Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia civilă nr. 162/2008
Ședința publică de la 21 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier:
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI B, împuternicit să reprezinte Municipiul B în justiție, împotriva sentinței civile nr. 519 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul-pârât, consilier juridic, lipsă fiind reprezentantul intimatei-reclamante SC""SA
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic pentru recurentul-pârât depune la dosar delegație.
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul-pârât Primarul municipiului B, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței recurate, sentință care este nelegală. În continuare, arată că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, prima instanță reținând că decizia este un act administrativ fiscal care trebuie întocmit conform cerințelor prevăzute de art. 43 Cod fiscal. Însă, dacă se merge la articolul invocat de instanța de fond acesta privește cotele de impozitare aplicabile la stabilirea impozitului pe venit, sursă ce nu se face venit la bugetul local, ci la bugetul de stat.
De asemenea, instanța de fond a dispus anularea dispoziției primarului, a deciziei de impunere fiscală și a raportului de inspecție fiscală, însă nu motivează care sunt viciile de formă care ar duce la anularea acestor acte administrative.
De asemenea, este inadmisibil ca reclamanta să se înregistreze în evidențe cu un imobil încă din luna martie 2002, iar sarcinile sale fiscale să fie stabilite abia din luna decembrie 2004.
Față de acestea și avându-se în vedere motivele expuse pe larg prin recursul declarat în scris, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței recurate care este nelegală și netemeinică și, pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
S-au declarat dezbaterile închise.
A:
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 519 din 16.11.2007 Tribunalul Bacăua admis contestația formulată de reclamanta B în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului B, anulând dispoziția nr. 3980/14.08.2007 emisă de pârât, a deciziei de impunere fiscală nr. -/25.05.2007 emisă de Primăria Municipiului și a raportului de inspecție fiscală încheiat la aceeași dat, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4202/5.11.2003 reclamanta a cumpărat de la Drum, pentru prețul de 3.426.321.056 Rol, un spațiu comercial situat în B,-, cu o suprafață construită de 317,37 și o suprafață utilă de 260,23 În contract s-a făcut precizarea că vânzătoarea a dobândit acest spațiu prin două procese verbale de licitație din datele de 31.10.2001 și 20.09.2003 și că taxele și impozitele sunt achitate la zi, conform certificatului nr. -/2003.
Prin Raportul de inspecție fiscală din data de 25 mai 2007 s-a reținut la pct. 2 privind impozitul pe clădiri, faptul că pentru spațiul comercial din B,- nu au fost depuse declarații corecte. În anexa acestui raport s- reținut ca dată de achiziție 29 martie 2002, dată de la care s-a calculat impozitul datorat cu majorările aferente.
În baza raportului a fost emisă decizia de impunere nr. -/25 mai 2007 care a stabilit în sarcina reclamantei, pentru perioada 01.01.2002 - 31.12.2007, de plătit un impozit cu suma de 39.322 lei, la care s-au calculat majorări în sumă de 21.327 lei și penalități în sumă de 1.910 lei. Ca motive de fapt s-a menționat: "nedepunerea declarațiilor rectificative privind impozitul pe clădiri", iar ca temei de drept: "codul fiscal - titlul IX, impozite și taxe". Decizia mai conține referiri la termenul de plată, termenul de contestație și este semnată "pentru" director și de un consilier.
Împotriva deciziei de impunere reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă prin Dispoziția Primarului nr. 3980/14.08.2007.
La întocmirea actelor fiscale de mai sus și care fac obiectul judecății, organele fiscale au avut în vedere factura nr. -/29.03.2002, în valoare de 2.365.921.055 lei întocmită de DRUM L PODU către L B și care la denumirea produselor are menționat "spațiu comercial din str. - nr. 165, localitatea B". Organele fiscale au considerat ca dată de dobândire a imobilului și implicit ca dată de impozitare, data facturării și nu data încheierii Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4202/05.11.2003.
Acest punct de vedere este greșit.
Conform prevederilor din Titlul IX, pct. 61, al. 21din HG44/2004 privind Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, "În cazul persoanelor juridice, în mod obligatoriu, în orice acte prin care se dobândește/înstrăinează dreptul de proprietate asupra unei clădiri se menționează valoarea de achiziție a acesteia, precum și suprafața construită la sol a clădirii."
Din cele două acte, factura și contractul, numai acesta din urmă are
menționată suprafața construită, deci numai acesta din urma poate fi avut în vedere
ca data de dobândire de către reclamantă a imobilului Pe de altă parte, până la data
încheierii contractului, impozitul pe imobil a fost achitat de către vânzătorul
C "DRUM " RL. Podu T, iar a obliga cumpărătorul pentru perioada 29.111.2002 - 5.XI.2003 ar duce la o îmbogățire fără just temei a bugetului local. În altă ordine de idei, la data întocmirii facturii, vânzătorul nu era proprietarul întregului imobil vândut, o parte din acesta fiind dobândit de abia la data de 29.IX.2003.
Cu privire la viciile de formă ale deciziei de impunere, este de reținut că decizia este un act administrativ fiscal care trebuie întocmit conform cerințelor prevăzute de art.43 Cod fiscal. În cauză, se constată că Decizia de impunere nr.-/25.2007 nu cuprinde următoarele elemente: data de la care își produce efectele (lit. b), motivele de fapt (lit. e), temeiul de drept (lit. f), calitatea de - împuternicit a organului fiscal (lit. g), mențiuni privind audierea contribuabilului (lit. j). "Nedepunerea declarațiilor rectificative privind impozitul pe clădiri" nu constituie motive de fapt. Ar fi trebuit ca organul fiscal să se refere la data de la care consideră că reclamanta datorează impozit și în temeiul
cărui act. Mențiunea "codul fiscal - titlul IX, impozite și taxe" nu poate constitui temei de drept, titlul IX având articole de la 247 la 2961.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului Primarul municipiului B, împuternicit să reprezinte în justiție Municipiul B, a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:
La întocmirea deciziei de impunere au fost respectate prevederile legale, dispozițiile art. 43 din Codul fiscal reținute de instanță referindu-se la cotele de impozitare aplicabile impozitului pe venit. Prin urmare, hotărârea este lipsită de temei legal - art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Art. 46 din Codul d e procedură fiscală face referire la nulitatea actului administrativ fiscal, prevederile acestui articol referindu-se la o nulitate absolută. În celelalte cazuri decât cele menționate de text este vorba de o nulitate relativă. Nulitatea relativă se pronunță de instanța de judecată cu respectarea prevederilor art. 105 alin 2 din Codul d e procedură civilă. Instanța nu a motivat de ce niște vicii de formă determină nulitatea relativă și nici în ce constă vătămarea reclamantei. Și sub acest aspect hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art. 304 pct.9, dar și fără a cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă.
art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă rezultă și din aprecierile instanței asupra fondului cauzei. În ceea ce privește data dobândirii dreptului de proprietate al reclamantei asupra spațiului comercial opinia organelor fiscale s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1295 din Codul civil; instanța de judecată a considerat greșit că data dobândirii acestui drept este data autentificării contractului de vânzare-cumpărare. Dispozițiile art. 61 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 reținute de instanță sunt norme de o forță juridică inferioară dispozițiilor Codului civil; acestea nu pot contraveni, completa sau modifica dreptul comun în materia vânzării. În vederea stabilirii impozitului pe clădiri, art. 253 din Codul fiscal face trimitere la valoarea de inventar a clădirii, adică la valoarea înregistrată în contabilitate; reclamanta a înregistrat în contabilitate factura din 29.03.2002.
Recursul este nefondat.
Art. 43 alin. (2) din Codul d e procedură fiscală (avându-se în vedere codul în forma în vigoare la data emiterii actelor contestate) prevede care sunt elemente obligatorii ale actului administrativ fiscal. Faptul că tribunalul a reținut art. 43 din Codul fiscal constituie o eroare materială evidentă, motivarea instanței referindu-se cu claritate la elementele pe care trebuie să le conțină actul administrativ fiscal, așa cum sunt reglementate de Codul d e procedură fiscală; în mod corect s-a constatat că unele dintre aceste elemente lipsesc. Chiar dacă aceste elemente nu sunt dintre cele a căror lipsă să atragă nulitatea actului administrativ fiscal potrivit art. 46 din Codul d e procedură fiscală, aceasta nu însemnă că decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală sunt acte administrative valabil încheiate.
Astfel, potrivit art. 85 din Codul d e procedură fiscală, decizia de impunere trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 43. În plus, decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă. Potrivit art. 107 din Codul d e procedură fiscală ezultatul inspecției fiscale se consemnează într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal și care, la finalizarea inspecției fiscale, va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va cuprinde și diferențe în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală existentă la momentul începerii inspecției fiscale. În cauză, decizia de impunere nu cuprinde baza de impunere, iar motivele de fapt și temeiul de drept nu sunt de natură a lămuri acest aspect. Totodată, se constată că nu au fost respectate nici prevederile art. 64 alin. (2) din Codul d e procedură fiscală care reglementează obligația organului fiscal de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii. Atât prin decizia de impunere, cât și prin raportul de inspecție fiscală s-a reținut doar faptul că pentru spațiul deținut, reclamanta nu a depus declarații corecte (în raportul de inspecție fiscală)/rectificative (în decizia de impunere) pentru perioada controlată: 1.01.2002-31.12.2006. În raportul de inspecție fiscală au fost menționate în drept, cu caracter generic, Legea nr. 27/1994, Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 și Legea nr. 571/2003 - Titlul IX Impozite și taxe locale.
În decizia de impunere nu numai că a fost trecut un temei de drept generic, respectiv Legea nr. 571/2003 - Titlul IX Impozite și taxe locale, dar s-au reținut dispoziții ale Codului fiscal care nu puteau fi aplicate retroactiv unor situații ivite înaintea intrării sale în vigoare (1.01.2004), respectiv perioadei 1.01.2002 - 31.12.2003.
În ceea ce privește perioada 1.01.2004 - 31.12.2006 (perioadă pentru care sunt aplicabile dispozițiile Codului fiscal) lipsa motivării clare, în fapt și în drept, din decizia de impunere și din raportul de inspecție fiscală îngrădește semnificativ dreptul reclamantei, în calitatea sa de contribuabil, de a se apăra. Motivul de fapt reținut de organul fiscal - nedepunerea declarațiilor corecte/rectificative privind impozitul pe clădiri - nu poate explica prin el însuși stabilirea impozitului pe clădiri în cuantumul prevăzut prin decizia de impunere.
Abia prin decizia nr. 3980/2007 prin care a fost soluționată contestația administrativă organul fiscal a reținut, pentru prima dată, că impozitul pe clădiri a fost stabilit ca urmare a faptului că dobândirea dreptului de proprietate s-a făcut la o dată anterioară (29.03.2002, când a fost emisă factura nr. -) celei declarate de reclamantă (15.11.2003, când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică), precum și ca o consecință a nereevaluării clădirii în condițiile reglementate de art. 253 alin. 5 și 6 din Codul fiscal. Aceleași apărări au fost reluate prin întâmpinarea formulată de emitentul actelor contestate la instanța de fond, precum și prin motivele de recurs. Instanța de recurs nu va putea analiza în fond aceste apărări întrucât legalitatea actelor administrativ fiscale contestate - decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală - este verificată în raport de elementele și constatările cuprinse în aceste acte la data emiterii lor. Nemotivarea în fapt și în drept a deciziei de impunere nu poate fi suplinită în faza contestației administrative reglementate de art. 175 și urm. din Codul d e procedură fiscală.
Față de cele de preced, curtea de apel constată că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii recurate, astfel că va menține hotărârea recurată prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurentul - pârâtPRIMARUL MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr. 519 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă cu sediul în B, str. -. 10,. A,. 4, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
GREFIER, |
Red. /-
Red.
2 ex. 18 martie 2008
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera
