Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 183/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 183/CA
Ședința publică de la 06 Aprilie 2009
Completul de judecată compus din.
Președinte. - -
JUDECĂTOR 1: Roșculeț Leocadia
JUDECĂTOR 2: Pinte Violeta Elena I -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta, domiciliată în Bârlad,-, -.3,.B,.39, județul V, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, și Direcția Generală a Finanțelor Publice V, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) plata sporuri - recurs împotriva sentinței 308/CA din 24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurenta, lipsă fiind reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurenta pune concluzii de admitere a recursului, așa cum a fost formulat și motivat, de modificare în tot a hotărârii Tribunalului Vaslui și de admitere a acțiunii.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.308/CA/ din 24.11.2008, Tribunalul Vasluia respins cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții și
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 29 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31 prin republicare în 2006, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului.
Conform prevederilor art. 44 din nr.OUG92/2004 și art. 48 din OUG nr.2/2006, acordarea acestor drepturi a fost suspendată până la 31 decembrie 2006. Dispozițiile art.29, devenit 31 prin republicare, au reintrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007 conform art. 13 din Legea nr.251/2006.
Tot prin această lege s-a modificat art.29 al.1 lit. "d" din Legea nr.188/1999, în sensul că "suplimentul gradului" a fost înlocuit cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Reclamanta nu a beneficiat de aceste sporuri deși în art. 41 din nr.OG6/2007 privind salarizarea funcționarilor publici s-a stipulat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
În anexa la OG nr. 6/2007 la pct. "D" denumit sporuri specifice s-a prevăzut că personalul menționat în anexă beneficiază și de drepturile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, deci și de sporurile pretinse de reclamantă prin cererea formulată.
Deși dreptul reclamantei la plata sporurilor solicitate este prevăzut de Legea nr. 188/1999, pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea dispozițiilor art. 29 al.1 lit. c și devenit art. 31 prin republicare, atribuție ce revine legiuitorului în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului, nici instanța nu are competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
de către instanță în raport de alte criterii ar reprezenta și o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008 în cuprinsul căreia s-a reținut că,instanțele judecătorești nu au competențe să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Până la cuantificarea sporurilor cererea este prematur introdusă.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamanta, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a ținut seama de faptul de prevederile imperative art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, care prevăd componența salarială a funcționarilor publici. Susțin recurenții că, odată încetată măsura suspendării exercițiului dreptului, angajatorul avea obligația de a plăti drepturile salariale stabilite prin lege, soluție impusă și de practica constantă a în această materie. argumentele aduse în susținerea cererii de ch emare în judecată, și reluate și prin nota de concluzii scrise depuse la dosar, în sprijinul căreia a depus și practică judiciară similară în materie - în sensul admiterii unor astfel se acțiuni - reclamanta solicită admiterea recursului formulat și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sporurilor legale.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare prin care, fără expunerea nici unei motivări în fapt sau în drept, solicită respingerea recursului.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, și având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, putând să examineze cauza sub toate aspectele, constată următoarele:
Potrivit art.29 lit. c și d) din Legea nr.188/1999, devenit art.31, la republicarea legii din 2006, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din
a) salariul de bază,
b) sporul pentru vechime în muncă,
c) suplimentul postului, în procent(general) de 25% din salariul de bază, și
d) suplimentul gradului, de asemenea, în procent de 25% din salariul de bază, drepturi a căror plată a fost suspendată prin art.44 din OUG nr.92/2004 și art.48 din OUG nr.2/2006, până la 31 decembrie 2006, reglementări ce au reintrat în vigoare la 1.01.2007, conform art.13 din Legea nr.251/2006, ocazie cu care termenul de "suplimentul gradului" a fost înlocuit cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Raportat acestor prevederi, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui,cât timp nu i-a fost înlăturată existența printr-o dispoziție legală și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea normei legale în ceea ce privește acest drept.
Din actele dosarului rezultă că reclamanții au statut de funcționari publici, regimul lor juridic fiind guvernat de Legea nr.188/1999, iar drepturile salariale solicitate prin acțiuni sunt prevăzute de art.31 din Legea privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Curtea nu poate reține că articolul 31 din Legea nr.188/1999 stabilește doar la modul general, că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, câtă vreme aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materie, respectiv dispozițiile art. 155 din Codul muncii, potrivit cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 269 și 166 din cod prevăd că angajatorul este obligat să îi despăgubească pe salariați în situația în care, din culpa sa, aceștia au fost prejudiciați prin neexecutarea în totalitatea obligațiilor privind plata drepturilor salariale ce li se cuvin. Or, împrejurarea că legiuitorul intenționează, într-un viitor incert, să elaboreze o altă lege și să implementeze un sistem unitar de salarizare a tuturor funcționarilor publici nu justifică în nici un mod neacordarea celor două sporuri legale, atât timp cât ele fac parte din salariu. Dimpotrivă, intenția legiuitorului, care, din motive de ordin financiar, a suspendat succesiv acordarea acestor sporuri, fost ca ele să figureze ca elemente componente ale salariului funcționarului public, iar neprevederea ulterioară a unor cuantumuri ori condiții de acordare nu constituie un aspect de natură a duce la concluzia că nu se impune aplicarea concretă a acestor dispoziții legale. Astfel, chiar dacă atât din cuprinsul art.31 din Legea nr.188/1999, cât și din prevederile art.1 alin.2 lit. a) nr.OUG92/2004, rezultă că dincolo de simpla enumerare a elementelor pe baza cărora sunt salarizați funcționarii publici, probl ema salarizării în mod concret a acestoraar trebui să facă obiectul unei legi separate, legiuitorul urmărind, în mod explicit, implementarea, din anul 2006, unui sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici,culpa legiuitorului, care nu a mai intervenit cu precizări privind modul de acordare a sporurilor ce fac parte din salariu ( prin ordonanță de guvern, lege sau norme metodologice) nu trebuie răsfrântă asupra reclamanților funcționari publici, fapt ce ar afecta grav dreptul la muncă și la corecta și justa remunerare a acestora.
Sporurile prevăzute de art.31 lit."c" și"d" din Legea nr.- sunt deja "legiferate", însuși legiuitorul readucându-le din nou în vigoare, astfel că actul instanței de a recunoaște caracterul obligatoriu al unor dispoziții legale nu se poate subsuma actului de legiferare.
Nu în ultimul rând, este de menționat că suspendarea acordării celor două sporuri nu semnifică înlăturarea acestora, întrucât dacă aceasta ar fi fost voința reală a legiuitorului, forma în vigoare a art.31 din lege nu ar fi fost cea citată. Acordarea sporului postului și a celui corespunzător treptei de salarizare se subscrie și exigențelor impuse de prevederile G nr.6/2007, ce stipulează drepturile funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de lege.
Raportându-se la Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea consideră că dreptul reclamanților este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din protocolul menționat, reținând că reclamanții nu au beneficiat de aceste sporuri și că, atâta timp cât dispozițiile legale menționate - în vigoare - au consacrat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale, prevăzute de legislația specifică funcției publice, cererea reclamanților este legitimă.
Se mai reține că, potrivit hotărârii CEDO din 22.04.2004, cauza nr. 44076/98, Angelov contra Bulgariei, o creanță poate să reprezinte un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Motivele invocate privind lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica neacordarea sporurilor recunoscute în favoarea reclamanților.
Aceeași argumentație, în sensul că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească sau un act normativ cu putere de lege se regăsește și în hotărârea CEDO pronunțată în cauza nr. 59498/00, Bourdov contra Rusiei.
Chiar dacă suspendarea acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu a fost urmarea unor constrângeri bugetare, ci consecința directă și imediată a neelaborării și neadoptării legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici,și la care art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999 face trimitere, așa cum am arătat nu poate fi răsfrântă asupra dreptului reclamanților.
, de către puterea legiuitoare, a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, în cadrul căreia dreptul la suplimentul postului și dreptul la suplimentul corespunzător treptei de salarizare ar fi trebuit să-și afle consacrarea deplină și definitivă, începând de la definirea acestora și terminând cu stabilirea cuantumului, ori sistemului de acordare, nu exclude intervenția puterii judecătorești în soluționarea diferendelor referitoare nu la politica salarială promovată de puterea executivă și aprobată de puterea legislativă, ci la recunoașterea drepturilor conferite prin lege, tocmai având în vedere că misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este, conform art.126 alin.1 din Legea fundamentală, aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, lor nefiindu-le însă permis ca, în aplicarea legii, să înlocuiască sau să creeze norme de drept pe cale judiciară.
Tocmai în absența legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, care ar fi trebuit să se bazeze pe sistemul de salarizare enunțat la alin.1 al art.31, reclamanților trebuie să li se recunoască dreptul de a primi suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, chiar dacă legiuitorul nu a indicat, prin legea specială de salarizare, care sunt categoriile de funcționari care beneficiază de aceste drepturi, care sunt condițiile în care ele se acordă și în mod deosebit care este sistemul de calcul al acestor suplimente la salariul de bază, culpa aparținând în mod exclusiv acestuia și pentru care nu pot fi sancționați, prin nerecunoașterea drepturilor ce li se cuvin, reclamanții.
Împrejurarea că nu există nici un act normativ care să permită cuantificarea celor două suplimente, stabilirea acestora de către instanță la nivelul a 25% din salariul de bază, nu poate fi considerată arbitrară, câtă vreme acest procent este prevăzut expres de legea cadru, stabilirea acestora sub acest cuantum fiind atributul exclusiv al debitorului și de care reclamanții nu sunt ținuți răspunzători.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul art.304 raportat la art. 312 ind. 1 alin. 2, 3 cod proc. civ. să admită recursul formulat de reclamantă, iar pe fond se va proceda conform dispozitivului în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale astfel cum au fost solicitate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul promovat de reclamanta împotriva sentinței nr.308 din 24.11.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o modifică în tot.
Admite acțiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice și V și, în consecință, obligă pârâtele la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004, pentru perioada efectiv lucrată de către reclamantă, sume actualizate în raport cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ciobanu
- - - - - - I - Grefier,
Red.
Tehnored./
Tribunalul Vaslui:
-
13.IV.2009/2 ex.-
Președinte:Roșculeț LeocadiaJudecători:Roșculeț Leocadia, Pinte Violeta Elena, Ciobanu
