Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1780/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1780/2009
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN M și DIRECȚIA DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR M împotriva sentinței civile nr. 231 din 28 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimații-reclamanți, -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului 25 % și suplimentul treptei de salarizare 25 %.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, că la data de 29 aprilie intimații au depus la dosarul cauzei întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.231 din 28 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a respins excepția invocată de Consiliul Județean M și s-a admis în parate acțiunea precizată de reclamanții, - în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean M și Direcția de Evidență a Persoanelor M și, în consecință: au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu 24 noiembrie 2005 și până la pronunțare.
Totodată prin aceeași sentință s-au respins celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Consiliul Județean Mac onstatat că aceasta este nefondată.
Este incontestabil faptul că titularul excepției este ordonator principal de credite iar Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor M este ordonator secundar de credite iar potrivit dispozițiilor art. 3 din nr.OG 6/2007, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, aspect ce determină respingerea excepției.
Analizându-se acțiunea prin prisma celor invocate de reclamanți, din coroborarea susținerilor părților și a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Drepturile salariale solicitate de reclamanți au fost stabilite prin Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ prin care au fost modificate și dispozițiile Legii nr. 188/1999, modificare publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21.04.2003.
Prin nr.OUG 92/2005, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.091 din 23.11.2004, cele două drepturi salariale prevăzute la acea dată de art. 29 din Legea nr. 188/1999 în forma și numerotarea în vigoare la data menționată anterior, au fost suspendate (art. 44), însă suspendarea dreptului salarial se putea realiza numai prin lege, ceea ce nu s-a realizat în această situație, suspendarea fiind dispusă printr-o ordonanță de urgență, act normativ inferior legii, conform art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În contextul celor de mai sus și ținând seama de împrejurarea că prin acte normative succesive a fost suspendat dreptul referitor la cele două sporuri, acordarea acestor drepturi salariale persoanelor îndreptățite a fost împiedicată nejustificat.
Așa fiind, acțiunea precizată este întemeiată doar în parte, reclamanții având dreptul la aceste sporuri începând cu 22.XII.2005, respectiv cu 3 ani înainte de introducerea acțiunii în instanță, sau data angajării reclamantului până la pronunțare, sens în care va fi admisă acțiunea.
Atâta vreme cât nu există vreo normă legală imperativă referitoare la cuantumul concret al celor două suplimente menționate anterior, pentru a nu se încălca principiul legalității, nu poate fi primită cererea reclamanților privind acordarea unui procent de câte 25% pentru fiecare dintre acestea, prin asimilare cu alte sporuri salariale acordate funcționarilor publici și motivat de practica judiciară a instanțelor, capetele de cerere formulate sub acest aspect, au fost respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele CONSILIUL JUDEȚEAN M și DIRECȚIA DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR M, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate și anume să se precizeze procentul daunelor-interese pentru suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei.
În motivare arată că prin sentința civilă nr.231/28.01.2009, tribunalul a admis în parte acțiunea funcționarilor publici din cadrul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor M, obligând pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru intervalul 24.11.2005 și până la pronunțare.
În principiu, nu s-au opus acțiunii așa cum a fost aceasta formulată, având în vedere faptul că aceste drepturi sunt prevăzute de art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999, iar suspendarea lor fost temporară. Problema este lipsa banilor pentru plata lor. A fost de acord și cu procentul de 25% pentru fiecare supliment, dar urma ca instanța să decidă dacă solicitarea funcționarilor publici este legală.
În favoarea reclamanților s-a născut un drept de creanță exigibil.
Procentul de 25% calculat la salariul de bază pentru fiecare supliment, consideră că reprezintă daune-interese și în consecință instanța trebuia să se pronunțe asupra acestui procent (art.1082 civ.)
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 aprilie 2009, reclamanții solicită respingerea recursului formulat de pârâți, cu motivarea că, prin sentința atacată pârâții au fost obligați să plătească acestora drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru intervalul 24.11.2005 și până la pronunțare.
Aceste drepturi sunt prevăzute de art.31 lit. C și d din Legea nr.188/1999, iar suspendarea lor a fost temporară. O normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, să aibă doar un caracter formal.
Pârâții-recurenți au fost de acord cu cererea formulată de funcționarii publici, respectiv și cu procentul de 25% lunar (calculat la salariul de bază) pentru fiecare supliment. Acest procent reprezintă daune-interese. Care includ drepturile salariale neachitate.
Nu există un act normativ care să precizeze cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri. De aici concluzia că procentul acestor suplimente se stabilește de către ordonatorul de credite.
Având în vedere că, cuantumul acestor suplimente nu a fost stabilit pentru perioada anterioară depunerii acțiunii, iar la această dată nu se poate face o negociere pentru niște drepturi care trebuiau date, au solicitat daune de câte 25% lunar (din salariul de bază) pentru fiecare supliment, urmând ca instanța să dispună obligarea pârâților la plată.
Conform art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului". Dreptul reclamanților la aceste suplimente reprezintă un drept de creanță certă, lichidă și exigibilă, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
Conform art.1082 din civ.:"Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că, nu este rea-credință din partea-i".În concluzie, consideră că instanța trebuie să se pronunțe și asupra cuantumului daunelor. Menționează că începând cu data de 1 ianuarie 2009, prin Hotărârea Consiliului Județean M nr.207 din 12 decembrie 2008, instituția pârâtă și-a schimbat denumirea din Serviciu Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor M în Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor
1. Analizând recursurile formulat din prisma motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind fondate din următoarele considerente.
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, obligarea pârâtei la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârâtă în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Obiecțiunile pârâtelor sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.
Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire, între altele, a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile Deciziei nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Față de cele menționate anterior, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 106 din Legea nr. 188/1999 se va admite recursul pârâtelor și ca o consecință se va respinge acțiunea precizată formulată de reclamanți ca prematură, ținându-se seama că până la data pronunțării deciziei legiuitorul nu a adoptat alte norme legale care să cuantifice drepturile solicitate de reclamanți.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele Consiliul Județean M și Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor M împotriva sentinței civile nr. 231 din 28 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte și rejudecând, respinge acțiunea precizată formulată de reclamanți privind plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu 24.11.2005 până la 28.01.2009, ca prematură.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.U/Dact.
3 ex./12.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
