Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 163/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia civilă nr. 163/2008
Ședința publică de la 21 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier:
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, în nume propriu și în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 414 din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termenul legal, scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, constată că la fila 14 dosar s-a depus de către recurenta-pârâtă cerere de renunțare la judecarea recursului. Cu privire la această cerere, ținând seama de dispozițiile art. 28 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, instanța o respinge. De asemenea, instanța constată că pentru acest termen părțile au fost citate cu mențiunea de a formula concluzii cu privire la prescripția dreptului la acțiune pentru anii 2001-2003.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a reținut în pronunțare în sensul celor mai sus-arătate.
A:
- deliberând -
Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 414/24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă excepția prescripției invocată de pârâți, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, fiind obligați pârâții să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând prima de concediu pentru perioada 2001-2006, reactualizate cu rata inflației până la data plății efective, pentru fiecare reclamant proporțional cu perioada lucrată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția de prescripție a dreptului la acțiune pentru drepturile salariale aferente anilor 2001-2003 invocate de pârâte, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente.
Potrivit ar.7(l) din Decretul 167/1958, prescripția termenului la acțiune începe să curgă din momentul nașterii dreptului la acțiune.
Cum aplicarea dispozițiilor referitoare la primele de concediu au fost suspendate succesiv atât pentru anul 2001 cât și pentru anii 2002-2003 prin prelungirea termenului inițial, această suspendare a avut consecință întreruperea cursului prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii acestui drept și ca urmare, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data plecării în concediu a reclamanților ci de la data încetării efectelor actului de suspendare.
Având în vedere că suspendarea aplicării prevederilor privind prima de concediu a încetat la data de 31.12.2006, întrucât Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu mai cuprinde dispoziții de suspendare, prevederile art. 34(2) din Legea nr. 188/199, reintrând în vigoare, acțiunea reclamanților trebuie considerată ca fiind introdusă înlăuntrul termenului de prescripție și pentru primele de concediu aferente anilor 2001-2003.
În baza dispozițiilor art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999, s-a prevăzut în favoarea funcționarilor publici pe lângă indemnizația de concediu dreptul la o primă egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu. In reglementarea actuala acest drept este prevăzut la art.34 alin.2 din lege.
Începând cu anul 2001 acordarea acestui drept a fost suspendata prin G nr.33/2001 si ulterior, succesiv, prin legile bugetului de stat, respectiv Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004 si Legea nr.379/2005.
De asemenea, prin art. 44 din G nr.92/2004 s-a prevăzut ca, dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată, cu modificările ulterioare se suspendă.
Întrucât ultimul act normativ care a prevăzut suspendarea drepturilor funcționarilor publici la prima de vacanță este Legea nr.379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 si având in vedere ca in baza dispozițiile alin.5 din această lege, suspendarea acestor drepturi este limitată până la data de 31.12.2006, instanța constată că începând cu 01.01.2007 prevederile din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, produc efecte juridice.
În consecință, cum reclamanții au calitatea de funcționari publici și cum la data judecării cauzei, dreptul invocat de aceștia a devenit actual, instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, pârâtele, Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentantul Direcția Generală a Finanțelor Publice B, scutit de plata taxei de timbru conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului s-a susținut că dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv prin legile bugetului de stat din perioada anilor 2001-2006, acte normative emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există baza legală pentru aceasta.
Legal citați, intimațiireclamanți nu s-au prezentat în fața instanței, nu au fost reprezentați și nu au formulat cereri în cauză.
Prin cererea depusă la dosar la data de 18 februarie 2008 recurentele au depus cerere de renunțare la judecata recursului, cerere respinsă de instanță având în vedere dispozițiile art. 28 alin.3 din Legea nr. 554/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, precum și din oficiu, în condițiile art. 304, 304 Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Suspendarea plății primelor de vacanță prin legile bugetului de stat pentru anii 2001 - 2006 nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art. 32 al. 2 (devenit 34 al. 2 după republicare) din legea 188/1999. Interpretarea dată acestei măsuri de către recurenta - pârâtă conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale. În acest context, examinând dispozițiile legilor temporare privind suspendarea exercitării dreptului raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar, proporțional cu situația ce a determinat-o, nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
De altfel, prin decizia XXIII/12.12.2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțându-se asupra suspendării exercițiului aceluiași drept recunoscut altor beneficiari, s-a reținut că "pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu existat pe perioada pentru care exercițiul lui ar fi înlăturat".
Pe de altă parte, limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de deficitul bugetar nu îndeplinește nici cerințele impuse de dispozițiile art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974. Devenind aplicabile aceste reglementări potrivit dispozițiilor art. 20, 11 din Constituția României nu se poate aprecia că motivele suspendării respectă cerințele menționate privind limitarea exercițiului drepturilor.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, pentru perioada 2001 - 2003, exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendată prin art. 3 din OUG33/2001 care, chiar dacă termenul prevăzut prin acest act normativ a fost prelungit prin legi temporare, se constituie ca o suspendare unică ce a început cu 02 martie 2001 când a intrat în vigoare OUG33/2001 și s- finalizat la 31 decembrie 2003 prin dispozițiile de prelungire a termenuluiprevăzut în art. 3 din OUG33/2001 prin art. 10 alin.3 din Legea 631/2002. Așadar, pentru perioada 2001 - 2003 dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut după expirarea perioadei de suspendare, respectiv după 31 decembrie 2003.
Cum termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 31 decembrie 2006, promovarea acțiunii de către reclamant la 8 martie 2007 nu s-a realizat în interiorul termenului legal.
Așa cum s-a arătat, suspendarea exercitării dreptului la primă de concediu s-a realizat pentru perioada 2001 - 2003 prin OUG33/2001, iar pentru anii 2004, 2005 și 2006 prin legi temporare.
Așadar, în speță, plecând de la susținerea recurentei, existăpatru cauze de suspendare, respectiv suspendarea prin OUG33/2001 cu modificările ulterioare prin Legile 743/2001 și 631/2002, suspendarea prin legea bugetului 507/2003 (pentru anul 2004), cea dispusă prin Legea 511/2004 (pentru anul 2005) și cea în baza Legii nr. 379/2005(pentru anul 2006).
Dacă prin Legile 743/2001 și 631/2002 s-a dispus prelungirea suspendării dispusă prin OUG33/2001, prin Legile 507/2003, 511/2004 și 379/2005 s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2004, 31 decembrie 2005, respectiv 31 decembrie 2006.
Potrivit art. 59 al. 2 din Legea 24/2000 republicată dispozițiile legilor temporare sunt în vigoare pentru perioada la care se referă, iar potrivit art. 66 din același act normativ, prin acte normative ulterioare se poate prelungi durata actelor normative temporare, dispoziția de prelungire trebuind să intervină înainte de expirare termenului.
Față de aceste dispoziții legale, interpretând succesiunea în timp a legilor care au reglementat exercițiul dreptului la prima de concediu, rezultă că dispozițiile cu caracter temporar din OUG33/2001 au fost prelungite succesiv prin Legile 743/2001 și 631/2002, iar legile ulterioare (Legea 507/2003, Legea 511/2004, Legea 379/2005) nu cuprind dispoziții de prelungire a acestora. Așadar dreptul la prima de concediu pentru anii 2001 - 2003 putut fi valorificat începând cu 01 ianuarie 2004.
Legea 507/2003 a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu pentru anul 2004 până la 31 decembrie 2004, pentru această perioadă dreptul la acțiune născându-se la 01 ianuarie 2005, pentru anul 2005 dreptul la prima de concediu s-a suspendat prin Legea 511/2004 până la 31 decembrie 2005, dreptul la acțiune născându-se la 01 ianuarie 2006, iar pentru anul 2006 dreptul la prima de concediu s-a suspendat prin Legea 379/2005 până la 31 decembrie 2006. Cum ultimele legi nu au dispus prelungirile suspendărilor anterioare conform art. 66 din Legea 24/2000 rezultă că fiecare din ele a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu, independent și pentru anul în care dispozițiile respective erau aplicabile.
Motivele referitoare la imposibilitatea acordării drepturilor în absența prevederilor legale exprese devin nefondate în condițiile existenței prezentei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu și ale dispozițiilor art. 1,2,4 din OG22/2002 cu modificările și completările ulterioare, care reglementează condițiile de executare a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu atât mai mult cu cât hotărârea pronunțată nu s-a întemeiat pe atitudinea culpabilă a vreuneia dintre părți, ci pe modalitatea diferită de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează dreptul în litigiu.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1,3 raportat la cele ale art. 304 pct.9, 304 Cod procedură civilă, va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința recurată în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru anii 20012003 și respingerii acțiunii în ceea ce privește acordarea primelor de vacanță pe anii 20012003, ca prescrisă. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ formulat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEîn nume propriu și în numeleMINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 414 din 24.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți cu domiciliul în B, str. -. 8,. D,. 1, județul B, din B, str. -. 3. B,. 8, județul B, cu domiciliul în B, str. -. 56,. B,. 9, județul B și cu domiciliul în comuna Sascut, județul
Modifică în parte sentința civilă nr. 414 din 24.10.2007 a Tribunalului Bacău.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2001-2003 și în consecință, respinge acțiunea în ceea ce privește drepturile salariale reprezentând primele de concediu pentru perioada 2001-2003, ca prescrisă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. -/
Red.
3 ex. 28 febr. 2008
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera
