Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1680/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1680/2008
Ședința publică de la 04 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței civile nr. 586/21.03.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, privind și pe intimații- reclamanți, și intimații-pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, că la data de 25.06.2008 s-a înregistrat la dosar întâmpinare formulată de intimatul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 586 din 21 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis în parte acțiunea reclamantului și împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE ȘI INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, pe care i-a obligat să achite reclamantului suma de 330 lei reprezentând spor de fidelitate aferent anului 2005 și 1866 lei reclamantului, reprezentând prime de vacanță aferente anilor 2004-2006.
Pentru ambii reclamanți, sumele să fie actualizate cu rata inflației, calculată începând cu data nașterii dreptului până în ziua plății efective.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind reducerea impozitului pe venitul din salarii, în privința reclamanților, și.
S-a respins cererea reclamantului, pentru plata sporului de fidelitate aferent anului2005, a reclamantei pentru plata primelor de vacanță pentru anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, ca și cererea reclamantului pentru plata primelor de vacanță pentru anii 2004-2006, în toate cazurile reținând excepția autorității de lucru judecat.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și chematul în garanție a fost obligat să vireze sumele necesare plății, în limitele admiterii acțiunii.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În privința excepției invocate de chematul în garanție:
Această excepție este motivată prin aceea că cererile de chemare în garanție formulate în legătură cu raporturile de muncă sunt inadmisibile. Raportul dintre pârâți și chematul în garanție nu este un raport de dreptul muncii, astfel că este nejustificată cererea de chemare în garanție în cadrului raportului dedus prezentei judecăți. Nu există nici o obligație de garanție față de pârâți, în situația în care aceștia ar fi obligați să plătească drepturile reclamantului.
Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții bine stabilite prin lege și nici una din aceste atribuții nu-l obligă să garanteze sumele la care ar urma să fie obligați pârâții.
Apărarea chematului în garanție nu a putut fi primită pentru următoarele argumente:
În conformitate cu art. 60 din Codul d e procedură civilă chemarea în garanție poate fi definită ca fiind acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar avea obligația de garanție în ipoteza în care ar pierde procesul.
Ministerul Economiei și Finanțelor se găsește într-o astfel de situație chiar dacă raportul juridic dedus judecății este un raport de dreptul muncii.
Asupra cauzei pe fond:
Reclamanții au avut calitatea de funcționari publici cu statut special al Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor.
Prin art. 37 alin. 2 din OG38/2003 s- stabilit că la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Plata acestor drepturi fost succesiv suspendată prin Legea nr. 519/2003, 507/2003, respectiv 511/2004.
însă această suspendare cu pierderea a însăși dreptului consacrat prin art.37 din nr.OG38/2003.
Din perspectiva prevederilor art.58 din Legea nr.53/2003 răspunsul este negativ. Acest text legal statuează imperativ că "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților saulimitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."
Tot astfel, prin art.53 din Constituția României sunt reglementate limitativ situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru următoarele motive: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. În speță nu este identificată nici una din aceste situații.
Dreptul la plata primei de concediu este un drept născut în temeiul legii, este un drept câștigat, neputând fi așadar anulat pentru anii în discuție.
Tribunalul a înțeles să facă trimitere și la Decizia nr.XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care, analizându-se recursul în interesul legii referitor la dreptul privind plata primelor de vacanță, s- statuat că pentru ca un drept recunoscut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redus la " nudum jus", el nu poate fi considerat că nu a existat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial al cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare. Statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea.
În privința capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâților la sporul de fidelitate de relevat au fost următoarele:
Reclamantul face parte din categoria salariaților care au beneficiat de sporul de fidelitate astfel cum este reglementat de art. 6 din nr.OG 38/2003.
Prin art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003 pentru anul 2005.
Potrivit art. 63 alin. 2 din Legea 24/2000,La expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
În acest context la începutul anului 2006 prevederile art. 6 din nr.OG 38/2003 sunt scoase de sub incidența suspendării, devenind aplicabile. Din acest moment dreptul la sporul de fidelitate reglementat în favoarea reclamanților devine un drept al cărui executare poate fi solicitată prin mijloacele prevăzute de lege.
Din adresa comunicată de S rezultă că suma brută cuvenită reclamantului, reprezentând spor de fidelitate aferent anului 2005 este de 330 lei, primele de vacanță pentru anii 2005, în cazul reclamantului, însumând în expresie brută 1866 lei.
În cuprinsul aceleași adrese se face referire la dosarele cu nr-, -, -.
Din verificările efectuate a rezultat că prin hotărâri irevocabile și anume sentințele civile nr.2312/2007, 1517/2007 și 662/2007 Tribunalul Sălajs -a pronunțat în legătură cu o parte din cererile care fac și obiectul prezentei judecăți, situație în care acțiunea a fost admisă.
Pentru a respinge față de toți reclamanții cererea privind reducerea impozitului pe venitul din salarii s-au avut în vedere următoarele:
Prevederile privind reducerea impozitului din Legea nr.80/1995 au fost abrogate prin nr.OG73/1999 privind impozitul pe venit.
Este adevărat că prin Legea nr.206/2002 nr.OG73/1999 a fost respinsă iar efectul acestei operațiuni juridice ar fi repunerea în vigoare a actului normativ inițial, conform dispozițiilor art.62 alin.3 partea a -2 din Legea nr.24/27 martie 2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Însă, prin Codul fiscal la art.1 s-a statuat că numai Codul fiscal stabilește cadrul legal pentru impozite și taxe și că în materie fiscală, dispozițiile Codului fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, iar în caz de conflict dintre acestea se aplică dispozițiile Codului fiscal.
Așadar, orice dispoziție contrară Codului fiscal privind impozitul, deci și reducerile de impozit, inclusiv pentru distincțiile acordate reclamanților, au fost abrogate cu consecința neacordării acestor reduceri de la data abrogării și pentru viitor, astfel că cererea reclamanților urmează să fie respinsă ca nefondată.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, instanța a reținut faptul că potrivit art.57 din nr.OG38/2003, activitatea reclamanților este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit art.19 din Legea nr.200/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor. În această situație, în baza art.60 și următoarele Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost admisă, în sensul obligării chematului în garanție să vireze Ministerului Administrației și Internelor sumele ce urmează a fi plătite pârâților.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N solicitând admiterea recursului, respectiv desființarea hotărârii atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În dezvoltarea motivelor de recurs, chematul în garanție invocă pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În susținerea acesteia se arată că, în mod nelegal instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a obligat chematul în garanție să asigure Ministerului Internei și Reformei Administrative fondurile necesare plății drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2004,2005,2006 deoarece, în speță, Ministerul Economiei și Finanțelor nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă.
Instituția chematei în garanție, așa cum este reglementată de art. 60-63 Cod procedură civilă, reprezintă o formă de participare a terților la activitatea judecătorească ce conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar avea obligația de garanție sau de despăgubire în ipoteza în care partea responsabilă ar pierde procesul.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și reformei Administrative nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al Ministerului Internelor și Reformei Administrative nu a corectat periodic drepturile reclamantului, nu conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
Art. 15 alin 1 și 3 din Legea nr. 500/2002 modificată, prevede: "În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri, sau creșterea cheltuielilor.
După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament, pot fi aprobate acte normative numai în condițiile prevederilor alin 1, dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exercițiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul".
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Prima de concediu, ca drept subiectiv ce îi conferă titularului prerogativele în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv efectuarea unei anumite prestații subiective de a presta o sumă de bani s-a născut din dispozițiile art. 37 alin 2 teza I din OG nr. 38/2003 și nu s-a stins pe perioada în care plata efectivă a echivalentului bănesc a acestui drept a fost suspendată în temeiul legilor bugetului de stat pentru anii 2004,2005 întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin 2 din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prin urmare, în această perioadă de timp, dreptul nu s-a stins ci doar a fost imposibil de realizat.
în garanție reprezintă mijlocul procesual de satisface a pretențiilor pârâtului, în ipoteza în care este obligat la plată față de reclamant.
Legislația muncii, cu referire la raportul de serviciu al funcționarului public, nu interzice utilizarea instituției chemării în garanție, dimpotrivă, atât art. 82 din Legea nr. 168/1999, cât și art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevăd că dispozițiile acelor legi se completează cu reglementările de drept comun civile.
Evident, raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii, ca cel dintre reclamant și pârât, ci unul care decurge din dispozițiile Legii nr. 500/2002 și ale nr.HG 386/2007.
Astfel, potrivit art. 19 lit. a) din legea nr. 500/2002, privind finanțele publice;
" În domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție;" iar potrivit
art. 3 alin. 1 lit. a) pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor:
"Art. 3 (1) În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în principal, următoarele atribuții: în domeniul finanțelor publice:elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare;"
Având atribuții exclusive în acest domeniu, chematul în garanție este singurul în măsură să propună și apoi să dispună asupra plăților stabilite în favoarea reclamanților, dobândind astfel calitate procesuală pasivă în cauză.
Apărările întemeiate pe dispozițiile art. 15 alin. 1 și 3 din Legea nr. 500/2002 nu prezintă relevanță.
Sumele stabilite în favoarea reclamanților, deși datorate, nu au fost prevăzute în bugetul pârâtului
Nici acțiunea introductivă și nici cererea de chemare în garanție nu pot reprezenta cadrul de analiză în vederea stabilirii răspunderilor pentru neprevederea sumelor în buget. Nu aceasta este obiectul cauzei și deci, în mod evident, analiza cerută de recurent ar excede limitelor investirii instanței.
În mod corect s-a constatat că recurentul fost introdus în cauză prin procedura cererii de chemare în garanție instituită de prevederile art. 60 și urm. Cod procedură civilă.
Este greșit raționamentul indus de recurent conform căruia cererea de chemare în garanție nu este admisibilă în litigiile de muncă.
În speță, litigiul de față este generat de nerespectarea și nerecunoașterea unui drept recunoscut de lege în beneficiul reclamanților, care sunt funcționari publici.
Pe de altă parte, realizarea dreptului solicitat de reclamanți presupune plata din bugetul de stat care este conceput și gestionat de Ministerul Finanțelor Publice, așa cum rezultă din economia dispozițiilor Legii nr. 500/2002 și a nr.HG 208/2005.
Se vor menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Totodată, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1.pr.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și la dispozițiile legale enunțate anterior, Curtea va respinge recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S împotriva sentinței civile nr. 586/21.03.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./8.09.2008
Jud.fond.-
-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
