Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.476/2008
Ședința publică de la 19 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 430/07.03.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanții - și și cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE și DIRECTIA GENERALA MEDICALA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari prime de concediu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 16.06.2008 s-a depus la dosar, de către intimatul Direcția Generală Medicală din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative un script, reprezentând poziția procesuală în cauză.
Se constată de asemenea faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, după deliberare, apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 430 din 07 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DIRECTIA GENERALA MEDICALĂ
Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea formulată de reclamantele - și, împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, pârâți fiind obligați să plătească reclamantelor drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, proporțional cu perioada lucrată și prime de concediu pe anii 2004 - 2006, actualizate cu rata inflației începând cu data plății.
Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR formulată de și a fost obligat să aloce fondurile bănești necesare plății acestor sume.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantele au calitatea de funcționari publici, iar potrivit prevederilor art. 35 alin. 2 din Legea nr. 189/1999 trebuiau să beneficieze de prima de concediu.
Aceste prevederi legale au devenit neaplicabile prin nr.OUG 33/2001, Legile bugetare nr. 743/2001, nr. 631/2002, nr. 507/2003, nr. 511/2004 și nr. 379/2005.
S-a apreciat de instanța de fond că, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, aceste drepturi nu putea fi anulate prin actele normative sus menționate.
De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de vacanță, ci doar la suspendarea exercițiului ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, astfel încât, în temeiul art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, aceștia trebuind să beneficieze de plata retroactivă a drepturilor.
Cât privește sporul de fidelitate pentru anul 2005 și având în vedere și prev. art. 6 din nr.OG 38/2003, instanța de fond a apreciat că întrucât la data formulării acțiunii a încetat cauza de suspendare prev. de art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004, cererea reclamanților este fondată, având în vedere și dispozițiile art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000.
Totodată, instanța de fond a făcut aplicare prev. art. 998 - 999 Cod civ, reclamantele fiind îndreptățite la actualizarea sumelor datorate de ordonatorii de credit.
În final, potrivit dispozițiile art. 60.pr.civ. instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a formulată de A, iar apărarea formulată de în sensul că nu are calitate procesuală pasivă pe motiv că nu are stabilite raporturi juridice cu reclamantele a fost respinsă de instanță întrucât calitatea sa de chemat în garanție este în legătură cu acordarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor stabilite de către instanță în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantelor, a cererii de chemare în garanție formulată împotriva sa de.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei, deoarece nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamantele, astfel încât acestea să fie îndreptățite să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
De asemenea, apreciază nelegală hotărârea atacată întrucât Ministerului Finantelor Publice nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă, iar instituția juridică a chemării în garanție nu este aplicabilă în cazul litigiilor de muncă, cu atât mai mult cu cât între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al Ministerului Administrației și Internelor nu a corectat periodic drepturile reclamanților, nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
În susținerea recursului au fost invocate disp. art. 14 și 17 din Legea nr. 500/2002, și faptul că obligarea ministerului la includerea în buget a sumelor solicitate nu are un suport legal.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
în garanție reprezintă mijlocul procesual de satisface a pretențiilor pârâtului, în ipoteza în care este obligat la plată față de reclamant.
Legislația muncii, cu referire la raportul de serviciu al funcționarului public, nu interzice utilizarea instituției chemării în garanție, dimpotrivă, atât art. 82 din Legea nr. 168/1999 cât și art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevăd că dispozițiile acelor legi se completează cu reglementările de drept comun civile.
Evident, raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii, ca cel dintre reclamant și pârât, ci unul ce decurge din disp. Legii nr. 500/2002 și ale nr.HG 386/2007.
Astfel, potrivit art. 19 lit. a) din legea nr. 500/2002, privind finanțele publice:" În domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții:
a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție;"iar potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor:
"Art. 3 (1) În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în principal, următoarele atribuții:
în domeniul finanțelor publice:
1
2. elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare;"
Având atribuții exclusive în acest domeniu, chematul în garanție este singurul în măsură să propună și apoi să dispună asupra plăților stabilite în favoarea reclamanților, dobândind astfel calitate procesuală pasivă în cauză.
Apărările întemeiate pe disp. art. 15 alin. 1 și 3 din Legea nr. 500/2002 nu prezintă relevanță.
Sumele stabilite în favoarea reclamanților, deși datorate, nu au fost prevăzute în bugetul pârâtului
Nici acțiunea introductivă și nici cererea de chemare în garanție nu pot reprezenta cadrul de analiză în vederea stabilirii răspunderilor pentru neprevederea sumelor în buget. Nu aceasta este obiectul cauzei și deci, în mod evident, analiza cerută de recurent ar excede limitelor investirii instanței.
În mod corect s-a constatat că recurentul fost introdus în cauză prin procedura cererii de chemare în garanție instituită pe prev. art. 60 și urm. pr.civ.
Este greșit raționamentul indus de recurent conform căruia cererea de chemare în garanție nu este admisibilă în litigiile de muncă.
În speță, litigiul de față este generat de nerespectarea și nerecunoașterea unui drept recunoscut de lege în beneficiul reclamantei care este funcționar public.
Pe de altă parte, realizarea dreptului solicitat de reclamant presupune plata din bugetul de stat care este conceput și gestionat de Ministerul Finanțelor Publice, așa cum rezultă din economia dispozițiilor Legii nr. 500/2002 și a nr.HG 208/2005.
Constatând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțată de către instanța de fond, Curtea urmează a respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 430 din 07 martie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
aflată în concediu de odihnă
semnează pentru
-PREȘEDINTE AL CURȚII DE APEL CLUJ
Red./Dact./2 ex./09.07.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
