Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 15/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--11.12.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.15
Ședința publică din 17.01.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Autoritatea de Sănătate Publică T, împotriva sentinței civile nr.726/16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr.-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, -, G, A, G, -, A, -, -, -, -, A, -, C, -, -, R, C, -, TA, și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice T, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.726/16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr.-, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice, lipsei de obiect a cererii de chemare in judecata, a prescripției acțiunii privitor la anii 2001-2003 precum și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, reprezentat prin DGFP T.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, -, G, A, G, -, A, -, -, -, -, A, -, C, -, -, R, C, -, TA, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP
A obligat pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, reprezentând contravaloarea primelor de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 si 2006, inclusiv.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În ședința din data de 16.10.2007 instanța a unit excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinările formulate cu fondul cauzei, conform art.137 Cod procedură civilă și a reținut:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată întrucât termenul de prescripție de 3 ani a fost prorogat prin efectele art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001 pe termen de 1 an, actul normativ invocat suspendând plata primei de concediu, suspendare menținută în continuare prin legile bugetare subsecvente privind bugetul de stat până la data de 31.12.2005, dată de la care curge termenul pentru promovarea unei acțiuni în pretenții salariale. Reclamanții nu ar fi putut apela la instanța întrucât demersul lor ar fi fost prohibit. Prescripția nu curge atât timp cât o dispoziție legală sau o împrejurare mai presus de voința părții o împiedică pe aceasta să acționeze. În speță cursul prescripției a fost suspendat prin efectul OUG nr 33/2001 sub imperiul căreia acțiunea reclamanților nu putea fi primită.
Potrivit art.7 al.1 din. nr.167/1958, prescripția începe să curgă din momentul în care se naște dreptul la acțiune.
Or, aplicarea dispozițiilor referitoare la prima de concediu a funcționarilor publici a fost suspendată succesiv atât pentru anul 2001 cât și pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 prin prelungirea termenului inițial de suspendare, astfel că, fiind suspendată plata dreptului, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data plecării în concediu a reclamanților ci de la data încetării efectelor actului juridic de suspendare, situație în care, acțiunea trebuie considerată introdusă în interiorul termenului de prescripție și pentru prima de concediu aferentă anului 2001, 2002 și 2003 inclusiv.
Reținând cele expuse instanța a respins excepția prescripției acțiunii privitor la anii 2001-2003.
Față de prevederile legale mai sus invocate, raportându-se la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a respins excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Sănătății Publice față de împrejurarea că orice plată se decontează numai cu aprobarea Ministerului Sănătății Publice, această instituție avizează bugetele de venituri și cheltuieli, conform art.4 pct.49 din HG nr.862/2006.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice, față de situația că el este cel care coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor, legilor bugetare anuale de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Reclamanții, au calitatea de angajați și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționari publici la pârâta Autoritatea de Sănătate Publică
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Așadar, dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv care conferă titularului prerogative în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv a raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a platii suma de bani ce reprezintă prima de concediu.
Apoi, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999, republicată.
Aplicarea prevederilor art.34 al.2 din nr.188/1999, rep, a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.3 al.1 din OUG nr.33/2001, art.12 al.4 din legea nr. 743/ 2001, art.10,al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 si art.5 al.5 din Legea nr.379/2005.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2001-2006 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Art.20 din Constituția României, prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Totodată. în acord cu prevederile art.53 din Legea fundamentală, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.
In acest sens, art 18 din Constituție prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Astfel fiind, suspendarea prin acte normative succesive a unui drept câștigat nu poate reprezenta în nici un caz o restrângere a dreptului, ci are efectul unei lipsiri de drepturi, arbitrară si abuzivă.
neconstituționalității dispozițiilor legale succesive de suspendare a dreptului discutat mai sus revine instanței care judecă acțiunea iar nu Curții Constituționale, față de împrejurarea că toate actele bugetare nu mai sunt în vigoare. Nici în privința ultimei legi bugetare nu se mai pune problema sesizării Curții Constituționale întrucât această instanță nu ar putea fi sesizată și nu s-ar putea pronunța înainte de ieșirea din vigoare și a Legii bugetare nr.379/2005 ale cărei dispoziții se aplică numai pentru exercițiul financiar 2006, care se sfârșește la data de 31.12 anul curent.
In același timp, art.2 pct.1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
In plan intern, art.5 din Codul Muncii, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
De asemenea, dispozițiile de suspendare contravin și art.38 din Codul Muncii care prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și nici nu pot să-și limiteze, prin convenții, aceste drepturi.
Dispoziția menționată din Codul Muncii se aplică și funcționarilor publici, astfel cum rezultă din art I alin 2 din cod.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea în cinci rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din Lg.nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr. 379/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe anii 2001-2006. Instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiata, urmând a actualiza și sumele solicitate, în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului, conform art.1088 și 1094 Cod civil.
Reținând situația de fapt prevăzută, văzând si prevederile mai sus menționate raportate la art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, instanța a admis acțiunea și în consecință a obligat pârâții la plata drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plații efective, reprezentând contravaloarea primelor de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, inclusiv.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Autoritatea de Sănătate Publică
Pârâții Ministerul Sănătății Publice și Autoritatea de Sănătate Publică T au solicitat modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
Pârâta DGFP T în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice a solicitat modificarea sentinței atacate numai în partea care precizează faptul că admite acțiunea reclamanților formulată împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, și să se constate lipsa calității procesuale pasive a
Curtea, față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2006.
Întrucât reclamanții intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății Publice, DGFP T și Autoritatea de Sănătate Publică T, împotriva sentinței civile nr.726 din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
Red./11.02.2008
Tehnored. /11.02.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru
