Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1753/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZA NR. 1753
Ședința publică din 11 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe
JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian
- - -
Grefier - Nora
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtaCOMUNA, prin primar, cu sediul în comuna,-, județul D, împotriva sentinței nr. 582 din 8 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ în nume propriu și pentru membrii de sindicat din cadrul Primăriei, cu sediul în Târgoviște,--3, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta pârâtă Comuna și intimatul reclamant Sindicatul din Administrația Publică Locală în nume propriu și pentru membrii de sindicat din cadrul Primăriei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei de timbru, iar prin Serviciul Registratură al acestei instanțe intimatul reclamant Sindicatul din Administrația Publică Locală în nume propriu și pentru membrii de sindicat din cadrul Primăriei a depus la dosarul cauzei întâmpinare (ce poartă viza nr. 19543 din 9 decembrie 2009), după care,
Curtea luând act de împrejurarea că recurenta pârâtă a solicitat judecata în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3010/120/209 la data de 3 iulie 2009, reclamantul Sindicatul din Administrația Publică Locală Târgoviște, în numele și pentru membrii de sindicat, a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești în sensul obligării pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.04.2004 și până la pronunțarea hotărârii, precum și pentru viitor, până la încetarea raporturilor de serviciu; actualizarea acestor sume cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective a acestor sume.
S-a atașat prezentei cereri tabelul funcționarilor publici.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Legal citată, pârâta Primăria comunei nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că reclamanții sunt funcționari publici, și că prin drepturile de salarizare, aceștia nu au beneficiat de suplimentul postului si de suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare.
În drept, aceste suplimente fac parte integrantă din salariul la care au dreptul funcționarii publici, așa cum reiese din dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999 republicată, care prevede: " (1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Tribunalul reține că n perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. Efectele actelor normative de suspendare au încetat la termenele prevăzute in cuprinsul lor si de la acea data s-a putut relua exercițiul dreptului dobândit, respectiv dreptul la plata suplimentelor solicitate prin acțiunea de fată.
Potrivit art. 1 al.3 din si art. 53 al.1 din Constituție drepturile cetățenilor sunt garantate, iar suspendarea actelor normative generatoare de drepturi, care implicit duce la o restrângere a exercițiului acestor drepturi, poate fi dispusa numai in cazuri speciale si numai daca se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor si a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Aceste condiții nu au existat, astfel încât restrângerea drepturilor nu se justifică, iar respectarea principiului încrederii in statul de drept implica asigurarea aplicării legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive.
Împrejurarea de a suspenda prin acte normative succesive pe o durata de mai mulți ani o normă care recunoaște existenta unui drept patrimonial nu se poate transforma intr-o măsură cu caracter permanent, pentru ca aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.
Dreptul la suplimentul postului si de suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acestui drept nu înseamnă desființarea lui, dreptul existând și în prezent,cu atât mai mult cu cât în prezent acesta nu mai este suspendat si nici nu a fost desființat.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept implica asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul si litera lor. Or, examinând pretenția concreta a reclamanților, tribunalul a conchis ca ea este întemeiata, întrucât suspendarea aplicării unei norme juridice, privita ca un element legislativ, este prin excelenta temporara si, la data expirării termenului suspendării, dreptul devine sau, după caz, redevine plenar. În conformitate cu disp.art.64 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendata printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior, prevăzându-se în mod expres data la care se produce suspendarea si durata ei. Prevederile alin.2 al articolului susmenționat releva ca la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectata de suspendare reintră de drept în vigoare. Iar angajatorul nu si-a executat voluntar obligația de a plăti aceste elemente ce fac parte in mod direct din salariul reclamanților invocând suspendarea prevederilor legale privind plata acestora.
Chiar dacă o lege nu este în stare de a-și atinge scopul, respectiv acela de crearea a unor mecanisme de funcționare corecta a societății, trebuie să fim conștienți ca valorile sunt cele de la care pleacă regulile, si tocmai având in vedere aceasta, instanța va pleca de la valoarea pe care o au drepturile omului pentru orice stat de drept si va da eficienta unui text de lege chiar incomplet.
Astfel, dacă nu s-ar recunoaște dreptul funcționarilor publici la acest demers judiciar, pe de o parte s-ar nega dreptul acestora de acces la o justiție completa care sa fie in măsura sa le tranșeze problema juridica dedusa judecății, iar pe de alta parte dreptul înscris in lege, nesancționat de jurisdicțiile interne, ar fi văzut mai degrabă ca unul teoretic si iluzoriu decât concret și efectiv, așa cum impune de altfel, Convenția si jurisprudența CEDO. De aceea va recunoaște dreptul reclamanților - funcționari publici la aceste sporuri, dar, acest drept nu poate fi acordat intr-un anumit cuantum, nefiind stabilit, iar pe calea contenciosului administrativ judecătorul nu se poate substitui autorităților publice care emit acte administrative nelegale ori care refuză recunoașterea unui drept ori interes legitim acesta putând verifica doar daca actul/refuzul este legal si in caz negativ să ordone autorității/instituției publice emitente restabilirea ordinii de drept chiar pe cale pretoriană.
Chiar dacă legea nu stabilește cuantumul acestor sporuri, tribunalul apreciază nu numai că acestea reprezintă un bun in sensul CEDO si trebuie protejat, dar, lipsa de intervenție a puterii executive și legislative, pasivitatea acestora prin neemiterea unui act normativ prin care sa se stabilească cuantumul sporului constituie o ingerința în dreptul de proprietate al funcționarilor publici. Conform jurisprudenței CEDO, in îndeplinirea obligației statului de salvgardare a dreptului de proprietate,acestuia ii incumbă nu numai obligații negative ci și pozitive, de luare a unor masuri concrete,coerente și eficiente, lipsa acestora echivalând cu o ingerința in dreptul de proprietate.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, sunt un bun în sensul art. 1 din protocolul adițional 1 la convenția menționată.
Justiția trebuie să fie un mecanism cu ajutorul căreia componentele diferite dintr-o societate să fie aduse una lângă cealaltă pentru crearea unui corp organic al statului, printr-o funcționarea echilibrată și dreaptă a legilor.
Esen ța dreptului constă în realizarea sa practică, iar o normă juridică este legiferată pentru această aplicare practică ș i nu doar pentru o simplă apari ț ie incompletă și teoretică in textul unei legi, caz în care apărarea legii, a autorită ții acesteia ș i a stării de ordine a vie ț ii sociale, nu poate fi făcută decât de justi ț ie, pentru că aceasta nu trebuie să se lase paralizată de lipsa cuantumului unui procent, în misiunea sa de a întări sim țul de dreptate al celor care i se adresează pentru apărarea drepturilor subiective ce le-au fost încălcate.
În caz contrar, orice altă interpretare prin care s-ar refuza solu ț ionarea cauzei pe motivul că este doar de competen ț a legiuitorului să prevadă cuantumul respectiv, acest lucru ar presupune nu numai imposibilitatea valorificării dreptului subiectiv invocat de reclaman ț i, fără să se țină seama că această situa ț ie, a unui text incomplet durează de la apari ția legii, dar ar echivala și cu denegarea de dreptate, sancționată de prevederile art.3 cod civil (potrivit căruia "Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată și neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.") și chiar cu lipsa dreptului de acces la instanță, garantat de prevederile art. 21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Faptul că nu există o lege clară de cuantificare a acestor drepturi nu înseamnă ca autoritatea respectiva trebuie sa stea in pasivitate, aceasta trebuie sa facă demersuri continue pe lângă legiuitor si alți factori de decizie pentru a intra deplin in legalitate. Mai mult, instanța reține că potrivit art.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii". Acest text de lege conducând instanța la concluzia că este posibil ca stabilirea cuantumului celor două suplimente să fi fost lăsată de legiuitor în seama Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, aceasta având atributul de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999, caz în care avem de-a a face cu o obligație legală a cărei neîndeplinire îi vatămă pe reclamanți în drepturile lor recunoscute de lege.
În acest context reclamanții având calitatea de funcționari publici sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și din actul normativ citat.
Tribunalul va da eficiență acestui text de lege, și-l va interpreta în sensul în care acesta poate produce efectele pentru care a fost adoptat, tocmai pentru că în principiu o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor ca acestea să aibă doar caracter formal.
Cum reclamanții așa cum recunoaște pârâta, nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică, tribunalul urmează a constata că aceștia dispun de un drept salarial "recunoscut prin lege", în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căreia angajatorul pârât urmează fi obligat, prin admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtei la plata acestor sporuri fără a stabili și cuantumul acestora.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat în termen legal recurs.
În motivarea recursului, pârâta arată că instanța de fond nu s- pronunțat asupra unui cuantum al sporurilor acordate funcționarilor publici membri ai Sindicatului din administrația publică locală, astfel încât aceste sume nu pot fi actualizate iar sentința nu poate fi pusă în executare.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea
recursului ca nefondat având în vedere că motivele de recurs nu au fost încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Reclamanta mai arată că pârâta are posibilitatea de a stabili cuantumul
sporurilor acordate.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, urmând să fie admis pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 189/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dreptul funcționarilor publici la acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost introdus prin Legea nr. 161/2003, care a modificat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 189/1999, devenit art. 31 după republicarea din anul 2007.
Aceste drepturi au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004, suspendare care și-a produs efectele până la data de 1.01.2007.
Instanța de fond a reținut în mod corect că această suspendare nu echivalează cu desființarea dreptului la acordarea celor două sporuri, astfel încât nu se poate considera că acest drept nu a existat pentru perioada în care exercițiul său a fost doar suspendat.
Curtea reține că prin dispozițiile art. 31 din legea nr.189/1999 se recunoaște dreptul funcționarilor publici la acordarea celor două sporuri fără a stabili cuantumul acestora, nici în sumă fixă și nici în sumă procentuală raportată la salariul de bază.
Una din condițiile de fond ale unui raport juridic este reprezentată de existența unui obiect al raportului juridic care să fie determinat sau determinabil.
În cazul de față, obiectul raportului juridic între funcționarul public și autoritatea publică îl reprezintă dreptul funcționarului la acordarea celor două sporuri, respectiv obligația corelativă a autorității de a acorda aceste sporuri.
Acest obiect nu este însă nici determinat și nici determinabil, deoarece nu s-a stabilit cuantumul celor două sporuri, iar autoritatea publică nu poate fi obligată să acorde un spor fără a se preciza cuantumul acestuia.
Acest cuantum se poate stabili prin lege sau alt act normativ având forța juridică a legii, printr-un act normativ având forța juridică inferioară legii sau pe calea unui acord colectiv între autoritatea publică și funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul acesteia.
Curtea mai reține că până în prezent nu s-a stabilit cuantumul celor două sporuri printr-un act normativ, colectiv sau individual, astfel încât obligația autorității publice de acordarea sporurilor, obligație cunoscută de lege, nu poate forma obiectul unei acțiuni în justiție.
Reclamanta a solicitat acordarea celor două sporuri în cuantum de 25 % din salariul de bază, fiecare, fără ca vreo dispoziție legală să stabilească acest cuantum.
În mod nelegal prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă deoarece legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție și nu există niciun act normativ care să reglementeze cuantumul sporurilor solicitate de reclamanți.
În consecință, Curtea constată că nu există un drept subiectiv al funcționarului public la acordarea celor două sporuri, un astfel de drept existând în patrimoniul funcționarilor publici din momentul stabilirii cuantumul sporului.
Dispozițiile art.1 alin.3 și art.53 alin.1 din Constituție precum și dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu sunt incidente în cauză deoarece nu există un drept subiectiv al funcționarului public la acordarea celor două sporuri care să poată fi considerată "bun" în sensul art.1 din Protocolul mai sus menționat.
Obligarea pârâtei la plata celor două sporuri ar echivala cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, fiind competența exclusivă a puterii legislative de acordare a acestor sporuri, respectiv de a stabili cuantumul acestora.
Obligarea pârâtei la plata sporurilor fără a stabili cuantumul acestora ar fi lipsită de eficiență juridică și contrară principiilor generale de drept, având în vedere că un drept salarial nu poate exista în absența stabilirii cuantumului acestuia.
Susținerile reclamantei privind neîncadrarea motivelor de recurs în cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă urmează a fi înlăturate deoarece, în conformitate cu art.3041Cod procedură civilă, în situația atacării cu recurs a unei hotărâri care nu este atacabilă cu apel, se poate invoca orice motiv de nelegalitate sau netemeinicie.
Față de cele reținute, în baza art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtaCOMUNA, prin primar, cu sediul în comuna,-, județul D, împotriva sentinței nr. 582 din 8 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamantSINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ în nume propriu și pentru membrii de sindicat din cadrul Primăriei, cu sediul în Târgoviște,--3, județul
Modifică în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian
- - - - - -Fiind în concediu fără
plată, se semnează de
Președintele instanței
Grefier,
Nora
Fiind în concediu fără
plată, se semnează de
grefier șef secție
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.
5 ex/28 decembrie 2009
dosar fond - Tribunalul Dâmbovița
jud. fond.
Președinte:Valentina GheorgheJudecători:Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian
