Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 182/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 182/CA
Ședința publică de la 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iulia I - -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în V,-, județul V,și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999), recurs împotriva sentinței numărul 297/CA/17.11.2008.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă intimatul, lipsă fiind reprezentanții recurenților.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei, de către grefier.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Intimatul pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a hotărârii primei instanțe.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 297/CA/17.11.2008 Tribunalul Vasluia respins excepția de prescripție și cea de lipsă de calitate procesuală pasivă.
A admis cererea formulată de petentul, cu domiciliul în Bârlad, str. -, nr. 32, jud. V, în contradictor cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în V,-, jud. V și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5.
A obligat pârâții să plătească petentului, în funcție de data angajării, suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, datorate pe perioada 01.01.2004 și până la data pronunțării prezentei sentințe, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea sentinței a reținut instanța că reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice, pentru a fi obligați la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare începând cu data de 1 01 2004 și până la pronunțarea hotăririi, drepturi bănești actualizate cu rata inflației de la data plății.
Examinând prioritar, conform art. 137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate, tribunalul le va respinge motivat de faptul ca dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data de 1 01 2007 când a încetat orice cauză de suspendare a acestor drepturi salariale și în acest context nu a operat prescripția. Privitor la calitatea procesuala a Tribunalul constată că există calitate procesuală pasivă a acestui pârât în contextul în care cf. art. 19 din Legea 500/2002 Ministerul Economiei si Finanțelor are ca atribuții și propunerea de rectificare bugetara pentru a se asigura fonduri pentru plata drepturilor bănești solicitate în cazul în care acțiunea va fi admisă.
Pe fondul cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 29 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31 prin republicare în 2006, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului.
Conform prevederilor art. 44 din nr.OUG 92/2004 și art. 48 din OUG nr. 2/2006, acordarea acestor drepturi a fost suspendată până la 31 decembrie 2006. Dispozițiile art. 29, devenit 31 prin republicare, au reintrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007 conform art. 13 din Legea nr. 251/2006.
Tot prin această lege s-a modificat art. 29 al. 1 lit."d" din Legea nr. 188/1999, în sensul că "suplimentul gradului " a fost înlocuit cu" suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și la suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce privește acest drept.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".Dreptul reclamantei este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.
Reclamantul nu au beneficiat de aceste sporuri deși în art. 41 din nr.OG 6/2007 privind salarizarea funcționarilor publici s-a stipulat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de legislație specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
De asemenea, prevederile ordonanței nr. 6/2007 se completează cu cele ale Legii nr. 188/1999, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
În anexa la OG nr. 6/2007 la pct."D" denumit sporuri specifice s-a prevăzut că personalul menționat în anexă beneficiază și drepturile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, deci și de sporurile pretinse de reclamant prin cererea formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în numele și pentru și
Recurenta arată că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale a și s-a dispus obligarea pârâților să plătească petentului drepturile bănești solicitate.
Acordarea drepturilor pretinse și dobândit sub forma unui titlu executoriu se face de către ordonatorul principal de credite în baza unui proiect de lege de rectificare bugetară și nu de către, lege înaintată de către Guvern spre aprobare Parlamentului, astfel încât rolul este de gestionare generală și nu de constituire a fiecărui buget în parte.
Includerea sumelor și aprobarea acestora nu este un atribut al, ci al organelor abilitate în acest sens.
Pe fondul cauzei, recurentul arată că dreptul de creanță al reclamantului nu există și astfel nu se poate spune că a fost îngrădit. Acest drept nu este un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, pe de o parte, iar pe de altă parte creanța pretinsă nu este certă, lichidă și exigibilă conform art. 379 Cod procedură civilă.
Reclamantul doar intuiește că suplimentul este exprimat în procente, că este de 25% și că se aplică la salariul de bază, aspecte ce nu pot fi dovedite.
Se mai arată de către recurent că practica instanțelor judecătorești nu este unitară și chiar dacă ar fi, jurisprudența nu este izvor de drept.
Recurentul, arătând că nu există o normă legală care să reglementeze situația, susține că nu solicită instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate un refuz de a judeca pe motiv că există un vid legislativ.
Instanțele judecătorești nu pot reglementa o omisiune legislativă.
Legea, în materia abordată, prevede că salarizarea funcționarilor publici se face conform prevederilor legale privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, până la intrarea în vigoare a sistemului unitar de salarizare, astfel încât cererea reclamantului nu poate fi primită.
Mai arată recurentul că există o serie de criterii în considerarea cărora se stabilește suplimentul postului și al treptei evidențiate în proiectul legii prin sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici, care în actuala legislație nu se regăsesc.
Recurentul face o prezentare a practicii în materie, reliefând faptul că practica neunitară atrage condamnarea statului român.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este fondat.
Corect a apreciat instanța că are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 are printre atribuții și propunerea de rectificare bugetară în scopul asigurării fondurilor pentru plata drepturilor bănești.
De altfel, excepția lipsei calității procesuale pasive nu a fost susținută și de recurentul, care s-a referit doar la fondul cauzei, ci doar de I în recursul declarat pentru
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, și având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, putând să examineze cauza sub toate aspectele, constată următoarele:
Potrivit art. 29 lit. c și d) din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31, la republicarea legii din 2006, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din
a)salariul de bază,
b)sporul pentru vechime în muncă,
c)suplimentul postului, în procent(general) de 25% din salariul de bază, și
d) suplimentul gradului, de asemenea, în procent de 25% din salariul de bază, drepturi a căror plată a fost suspendată prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art. 48 din nr.OUG 2/2006, până la 31 decembrie 2006, reglementări ce au reintrat în vigoare la 1.01.2007, conform art. 13 din Legea nr. 251/2006, ocazie cu care termenul de "suplimentul gradului" a fost înlocuit cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Raportat acestor prevederi, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui,cât timp nu i-a fost înlăturată existența printr-o dispoziție legală și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea normei legale în ceea ce privește acest drept.
Din actele dosarului rezultă că reclamanții au statut de funcționari publici, regimul lor juridic fiind guvernat de Legea nr. 188/1999, iar drepturile salariale solicitate prin acțiuni sunt prevăzute de art. 31 din Legea privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Curtea nu poate reține că articolul 31 din Legea nr. 188/1999 stabilește doar la modul general, că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, câtă vreme aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materie, respectiv dispozițiile art. 155 din Codul muncii, potrivit cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 269 și 166 din cod prevăd că angajatorul este obligat să îi despăgubească pe salariați în situația în care, din culpa sa, aceștia au fost prejudiciați prin neexecutarea în totalitatea obligațiilor privind plata drepturilor salariale ce li se cuvin. Or, împrejurarea că legiuitorul intenționează, într-un viitor incert, să elaboreze o altă lege și să implementeze un sistem unitar de salarizare a tuturor funcționarilor publici nu justifică în nici un mod neacordarea celor două sporuri legale, atât timp cât ele fac parte din salariu. Dimpotrivă, intenția legiuitorului, care, din motive de ordin financiar, a suspendat succesiv acordarea acestor sporuri, fost ca ele să figureze ca elemente componente ale salariului funcționarului public, iar neprevederea ulterioară a unor cuantumuri ori condiții de acordare nu constituie un aspect de natură a duce la concluzia că nu se impune aplicarea concretă a acestor dispoziții legale. Astfel, chiar dacă atât din cuprinsul art. 31 din Legea nr. 188/1999, cât și din prevederile art. 1 alin. 2 lit. a) nr.OUG 92/2004, rezultă că dincolo de simpla enumerare a elementelor pe baza cărora sunt salarizați funcționarii publici, problema salarizării în mod concret a acestora ar trebui să facă obiectul unei legi separate, legiuitorul urmărind, în mod explicit, implementarea, din anul 2006, unui sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici, culpa legiuitorului, care nu a mai intervenit cu precizări privind modul de acordare a sporurilor ce fac parte din salariu (prin ordonanță de guvern, lege sau norme metodologice) nu trebuie răsfrântă asupra reclamanților funcționari publici, fapt ce ar afecta grav dreptul la muncă și la corecta și justa remunerare a acestora.
Sporurile prevăzute de art. 31 lit."c" și"d" din Legea nr. - sunt deja "legiferate", însuși legiuitorul readucându-le din nou în vigoare, astfel că actul instanței de a recunoaște caracterul obligatoriu al unor dispoziții legale nu se poate subsuma actului de legiferare.
Nu în ultimul rând, este de menționat că suspendarea acordării celor două sporuri nu semnifică înlăturarea acestora, întrucât dacă aceasta ar fi fost voința reală a legiuitorului, forma în vigoare a art. 31 din lege nu ar fi fost cea citată. Acordarea sporului postului și a celui corespunzător treptei de salarizare se subscrie și exigențelor impuse de prevederile G nr. 6/2007, ce stipulează drepturile funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de lege.
Raportându-se la Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea consideră că dreptul reclamanților este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din protocolul menționat, reținând că reclamanții nu au beneficiat de aceste sporuri și că, atâta timp cât dispozițiile legale menționate - în vigoare - au consacrat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale, prevăzute de legislația specifică funcției publice, cererea reclamanților este legitimă.
Se mai reține că, potrivit hotărârii din 22.04.2004, cauza nr. 44076/98, Angelov contra Bulgariei, o creanță poate să reprezinte un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Motivele invocate privind lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica neacordarea sporurilor recunoscute în favoarea reclamanților.
Aceeași argumentație, în sensul că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească sau un act normativ cu putere de lege se regăsește și în hotărârea pronunțată în cauza nr. 59498/00, Bourdov contra Rusiei.
Chiar dacă suspendarea acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu a fost urmarea unor constrângeri bugetare, ci consecința directă și imediată a neelaborării și neadoptării legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici,și la care art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 face trimitere, așa cum am arătat nu poate fi răsfrântă asupra dreptului reclamanților.
, de către puterea legiuitoare, a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, în cadrul căreia dreptul la suplimentul postului și dreptul la suplimentul corespunzător treptei de salarizare ar fi trebuit să-și afle consacrarea deplină și definitivă, începând de la definirea acestora și terminând cu stabilirea cuantumului, ori sistemului de acordare, nu exclude intervenția puterii judecătorești în soluționarea diferendelor referitoare nu la politica salarială promovată de puterea executivă și aprobată de puterea legislativă, ci la recunoașterea drepturilor conferite prin lege, tocmai având în vedere că misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este, conform art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală, aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, lor nefiindu-le însă permis ca, în aplicarea legii, să înlocuiască sau să creeze norme de drept pe cale judiciară.
Tocmai în absența legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, care ar fi trebuit să se bazeze pe sistemul de salarizare enunțat la alin. 1 al art. 31, reclamanților trebuie să li se recunoască dreptul de a primi suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, chiar dacă legiuitorul nu a indicat, prin legea specială de salarizare, care sunt categoriile de funcționari care beneficiază de aceste drepturi, care sunt condițiile în care ele se acordă și în mod deosebit care este sistemul de calcul al acestor suplimente la salariul de bază, culpa aparținând în mod exclusiv acestuia și pentru care nu pot fi sancționați, prin nerecunoașterea drepturilor ce li se cuvin, reclamanții.
Împrejurarea că nu există nici un act normativ care să permită cuantificarea celor două suplimente, stabilirea acestora de către instanță la nivelul a 25% din salariul de bază, nu poate fi considerată arbitrară, câtă vreme acest procent este prevăzut expres de legea cadru, stabilirea acestora sub acest cuantum fiind atributul exclusiv al debitorului și de care reclamanții nu sunt ținuți răspunzători.
În consecință, Curtea va respins recursurile conform art. 312 Cod procedură civilă, menținând decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de V și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 297/ din 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- - I--
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
07.05.2009
2 ex.-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia
