Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 175/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - legea nr. 188/1999 -
ROMÂNIE
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 175
Ședința publică din data de 4 februarie 2010
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Turculeț Ana
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, C, A, toți cu domiciliu ales în municipiul S, Cabinet avocat,-,.A,. 6, județul S, împotrivasentinței nr.2011 din 16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), pârâți fiind Ministerul Administrației și Internelor B, Inspectoratul General al Poliției Române B, Ministerul Finanțelor Publice B și Inspectoratul de Poliție Județean S.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru pârâtul - intimat Inspectoratul de Poliție Județean S, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat declară recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru pârâtul - intimat Inspectoratul de Poliție Județean S, solicită respingerea recursului conform motivelor din întâmpinare. Reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale constând în sporul de 30 % din îndemnizația brută lunară pentru perioada în care fiecare în parte au lucrat în cadrul S A, - Centrul Zonal S și S, plus dobânda calculată de la data nașterii drepturilor și până la plata efectivă și obligarea acestora la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențele privind salarizarea. Recurenții au invocat situațiile discriminatorii ivite între ofițerii și agenții de poliție care constituie poliția judiciară, din cadrul față de alți polițiști care nu sunt detașați la Într-o speță asemănătoare s-a pronunțat deja stabilind că nu există un tratament diferențial, discriminatoriu potrivit art. 2 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor fenomenelor de discriminare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 17.03.2009 cu număr de dosar -, reclamanții, C, A, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, IPJ S și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții să plătească drepturile salariale constând în sporul de 30% din indemnizația lunară brută pentru perioada 01.09.2002-31.03.2006, corespunzător pentru perioadele în care fiecare dintre reclamanți și-a desfășurat activitatea în cadrul IPJ S -, - Centrul Zonal S și - S, plus dobânda legală calculată de la data nașterii drepturilor și până la plata efectivă, să oblige pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea, să oblige Ministerul Finanțelor Publice să vireze sumele necesare acordării drepturilor bănești solicitate cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții sunt lucrători de poliție în cadrul IPJ S și, așa cum rezultă din tabelul anexat, și-au desfășurat activitatea ca ofițeri de poliție judiciară în cadrul serviciului direcției de combatere a crimei organizate după cum urmează: a lucrat la S - în perioada 29.07.-.04.2001 și 01.08.2003-01.12.2003, iar la. - Centrul zonal S în perioada 15.04.2001-01.08.2003; a lucrat la. - Centrul zonal S în perioada 15.04.-.09.2005, iar la. - S în perioada 01.09.-.01.2007; a lucrat la. - Centrul Zonal S în perioada 01.11.2001-01.09.2005, iar la. S în perioada 01.09.2005-01.01.2006; subsemnatul Cal ucrat la S în perioada 01.08.-.09.2005, iar la. - S în perioada 01.09.-.09.2006; Aal ucrat la. - Centrul zonal S în perioada 01.08.2002-01.08.2005; subsemnatul a lucrat la IPJ S - în perioada 01.08.-.09.2005, iar - a lucrat la IPJ S - în perioada 01.04.2000-15.04.2001, la. S în perioada 01.09.2005-01.09.2006.
Astfel, în primul rând solicită acordarea sporului de 300/0 reglementat prin art. 28 OUG43/2002, modificat ulterior prin OUG24/2004, invocând discriminarea, cât privește salarizarea, între situația noastră și situația ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DNA, în înțelesul art. 2 al. 1 din OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În al doilea rând, în condițiile în care cauzele cercetate de subsemnații: raportat la cele cercetate de DNA, nu sunt diferite sub aspectul complexității, rezulta ca disp. art. 28 din OUG 43/2002, cu modificările și completările ulterioare, sunt discriminatorii.
Art. 14 din CEDO reglementează interzicerea discriminării și a fost interpretat în jurisprudența Curții în sensul că o există o diferență de tratament discriminatorie, sancționabilă, când se creează artificial distincții între situații analoage și comparabile, fără o justificare rezonabilă și obiectivă. OUG 43/2002 nu motivează de ce ofițerilor detașați la DNA li se acordă acest spor. Singurul act normativ care motivează acest spor de 30% este OUG 24/2004, în preambulul căreia se arată că necesitatea intensificării luptei împotriva fenomenului corupției implică instituirea unor măsuri imediate pentru întărirea capacității DNA. Este, prin urmare, evident că se creează un regim salarial preferențial în favoarea ofițerilor detașați la DNA, fără o justificare temeinică și serioasă, deoarece la condiții de pregătire profesională și la condiții de muncă egale, salarizarea este diferită.
Art. 6 din prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plată egală pentru muncă egală, iar art. 23 al. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală.
În drept a fost invocată Hotărârea nr.219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, art.274 cod procedură civilă.
În dovedire au fost anexate, în copie, înscrisuri.
Prim pârâtul a formulat întâmpinare (filele 17-18) prin care a invocat trei excepții.
În primul rând, a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că reclamanții au fost părți în aceeași calitate procesuală și în dosarul nr- care a avut același obiect și aceeași cauză; în al doilea rând, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că structurile în care arată reclamanții că au lucrat nu sunt subordonate IPJ în al doilea rând, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, motivat, în esență de faptul că acest spor se acordă pentru activitățile desfășurate în instituții special constituite pentru combaterea corupției, care presupun un grad de pericol ridicat, cât și din prisma dosarelor de anchetă și a persoanelor cercetate și nu pentru calitatea de polițist judiciar. În raport cu calitatea pe care o au reclamanții, salarizarea acestora se face potrivit dispozițiilor cuprinse în OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor OUG nr.43/2002, privind DNA, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedire au fost depuse, în copie, înscrisuri.
pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților motivat de faptul că discriminarea apare atunci când unei persoane nu ii este recunoscut un drept fundamental, un drept prevăzut de lege, însă în cazul de față este vorba de situația a două categorii de polițiști, din care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Faptul că cealaltă categorie nu beneficiază de același drept din cauză că așa a stabilit legiuitorul, nu poate fi considerat discriminatoriu, întrucât nu este vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situație care nu se circumscrie definiției discriminării de la art.2 al.1 din OG nr.137/2000, republicată.
Cu alte cuvinte, nu se poate accepta ideea că legea ar putea constitui un criteriu de discriminare, întrucât existența unei fapte de discriminare se constată tocmai raportat la drepturile fundamentale sau cele recunoscute prin lege.
Constatare ca discriminatorie a unei situații de drept ar duce la situația absurdă în care o persoană care a respectat în totalitate prevederile legale să poată fi obligată la plata unor despăgubiri către o persoană, pe motiv că respectând actele normative în vigoare, a comis o faptă de discriminare față de acea persoană.
pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, a prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.
Prin sentința nr. 2011 din 16 noiembrie 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a secund pârâtei Ministerul Finanțelor Publice.
A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu secund pârâta ca fiind făcută împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ S ca nefondată.
A respins excepția autorității de lucru judecat ca nefondată.
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată.
A respins acțiunea având ca obiect "litigii privind funcționarii publici" formulată de reclamanții, C, A, și, totți cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet Avocat, mun.S, str.-. cel, nr.22, -.A,.2, jud.S, în contradictoriu cu pârâții și Ministerul Administrației și Internelor, mun.B, sector 1, nr.1 A, Inspectoratul General al Poliției Române, mun.B, sector 2, Șoseaua cel mare, nr.13-15, Ministerul Finanțelor Publice, mun.B, sector 5,-, Inspectoratul Județean de Poliție S, ca nefondată.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 137 al. 1 Cod procedură civilă prima instanță a reținut că tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel, iar, potrivit art.3 pct. 1 din același cod, curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale
Este adevărat că atât Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cât și Inspectoratul General al Poliției Române sunt autorități publice centrale, cu personalitate juridică, dar reclamanții sunt angajați ai pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție S, ce nu este o autoritate publică centrală, astfel că, potrivit dispozițiilor legale menționate, competența de soluționare a prezentei cauze aparține tribunalului - secția de contencios administrativ și fiscal, astfel încât a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului ca nefondată.
În al doilea rând, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Finanțelor Publice, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 19 lit. a din Legea nr. 500 /2002, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar, conform art. 21 din aceeași lege, ordonatorilor de credite, roluri de a repartiza creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetul instituțiilor publice ierarhic superioare.
Potrivit disp.art.4 al.1 din OG nr.22/2002 "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun inclusiv virării de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor de subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator de credite, astfel încât instanța a apreciat că nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a admis această excepție.
Instanța a apreciat că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ S, motivat de faptul că reclamantul a fost angajat în cadrul IPJ S în intervalul 01.08.2003-01.12.2003, C în perioada 01.08.2003-01-09.2005, în perioada 01.08.2008-01.09.2005 și în perioada 01.04.2000-15.04.2001, astfel cum rezultă din mențiunile adresei nr.79151/11.03.2009 (fila 8 dosar), or, pentru perioadele menționate mai sus reclamanții au solicitat sporul de 30% prin urmare excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ nu este dată în cauză.
În al treilea rând, instanța a apreciat că prescripția dreptului la acțiune al reclamanților nu este dată pentru perioada 01.09.2002-16.03.2006, motivat de faptul că potrivit disp.art.7 din Decretul nr.167/1958 "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune".
Instanța a apreciat că dreptul reclamanților la acțiune s-a născut din momentul în care au luat la cunoștință de Hotărârea nr.219/01.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a statuat în sensul că prevederile OUG nr.43/2002 creează un tratament diferit prin acordarea unui spor de 30% pentru ofițerii de poliție judiciară din cadrul DNA față de ofițerii de poliție judiciară din cadrul DIICOT, în sensul art.2 al.1 OG nr.137/2000, astfel încât excepția prescripției dreptului la acțiune nu este dată.
În al patrulea rând nu este dată excepția autorității de lucru judecat.
Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legală-prin art.1200 pct.4 cod civil-și ca o excepție procesuală prin art.166 cod procedură civilă.
Pentru a fi incidentă autoritatea de lucru judecat se cere existența triplei identități:părți, obiect, cauză.
Instanța a apreciat că în cauză nu este dată identitatea de obiect și de cauză.
Astfel, prin cerere, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale constând în sporul de 30% din indemnizația brută lunară pentru perioada 01.09.2002-31.03.2006, iar prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 28.03.2008 cu număr de dosar -, reclamanții și-au restrâns acțiunea la ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, astfel cum rezultă și din considerentele sentinței nr.1987/22.07.2008 (fila 54 dosar), astfel încât autoritatea de lucru judecat nu este incidentă.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a respins acțiunea reclamanților pentru următoarele motive:
Conform mențiunilor din adresa nr.7915/11.03.2009 (fila 8 dosar), reclamanții și-au desfășurat activitatea ca ofițeri de poliție judiciară în cadrul Serviciului Direcției de Combatere a Crimei Organizate, după cum urmează: a lucrat la S - în perioada 29.07.-.04.2001 și 01.08.2003-01.12.2003, iar la. - Centrul zonal S în perioada 15.04.2001-01.08.2003; a lucrat la. - Centrul zonal S în perioada 15.04.-.09.2005, iar la. - S în perioada 01.09.-.01.2007; a lucrat la. - Centrul Zonal S în perioada 01.11.2001-01.09.2005, iar la. S în perioada 01.09.2005-01.01.2006; subsemnatul Cal ucrat la S în perioada 01.08.-.09.2005, iar la. - S în perioada 01.09.-.09.2006; Aal ucrat la. - Centrul zonal S în perioada 01.08.2002-01.08.2005; subsemnatul a lucrat la IPJ S - în perioada 01.08.-.09.2005, iar - a lucrat la IPJ S - în perioada 01.04.2000-15.04.2001, la. S în perioada 01.09.2005-01.09.2006.
Aceștia au invocat faptul că și lor le era aplicabilă OUG nr.43/2002 pentru perioada pentru care au solicitat acordarea sporului de 30%.
Textul inițial al OUG nr.43/2002 prevedea la art.28 al.4 că "ofițerii de poliție judiciară primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din solda lunară".
Prin art.41 lit.e din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției s-au abrogat prevederile art.28 al.3 și 4 din OUG nr.43/2002.
Analizând dispozițiile menționate anterior, rezultă că ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați la DNA au beneficiat de sporul salarial de 30% în perioada aprilie 2002 - martie 2006.
Pentru a beneficia, în perioada menționată de dreptul solicitat, reclamanții trebuiau să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în OUG nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și anume să fie detașat în cadrul DNA.
Condiția detașării la DNA face diferența sub aspectul temeiului legal în baza căruia se face remunerarea, astfel că polițiștilor care nu o îndeplinesc li se aplică prevederile Legii nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr.508/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism nu prevede că ofițerii și agenții de poliție judiciară sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 30%, prin urmare instanța apreciază că acestora le sunt aplicabile disp.art.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
În situația de față, prin acordarea acestui spor și celorlalți polițiști DIICOT s-ar fi încălcat atât prevederile legale din cuprinsul nr. 43/2002 ( care nu prevedeau acordarea acestui spor decât pentru o categorie restrânsă, a polițiștilor din cadrul DNA) cât și a prevederilor OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilesc modul în care se calculează salariul celorlalți polițiști.
Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor aflate în situații identice. Acest principiu nu este încălcat dacă există un tratament diferit între persoane care nu sunt egale în drepturi, iar dispozițiile codului muncii, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, stabilesc faptul că poate exista o diferență de tratament ca urmare a detașării unei persoane, justificată de modificarea raporturilor de muncă.
Egalitatea nu înseamnă uniformitatea, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit ( Decizia Curții Constituționale nr. 697/20.12.2005)
Mai mult, Curtea Constituțională, prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în nr. 537 din 16 iulie 2008 admis excepția de neconstituționalitate constatând că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (l) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel se consideră că instanțele de judecată nu pot "cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege. S-ar încălca, astfel, rolul Parlamentului de unică autori~te legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Nu în ultimul rând, de observat este faptul că reclamanții își întemeiază acțiunea pe Hotărârea nr.219/01.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a statuat că prevederile OUG nr.43/2002 creează un tratament diferit prin acordarea unui spor de 30% pentru ofițerii de poliție judiciară din cadrul DNA față de ofițerii de poliție judiciară din cadrul DIICOT.
Prin decizia nr.828/16.02.2009 ICCJ a statuat că hotărârile Consiliului național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a constatat efectul discriminatoriu al unei dispoziții dintr-o lege sunt nelegale, întrucât CNCD își depășește limitele competenței, neobservând că dispoziția unei legi reclamante ca având caracter discriminatoriu nu pot face prin ele însele obiectul unei sesizări întemeiate pe OG nr.137/2000, ci doar al unei excepții de neconstituționalitate în a cărei soluționare Curtea Constituțională are atribuții exclusive.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului reclamanții precizează că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează statutul, activitatea și atribuțiile reclamanților și cu nesocotirea probelor administrate în cauză în sprijinul pretențiilor deduse judecății.
Reclamanții din acțiunea de față au promovat acțiunea în calitate de ofițeri de poliție judiciară în cadrul Direcției de Combatere a Organizate, sporul de 30 % fiind pretins pentru perioadele lucrate la DIICOT, pe motiv de discriminare salarială, atât în raport de prevederile art. 28 OUG nr. 43/2000 (care recunosc ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA, pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, un spor de 30 % din salariul de bază lunar), cât și în raport de dispozițiile Deciziei nr.1885/2008 a Curții de APEL SUCEAVA (care recunoaște colegilor reclamanților, pentru perioadele cât și-au desfășurat activitatea la DIICOT, dreptul de a beneficia de sporul de 30 % aferent perioadei 1.09.2002 - 31.03.2006) respectiv ale Hotărârii 219/1.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (care a statuat în sensul că prevederile OUG nr.43/2002 creează un tratament diferit prin acordarea unui spor de 30 % pentru ofițerii de poliție judiciară din cadrul DNA față de ofițerii de poliție judiciară din cadrul DIICOT, în înțelesul art. 2 al. 1 din OG nr.137/2000).
Art.28 din OUG 43/2002 privind DNA prevede că ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA primesc un spor de 30 % din salariul de bază lunar, spor reglementat și pentru procurorii DNA sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție. După intrarea în vigoare a OUG nr.24/2004, acest spor s-a majorat la 40 % specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și s-a menținut la nivelul de 30 % în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA.
Reclamanții nu au beneficiat de sporul de 30 % din îndemnizația de încadrare brută lunară, conform art. 28 din OUG nr. 43/2000, deși și ofițerii detașați în cadrul DNA și ofițerii detașați în cadrul DIICOT se află în situații analoage, cât privește desfășurarea activităților, indiferent de natura infracțiunilor cercetate. A nu recunoaște dreptul reclamanților la acest spor ar însemna să fie consfințită o discriminare, prin încălcarea principiului egalității între salariați, care implică salariu egal pentru muncă egală. De altfel, Hotărârea nr. 219/2007 a reține că disp. art. 28 din OUG nr.43/2002 instituie un tratament diferențiat, care întrunește elementele constitutive ale art. 2 al.1 din OUG nr.137/2000.
Atât ofițerii detașați la DIICOT, cât și ofițerii detașați la DNA au atribuții stabilite prin acte normative speciale, atribuții care vizează aceleași activități, diferite doar în ceea ce privește infracțiunile cercetate sub controlul procurorilor.
În condițiile în care cauzele cercetate de reclamanți, raportat la cele cercetate de DNA, nu sunt diferite sub aspectul complexității, rezultă că disp. art. 28 din OUG nr. 43/2002 m cu modificările și completările ulterioare sunt discriminatorii.
Art. 14 din CEDO reglementează interzicerea discriminării și a fost interpretat în jurisprudența Curții în sensul că există o diferență de tratament discriminatorie, sancționabilă, când se creează artificial distincții între situații analoage și comparabile, fără o justificare rezonabilă și obiectivă. OUG nr.43/2002 nu motivează de ce ofițerilor la DNA li se acordă acest spor. Singurul act normativ care motivează acest spor de 30 % este OUG nr.24/2004, în preambulul căreia se arată că necesitatea intensificării luptei împotriva fenomenului corupției implică instituirea unor măsuri imediate pentru întărirea capacității DNA. Este, prin urmare, evident că se creează un regim salarial preferențial în favoarea ofițerilor detașați la DNA, fără o justificare temeinică și serioasă, deoarece la condiții de pregătire profesională și la condiții de muncă egale, salarizarea este diferită.
Art.6 din Codul Muncii prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturile la plată egală pentru muncă egală, iar art. 23 al. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală.
Art.9 din Legea nr.508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prevede că ofițerii și agenții de poliție judiciară anume desemnați potrivit art. 27 efectuează, sub controlul și coordonarea procurorilor DIICOT, numai actele de cercetare penală dispuse de acești procurori.
Cât privește ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul DNA, OUG nr. 43/2002, art. 10 prevede că aceștia pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii DNA, sub coordonarea, supravegherea și controlul cărora își desfășoară activitatea.
Comparând textele care reglementează statutul, activitatea și atribuțiile celor două categorii de lucrători, rezultă că și unii și alții efectuează numai acte dispuse de procurori, sub supravegherea, controlul și îndrumarea acestora, ceea ce înseamnă că ne aflăm în situații analoage, care reclamă identitate de soluții, cât privește salarizarea.
Legat de complexitatea infracțiunilor instrumentate de cele două categorii de lucrători, este indubitabil că intenția legiuitorului a fost de a înființa structuri specializate de cercetarea infracțiunilor care sunt de competența DIICOT, respectiv DNA, în considerarea gradului de pericol social al acestor infracțiuni, prin a căror reglementare s-a urmărit eradicarea fenomenului criminalității organizate și a terorismului, respectiv a faptelor de corupție.
Analizând recursul Curtea constată nefondat recursul formulat de reclamanții, C, A,.
CEDO, legal de art.14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
, Curtea Constituțională a României a statuat cu valoare de principiu că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite, poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferență. Astfel, cu referire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție, Plenul Curții Constituționale a statuat că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Curtea Europeană nu a stabilit însă o matrice standard de analiză a testului comparabilității sau o problematicii comparatorilor. Totuși, într-un număr relativ de cazuri a respins plângeri privind încălcarea art. 14 pe considerentul că persoanele indicate în raport de analogie cu reclamanții nu întrunesc un grad suficient de similaritate pentru a întruni elementul de comparabilitate.
Prin OUG nr. 43/2002 s-a acordat sporul solicitat doar ofițerilor și agenților de poliție detașați la DNA.
Legea nr. 508/2004 privind înființarea și organizarea DIICOT nu prevedea acordarea sporului de 30 %.
Nu există în speță situații analoage sau comparabile între ofițerii de poliție din cadrul DNA și ofițerii de poliție detașați la DIICOT întrucât cercetarea penală și urmărirea infracțiunilor deși eoc ompetență comună a atribuțiilor acestor ofițeri de poliție, aceasta nu este suficientă pentru a promova testul comparabilității așa cum a fost conturat de jurisprudența CEDO.
Infracțiunile de corupție investigate de către DNA aduc atingere altor valori sociale decât acelea protejate prin înființarea structurilor DIICOT. Condițiile de pregătire în cadrul celor două structuri sunt diferite, tehnicele de investigare sunt diferite, complexitatea este diferită. Or, tocmai în considerarea acestor diferențe și a politicii statului de combatere eficientă a fenomenului corupției a instituit o salarizare diferită. Calitatea de ofițer sau agent de poliție și activitatea de urmărire penală nu constituie criterii ce impun o uniformitate de salarizare.
Hotărârea nr. 219/2007 nu este obligatorie pentru instanță.
Mai mult, Curtea Constituțională, prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în nr. 537 din 16 iulie 2008 admis excepția de neconstituționalitate constatând că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (l) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel se consideră că instanțele de judecată nu pot "cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege. S-ar încălca, astfel, rolul Parlamentului de unică autori~te legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Prin decizia nr.828/16.02.2009 ICCJ a statuat că hotărârile Consiliului național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a constatat efectul discriminatoriu al unei dispoziții dintr-o lege sunt nelegale, întrucât CNCD își depășește limitele competenței, neobservând că dispoziția unei legi reclamante ca având caracter discriminatoriu nu pot face prin ele însele obiectul unei sesizări întemeiate pe OG nr.137/2000, ci doar al unei excepții de neconstituționalitate în a cărei soluționare Curtea Constituțională are atribuții exclusive.
Recursul formulat de este întemeiat întrucât, deși a fost parte în proces (fila 129) prima instanță nu i- soluționat cererea, astfel încât sentința atacată va fi casată în parte și va trimite spre rejudecare cauza dar numai în ceea ce privește acțiunea formulată de. Dispozițiile primei instanțe privind respingerea acțiunii celorlalți reclamanți urmează a fi menținută.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 al. 1, 2, 3, 5 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de, C, A, toți cu domiciliu ales în municipiul S, Cabinet avocat,-,.A,. 6, județul S, împotrivasentinței nr.2011 din 16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), pârâți fiind Ministerul Administrației și Internelor B, Inspectoratul General al Poliției Române B, Ministerul Finanțelor Publice B și Inspectoratul de Poliție Județean S.
Admite recursul formulat de.
Casează în parte sentința nr. 2011/2009 și trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamantul.
Menține dispozițiile privind ceilalți reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex./16.02.2010
Jud. fond
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Sas Remus, Turculeț Ana
