Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1480/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1480/2008
Ședința publică de la 19 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de recurenții, împotriva deciziei civile nr. 1055/05.05.2008, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari indemnizație de dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurenților contestatori, avocat, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că până la prezentul termen de judecată contestatorii nu au depus la dosar dovada achitării taxelor de timbru.
Raportat la acest aspect, reprezentanta recurenților contestatori depune la dosar dovada achitării taxelor de timbru aferente, în sumă de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, motiv pentru care se constată că prezenta cauză este legal timbrată.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Reprezentanta recurenților contestatori solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Curtea pune în vedere reprezentantei contestatorilor să indice temeiul juridic concret al contestației în anulare care face obiectul prezentului dosar.
Raportat la acest aspect, aceasta din urmă arată că temeiul legal îl constituie prevederile art. 317 alin. 1, pct. 2 Pr. Civ. precizând că a făcut referiri și la prevederile art. 318, apreciind că cele două texte legale mai sus menționate se coroborează, insistând însă a preciza faptul că temeiul juridic al prezentei contestații în anulare îl constituie art. 317 alin. 1, pct. 2 Pr. Civ.
În continuare, reprezentanta contestatorior apreciază că suntem în prezența unei cauze civile, iar competența materială de primă instanță aparține Secției civile a tribunalului și prin urmare calea de atac promovată este susceptibilă de a fi judecată de către Secția Civilă a Curții de APEL CLUJ, motivat de faptul că statutul/calitatea părților nu atrage competența Secției de contencios administrativ.
Față de aspectele invocate, curtea, în temeiul prevederilor art. 317, alin. 1 Pr. Civ. pune în vedere reprezentantei contestatorilor să precizeze motivul pentru care a înțeles să invoce competența în această fază procesuală.
Reprezentanta contestatorilor arată că aceasta a fost alegerea clienților săi.
CURTEA:
Prin contestația în anulare înregistrată în 19 mai 2008, contestatorii, G, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL ORAȘULUI D, au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei nr. 1.055 din 05.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterea cauzei Tribunalului Maramureș - Secția civilă ca instanță competentă să soluționeze pe fond cauza.
În motivarea contestației în anulare, contestatorii au arătat că hotărârea instanței de fond prin care s-a respins acțiunea introductivă având ca obiect stabilirea unui spor salarial - indemnizația de dispozitiv are natura unui litigiu de muncă, astfel încât competența aparține secției civile a tribunalului și nu secției de contencios administrativ.
În probațiune contestatorii au depus copia minutei nr. 2479/D//30.05.2007 încheiată cu prilejul întâlnirii dintre conducerea M și membrii grupului de lucru GREFIER 2 - " practicii judiciare" - cu reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și președinții secțiilor comerciale și ai secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel având ca obiect unificarea practicii judiciare la 30 mai 2007 ( 3).
În drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 și art. 318.pr.civ.
Oral, în fața instanței prin reprezentant legal, contestatorii au arătat că temeiul juridic al cererii introductive îl reprezintă dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2.pr.civ.
Intimatul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare.
Din actele și lucrările dosarului precum și din dosarul nr- acvirat prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1.055 din data de 05.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJa fost respins recursul declarat de reclamanții, G împotriva sentinței civile nr. 196 din 06 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care a menținut-o în întregime.
Analizând contestația în anulare formulată din prisma dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2.pr.civ. așa cum a fost precizată, Curtea constată următoarele:
În condițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres competența altor instanțe.
În speță, reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei Orașului D și au pus în discuție în fața instanței de fond o chestiune legată de raportul lor de serviciu, respectiv salarizarea, în sensul acordării unui anumit spor.
Dispozițiile, art. 109 din Legea nr. 188/1999 trebuie corelate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 554/2004, unde se arată că:"Ori de câte ori într-o lege specială anterioară prezentei legi se face trimitere la <LLNK 11990 29 10 201 0 46>Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanta de contencios administrativ, trimiterea se va socoti făcuta la dispozițiile corespunzătoare din prezenta lege."
Competența, în speță, a fost determinată de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, la nivelul unei instanțe județene, cu competență în materia contenciosului administrativ, respectiv tribunalul, reclamanții, funcționari publici, având raporturi de serviciu cu o autoritate publică locală.
Competența materială și teritorială a fost corect stabilită deci, în favoarea Tribunalului Maramureș, ca instanță cu competență și în materia contenciosului administrativ, astfel încât contestația în anulare formulată este nefondată.
Având în vedere conținutul minutei depuse în probațiune la fila 3 din dosar, Curtea constată că, pe de o parte, competența este stabilită potrivit regulilor menționate în pr.civ. precum și în alte legi ce cuprind norme de competență, iar pe de altă parte, în acel act s-a arătat competența în privința personalului civil contractual angajat în administrația publică locală și nu în privința funcționarilor publici.
În consecință, față de cele menționate anterior se va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii, și împotriva deciziei civile nr. 1055/05.05.2008, pronunțată în dosarul nr- a Curții de APEL CLUJ, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL ORAȘULUI.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./07.07.2008.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur