Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 173/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
DECIZIA NR.173/ DOSAR NR-
Sedința publică din 11 martie 2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Barbu
- - -JUDECĂTOR 3: Georgeta Bejinaru
- -- -președinte secție
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 4365 /CA din 14.12.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 8316/62007, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 04 martie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 11 martie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.4365/C/14.12.2007 a Tribunalului Brașov au fost dispuse următoarele:
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, A, A, A, G, A, G, A, OG, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, și în consecință;
A obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății efective; a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferentă la data plății efective a sumelor mai sus acordate și a respins pretenția reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții funcționari publici în cadrul Direcției Generală a Finanțelor Publice au solicitat obligarea pârâtei la plata primei de vacanță aferentă anilor 2001-2006.
Temeiul legal al dreptului la prima de vacanță îl constituie art. 34, alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publice, republicată, în conformitate cu care " Funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat".
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art. 3 alin.1 din G nr. 33/2001 și apoi în mod succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat până la 31 decembrie 2006.
Analizând dispozițiile de suspendare, instanța a constat că acestea contravin art. 41 și 53 din Constituția României, deoarece dreptul de primă de vacanță constituind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului de muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Suspendarea acordării dreptului în cauză, contravine și dispozițiile art. 38 din Codul muncii, în conformitate cu care " Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturilor recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Ca urmare, instanța a apreciat ca fiind lipsită de efecte juridice suspendarea dreptului la prima de vacanță și din moment ce nu a intervenit nici un act normativ de abrogare a dreptului respectiv, înseamnă că el a existat pe întreaga perioadă și se impunea a fi acordat retroactiv.
În consecință, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să le plătească acestora prima de vacanță aferentă anilor 2001- 2006.
În baza art. 1082-1084 Cod civil, sumele vor fi actualizate în raport cu rata inflației și dobânda de referință a, până la data plății, având în vedere deprecierea monedei naționale, de la data când s-a născut dreptul până la data plății efective.
Văzând dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă nu a reținut culpa procesuală a pârâtei și nu a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că neplata drepturilor bănești nu îi este imputabilă,ci s-a datorat suspendărilor succesive prin legile anuale ale bugetului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția generală a Finanțelor Publice B, arătând că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală pt. următoarele motive:
Dispozițiile care dispus acordarea primelor de vacanță au fost suspendate inițial prin art. 3 alin.1 din ordonanța de Urgență nr. 33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor public și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești.
Prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002 Legea bugetului de stat pe anul 2003 " termenele prevăzute la art. III din OUG nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001, cu modificările ulterioare, se prelungesc până la data de 31.12.2003 ".
Prin art. 9 alin.7 din Legea nr. 507/2003 Legea bugetului de stat pe anul 2004 se dispune: " aplicarea prevederilor din acte normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare se suspendă până la data de 31.12.2004 ".
Prin art. 8 alin.7 din Legea nr. 511/2004 Legea bugetului de stat pe anul 2005 fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2005.
Recurenta, arată că, față de cele prezentate mai sus rezultă că acordarea primelor de concediu a fost suspendată succesiv în acea perioadă prin acte normative emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă, suspendarea operând și pe anul 2006 prin aplicarea legii nr. 379/2005 Legea bugetului de stat pe anul 2006.
Cererea de acordare a primelor de concediu este neîntemeiată și din prisma prevederilor constituționale, potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, legiuitorul având posibilitatea de a suspenda aceste măsuri pentru o durată de timp determinată, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurs din statutul de salariat al persoanelor.
De asemenea, precizează că legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații. Potrivit legii nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, pe considerentul că aceasta este temeinică și legală. În motivare, intimații au arătat că solicită plata acestor drepturi în temeiul art. 35 alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007( fostul art. 34 alin.2 din anul 2004, respectiv art. 33 alin.2 din anul 1999 ) potrivit căruia " funcționarul public are dreptul, pe lângă îndemnizația de concediu, la o prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat ", precum și în temeiul art. 161 alin.4 din Codul muncii publicat prin Legea nr. 53/2003, respectiv art. 87 din Legea nr. 10/1972 privind Codul muncii. De asemenea, și reglementările actuale cuprinse în dispozițiile art. 23, art. 31 din OG nr. 6/2007 prevăd acordarea drepturilor cu titlu de prima de vacanță.
Intimații au menționată că prevederile legale ce le conferă acest drept au devenit aplicabile anterior perioadei de referință, prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile art. 3 alin.1 din nr.OUG 33/2001, iar începând cu anul 2002 măsura suspendării acordării acestor drepturi a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin.4 din Legea nr. 743/2001, prin art. 10 alin.3 din Legea nr. 631/2002, prin art. 9 alin.7 din Legea 5.07/2003, prin art.8 alin.7 din Legea nr. 511/2004, prin art. 5 alin.5 din Legea nr. 379/2005 și art. 5 alin.1 din Legea nr. 380/2005.
Suspendările prin legile bugetului și-au încetat aplicabilitatea, și ele au fost neconstituționale și nelegale față de dispozițiile art. 38 din Codul muncii și art. 41 alin. 2 din Constituție.
Față de cele menționate mai sus intimații au apreciat ă dreptul material la acțiune nu este prescris pentru perioada 2001-2006, având în vedere aplicabilitatea prevederilor art. 15 alin.1 din Decretul 167/1958 potrivit cărora după încetarea suspendării prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare coroborat cu prevederile art. 7 alin.3 din același act normativ.
Deci, fiind vorba de un drept afectat de termene legale succesive suspensive, pe perioada acestora prescripția extinctivă nu a curs împotriva dreptului la prima de vacanță. În acest sens intimații au invocat și prevederile Deciziei XXIII/12.12.2005 pronunțată de secțiile unite alte publicată în Monitorul Oficial Partea I nr.233/15.03.2006.
Referitor la dreptul la prima de vacanță intimații au subliniat că este un drept de remunerare a muncii născut din lege a cărui respectare este obligatorie, dreptul de remunerație a muncii fiind prevăzut și din Constituția României, ca atare acest drept nu poate fi restrâns sau îngrădit în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit prevederilor art. 53 din Constituție și ale Codului Muncii.
In acest sens art.38 din Codul muncii publicat prin Legea nr.53/2003 cat si art. 18 din Codul muncii publicat prin Legea nr.10/1972 prevede ca drepturile persoanelor încadrate in munca nu pot forma obiectul unor tranzacții renunțări sau limitări ele fiind aprobate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism. abuz sau arbitrariu. Apreciază ca aceste dispoziții legale, inclusiv cele prevăzute de Codul muncii, sunt aplicabile in speță.
Textul de lege invocat are un caracter imperativ, astfel "Orice tranzacție prin care se urmăreșterenunțareala drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate".
Intimații reclamanți precizează că normele legale de suspendare enunțate anterior contravin si art.16 alin. l si art.15 alin.2 din Constituție, fiind discriminatorii si suspendând retroactiv un drept câștigat anterior prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Din interpretarea sistematica si logica a acestor texte de lege rezulta ca prima de vacanta ni se cuvine, întrucât nici executivul si nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate pentru anii -. Potrivit acestor texte de lege, un drept derivând dintr-un raport de munca odată câștigat nu mai poate fi anulat, ori contrar acestora legislativul, prin actele normative reprezentate de Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, Legea nr.379/2005 si Legea nr.380/2005, a anulat acest drept in mod nelegal.
Dreptul reclamanților de a beneficia de prima de vacanta este un drept subiectiv dobândit si conferit de lege, care insa nu a fost respectat pana in prezent prin suspendările succesive dictate prin actele normative arătate mai sus.
Situația drepturilor bănești exprimate in cifre brute de care au fost privați reclamanții este prezentata in acțiunea formulata, pentru fiecare dintre reclamanți, in perioada de referință 2001 - 2006, stabilita potrivit legii, respectiv in funcție de salariul de baza anterior lunii plecării in concediu.
Pe cale de consecință, apreciază că sunt îndreptățiți sa solicite plata primelor de vacanta, astfel cum a precizat începând cu anul 2001 -2006, actualizate cu rata inflației aferenta, de la scadenta fiecărei obligații pana la data plații efective.
De asemenea, reclamanții apreciază că sunt îndreptățiți si la dobânda legala calculata asupra primelor de vacanta, de la data scadentei acestora pana la plata lor efectiva, dobânda egala cu dobânda de referință a BNR din ziua plății obligației. Aceasta solicitare are in vedere faptul ca suspendarea dreptului de a beneficia de prima de vacanta a fost abuziva, contravenind normelor legale si constituționale, constatarea caracterului abuziv al acestora revenind instanței de judecata.
Cu privire la aplicarea indicelui de inflație la sumele la care au dreptul, consideră ca aceasta se impune ca urmare a respectării principiului echitații, sumele la care sunt îndreptățiți trebuie aduse la adevărata lor valoare in funcție de puterea de cumpărare.
Dobânda solicită reprezintă câștigul, folosul nerealizat de reclamanți ca urmare a neacordării acestor drepturi legale. Reactualizarea sumei si dobânzile solicitate nu reprezintă accesorii ale obligației principale, ele reprezintă întinderea prejudiciului efectiv suferit de reclamanți pe perioada 2001- 2006, invocând in acest sens dispozițiile art.1073 si art.1088 alin. 1 Cod civil.
Repararea integrala a prejudiciului cauzat prin neplata remunerației compensatorii pentru privarea de folosință a sumelor de bani, se impune astfel încât este admisibila cumularea sumei reactualizate in raport cu indicele de inflație cu dobânda legala.
Concluzionând, intimații reclamanți, menționează că prezenta acțiune este admisibilă și în ceea ce privește practica judiciară din țară și a care au recunoscut ca fiind legitime aceste drepturi, obligând în consecință instituțiile angajatoare la plata acestora.
Acest drept a fost recunoscut si prin Ordonanța de urgenta nr. 146/20.12.2007 emisa de Guvernul României prin care se stipulează faptul ca dreptul unor categorii de salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă cu ocazia plecării în concediul de odihnă a fost instituit in baza prevederilor art.35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și a prevederilor referitoare la acordarea primei respective din alte acte normative privind salarizarea unor categorii de personal.
Față de cele precizare, intimații reclamanți au solicitat instanței de judecată respingerea recursului și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, astfel cum este identificată pentru fiecare reclamant, corespunzător centralizatorului ce face parte integrantă din cererea de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată față de dispozițiile art. 274 și următoarele Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel încât urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici și își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Potrivit dispozițiilor art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată (art.33 alin.2 în numerotarea din forma legii în vigoare în perioada 2001-2003, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Plata primelor de vacanță a fost suspendată succesiv prin mai multe acte normative, în principal prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2006, anume: OUG 33/2001, respectiv prin legile bugetului de stat din anii ulteriori: Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, Legea nr.379/2005 și Legea nr.380/2005. Cu toate acestea, dreptul la prima de vacanță nu a fost desființat, textul de lege care a consacrat acest drept nefiind abrogat între timp, ci doar a fost suspendat exercițiul acestuia. Prin ea însăși, suspendarea nu înlătură existența dreptului, ci amână pentru un timp exercițiul acestuia, determinând concluzia că acel drept ar naște o obligație lipsită de conținut. Această concluzie nu poate fi, însă, primită, deoarece un drept prevăzut de un act normativ cu putere de lege nu poate deveni o obligație lipsită de conținut. Existența acestui drept patrimonial este recunoscută, dreptul recunoscut neputând fi vidat de substanța sa, întrucât ar fi golit de conținut, de valoare practică, de o manieră contrară literei și spiritului constituțional, în special dispozițiilor art.41 alin2 din Constituția revizuită. Mai mult, prevederea legală care consacră, recunoaște dreptul la prima de vacanță nu a fost abrogată, așadar dreptul a existat și există în continuare.
Instanța constată că prin recursul declarat, recurenta pârâtă nu contestă existența acestui drept, dar apreciază că sumele de bani cu titlul de primă de vacanță nu se cuvin intimaților reclamanți deoarece au fost suspendate prin actele normative enumerate corect de recurentă.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat în spețe similare, prin Decizia nr.XXIII / 12.12.2005, Decizia nr.XII din 05.02.2007 și Decizia nr.LXXVII din 05 noiembrie 2007, că, fiind vorba despre un drept afectat de termene legale suspensive, pe perioada acestor termene legale suspensive prescripția extinctivă a dreptului la acțiune al beneficiarilor dreptului la prima de vacanță a fost întreruptă. De altfel, prin Ordonanța de Urgență nr.146 din 19 decembrie 2007, Guvernul României a optat pentru plata din oficiu a primelor de concediu (numite și prime de vacanță), în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative de salarizare, în perioada 2001-2006, legiuitorul recunoscând astfel existența dreptului funcționarilor la primele de vacanță, respectiv legitimitatea și temeinicia categoriilor de cereri prin care se solicită plata acestor prime, precum și împrejurarea întreruperii cursului prescripției extinctive pe perioada suspendării acestor drepturi bănești.
În privința dispoziției instanței de fond, de plată către intimații reclamanți a sumelor actualizate cu rata inflației aferentă la scadență și a dobânzii legale aferente de la scadența fiecărei obligații și până la data plății efective, Curtea reține următoarele: actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, corect acordată de prima instanță, precum și dobânda legală la momentul plății, reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit. cu indicele de inflație și dobânda legală contribuie la păstrarea valorii reale a obligației bănești, iar dobânda, suplimentar, este datorată pentru întârzierea în executarea obligației bănești și reprezintă beneficiul nerealizat.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.304 pct.9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul declarat în cauză și a menține sentința atacată, cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art.274 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de recurs nu reține culpa procesuală a pârâtei având în vedere că neplata drepturilor bănești nu îi este imputabilă, această suspendare datorându-se suspendării succesive prin legile anuale ale bugetului de stat, așa încât va respinge cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B împotriva sentinței civile nr. 4365/C/14.12.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Respinge cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.03.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /09.04.2008
Dact./17.04.2008/2 ex.
Jud. Fond C/
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Barbu, Georgeta Bejinaru
