Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 156/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.156/ DOSAR NR-
Ședința publică din 4 martie 2008
Completul compus din
PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta
- - -- - președinte de secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4367/CA din 14.12.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 4 martie 2008.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 4367/CA/14.XII.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, și în consecință;
A obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prime de vacanță aferentă anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 sume actualizate cu rata inflației la data efectuării plății efective, corespunzător prevederilor în care reclamanții și-au desfășurat activitatea.
A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor de mai sus la data efectivă a plății.
A respins cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin acțiunea de față reclamanții in calitate de funcționari publici in cadrul DGFP au solicitat obligarea instituției la plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacantă pe anii 2001- 2006 conform situației anexate la acțiune.
Prima de concediu a funcționarilor publici are originea în art.34, alin.2 din legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit căruia funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării in concediu care se impozitează separat.
in anii care au urmat aplicarea acestui articol de lege a fost suspendat prin nr.OUG33/2001 și prin legile bugetului de stat până la 31.12.2006.
Până la această dată 31.12.2006, fiind suspendat prin lege dreptul la prima de vacantă a fost suspendat și dreptul la acțiune al reclamanților pentru valorificarea lui, dreptul la acțiune începând să curgă de la data de 31.12.2006.
Instanța a reținut că, dispozițiile legale privind suspendarea aplicării prevederilor art.34, alin.2 din legea nr.188/1999 referitoare la acordarea primei de vacanță nu conține nici o referire cu privire la desființarea dreptului respectiv ci numai cu privire la suspendarea exercițiului ori la prelungirea termenului de punere in aplicare ceea ce înseamnă ca acest drept exista.
Examinând dispozițiile de suspendare s-a constatat că acestea contravin art.41 si art.53 din Constituția României, deoarece prima de vacantă reprezintă un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului la muncă, acest drept nu poate fi restrâns in mod discriminatoriu si contrar echității impuse de o societate democratică.
Suspendarea acordării drepturilor in cauză contravin și dispozițiilor art.38 din Codul muncii, conform cărora "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate.
Având in vedere că normele de suspendare nu mai sunt in vigoare la data sesizării, nu mai este posibilă sesizarea Curții Constituționale, astfel că, controlul legalității lor, revine instanței care a concluzionat in sensul celor de mai sus.
În consecința, s-a impus acordarea drepturilor bănești reprezentând primele de vacantă, astfel cum au fost solicitate prin acțiune.
În ceea privește actualizarea sumelor reprezentând primele de vacantă, instanța a constatat că neachitarea lor in termenul legal, a cauzat celor îndreptățiți un prejudiciu, ca urmare lipsei de folosință a banilor respectivi, prejudiciu care trebuie reparat potrivit art.1082 si 1084 Cod civil, precum și la dobânda legală.
Față de aceste considerente, a apreciat ca fiind lipsită de efecte juridice suspendarea acordării primelor de vacanță pe anii 2001- 2006 in baza art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată, instanța a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând primele de vacanță pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 si 2006, conform dispozitivului sentinței.
Instanța nu a avut în vedere cuantumul drepturilor calculate de reclamanți, având in vedere ca pe de o parte această cuantificare emană de la aceștia, iar pe de altă parte în cauză nu s-a solicitat efectuarea unei expertize contabile care să stabilească întinderea drepturilor cuvenite fiecărui reclamant.
Având în vedere că pârâta nu este în culpă procesuală în neachitarea drepturilor bănești, instanța a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv prin legile bugetului de stat astfel că pârâții nu puteau încălca dispozițiile legale care sunt de strictă interpretare.
Recursul formulat de pârâtă este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurent, precum și din prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Prin art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind statutul funcționarilor publici s-a prevăzut că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat". Rezultă că, dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor prerogativele de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani. Aceste dispoziții legale au fost suspendate în mod succesiv, până la data de 31.XII.2006, prin art. 3 alin.1 din nr.OUG33/2001, și ulterior, prin Legile de Stat. Textele prin care a fost suspendată succesiv plata primei de concediu nu mai sunt în vigoare dar se constată că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece, dreptul la prima de vacanță nu a fost încălcat, ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului. Cenzurarea legalității acestor suspendări revine, potrivit art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992 instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței. Ca atare, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus menționate, putându-se reține că acestea contravin prevederilor art.41 și 53 din Constituția României. De asemenea, normele legale de suspendare contravin și art.16 alin.1 din Constituția României, neputându-se suspenda, retroactiv, un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
Prima de concediu este un drept de remunerare care face obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator și reclamanți, iar acest drept, atâta timp cât a fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns sau îngrădit pe motivul existenței unor prevederi bugetare sau a lipsei fondurilor necesare, deoarece s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamantei.
Față de aceste considerente curtea va respinge recursul pârâtei, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.4367/CA/14.XII.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - pt. - - - - -
aflată în concediu,
semnează vicepreședintele
instanței,
Grefier,
Red:./04.03.2008
Dact:/10.03.2008
- 3 ex. -
Judecători fond: C/
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta
