Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1471/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1471

Ședința publică de la 25 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr Președinte Secție

JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 752 din data de 13 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.22120/9/63/2008.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurent reclamant și intimatul pârât Consiliul Local B.

Procedura ne legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302. și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că intimatul pârât nu a depus întâmpinare.

S-a referit că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.

CURTEA

Prin sentința nr. 752 din data de 13 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.22120/9/63/2008 a fost respinsă acțiunea reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al Municipiului pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata indemnizației de dispozitiv, conform Ordinului nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.

Prima instanță a reținut că sporul solicitat nu este un spor expres prevăzut printr-un act normativ care să aibă aceeași putere juridică ca și legea, așa încât nu poate fi acordat, decât dacă ordonatorul principal de credite îl încuviințează.

De asemenea, instanța de judecată nu se poate substitui ordonatorului de credite și să acorde ea însăși sporul de dispozitiv, care este reglememtat printr-un ordin al Ministrului, act normativ cu putere inferioară legii, pentru că altfel s-ar încălca norma legală privind încadrarea în resursele financiare.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamantul criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivele de recurs a susținut că prin Ordinul nr. 496/2003 al MAI s-a instituit acordarea sporului de dispozitiv și pentru personalul civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, astfel încât instanța de fond a apreciat greșit că drepturile referitoare la acordarea sporului de dispozitiv se acordă numai funcționarilor din administrația publică centrală.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Personalul din cadrul autoritățile publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv numai în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare de natură să satisfacă plata sporului respectiv.

Ordinul MAI nr. 496/2003, care reglementează sporul de dispozitiv, a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr. 63/2003 și Legii nr. 138/1999.

In conformitate cu prevederile art. 1, alin. 1 din OUG nr. 63/2003, MAI are competențe, între altele, în domeniul funcției și funcționarului public, al evidenței informatizate a persoanei.

Așa cum rezultă din prevederile art. 5 alin. 2 din OUG nr. 63/2003, în cadrul MAI funcționează Ministrul delegat pentru administrația publică.

In conformitate cu prevederile art. 9, alin. 4 din OUG nr. 63/2003, în aplicarea prevederilor legale, Ministerul Administrației și Internelor emite ordine și instrucțiuni, iar pentru domeniul administrației publice acestea se contrasemnează de ministrul delegat pentru administrația publică.

Din enunțarea și analiza textelor de mai sus, rezultă, expres și fără echivoc, competența de reglementare a Ministerului Administrației și Internelor, în cazul administrației publice și în domeniul funcției publice, fără a se face vreo distincție între autoritățile publice centrale și cele locale.

legală ministrului administrației publice, de reglementa în domeniul administrației publice, este și rezultanta atribuțiilor legale ale ministerului respectiv.

Astfel, conform art. 14, lit. "a" pct. 1, 4 și 8 din OUG nr. 63/2003, ministerul administrației și internelor monitorizează programele de restructurare și reformă în administrația publică locală și centrală, îndrumă autoritățile locale și aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale, după cum, împreună cu autoritatea publică locală, colaborează la realizarea unor programe.

Așadar, dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat, pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale, prin ignorarea chiar prevederilor constituționale.

Astfel, Constituția României tratează în cap. V intitulat Administrația publică, administrația publică centrală și administrația publică locală și instituția prefectului, ceea ce creează premisa unui regim unitar de reglementare.

Din analiza pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003, rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Soluția rezultă și din prevederile art. 47 din Legea nr. 138/1999, coroborate cu prevederile art. 13 din aceeași lege, în sensul că sporul de dispozitiv se primește și de personalul din domeniul administrației publice.

Activitatea de evidență a populației prevăzută prin OUG nr. 63/2003 ca aparținând MAI a fost preluată în cadrul autorităților publice (în aparatul consiliilor locale și al consiliilor județene) personalul care exercită atribuțiunile de evidență populației, având spor de dispozitiv.

In art. 1 alin. 2 din Legea nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este consacrat principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor fiind garantate și în exercitarea drepturilor economice (lit."e").

In transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a egalității de tratament și de șanse.

In acest context, trebuie analizat Ordinul MAI nr. 406/2003, care creează un sistem unitar de salarizare și în domeniul administrației publice locale.

Prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal și nu numai celor care își desfășoară activitatea la evidența populației, se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, ținând seama că toți desfășoară activitate în domeniul administrației publice.

Așadar, personalul din cadrul autorităților publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare, de natură să satisfacă plata sporului respectiv.

În argumentarea acestei soluții, Curtea precizează că elementele sistemului de salarizare general aplicabile funcționarilor publici sunt reglementate în cuprinsul art.29 din Legea 188/1999, OUG 92/2002 și OUG 92/2004.

În conformitate cu prevederile art.29 din Legea 188/1999, privind statutul funcționarului public, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, spor de vechime, suplimentul postului, suplimentul gradului.

Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, premiile, stimulentele și alte drepturi.

Sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.

Nefiind un spor expres prevăzut într-un act normativ cu forță general obligatorie, cum este legea sau Ordonanța Guvernului, care are aceeași putere juridică ca și legea, sporul de dispozitiv nu poate fi acordat decât dacă ordonatorul principal de credite îl încuviințează.

O astfel de soluție se impune, întrucât din cuprinsul art. 3 al OUG nr.92/2004 rezultă că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și numărul maxim de posturi acordate potrivit legii.

Prin acordarea sporului de dispozitiv de către ordonatorul de credite nu se încalcă nici o prevedere legală, ci dimpotrivă se asigură egalitatea de tratament economic, salarial a personalului din cadrul autorităților publice, atât centrale, cât și locale.

Primarul are calitatea de ordonator principal de credite, deci este cel care poate să stabilească dacă are fonduri suficiente pentru acorda sporul de dispozitiv, având competență de realizare a gestiunii sistemului de salarizare.

Instanța de judecată nu se poate substitui ordonatorului de credite și să acorde ea însăși sporul de dispozitiv care este reglementat printr-un ordin al Ministrului și ca urmare nu poate să oblige autoritatea să acorde sporuri, pentru că ar încălca norma legală privind încadrarea în resursele financiare și competențele exclusive, în materia acordării altor sporuri, competențe ce aparțin autorității față de care a luat naștere raportul de funcție.

Față de toate considerentele enunțate, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este temeinică și legală, astfel încât în temeiul art. 312 Cod pr. civilă recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 752 din data de 13 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.22120/9/63/2008.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. -

Tehnored SI 2 ex./07.07.2008

Jud fond Gh /

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Elena Canțăr, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1471/2008. Curtea de Apel Craiova