Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1526/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1526
Ședința publică de la 31 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP M ÎN ȘI ÎN NUMELE DR.TR.S, împotriva sentinței numărul 2483 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâtă DGFP M ÎN ȘI ÎN NUMELE DR.TR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant depune întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului.
CURTEA
Prin sentința nr. 2483 din 10 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamantul, a anulat adresa nr. 12125/09.06.2008 și a obligat pârâtele să restituie acestuia suma de 5812,0 lei, reprezentând contravaloare taxă auto achitată de reclamant cu talonul seria - nr. - din 09.07.2007 precum și să plătească rata dobânzii legale de la data plății taxei și până la data restituirii efective a acesteia reclamantului.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 4 lei cheltuieli de judecată.
La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a apreciat că prevederile art.2141Cod fiscal sunt de natură să înfrângă reglementările art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, care reglementează obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare.
Tribunalul a arătat în sentința pronunțată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, explicându-se în acest sens că, în cazul autoturismelor second hand, deja înmatriculate în România, nu se percepe taxa de primă înmatriculare de la noul cumpărător.
În baza art.148 din Constituția României, care instituie preeminența dreptului comunitar în raport cu legislația națională, prima instanță a înlăturat prevederile din legislația internă, care nesocoteau normele Tratatului Uniunii Europene, tratat care are caracter obligatoriu între statele membre.
S-a mai precizat de către prima instanță că, din modul de redactare al art.2141Cod fiscal, nu rezultă că taxa de primă înmatriculare ar fi o taxă de mediu, ci dimpotrivă rezultă că aceasta este taxă fiscală.
Împotriva sentinței Tribunalului Mehedințis -a declarat recurs de către pârâtă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, întrucât taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă de poluare, introdusă în România începând cu data de 1 ianuarie 2007 prin Legea nr. 343/2006, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului.
Mai arată pârâta DGFP M că taxa auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și este considerată o alternativă de tranziție instituită ca urmare a faptului că după aderarea la, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statelor membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare.
Mai arată că prin emiterea OUG 50/2008, conformă cu legislația europeană, cu ocazia primei înmatriculări, contribuabilul este obligat la plata unei taxe de poluare, iar în situația în care va fi restituită reclamantului va exista o discriminare între cei cărora li s-a restituit taxa plătită cu ocazia primei înmatriculări în perioada 01.01.2007-30.06.2008 și cei ce o vor plăti după intrarea în vigoare a OUG 50/2008, respectiv 01.07.2008.
S-a arătat că instanța de fond nu a precizat în ce anume constă dobânda legală respectiv nu s-a precizat actul normativ în baza căruia va fi calculat efectiv cuantumul actualizărilor și perioada pentru care se vor calcula.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5812,0 lei, așa cum rezultă din chitanța seria - nr.- din 09.07.2007.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice M, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. 12125 din data de 09.06.2008 Administrația Finanțelor Publice Mar ăspuns reclamantului, în sensul că taxa de primă înmatriculare este percepută legal.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamanta a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Este întemeiată critica formulată de recurentă în sensul că instanța de fond nu a precizat temeiul de drept în baza căruia autoritatea fiscală datorează dobânda legală și de asemenea nu s-a precizat data de la care începe să curgă dobânda legală.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din Codul d e procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2 sau la art. 70 după caz.
Art. 70 alin.1 din Codul d e procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, Curtea reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze contestația.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, puct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, Curtea constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în Codul d e procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Din prevederile capitolului 2 pct.2 ale Ordinului menționat rezultă că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 cod procedură fiscală ( fost 114).
Întrucât prima instanță nu a indicat în hotărâre data de la care încep să curgă dobânzile( majorările) și nici temeiul de drept, Curtea reține că acest motiv de recurs este fondat.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 304 Cod pr.civilă, recursul se va admite, se va modifica sentința în parte în sensul că dobânda legală se acordă începând cu data de 21.07.2008, la nivelul prevăzut de art. 124 alin. 2 proc.fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtele DGFP M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, împotriva sentinței numărul 2483 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că dobânda legală se acordă începând cu data de 21.07.2008, la nivelul prevăzut de art. 124 alin. 2 proc.fiscală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.CM
CB/2 ex./24.04.2009
Jud.fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Constantin Diaconu
