fost obligați pârâții Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției să plătească reclamanților drepturile salariale restante reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din departamentele economico-financiare și administrativ al ÎCCJ și funcționarii publici din departamentele economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 01 nov.2004 pentru reclamanții, G, respectiv 01.08.2007 pentru reclamantul și 01.11.2007 pentru intervenienta până la data de 08.02.2008, actualizate cu indicele de inflație la dat plății și în continuare potrivit perioadei lucrate.
Respinge acțiunea reclamanților și cererea de intervenție față de pârâtele Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării B pentru lipsa calității procesuale a acestora.
În motivare instanța a reținut în ce privește excepțiile invocate, că Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu au calitate procesuală pasivă în temeiul dispozițiilor art.16 din OG 137/2000, respectiv art.20 și 27 alin.3 din OG137/2000, precum și a art.2 din nr.OG22/2002.
Pe fond s-a apreciat că dispozițiile OUG nr.82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, OUG 92/20004, OG2/2006 și OG6/2007, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2005, 2006 și 2007 stabilesc o salarizare diferită pentru funcționarii publici ce desfășoară activitate în cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport cu funcționarii publici ce funcționează în aceleași departamente ale tribunalelor și curților de apel.
Ori, un astfel de tratament, nefiind justificat de un scop legitim, plasează funcționarii din cadrul departamentelor economico financiare și administrative ai tribunalelor și curților de apel într-o situație defavorabilă în raport cu funcționarii publici care, având aceleași atribuții își desfășoară activitatea în cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, încălcând fără o justificare obiectivă principiul egalității stabilit de dispozițiile din Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului și celelalte tratate internaționale din domeniul drepturilor omului ratificate de România.
În consecință, stabilirea unei salarizări diferite pentru funcționarii publici ce funcționează în cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport cu funcționarii publici ce funcționează în aceleași departamente ale tribunalelor și curților de apel fără nicio altă justificare ( legată de atribuțiile și îndatoririle de serviciu ale acestora, condițiile de studii, recrutare și încadrare în muncă) decât nivelul instanței în structura cărora funcționează, crează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru categoria profesională din care fac parte reclamanții, tratament discriminatoriu căruia nu îi corespunde un scop legitim în condițiile art. 2 alin. 2 din OG137/2000.
Ori, această împrejurare atrage incidența art. 27 alin 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind în cauza de față egală cu diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 1.12.2005 - 1.08.2006 pentru reclamantul, respectiv 1.11.2004 - 1.11.2007 pentru ceilalți reclamanți, sume actualizate potrivit art. 1084. Civ. potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului.
S-a mai reținut că plata pentru viitor se justifică prin faptul că, odată reținută situația discriminatorie prin acordarea diferenței de drepturi salariale se înlătură această nedreptate și situația creată prin discriminare, sentința fiind constitutivă de drepturi.
Prin încheierea din 18.03.2008 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței în sensul că în loc de 2 respectiv 01.08.2007 pentru reclamantul ", se va citi "respectiv 01.08.2006 pentru reclamantul ", menținând restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 26.03.2008 pârâtul Ministerul Justiției.
În motivare s-a arătat că sentința nr.93/2008 a Tribunalului Olt este nelegală prin prisma motivului de casare prevăzut de art.304 pct.4 Cod pr. civilă și a celui de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr. civilă.
S-a arătat că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, acordând drepturi neprevăzute de actul normativ în vigoare în materia salarizării funcționarilor publici, arogându-și atribuții de legiferare, atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparținând altor organe.
S-a mai arătat că Hotărârea CNCD nr.262/21.06.2007 nu poate constitui temeiul juridic al sentinței criticate, de vreme ce din nr.OG137/2000 rezultă că partea care se consideră discriminată poate sesiza direct instanța de judecată, fără ca aceasta să poată modifica sau completa actele normative.
Hotărârile CNCD au caracter de recomandare, Consiliul pronunțându-se asupra unor acte sau fapte, acțiuni sau omisiuni, prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate a unor drepturi recunoscute de lege.
Cât privește referirile la CEDO și alte documente internaționale ratificate de Statul Român, acestea nu pot justifica înlăturarea aplicabilității unei dispoziții legale în vigoare. Atunci când o dispoziție contrară unei legi organice sau ordinare intră în vigoare, ulterior ratificării unui pact sau tratat internațional privitor la drepturile omului, doar Curtea Constituțională va fi în drept să o declare neconstituțională în temeiul art.20 alin.2 din Constituție.
Cât privește motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr. civilă, se arată că între funcționarii publici din cadrul instanței supreme și funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe judecătorești nu sunt situații comparabile, deoarece situația nu trebuie analizată doar prin prisma calității de funcționar public ( manager economic) ci din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției. Situațiile diferite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, ce nu semnifică uniformitate ( Deciziile Curții Constituționale nr.168/1998, nr.294/2001).
În consecință, în temeiul art.304 pct.4 și 9 coroborat cu art.312 Cod pr. civilă, s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței nr.93/2008 a Tribunalului O l
Totodată s-a arătat că obligarea la plata pentru viitor este greșită, nefiind vorba de drepturi născute și actuale.
A fost reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și 312.
La 02.04.2008 DGFP Oaf ormulat întîmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Analizând cauza prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele.
Așa cum corect reținut prima instanță, salarizarea reclamanților s-a făcut conform dispozițiilor OUG nr.82/2004, OUG nr.92/2004, OG nr.2/2006 și OG nr.6/2007, stabilindu-se o salarizare diferită pentru funcționarii publici ce funcționează în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al ÎCCJ în raport cu funcționarii publici, ce funcționează în aceleași departamente ale tribunalelor și curților de apel.
Deși legiuitorul a stabilit condiții de lucru și atribuții identice pentru managerul economic și pentru ceilalți funcționari publici din cadrul departamentului economico - financiar, administrativ al instanțelor, indiferent de gradul acestora de jurisdicție, atribuțiile având același conținut, totuși salarizarea s-a efectuat în baza unor anexe diferite ale OUG nr.82/2004, permițându-se astfel diferențieri salariale nejustificate. S-a creat astfel, un tratament diferențiat între aceste categorii profesionale care își desfășoară activitatea în sistemul judiciar, care a fost perpetuat și în anii următori, în baza OUG nr.32/2005, OUG nr.2/2006 și OUG nr.6/2007.
Acest tratament privind stabilirea grilei de salarizare pe anexe diferite a determinat situații inechitabile și discriminatorii referitoare la salarizare, fapte constatate prin Hotărârea nr.262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Susținerile recurentului prin care se arată că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că și-ar fi arogat atribuții de legiferare nu pot fi reținute de C, deoarece atunci când instanța de judecată constată că o lege încalcă dispozițiile reglementărilor internaționale, are obligația de a aplica cu prioritate aceste prevederi, în baza art.20 alin.2 din Constituția României.
Faptele de discriminare sunt combătute și interzise de art.7 alin.1 lit.b din Decretul nr.212/1974 pentru ratificarea Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, dar și prin Carta Socială Europeană Revizuită adoptată la Strasbourg la 1 mai 1906, ratificată de România prin Legea nr.74/1999 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România în anul 1958.
Toate aceste acte normative ocrotesc dreptul la muncă și la asigurarea unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, excluzând discriminarea, astfel că în baza art.20 din Constituția României republicată, Curtea va avea în vedere, cu prioritate, aceste reglementări internaționale.
În ce privește susținerea referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, instanța de fond a respins în mod corect această excepției.
Conform dispoz. art. 2 din OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal o are Ministerul Justiției, acestuia incubându-i obligația legală de a depune diligențele necesare la Ministerul Economiei și Finanțelor în vederea obținerii creditelor utilizând și procedurile specifice elaborării proiectului legii privind rectificarea bugetului de stat.
Recursul pârâtului Ministerul Justiției este însă fondat în ceea ce privește critica referitoare la nelegalitatea acordării pentru viitor a drepturilor bănești solicitate de reclamanți prin acțiunea principală.
Prejudiciul a cărei acoperire se solicită este incert, atât în ceea ce privește procedura dar și în ce privește cuantumul acestuia.
Situația raporturilor juridice existente între reclamanți și pârâți (în calitate de ordonatori de credite), este cunoscută și certă până la data pronunțării hotărârii, astfel că, instanța nu poate prevedea existența și evoluția acestui drept ulterior, având în vedere posibilitatea încetării sau modificării raporturilor juridice dintre părți, precum și posibilitatea modificării legislației avute în vedere în momentul pronunțării hotărârii.
În consecință, în baza art. 312 Cod pr. civilă va fi admis recursul pârâtului Ministerului Justiției și va fi modificată sentința instanței de fond, în sensul înlăturării obligării Ministerului Justiției la plata acelorași drepturi salariale pentru viitor. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței numărul 93 din data de 8 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că înlătură obligarea de acordare a drepturilor salariale și pentru viitor.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red -
Tehnored SI 2 ex./09.07.2008
Jud fond /G D
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Elena Canțăr, Magdalena Fănuță
