Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1525/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1525

Ședința publică de la 31 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței numărul 2506 din 03 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurenta reclamantă și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL, PRIMARUL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a reținut cauza pentru deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față, Curtea constată și reține:

Prin sentința nr. 2506 din 03 decembrie 2008, Tribunalul Gorja respins acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că sporul de fidelitate, de stabilitate, de complexitate și de suprasolicitare neuropsihică nefiind expres prevăzute printr-un act normativ cu forță generală obligatorie, nu pot fi acordate decât dacă sunt rezultatul unei înțelegeri intervenite între angajator și angajat, în urma căreia angajatorul are obligația să le încuviințeze și să le plătească.

Prin urmare, instanța nu se poate substitui angajatorului și să stabilească în mod arbitrar cele patru sporuri, respectiv procentele pe care reclamanta le solicită, întrucât ar încălca normele de drept ce reglementează procedura de evaluare și criteriile de performanță pe baza cărora se face evaluarea funcționarilor publici, singur angajatorul este cel care poate aprecia obiectiv performanțele profesionale individuale ale acestora în vederea recompensării cu alte drepturi salariale (sporuri, indemnizații), în urma comparării gradului de îndeplinire a obiectivelor, atribuțiilor stabilite prin fișa postului cu rezultatele obținute în mod efectiv de către angajat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, susținând că este netemeinică și nelegală.

A motivat că prin acțiunea formulată instanța a fost investită să se pronunțe asupra refuzului pârâtei de a negocia aceste drepturi și nu de a constata că nu s-a întrunit "cererea cu acceptarea" și că în prezent există spețe soluționate de instanțele judecătorești prin care funcționarilor publici - consilieri juridici din cadrul caselor de asigurări de sănătate, le-au fost acordare sporurile respective.

A mai invocat că sporurile cerute se circumscriu principiului dreptului de egalitate de șanse și de tratament și că în mod eronat instanța face aprecieri asupra obligației de a fi evaluate performanțele sale profesionale, în condițiile în care este chemată să sancționeze refuzul de a acorda acest spor.

Referitor la sporul de stabilitate, reclamanta a apreciat că este reglementat de dispozițiile art.31 alin.2 din Legea 188/1999, care prevăzând că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii, rezultă că acest principiu trebuie să fie corelat cu stimularea funcționarilor publici de a menține o stabilitate în exercitarea funcției publice.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art.31 din Legea 188/1999 R, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu care se compune din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.

În ceea ce privește adaosul salarial, corespunzător sporurilor de stabilitate și fidelitate,complexitate și suprasolicitare neuropsihică,Curtea apreciază că acestea nu sunt datorate de către angajator, în măsura în care nu au fost prevăzute expres în actul normativ care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.

În cazul funcției publice, deși există un acord de voință între persoana numită și instituția angajatoare, arătăm că pentru a se acorda aceste sporuri, așa cum rezultă din prevederile art.31 din Legea 188/1999, este necesar ca să formeze obiectul unei reglementări legale.

Într-adevăr dispozițiile Legii 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, așa cum dispune art.117 din legea republicată, în măsura în care dispozițiile respective nu contravin legislației specifice funcției.

În ceea ce privește drepturile decurgând din clauzele de fidelitate,stabilitate,complexitate și suprasolicitare neuropsihică, acestea nu contravin legislației funcției publice, numai că legiuitorul a condiționat acordarea altor drepturi de existența unei reglementări legale.

Dacă, în ceea ce privește consilierii juridici, în statutul profesiei de consilier juridic se prevede expres în art.60 alin.2 că deosebit de remunerația de bază stabilită prin legi speciale, în temeiul art.25 și 26 din Legea 53/2003, aceștia pot negocia și beneficia de prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de confidențialitate, pentru funcționarii publici nu există o prevedere expresă în acest sens.

Legislația prin care în decursul timpului s-a reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici nu a stabilit niciodată acordarea celor patru tipuri de sporuri pentru funcțiile publice de execuție sau de conducere, în acest sens enunțăm cu titlu de exemplu OG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007.

Aceste acte normative au prevăzut toate drepturile și sporurile care se acordă funcționarilor publici.

În OG 2/2006 a fost inclus sporul de confidențialitate pentru funcționarii publici din aparatul propriu al Guvernului, al Administrației prezidențiale, CNSAS, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul, Consiliului legislativ, așadar legiuitorul a enumerat expres categoriile care pot beneficia de un astfel de spor.

Același act normativ la care am făcut referire mai sus a reglementat și faptul că acest spor se stabilește prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul alocat.

Din expunerea efectuată, se reține că în ceea ce privește funcționarii publici din cadrul autorităților locale, nu a existat niciodată o reglementare prin care să se acorde aceste sporuri că, mai mult, chiar în situația acordării acestora pentru categoriile de funcționari prevăzute expres în lege, aceste sporuri sunt limitate, în sensul încadrării în cheltuielile de personal.

Clauza de fidelitate și stabilitate nu este contrară statutului funcționarului public, însă determinant este ca drepturile respective care se constituie în sporuri adaosuri în salarizare să fie nominalizate și cuantificate într-un act normativ.

În aceeași situație se află și solicitarea privind acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică și de complexitate a căror acordare constituie competența ordonatorului de credite.

Referitor la discriminarea dintre funcționarii publici din domeniul statisticii privind acordarea sporului de stabilitate, Curtea precizează că instanța interpretează și aplică legea fără a avea rol de reglementare și fără a se putea pronunța în materia discriminării.

Referirea la prevederile art.16 din OG 2/2006 este irelevantă în cauză, deoarece sporul respectiv se acordă funcționarilor publici care desfășoară activități în cadrul autorităților și instituțiilor publice, unde funcționează instalații, generatoare de electromagnetice, de radio frecvență.

Ori nu este cazul, sau cel puțin nu s-a dovedit pe bază de măsurători că reclamanta s-ar afla într-una din situațiile menționate în textul de lege indicat mai sus.

În cazul funcționarului public nu s-a inclus o normă care să reglementeze aceste drepturi în nici unul dintre actele normative care se referă la salarizarea funcționarilor, cu excepția consilierilor juridici, care în statutul profesional au prevăzut dreptul de a primi sporurile aferente celor două clauze si prin urmare refuzul pârâtei privind acordarea sporurilor cerute către reclamantă este justificat.

Față de considerentele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței numărul 2506 din 03 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.CD

CB/2 ex./22.04.2009

Jud.fond -

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Constantin Diaconu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1525/2009. Curtea de Apel Craiova