Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1752/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1752
Ședința publică din 11 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe
JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian
- - -
Grefier - Nora
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul SINDICATUL PERSONALULUI DIN PRIMĂRIA prin reprezentant legal, cu sediul în, sat Jariștei, județul B, împotriva sentinței nr. 1126 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâțiiPRIMARUL COMUNEI,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în comuna, județul B șiCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în comuna, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul reclamant Sindicatul Personalului din Primăria și intimații pârâți Primarul comunei și Consiliul Local al comunei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la al primul termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei de timbru, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Princerereaformulată la Tribunalul Buzău la data de 4 februarie 2009 și înregistrată la nr-, reclamantul Sindicatul Personalului din Primăria, a chemat în judecată pârâții Primăria Comunei și Consiliul Local al Comunei, ți a solicitat să fie obligați pârâții la alocarea,calcularea și plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația lunară în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2009 și până la data încetării raportului de serviciu/contractului de muncă,precum și consemnarea de către compartimentul de resort, în cărțile de muncă ale salariaților, a indemnizației de dispozitiv.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, indemnizația de dispozitiv,în procent de 25 % din salariul de bază,a fost reglementată prin art.13 din Legea nr.138/1999 și viza inițial cadrele militare angajate pe bază de contract și salariații civili din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul d e Interne,Serviciul Român de Informații etc.
La nivel național,în alte departamente administrativ-teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi,ca urmare a prevederilor OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496 din 28 iulie 2003 s-a prevăzut că beneficiază de indemnizația de dispozitiv de 25 % din salariul de bază și funcționarii publici și personalul contractual din structurile Ministerului Administrației și Internelor. Textul pct.9.2 din Ordinul MAI nr.496 din 28 iulie 2003 prevede că indemnizația se acordă personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fără a distinge între administrația publică centrală și cea locală. De asemenea, de acordarea acestei indemnizații beneficiază și funcționarii publici și personalul contractual din prefecturi începând cu anul 2005.
Discriminarea dintre salariații prefecturilor și cei ai consiliilor locale sau județene nu se justifică nici moral, nici legal, deoarece au același statut, reglementat de Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici și de Legea nr.53/2003 - Codul muncii.
Reclamantul apreciază că dreptul solicitat este motivat și de necesitatea reglementării unitare a acordării acestuia,astfel cum prevede OG nr.137 /2000, Codul muncii,art.10 alin.(1) din Constituția României,art.14 din CEDO și art.1 din Protocolul nr.12 la CEDO.
În acest sens, reclamantul a invocat și practica judiciară, urmare căreia salariați și funcționari publici ai mai multor autorități publice locale și județene au câștigat dreptul la indemnizația de dispozitiv.
Primarul comunei a formulatîntâmpinare,în cuprinsul căreia a precizat că nu se opune acțiunii promovate de salariații Primăriei, invocând în acest sens pct.3 și pct.9.2 din Ordinul MAI nr.496 din 28 iulie 2003.
Prin Sentința nr.387 din 3 martie 2009, Tribunalul Buzăua respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul personalului din Primăria, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei și Consiliul local al comunei.
S-a reținut în considerentele acestei sentințe că prin art.16 alin.(5) din Contractul/Acord colectiv de muncă înregistrat la DMIS B sub nr.4030 din 30 decembrie 2008, pârâtul Primarul comunei a convenit cu reclamantul Sindicatul personalului din Primăria ca funcționarii publici și salariații Primăriei comunei, în număr de 30, astfel cum rezultă din Adeverința nr.441 din 29 ianuarie 2009, să beneficieze printre alte sporuri, și de indemnizația de dispozitiv, în procent de 25 % din salariul de bază, în temeiul Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr.496 din 28 iulie 2003.
Așa cum a precizat reclamantul în acțiunea formulată, dreptul la indemnizația de dispozitiv este solicitat în baza art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională,precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Conform dispoziției legale menționate, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție,solda de grad,solda de merit, indemnizația de comandă și gradații,respectiv din salariul de bază.
Potrivit art.1 dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații,Serviciului de Informații Externe,Serviciului de Protecție și Pază,Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Având în vedere acest cadru, instanța a considerat că Ordinul Ministerului d e Interne nr.275 din 5 iunie 2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, modificat și completat prin Ordinul MAI nr.496/2003, are în vedere numai personalul militar și civil din instituțiile enumerate, nu se include și personalul Primăriei comunei.
În aceste condiții,a concluzionat instanța, dispoziția art.16 alin.(5) din Contractul colectiv de muncă privitoare la acordarea indemnizației de dispozitiv nu poate produce efecte juridice și sunt fără relevanță susținerile reclamantului privitoare la existența unei discriminări,la încălcarea art.16 alin.(1) din Constituția României,art.14 din CEDO sau art.1 din Protocolul nr.12 la CEDO.
Prin Decizia nr.751 din 13 mai 2009 Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost admis recursul reclamantului Sindicatul personalului din Primăria împotriva sentinței nr.387 din 3 martie 2009. Sentința recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare pe fond la aceeași instanță.
S-a reținut de instanța de control judiciar că reclamantul Sindicatul personalului din Primăria a solicitat aplicarea art.16 alin.(5) din Contractul colectiv de muncă, deși acesta se referă numai la angajații contractuali, deoarece funcționarii publici pot încheia în limitele legii acorduri colective, ceea ce nu este cazul în cauza de față.
Acest aspect a fost învederat atât la prima instanță, cât și în recurs,de Sindicatul personalului din Primăria și constituie un motiv de recurs de ordine publică, potrivit art.304 pct.1 din Codul d e procedură civilă, în sensul că instanța nu a fost alcătuită potrivit prevederilor legale. În baza rolului său activ, instanța de fond trebuia să clarifice care dintre membrii de sindicat sunt funcționari publici, pentru a avea competență materială ca instanță de contencios administrativ să soluționeze cererea. Pronunțând o sentință care se referă și la personalul contractual și față de care competența aparține completului de litigii de muncă și asigurări sociale, hotărârea pronunțată este lovită de nulitate în sensul art.304 pct.1,cu aplicarea art. 304 alin.(4) din Codul d e procedură civilă.
S-a dispus ca instanța de trimitere să clarifice ce personal sindical are calitatea de funcționar public la Primăria comunei,iar pentru personalul contractual să disjungă cauza în favoarea completului specializat de litigii de muncă și asigurări sociale de la Tribunalul Buzău.
După casarea cu trimiterecauza a fost înregistrată la Tribunalul Buzău la data de 11 iunie 2009, la nr-.
În completarea probelor au fost depuse la dosarul cauzei Adeverințele nr. 2762 și nr.2763 din 24 iunie 2009, iar la solicitarea expresă a instanței au fost depuse, în copie, carnetele de muncă ale personalului contractual și dispozițiile de numire în funcție ale funcționarilor publici.
Având în vedere îndrumările deciziei de casare, la termenul de judecată în ședința publică din 1 octombrie 2009, instanța a pus în discuția părților necesitatea disjungerii.
Prin sentința nr.1126 pronunțată în data de 5 octombrie 2009, Tribunalul Buzăua disjuns cererea formulată de reclamantul Sindicatul personalului din Primăria, în numele și pentru, și, persoane care dețin funcții de demnitate publică și pentru, -, G, G, G, și, personal contractual din cadrul Primăriei comunei, în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei și Consiliul local al comunei, privind acordarea indemnizației de dispozitiv,în procent de 25 % din salariul de bază și a dispus înaintarea acestei cereri, împreună cu actele doveditoare (Anexa 1), spre competentă soluționare, Secției civile a Tribunalului Buzău, complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
Prin aceeași sentință a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Personalului din Primăria, în numele și pentru, G, - și, funcționari publici în cadrul Primăriei comunei, în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei și Consiliul Local al Comunei, privind acordarea indemnizației de dispozitiv, în procent de 25 % din salariul de bază.
Tribunalul a constatat că reclamanții menționați sunt funcționari publici în cadrul Primăriei comunei, raporturilor de muncă ale acestora aplicându-li-se în totalitate dispozițiile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, prin urmare nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, astfel că nu au calitatea de salariați în sensul art.1 din Legea nr.142/1998.
Funcționarilor publici li se aplică normele speciale cuprinse în Constituția României, în Legea nr.188/1999 și în alte reglementări de drept administrativ și doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care aceste norme nu contravin legislației specifice funcției publice.
Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. De asemenea, ei beneficiază de prime și de alte drepturi salariale numai în condițiile legii.
Prin Contractul/Acord colectiv de muncă, înregistrat la DMIS B sub nr.1 din 30 decembrie 2008, au fost reglementate drepturile și obligațiile salariaților Primăriei comunei, cu privire la condițiile de muncă din instituție,în Capitolul III fiind negociate și stabilite și drepturi salariale, facilități, indemnizații și sporuri. În art.16 alin.(5) din Contractul/Acord colectiv de muncă este prevăzut, printre alte sporuri,și sporul în procent de 25 %,reprezentând indemnizația de dispozitiv în temeiul Ordinului MAI nr.496/2003, spor care constituie și obiectul acțiunii de față.
Tribunalul a apreciat că, deși în Contractul/Acord colectiv de muncă încheiat în anul 2008 între Primăria comunei și salariații acesteia au fost stabilite mai multe sporuri și stimulente, acestea nu pot fi plătite funcționarilor publici, întrucât acestora le este aplicabilă Legea nr.188/1999, ei neputând beneficia decât de sporurile prevăzute de acest act normativ și de cele prevăzute de OG nr.2/2006 și OG nr.6/2007, în condițiile și pentru categoriile de funcționari publici expres enumerate de aceste acte normative.
Este adevărat că, potrivit art.72 din Legea nr.188/1999, autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, însă aceste acorduri trebuie să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Contractul/Acord colectiv de muncă încheiat pentru anul 2008 la nivelul Primăriei comunei reglementează acordarea diferitelor drepturi salariale și sporuri ce contravin textului de lege enunțat.
Având în vedere că funcționarii publici din cadrul Primăriei comunei nu pot beneficia decât de drepturile salariale prevăzute de Legea nr.188/1999, neavând posibilitatea de negociere colectivă sau individuală în materie salarială, prevederea în contractul colectiv de muncă a unor drepturi suplimentare față de cele prevăzute de legea cadru este nelegală.
În ceea ce privește cererea introductivă privind obligarea pârâților la plata indemnizației de dispozitiv în procent de 25 % din salariul de bază, prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 și de Ordinul MAI nr.496 din 28 iulie 2003, tribunalul a reținut că, potrivit art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cadrele militare în activitate,militarii angajați pe bază de contract și salariații civili, beneficiază de o indemnizație lunară de 25 % din solda de funcție,solda de grad,solda de merit,indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Din titulatura și conținutul Legii nr.138/1999 rezultă clar categoriile profesionale beneficiare ale acestui spor, personalul din cadrul primăriilor,cum este și cazul reclamanților din prezenta cauză, neintrând sub incidența acestei legi.
Prin Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002 s-au emis dispoziții de aplicare a Legii nr.138/1999.Ulterior,prin OUG nr.63 din 28 iunie 2003, Ministerul d e Interne și Ministerul Administrației Publice au fost organizate într-un singur minister,Ministerul Administrației și Internelor. Potrivit art.9 alin.(4) din OUG nr.63/2003, Ministrul administrației și internelor a emis Ordinul nr.496 din 28 iulie 2003,prin care a modificat și completat Ordinul Ministrului de interne nr.275/2002, în sensul introducerii pct.9.2,având următorul conținut:"Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".De asemenea,pct.31.1 din Ordinul nr.275/2002 a fost modificat astfel: "Prin personal civil,în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor".
Aceste dispoziții legale au fost invocate în drept și stau la baza pretențiilor reclamanților în cauza de față.
Din succesiunea actelor juridice expuse este evidentă însă concluzia că Ordinul nr.496/2003 de care se prevalează reclamanții este dat în aplicarea Legii nr. 138/1999. În urma reorganizării Ministerului d e Interne și a celui al Administrației Publice în Ministerul Administrației și Internelor, o astfel de precizare ca cea expusă, cuprinsă în Ordinul nr.496/2003, era necesar să fie prevăzută, având în vedere că ministerul nou creat avea atribuții și în domeniul administrației publice,nu doar în cel al ordinii și siguranței publice. Prin urmare era necesar să se dispună și cu privire la personalul salarizat în baza Legii nr.138/1999, dar care - în baza unor acte normative ulterioare legii respective - își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice (de ex.Serviciul de eliberare și evidență a pașapoartelor, permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare;cel de evidență informatizată a persoanelor etc.).
Aceasta nu înseamnă însă că tot personalul bugetar - funcționari publici sau personal contractual - care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și care sunt salarizați după norme specifice funcției lor, vor beneficia de indemnizația de dispozitiv.
Ordinul nr.496 din 28 iulie 2003 nu poate extinde sfera de aplicare a unei legi pe care este chemat să o aplice,deoarece adăugarea la lege nu este permisă, avându-se în vedere și principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative.
Instanța de fond a conchis că reclamanții nu au fost și nu sunt salarizați conform Legii nr.138/1999, nu sunt vizați de Ordinul nr.496/2003 și, în consecință, ei nu au dreptul la indemnizația de dispozitiv prevăzută de această lege.
Împotriva acestei sentințe a formulatrecursreclamantul Sindicatul Personalului din Primăria, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, motiv de ordine publică, se referă la excepția nelegalității constituirii completului de judecată, în condițiile în care obiectul cauzei vizează drepturi salariale decurgând din raporturi de muncă, situație care trebuia să fie soluționată de complete specializate din cadrul Secției pentru litigii de muncă. Obiectul cauzei nu se circumscrie Legii nr. 554/2004 întrucât nu au atacat un act administrativ.
Se mai arată că au solicitat acordarea sporului sau indemnizației de dispozitiv, specific zonei administrației publice, ce constă într-un adaos procentual la salariul de bază de până la 25% din salariul de bază și care reprezintă un echivalent bănesc al disconfortului creat de suportarea unei clauze/măsuri de restricție a timpului liber. Baza legală a acordării acestuia sunt dispozițiile art.13 din Legea nr.138/1999, prin care, după modificările ulterioare, prin pct.9.2 din Ordinul nr.496 din 28 iulie 2003, s-a dispus ca indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației, fără a se distinge între administrația publică centrală și cea locală.
Recurentul susține că în raport de prevederile art.31 alin.(2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care dispun că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii, funcționarii publici din cadrul administrației publice locale beneficiază și de indemnizația de dispozitiv, acest drept făcând parte din categoria altor drepturi.
Mai mult, arată recurentul, Legea Cadru privind salarizarea unitară ce urmează a fi publicată prevede acordarea sporului de dispozitiv.
Ca atare, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament juridic constituie o adevărată discriminare, în raport cu prevederile Constituției României, Convenției Europene a Drepturilor Omului și Cartei Europene a Autonomiei Locale.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs, prin sentința recurată s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Personalului din Primăria, în numele și pentru, G, - și, funcționari publici în cadrul Primăriei comunei, în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei și Consiliul Local al Comunei, privind acordarea indemnizației de dispozitiv, în procent de 25 % din salariul de bază, s- disjuns cererea formulată pentru personal contractual și s-a dispus înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, Secției civile a Tribunalului Buzău, complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
Sentința a fost pronuțată de Secția Comercială ți Contencios Administrativ a Tribunalului, complete specializate de contencios administrativ, având în vedere dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care prevăd că, cererile care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrative.
Pe fondul cererii, s-a solicitat obligarea pârâților la acordarea ndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2009 și până la data încetării raportului de serviciu/contractului de muncă,precum și consemnarea de către compartimentul de resort, în cărțile de muncă ale salariaților, a indemnizației de dispozitiv.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, iar regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, raporturi juridice ce constituie raporturi de serviciu, este reglementat prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ale cărei dispoziții se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Rezultă că funcționarii publici se află în raporturi de serviciu, nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, astfel că nu au calitatea de salariați, iar pentru activitatea desfășurată, conform art. 31 din lege, au dreptul la un salariu compus salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii, iar salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Indemnizația de dispozitiv se acordă personalului salarizat conform Legii nr.138/1999 privind personalul militar și civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Reclamanții nu se încadrează în categoriile expres prevăzute de art.13 din Legea nr.138/1999- personal militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin OUG nr.63/ 2003, Ministerul d e Interne și Ministerul Administrației Publice au fost organizate într-un singur minister, Ministerul Administrației și Internelor, și a fost emis Ordinul nr.496/2003, fiind prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fără însă a rezulta că tot personalul bugetar - funcționari publici sau personal contractual - care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice beneficiază de indemnizația de dispozitiv.
Aceasta deoarece indemnizația de dispozitiv se acordă numai personalului salarizat conform Legii nr.138/1999, iar reclamanții nu se încadrează în această categorie.
Referirea recurentului la noua Lege de salarizare nu va fi avută în vedere, având în vedere că aceasta nu a intrat încă în vigoare.
În ceea ce privește susținerile privind discriminarea, curtea constată că sunt neîntemeiate, tabilirea unor sisteme diferite de salarizare si acordarea anumitor sporuri salariale anumitor categorii de salariați, nu constituie discriminare, având în vedere că drepturile salariale trebuie stabilite si se stabilesc în mod diferențiat, în raport cu activitatea desfășurată, cu importanța si natura competențelor, fără ca prin stabilirea acestora să fie încălcat dreptul fundamental al egalității cetățenilor in fața legii.
Prin Decizia nr. 821/3.07.2008, Curtea Constituțională dmis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pentru toate aceste motive, curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, nefiind incidente nici unul din motivele de nelegalitate invocate, considerente pentru care, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantulSINDICATUL PERSONALULUI DIN PRIMĂRIA prin reprezentant legal, cu sediul în, sat Jariștei, județul B, împotriva sentinței nr. 1126 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL COMUNEI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în comuna, județul B șiCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian
- - - - - -
Fiind în concediu de odihnă
Prezenta se semnează de
Președintele instanței
Grefier,
Nora
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red./dact. /NZ
4 ex/08.01.2010
dosar fond - Tribunalul Buzău
jud. fond
Președinte:Valentina GheorgheJudecători:Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian
