Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 25/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--04.12.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.25
Ședința publică din 17.01.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Orașul, reprezentat prin Primar, împotriva sentinței civile nr.2409/25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, -, FILA, și pârâtul intimat Consiliul Local, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă mandatar în reprezentarea reclamanților intimați, iar în reprezentarea pârâților recurent și intimat se prezintă avocat.
HGProcedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâților recurent și intimat depune împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19 lei, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și concluzii scrise.
Reprezentantul reclamanților intimați depune întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților pentru motivele arătate în concluziile scrise depuse la termenul de astăzi. Consideră că apariția nr.OUG146/19.12.2007 face ca acțiunea reclamanților să fie rămasă fără obiect, aceștia urmând să încaseze primele de concediu restante, în mod eșalonat, pe parcursul anului 2008.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului formulat de pârât și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare. Învederează instanței că prevederile ordonanței mai sus amintite nu este aplicabilă, întrucât în cauză, la data apariției, exista o hotărâre judecătorească.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2409/25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-, a fost respinsă excepția necompetenței instanțelor judecătorești și a prescripției acțiunii, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Orașului și a fost admisă acțiunea reclamanților formulată împotriva pârâtului Orașul care a fost obligat la plata sumelor brute față de reclamanți, reactualizate cu indicele de inflație până la data de 31.12.2006, după cum urmează:
- 2592 lei, - 2562 lei, - 4139 lei, - 7495 lei, - 4265 lei, - 4880 lei, - 4899 lei, - 4380 lei, - 3830 lei, - 6158 lei, - 3309 lei, - 4607 lei, - 4317 lei, - 2031 lei, - 3373 lei, - 4446 lei, - 6790 lei, - 2393 lei, Fila - 3027 lei, - 10328 lei, - 4663 lei, - 5732 lei, - 2397 lei și - 1783 lei. A obligat pârâtul să reactualizeze sumele menționate până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin înscrisurile depuse de către reclamanți, aceștia au făcut dovada că au calitatea de funcționari publici, deținând diferite funcții și că de la data numirii în funcția publică și până la 31 decembrie 2006, au efectuat concediile de odihnă în perioadele menționate în documentul ce poartă sigiliul Primăriei Orașului și a șefului biroului de contabilitate.
Tot printr-un tabel, ce poartă sigiliul instituției, semnat de primar și de contabil, au fost calculate primele de concediu în sume brute, cuvenite reclamanților pentru perioada 2001-2006, actualizate cu indicele de inflație până la 31 decembrie 2006, documentul purtând numărul 7456 din 03 octombrie 2007.
Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, au fost examinate excepția necompetenței instanței, excepția lipsei calității procesuale pasive al pârâtului Consiliul Local al Orașului și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
Susținerea pârâtului că pe perioada suspendării dispozițiilor privitoare la acordarea primelor de concediu, reglementarea nu a făcut parte din ordinea de drept, este eronată, întrucât, dreptul instituit la intrarea în vigoare a Statului funcționarilor publici, a existat continuu, fiind doar golit de conținutul său și imposibil de exercitat pe perioada suspendării.
La încetarea suspendării, forța obligatorie a normei juridice s-a manifestat în plenitudinea sa și întrucât dreptul la prima de concediu este unul câștigat pe toată perioada menținerii acestui drept în Statut și executarea sa este posibilă după încetarea suspendării inclusiv pentru perioada în care a fost suspendat. Valorificarea dreptului de către reclamanți este posibilă pe calea acțiunii judiciare în fața instanței de contencios administrativ în condițiile art. 2 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă și art. 18 alin. 1 și 3 din Legea nr.554/2004.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Orașului este întemeiată în condițiile în care, prin cererea introductivă de instanță, reclamanții nu au solicitat obligarea acestui pârât la efectuarea demersurilor de cuprindere în bugetul orașului, a sumelor pretinse prin cererea de chemare în judecată.
Singurul petit al cererii este de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești menționate, drept ce nu poate fi opus decât Orașului, unitatea administrativ teritorială cu personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu, singurul care poate și are obligația de a efectua plata oricărei creanțe la care este îndatorat.
În aceste condiții excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, implicit a Tribunalului Arad, în soluționarea cererii, a fost respinsă ca neîntemeiată, în timp ce excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Orașului, a fost admisă, acest pârât neputând fi obligat la plata primelor de concediu către reclamanți astfel cum au solicitat.
Excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților s-a examinat din oficiu, unită cu fondul în condițiile prevăzute de art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă și s-a analizează împreună cu fondul cauzei, fiind strâns legată de dreptul dedus judecății.
Astfel, trebuie menționat că prin art.33 al.2 din Statutul funcționarilor publici, s-a stabilit că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
După republicarea Legii nr. 188/1999 în Monitorul Oficial nr.251 din 22.03.2004, art. 33 devenit art. 34, iar după republicare în Monitorul Oficiul nr. 365/29.05.2007 a devenit art. 35, fiind în vigoare în aceeași formă ca și la promulgare și la această dată.
Cu toate acestea, îndată după intrarea în vigoare a Statutului funcționarilor publici, prin art. III din OUG nr.33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2002, a dispozițiilor art. 33 al.2 din Legea nr.188/1999, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă.
Prin art.32 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002, nr. 744/2001 și art.12 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 s- prevăzut că, termenele reglementate de art. III din OUG nr. 33 /2001 se prelungesc până la data de 30 decembrie 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003, nr.631/2002, s-a prevăzut o dispoziție similară, în sensul prelungirii până la data de 31 decembrie 2003 a suspendării.
Și prin art.9 din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr.507/2003, s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă prevăzute de Statutul funcționarilor publici, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004.
Art.8 alin.7 din Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004 reiterat aceeași dispoziție de suspendare pentru un nou termen, data de 31.12.2005.
În sfârșit, ultima lege, cea a bugetului de stat pe anul 2006, nr.379/2005, dispune în art. 5 al.5 că prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu, ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Potrivit art. 1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit la art.3 din același decret, care este de 3 ani.
Art.7 al.3, din același decret, prevede că dacă dreptul este sub un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul.
Cum termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamanților pentru primele de concediu aferente perioadei 2001-2006, s- născut doar la această dată, astfel că nu este prescris.
Pe fondul acțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată.
2 al art.64 prevede, imperativ, că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
În consecință, la data expirării ultimei suspendări, dispoziția art. 34 al.2 din Statutul funcționarilor publici a reintrat în vigoare.
Dar, acest drept patrimonial reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art. 73 lit. j din Constituția revizuită, a fost suspendat prin legile ordinare menționate, în mod succesiv, de la intrarea sa în vigoare până la 31.12.2006, iar efectul a fost golirea de conținut a însuși dreptului funcționarilor publici la plata anuală primei de concediu, situație ce echivalează cu recunoașterea unui drept patrimonial, dar vidarea acestuia de însăși substanța sa, lipsindu-l practic de orice valoare. În acest mod, funcționarii publici, titulari ai dreptului reglementat în favoarea lor de statutul propriu, au fost obstaculați de a se bucura efectiv de acesta pe întreaga perioadă de suspendare succesivă.
Instanța constată însă, că dreptul nu a fost afectat în însăși ființa lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, de la instituire, până azi.
Astfel, deși dreptul există, exercițiul său a fost împiedicat, contravenindu-se astfel art. 53 din Constituție revizuită (art. 49 din Constituția din 1991), împrejurare în care, instanța a restabilit principiul constituțional încălcat prin legile de suspendare cât și principiul că un drept legal prevăzut are un conținut real, efectiv, neputând fi redus lanudum jus.
În argumentarea acestei soluții, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.18 din vechiul Cod al muncii și pe cele ale art.38 din actualul Cod al muncii, în sensul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Dispozițiile constituționale și cele cuprinse în Statutul funcționarilor publici și Codul muncii, amintite, sunt într-un perfect acord cu reglementările date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aplicabil și în dreptul nostru intern.
Pe lângă despăgubirea ce se va acorda reclamanților pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2001-2006, acestora li se cuvin daune interese compensatorii, în scopul acoperirii prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienților de inflație în condițiile prevăzute de art.161 al.4 și art.295 al.2 din Legea nr.53/2002, aplicabile și funcționarilor publici, în virtutea dispozițiilor art. 93 din Statutul funcționarilor publici. Potrivit acestora, Codul muncii se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu sunt complete și este compatibilă completarea lor cu dreptul comun, respectiv Codul muncii. Acesta prevede în art.161 al.4, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului prin neexecutarea la termen a obligației.
În temeiul tuturor considerentelor de mai sus, acțiunea reclamanților a fost admisă, și obligat Orașul reprezentat prin Primar la plata primelor de concediu la care aceștia sunt îndreptățiți.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Orașul solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate, iar în subsidiar, modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii pe fond a acțiunii reclamanților.
Curtea, față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2006.
Întrucât reclamanții intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Orașul, reprezentat prin Primar, împotriva sentinței civile nr.2409 din 25 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
Red./11.02.2008
Tehnored. /12.02.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru
