Alte cereri. Decizia 1754/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZA NR. 1754

Ședința publică din 11 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe

JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian

- - -

Grefier - Nora

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în B,. 20,. 7,. 19, județul B, împotriva sentinței nr. 1210 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul

Recursul este netimbrat.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul reclamant și intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat și judecata în lipsă (ce poartă viza nr. 19298 din 4 decembrie 2010), iar recurentul reclamant a solicitat și judecata în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, după care,

Curtea, invocă excepția netimbrării recursului și față de împrejurarea că ambele părți au solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ sub nr- la data de 24 martie 2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice B, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța: să se constate că sunt îndeplinește condițiile impuse de art. II alin. (1) și de art. III lit. a) din OUG nr.7/2009 privind modificarea nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pe autovehicule; să fie obligată pârâta să calculeze taxa pe poluare la nivelul taxei pe poluare pentru autovehicule prevăzută în nr.OUG 50/2008, cu modificările ulterioare, în sensul dispozițiilor art. II alin. (1) din nr.OUG7 /2009.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, în fapt, a achiziționat prin contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la data de 26 august 2008, autoturismul marca Volkswagen 3 B, cu numărul de identificare -, înmatriculat în Italia sub nr. prețul de achiziție fiind de 5 000 EURO.

După perfectarea contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, pe baza autorizației emise de proprietarul autoturismului, de cetățenie română, născut la data de 9 mai 1957, rezident în Italia, în localitatea, nr.31, autentificată la data de 31 iulie 2008, a introdus autovehiculul în țară, iar la data de 19 noiembrie 2008 fost eliberat certificatul de autenticitate seria A nr.- de către Registrul Auto Român. În baza acestui certificat de autentificare, emis în perspectiva înmatriculării autoturismului în România, s-a emis cartea de identitate a autovehiculului seria G nr.-, la 19 noiembrie 2008, fiind realizată și inspecția tehnică a acestuia.

La data de 24 noiembrie 2008, procedura de înmatriculare a autoturismului, dar și determinarea taxei pe poluare și achitarea acesteia au fost sistate, întrucât referitor la acest autoturism erau în curs de derulare cercetări legate de faptul că el figura în baza de date ca autoturism sustras, cercetări demarate în Italia la data de 15 martie 2007. Conform procesului-verbal din 24 noiembrie 2008, autoturismul i-a fost lăsat în custodie până la clarificarea situației juridice a acestuia. Din acest motiv nu a fost în măsură să finalizeze procedura înmatriculării autoturismului în România.

Prin adresa Inspectoratului de poliție județean B nr. 30891 din 12 ianuarie 2009 i s-a refuzat calculul taxei pe poluare în virtutea dispozițiilor exprese ale art. II alin.(1) și art. III lit. a) din OUG nr.7/2009.

A apreciat reclamantul că este îndreptățit ca la calculul taxei pe poluare să se aplice prevederile art. II alin.(1) și art. III lit. a) din OUG nr.7/2009, întrucât, față de momentul achiziționării și introducerii în țară a autoturismului, pe considerentul că aceste prevederi legale legate de nivelul taxei pe poluare erau în vigoare. în vederea înmatriculării a fost efectuată de reclamant, el fiind aceeași persoană cu cea care solicită calculul taxei pe poluare corespunzător prevederilor art. II alin.(1) și art. III lit. a) din OUG nr. 7/2009.

În dovedirea acțiunii, au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, cartea de identitate a reclamantului, Autorizația de conducere - în limba italiană, Certificatul de proprietate - în limba italiană și în traducere, Cartea de circulație - Partea I - în limba italiană și în traducere, Certificatul de autenticitate seria A nr.- din 19 noiembrie 2008, Cartea de identitate a vehiculului, Procesul-verbal de lăsare în custodie din 24 noiembrie 2008, adresa IPJ B nr. 30891 din 12 ianuarie 2009 și adresa B nr. 6674 din 9 martie 2009.

La data de 31 martie 2009 reclamantul a depus la dosarul cauzei Contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la B la data de 26 august 2008 și Autorizația de conducere - în limba italiană și în traducere.

În temeiul dispozițiilor art. 115 - 118 Cod procedură civilă, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând admiterea acesteia și introducerea în cauză a Administrației Finanțelor Publice B urmând ca soluționarea cauzei să se facă numai în contradictoriu cu aceasta.

La data de 29 aprilie 2009 reclamantul a precizat că, din eroare, a indicat în cererea introductivă ca pârâtă DGFP B și a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului

Introdusă în cauză la cererea reclamantului, pârâta Administrația Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar.

S-a apreciat că acest contract nu poate fi considerat un contract consensual, atâta timp cât, potrivit HG nr. 610/1992 privind cartea de identitate a autovehiculului și Instrucțiunilor de aplicare nr-/1993, radierea și înmatricularea în circulație a autovehiculelor de către organele de poliție și de cele financiare se fac în baza unui formular de contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată. Completarea rubricilor acestui contract-tip este necesară pentru radierea/înmatricularea pe numele cumpărătorului.

De asemenea, s-a considerat că înscrisul prezentat de reclamant ca fiind contract de vânzare-cumpărare nu poate fi considerat ca înscris sub semnătură privată, întrucât lipsește semnătura vânzătorului, nefiind îndeplinite condițiile de validitate ale înscrisului sub semnătură privată. semnătura vânzătorului de pe înscris, manifestarea de voință din partea acestuia la încheierea actului juridic nu s-a produs, iar lipsa consimțământului uneia dintre părți este o cauză de nulitate absolută a contractului.

În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a arătat că susținerea reclamantului că ar fi achiziționat prin contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, respectiv un autoturism marca VW/3B, la data de 26 august 2008, nu poate fi reținută de instanță, motivat de faptul că acest contract nu este semnat de vânzător, astfel că transferul dreptului de proprietate nu a operat, contractul fiind nul de drept.

S-a mai arătat că nici susținerea potrivit căreia, după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul a introdus autoturismul în țară, în scopul înmatriculării, nu poate fi reținută. Contractul de vânzare-cumpărare a fost întocmit în B și nu în Italia, astfel încât autoturismul a fost introdus în țară anterior achiziționării acestuia.

Se precizează că autorizația la care face referire reclamantul era destinată conducerii și folosirii autovehiculului de către, în Italia și în afara acestei țări, și, nicidecum nu reprezintă o împuternicire (autorizație) de înstrăinare, respectiv de înmatriculare. Faptul că s-a emis un certificat de autenticitate în perspectiva înmatriculării, nu are relevanță.

Pârâta a concluzionat că în condițiile în care reclamantul nu a îndeplinit condițiile stipulate în art. III lit. a)-c) din nr.OUG7/2009, în mod întemeiat organul fiscal a respins solicitarea acestuia de a-i calcula taxa pe poluare în conformitate cu prevederile art. II alin.(1) din OUG nr.7/2009.

Prin sentința nr. 1210 din data de 22 octombrie 2009, Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de contencios administrativ a respins excepția nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare pentru un autovehicul folosit, invocată de pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la dosarul cauzei a fost depus, în copie, un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la B la data de 26 august 2008, înscris care poartă atât semnătura vânzătorului, dar și semnătura cumpărătorului, împrejurări față de care a respins excepția nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare pentru un autovehicul folosit.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat să se constate că îndeplinește condițiile impuse de art. II alin.(1) și art. III lit. a) din OUG nr. 7/2009 pentru modificarea nr.OUG50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și să fie obligată pârâta să calculeze taxa pe poluare la nivelul taxei pe poluare pentru autovehicule prevăzut în nr.OUG 50/2008, cu modificările ulterioare, în sensul art. II alin. (1) din OUG nr.7/2009.

În motivarea cererii sale, reclamantul a precizat că, prin contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 26 august 2008, a achiziționat autoturismul marca VW/3B, cu numărul de identificare -, înmatriculat în Italia sub numărul, prețul de achiziție fiind de 5 000 EURO.

Reclamantul a apreciat că este îndreptățit ca la calculul taxei pe poluare să se aplice prevederile art. II alin.(1) și art. III lit. a) din OUG nr.7/2009, întrucât, față de momentul achiziționării și introducerii în țară a autoturismului, aceste prevederi legale, legate de nivelul taxei pe poluare, erau în vigoare. Reclamantul a precizat că achiziția în vederea înmatriculării a fost efectuată de el, fiind aceeași persoană cu cea care solicită calculul taxei pe poluare corespunzător prevederilor art. II alin. (1) și art. III lit. a) din OUG nr.7/2009.

Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit,depus în copie la dosar (fila 30),încheiat la B,la data de 26 august 2008, rezultă însă că reclamantul,în calitate de cumpărător,a achiziționat autoturismul în litigiu din țară și nu din străinătate,de la numitul,cu domiciliul în comuna,județul B,în calitate de vânzător.

Reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovada radierii autovehiculului din țara de proveniență sau dovada înmatriculării provizorii eliberată, înainte de 15 decembrie 2008, de autoritatea competentă din țara de proveniență a autovehiculului, așa cum cer dispozițiile art. III lit. a) - c) din OUG nr. 7/ 2009 pentru modificarea OUG nr.50/2008.

În aceste condiții, prima instanță a apreciat că reclamantul nu poate beneficia de prevederile art. II alin.(1) din OUG nr.7/2009 pentru modificarea OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că refuzul acesteia de calculare a taxei pe poluare în conformitate cu prevederile art. II alin.(1) și art. III lit. a) din OUG nr.7/2009 este justificat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

Având în vedere că, formulând recursul de față, recurentul reclamant nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, deși a fost citat cu mențiunea referitoare la timbraj, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 5 dosar, Curtea va admite excepția netimbrării și va anula recursul ca netimbrat, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 și art. 20 din Legea nr. 146/1997 cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinite cerințele referitoare la timbraj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de netimbrare invocată din oficiu.

Anulează ca netimbrat recursul formulat de reclamantul, domiciliat în B,. 20,. 7,. 19, județul B, împotriva sentinței nr. 1210 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian

- - - - - -

Fiind în concediu de odihnă

Prezenta se semnează de

Președintele instanței

Grefier,

Nora

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Red./dact. NZ

4 ex/8 ianuarie 2010

dosar fond - Tribunalul Buzău

jud. fond.

Președinte:Valentina Gheorghe
Judecători:Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 1754/2009. Curtea de Apel Ploiesti