Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 189/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 01.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 189
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtele Casa Județeană de Pensii C S și de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă CSî mpotriva sentinței civile nr. 664/7.12.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâta intimată Direcția și Protecției Sociale C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii C S se prezintă consilier juridic, lipsă celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic, depune la dosar împuternicire de reprezentare judiciară a pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii C S și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii CSs olicită admiterea recursurilor, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiuni reclamanților intimați.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul C S la data de 5.06.2007, sub nr-, reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii C-S, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S și Direcția și Protecției Sociale C-S, au solicitat obligarea pârâților la plata primelor de vacanță cuvenite, în calitate de funcționari publici, aferente perioadelor de activitate desfășurate.
In motivarea acțiunii reclamanții au susținut că pârâtele în calitate de ordonatori secundari de credite, împiedicate de repetatele suspendări succesive date de către Guvern, nu le-au acordat aceste drepturi legale.
Au solicitat și actualizarea sumelor în raport de rata inflației la momentul plății efective.
Pârâta Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, foști funcționari publici în cadrul instituției, în perioada 01.04.2001 - 25.01.2002, conform adeverințelor eliberate în acest sens.
În motivare a arătat că în temeiul art.1 din Decretul 167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de art.3 din decret, respectiv 3 ani, astfel că solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.04.2001 - 25.01.2002.
Pe fondul cauzei a arătat că prin legile bugetului de stat pe anii 2001 și 2002 fost suspendat dreptul la prima de concediu.
Casa Județeană de Pensii C-S a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul.
Pe cale de excepție a invocat necompetența materială a Tribunalului C - S - Completul de litigii de muncă și asigurări sociale, cauza fiind de competența completului de contencios administrativ.
A invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii C-S, întrucât avea doar atribuții de ordonator secundar și terțiar de credite, în timp ce Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale aveau în anul 2001 atribuții de ordonatori principali de credite.
Prin completarea la întâmpinare, pârâta a invocat și lipsa procedurii prealabile prev.de art.7 al.1 din Lg.nr.188/1999.
Pe fond au susținut că acțiunea reclamantului este nefondată, întrucât dreptul la prima de concediu a fost suspendat potrivit art.III din OUG nr.33/2001.
Pârâta Direcția și Protecției Sociale C-S nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosarul cauzei adeverințele solicitate.
Prin sentința civilă nr. 664/07.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis acțiuneaformulată de către reclamanții, și, împotriva pârâtelor Casa Județeană de Pensii C-S, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S și Direcția și Protecției Sociale C-S; a obligat pârâta M C-S, față de reclamanții, și la plata primelor de concediu, aferente perioadei 01.04.2001 - 25.01.2002, actualizate cu rata inflației la data plății efective; a obligat pârâta S C-S față de reclamanții, și la plata primelor de concediu aferente perioadei 25.01.2002 - 01.10.2003, actualizate cu plata inflației la data efectuării plății; a obligat pârâta C-S, față de reclamantul, la plata primei de concediu cuvenită pentru perioada 25.09.2001 -25.01.2002, actualizată cu data inflației la data plății efective.
Procedând cu prioritate la soluționarea excepțiilor invocate de pârâte, tribunalul le-a respins pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, tribunalul a reținut că prescripția extinctivă este un mijloc de stingere a dreptului în sens material, prin neexercitarea acestui drept în intervalul stabilit de lege și face ca titularul dreptului subiectiv care a rămas inactiv un anumit răstimp să-și piardă ocrotirea dreptului respectiv pe calea acțiunii în justiție.
Prescripția extinctivă se constituie așadar într-o sancțiune specifică prin care legea sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului.
În speța de față starea de pasivitate a reclamanților nu s-a datorat unei atitudini personale, pur subiective, ci aceasta a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința acestora, respectiv de apariția unor acte normative.
Aceste fapte și împrejurări, independente de voința reclamanților, au creat acestora o temere reverențioasă ce le-a afectat liberul exercițiu al drepturilor procesuale, generând această stare de pasivitate.
În consecință, tribunalul a constatat că starea de pasivitate nu este imputabilă reclamanților și, implicit, în cauză nu operat prescripția dreptului la acțiune.
Referitor la excepția de necompetență materială invocată de Casa Județeană de Pensii C-S, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, acțiunea reclamanților fiind înregistrată ca o acțiune în contencios administrativ (sens în care este și rezoluția judecătorului de serviciu) și soluționată de completul 5, complet de contencios - administrativ.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S, tribunalul a constatat că și această excepție este neîntemeiată, având în vedere că pârâta are calitate de ordonator secundar și terțiar de credite, potrivit dispozițiilor art.139 al.3 coroborate cu disp.art.144 din Legea nr.19/2000, sens în care sunt și susținerile pârâtei, iar potrivit înscrierilor efectuate în carnetul de muncă pârâta are calitate de angajator.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, tribunalul a respins și această excepție, întrucât procedura prealabilă este procedură obligatorie, fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii la instanța de contencios - administrativ, dar numai în situația prevăzută de art.7, respectiv în cazul actelor și contractelor administrative.
Or, în speța de față nu a fost contestat un act administrativ, ci s-au solicitat drepturi salariale.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamanții au îndeplinit funcții publice, conform mențiunilor din carnetul de muncă și din adeverințele eliberate de către pârâte, după cum urmează: reclamantul la Casa Județeană de Pensii C-S în perioada 25.09.2001 - 25.01.2002, reclamanții, și la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, în perioada 01.04.2001 - 25.01.2002 și reclamanții, și la Direcția și Protecției Sociale C-S în perioada 25.01.2002 - 01.10.2003.
Potrivit disp.art.35 al.2 din Lg.nr.188/1999 funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Instanța de fond a reținut că aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată succesiv prin OUG nr.33/2001 și Lg.743/2001, Lg.631/2002, pentru perioada 2001-2003.
În considerentele deciziei nr. XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - pronunțată în urma soluționării unui recurs în interesul legii, se arată că suspendarea exercițiului unui drept recunoscut și garantat nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
În speță, dreptul la acordarea primei de concediu de odihnă pe anii 2001-2003 nefiind înlăturat, tribunalul a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurspârâtele Casa Județeană de Pensii C S și de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C.
Prin recursul formulat pârâta Casa Județeană de Pensii CSa solicitat admiterea recursului, modificarea/casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza pe fond, respingerea în totalitate a acțiunii formulate împotriva pârâtei, reclamant intimat fiind.
În motivarea recursului pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii CSa rată că hotărârea recurată este nelegală întrucât instanța de fond a respins în mod nelegal excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, care avea potrivit Hotărârea Guvernului nr. 285/2001 atribuții de ordonator secundar și terțiar de credite, în timp ce Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Casa națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, aveau, în anul 2001, atribuții de ordonatori principali de credite.
Mai arată că instanța de fond a respins în mod nelegal și excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și excepția neîndepliniri procedurii prealabile.
Prin art. II din OUG nr. 33/2001, aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată n Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 600/08.12.1999, au fost suspendate până la data de 1 ianuarie 2002, acest termen fiind prelungit prin legile bugetare anuale, până la data de 31.12.2006.
Mai arată că cererea reclamantului intimat a rămas fără obiect față de dispozițiile OUG nr. 146/2007, care prevede la art. 2 al.1 că primele de concediu se acordă în 3 tranșe.
Prin recursul formulat Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă CSa solicitat admiterea recursului, casarea/modificarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei pe fond și respingerea acțiuni formulate în contradictoriu cu această pârâtă.
În motivarea recursului, pârâta recurentă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă CSa arătat că prima instanță în mod eronat a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților intimați, având ca obiect plata primei de vacanță aferentă perioadei 01.04.2001-25.01.2002.
În temeiul art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat, în termenul stabilit de lege de 3 ani, conform art. 3 din același articol.
Codul Munci prevede prin art. 283 al.1 lit. c prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariați, prevederi incidente și în situația dedusă judecății, ținând seama de dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Recurenta solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, având ca obiect plata primelor de vacanță aferente perioadei de activitate în cadrul C S, 01.04.2001-25.01.2002 și respingerea cererii ca tardiv introdusă.
Pe fondul cauzei recurenta arată că prima de concediu prevăzută de art. 35 al.2 din Legea nr. 188/1999 republicată a fost suspendată și implicit obligația respectării depozițiilor legale de către pârâtă.
Analizând actele dosarului, criticile recurentelor Casa Județeană de Pensii C S și de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă CSp rin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001-2003, Curtea observă că reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2003, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
Or, potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, "dacă dreptul este sub condiție suspensivăsau cu termen suspensiv,prescripția începe să curgă de la data cînds-a împlinit condiția saua expirat termenul."
În raport cu această reglementare, dreptul la acțiune al reclamanților la plata primelor de concediu nu s-a născut decât după încetarea suspendării exercițiului acestui drept, astfel încât excepția prescripției, invocată de recurente, nu este fondată.
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea observă că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
În privința acestei excepții, Curtea observă că solicitarea reclamanților se referă la acordarea unor drepturi salariale, iar nu la anularea unui act administrativ individual emis de către o autoritate publică. În consecință, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinire condițiile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a fi aplicabil acest text de lege.
Curtea reține că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Din această reglementare rezultă că legea atribuie instanțelor de contencios administrativ competența soluționării litigiilor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, implicit cauzele care au ca obiect drepturile salariale solicitate de funcționarul public în temeiul și ca urmare a exercitării funcției sale.
Însă atribuirea competenței de soluționare a acestor litigii în favoarea instanțelor de contencios administrativ nu presupune că acestor litigii le sunt aplicabile integral dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci doar că asemenea litigii sunt de competența instanțelor specializate de contencios administrativ.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că în prezentul litigiu nu se impunea efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004, astfel încât nici această excepție nu este întemeiată.
Cu privire la motivul de recurs privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii C- întemeiată pe considerentul că această instituție are calitatea de ordonator secundar, respectiv de ordonator terțiar de credite bugetare, iar nu de ordonator principal, Curtea constată că, potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice - stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006 - "ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Conform art. 21 alin. 3 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, "ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.
Așadar, în calitate de ordonator secundar de credite bugetare, Casa Județeană de Pensii are obligația de a repartiza creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
De asemenea, în calitate de terțiar de credite bugetare, Casa Județeană de Pensii are obligația utiliza creditele bugetare ce le-au fost repartizate potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.
Din aceste dispoziții legale rezultă posibilitatea legală a Casei Județene de Pensii C S de a refuza alocarea, respectiv plata sumelor la care au fost obligate instituțiile bugetare subordonate printr-o hotărâre judecătorească
Or, Curtea nu poate face abstracție de faptul că resursele financiare ale unei instituții publice sunt strict delimitate prin lege și că o astfel de instituție nu are dreptul să facă plăți decât în condițiile în care are alocate în buget sumele necesare pentru efectuarea acelor plăți și dacă are un temei legal în acest sens. Acesta este motivul pentru care simpla obligare la plata unei sume de bani a unui ordonator de credite bugetare ar risca să devină o dispoziție insuficientă pentru asigurarea executării hotărârii judecătorești respective, în absența aprobării rectificării bugetare de către ordonatorul superior de credite.
Date fiind aceste dispoziții legale, ordonatorii secundari de credite bugetare au posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate instituțiilor pârâte pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
De aceea, obligarea Casei Județene de Pensii la plata sumelor respective are rolul de a da eficiență hotărârii judecătorești prin care sunt obligați la plată alți ordonatori de credite bugetare și de a evita un refuz ulterior din partea acestei instituții de a aviza asigurarea mijloacele financiare necesare executării hotărârii judecătorești respective.
În contextul în care România a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului, autoritățile române, inclusiv instanțele judecătorești, sunt ținute de obligația asigurării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Potrivit art. 6, paragraf 1, teza I din Convenția europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
În concepția Curții Europene a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie pentru Statul Român, deci pentru toate autoritățile române, conform art. 46 din Convenția europeană a drepturilor omului - între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, este inclus și dreptul părții de a obține executarea unei hotărâri judecătorești.
În acest sens, instanța amintește că prin mai multe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului ca urmare a neexecutării culpabile de către autoritățile publice a unor hotărâri judecătorești.
Astfel în hotărârea dată în cauza Ruianu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1139 din 2 decembrie 2004, Curtea europeană a drepturilor omului a precizat, în paragraful nr. 65 al hotărârii, cădreptul la justiție garantat de articolul 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți.
În același sens, în hotărârea dată în cauza Croitoriu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 422 din 16 mai 2006, Curtea europeană a drepturilor omului a subliniat, în paragraful nr. 27, că, în conformitate cu jurisprudența sa, executarea unei hotărâri pronunțate de orice instanță trebuie privită ca o parte integrantă a "procesului", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, și că dreptul de acces la instanță ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al statului contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți. Totodată, Curtea europeană a subliniat în hotărârea dată în cauza Ghibuși împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 16 august 2006, (paragraf 40), căeste responsabilitatea fiecărui Stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin, inclusiv a obligației de a asigura executarea hotărârilor judecătorești.
Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat aceste considerații și în celelalte hotărâri prin care a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului pentru motivul neexecutării unei hotărâri judecătorești, respectiv în hotărârile date în cauzele împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005 (paragraf 64-66), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1048 din 25 noiembrie 2005 (paragraf 23-24), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2006 (paragraf 25, 27), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 396 din 8 mai 2006 (paragraf 51), Ghibuși împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 16 august 2006, (paragraf 37-40), și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 574 din 22 august 2007(paragraf 24, 26), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007(paragraf 31, 33), și în Cauza Abăluță împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007 (paragraf 32, 33).
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază că pârâta Casa Județeană de Pensii CSa re calitate procesuală pasivă, fiind admisibilă solicitarea de obligare a acestei instituții la plata sumelor datorate reclamanților de către instituțiile subordonate din punct de vedere financiar Casei Județene de Pensii, în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
Totodată, Curtea observă și faptul că această instituție are și calitatea de angajator în privința anumitor reclamanți, ceea ce implică existența unui raport de serviciu în temeiul căruia Casa Județeană de Pensii CSa re obligația plății drepturilor salariale față de acești reclamanți.
Și din acest punct de vedere, Curtea reține că pârâta Casa Județeană de Pensii CSa re calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, excepția respectivă nefiind întemeiată.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului CSe ste temeinică și legală, recursul formulat de pârâtele Casa Județeană de Pensii C S și de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă CSî mpotriva sentinței civile nr. 664/7.12.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtele Casa Județeană de Pensii C S și de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă CSî mpotriva sentinței civile nr. 664/7.12.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /20.03.2008
Tehnored. /25.03.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
