Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 175/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZI A Nr. 175/

Ședința publică de la 11 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Barbu

- - - JUDECĂTOR 3: Georgeta Bejinaru

- -- - președinte secție

- grefier

entru p. astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3726/CA din 23.11.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr- și a încheierii de îndreptarea erorii materiale pronunțate în data de 18.12.2007], având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 4 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la 11 martie 2008.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 3726/CA/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, A, A, G, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B, și în consecință a fost obligată pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004,2005, 2006, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație aferentă până la data plății efective. A fost obligată pârâta și la plata dobânzilor legale de la scadența fiecărei obligații până la plata efectivă a sumelor acordate anterior. Dispoziția referitoare la dobânda legală este înscrisă în minuta scrisă de mână de judecător, dar nu a fost din eroare inserată în dispozitivul sentinței civile, motiv pentru care s-as procedat la îndreptarea erorii materiale strecurate într-o încheiere pronunțată în 18.12.2007.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, au solicitat obligarea pârâtei la plata primei de vacanță aferentă anilor 2001-2006.

Temeiul legal al dreptului la prima de vacanță îl constituie art.34, alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, în conformitate cu care "Funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat".

Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art.3 alin.1 din G nr.33/2001 și apoi în mod succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat până la 31 decembrie 2006.

Analizând dispozițiile de suspendare, instanța constată că acestea contravin art.41 și 53 din Constituția României, deoarece dreptul de primă de vacanță constituind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului de muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.

Suspendarea acordării dreptului în cauză contravine și dispozițiilor art.38 din Codul muncii, în conformitate cu care "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".

Ca urmare, instanța a apreciat că fiind lipsită de efecte juridice suspendarea dreptului la prima de vacanță și din moment ce nu a intervenit nici un act normativ de abrogare a dreptului respectiv, înseamnă că el a existat pe întreaga perioadă și se impune a fi acordat retroactiv.

În baza art. 1082-1084 Cod civil, sumele vor fi actualizate în raport cu rata inflației, până la data plății, având în vedere deprecierea monedei naționale, de la data când s-a născut dreptul până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de îndreptare a erorii materiale a declarat recurs pârâta B criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că dispozițiile privind acordarea primelor de vacanță au fost suspendate succesiv prin art.3 alin.1 din nr.OUG33/2001; art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 și art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 deci prin prisma prevederilor constituționale potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, cererea este neîntemeiată, legiuitorul putea lua măsuri de suspendare a unor dispoziții fără ca aceasta să conducă la restrângerea drepturilor ce decurg din statutul de salariat al persoanelor.

Se invocă și prevederile Legii nr.500/2002 care prevede că nici o cheltuială de fonduri publice nu poate fi angajată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Referitor la încheierea din 18.12.2007 se arată că pe această cale a îndreptării de eroare materială nu se pot hotărî aspecte de fond ale raporturilor dintre părți, s-a dispus obligarea sa la plata dobânzii legale ceea ce nu prezintă caracterul unei erori. Se reiau apărările referitoare la prevederile Legii 500/2002.

Intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului. Consideră că sunt îndreptățiți la plata primelor de vacanță în temeiul art.35 alin.2 din Legea 188/1999.

Sumele s-au acordat corect reactualizate cu indicele de inflație și cu dobânzi respectându-se principiul echității, aplicarea indicelui de inflație păstrează valoarea reală a sumelor datorate, iar dobânda reprezintă câștigul, folosul nerealizat.

Încheierea e corectă prin prisma prevederilor art.2811Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul

Situația de fapt și prevederile legale s-au reținut, respectiv aplicat corect de prima instanță.

Prima de vacanță (concediu) este un drept de remunerare prevăzut de art.34 alin.2 din Legea 188/1999 (articol 35 după ultima republicare) privind statutul funcționarilor publici.

Acest drept s-a născut din lege și conferă titularilor prerogativele de a pretinde celuilalt subiect al raportului juridic să efectueze o anumită prestație, în speță de a da o anumită sumă de bani.

Faptul că acest drept a fost suspendat succesiv prin legile bugetului de stat

(indicate corect de pârâtă) nu echivalează cu înlăturarea lui. Un drept câștigat în temeiul unei legi nu poate fi îngrădit prin reglementări ulterioare și lăsat fără conținut.

Dispozițiile legale care au prevăzut acest drept nu au fost niciodată abrogate; dreptul a existat de la data adoptării normei legale de reglementare și continuă să existe și în prezent.

Nici trimiterea la dispozițiile Legii 500/2002 nu este pertinentă. Cheltuiala cu primele de vacanță poate fi înscrisă în buget existând dispoziție legală pentru aceasta.

Este de menționat și prevederea OUG146/2007 care recunoaște acest drept tuturor funcționarilor publici.

S-a criticat și acordarea sumelor reactualizate și obligarea la plata dobânzii legale.

Instanța constată că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat. Actualizarea sumei cu indicele de inflație reprezintă un mijloc de recuperare a prejudiciului efectiv suferit; urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.

Dobânda se acordă pentru întârzierea în executarea obligației bănești reprezentând beneficiul nerealizat.

Dată fiind natura juridică diferită a reactualizării și a dobânzii acestea se pot cumula.

Reclamanții au solicitat și actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală.

Prin minuta scrisă de mână la dosar prima instanță s-a pronunțat asupra cererii reclamanților în sensul admiterii în totalitate a acesteia. Dintr-o eroare de dactilografiere în dispozitivul sentinței 3726/CA/23.11.2007 nu s-a copiat și dispoziția privind acordarea dobânzii legale.

Constatând eroarea materială, corect a procedat tribunalul dispunând îndreptarea acesteia prin încheierea din 18.12.2007 în baza art.281 Cod procedură civilă. Numai în situația în care instanța nu s-ar fi pronunțat cu privire la acordarea dobânzilor legale prin minuta întocmită cu ocazia deliberării s-ar fi impus "completarea" dispozitivului în condițiile art.2812Cod procedură civilă.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă urmează să respingă recursurile declarate de pârâtă împotriva sentinței 3726/CA/23.11.2007 și împotriva încheierii de îndreptarea erorii materiale din 18.12.2007 pe care urmează să le mențină cu completarea motivării din prezenta decizie.

Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.3726/C/23.11.2007 și încheierii de îndreptarea erorii materiale din 18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.03.2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red./11.03.2008

Dact./20.03.2008

- 2 exemplare -

Jud. fond

Președinte:Comșa Marcela
Judecători:Comșa Marcela, Silviu Barbu, Georgeta Bejinaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 175/2008. Curtea de Apel Brasov