Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 190/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--28.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 190
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele A și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 2352/16.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad în contradictoriu cu reclamantul intimat Sindicatul Finanțe al Salariaților din cadrul A și intervenienții intimați:, R, G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A consilier juridic, pentru reclamantul intimat Sindicatul Finanțe al Salariaților din cadrul A se prezintă președintele acestuia domnul, lipsă celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice A solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului intimat.
Reprezentantul reclamantului intimat Sindicatul Finanțe al Salariaților din cadrul A solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.2352/16.2007 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis acțiunea reclamantului Sindicatul Finanțe al Salariaților din cadrul DGFP A și a obligat pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, ANAF și DGFP A la plata primelor de concediu aferentă anilor 2001-2005 în valoare netă actualizată.
În motivare s-a reținut că potrivit art.34 (2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, " funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Aceste dispoziții au fost suspendate prin art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, art.32 din Legea nr.744/2001 și art.12 din Legea nr.743/2001 până la data de 31.12.2002. De asemenea, prin art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002 a fost suspendată aplicarea acestor prevederi până la 31.12.2003, iar prin art.9 pct.7 din Legea nr.507/2003 au fost suspendate din nou prevederile privind plata primelor de concediu până la data de 31.12.2004. Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr.511/2004 a suspendat aplicarea prevederilor privind prima de concediu până la data de 31.12.2005, iar Legea bugetului de stat pentru anul 2006 nr.379/2005 a prelungit suspendarea până la 31.12.2006.
Prin Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr.486/2005 nu s-a mai prevăzut această suspendare și ca urmare conform art.62 82) din Legea nr.24/2004 republicată, care prevede că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, dispozițiile art.3482) din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare începând cu 1.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci, să se rețină că dreptul la prima de concediu de odihnă pentru funcționarii publici a fost introdusă prin art.34(2) din Legea nr.188/1999 republicată ( fost 33(2)) și și-a produs efecte de la data de 1 ianuarie 2001, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2001-2006.
Astfel, pentru ca u drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, cea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada 2001-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
În cauză au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și A, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare se critică sentința pentru nelegalitate întrucât prima de concediu pentru funcționarii publici a fost prevăzută de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată, care prevede că: "Funcționarul public are dreptul, pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Plata acesteia a fost suspendată printr-o serie de acte normative succesive până la data de 31 decembrie 2006. Astfel, prevederile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001 ale art.32 din Legea nr.744/2001 și ale art.12 din Legea nr.743/2001 au suspendat acordarea acestui drept până la data de 31.12.2002, cele ale art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2003, cele ale art.9 alin 7 din Legea nr.507/2003 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2004, cele art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2005 și cele ale art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2006.
Astfel, avându-se în vedere faptul că acordarea primelor de concediu a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006, acțiunea reclamanților-intimați este netemeinică și nelegală.
Una dintre condițiile pentru exercitarea acțiunii și dobândirea calității de parte în proces este dreptul. Pentru a putea fi valorificat pe cale de acțiune, dreptul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe: să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună-credință și să fie actual. Astfel cum este recunoscut în doctrină, pentru a fi actual, dreptul nu trebuie să fie supus unui termen sau unei condiții suspensive.
Prin urmare, atât timp cât, astfel cum a arătat mai sus, acordarea dreptului la prima de concediu a fost suspendată pentru anii 2001-2006 prin acte normative succesive-legi, dreptul reclamanților-intimați nu este actual, aceștia neputând solicita acordarea unui drept care a fost suspendat.
Această suspendare nu constituie o lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară și abuzivă, deoarece însăși legea prevede posibilitatea suspendării unui act normativ sau articol din acesta pentru o anumită perioadă de timp-în speță anii 2001-2006.
De altfel, dreptul reclamanților la prima de concediu a reintrat de drept în vigoare începând cu data de 01.01.2007, dată din care nu mai este prevăzută suspendarea acestui drept.
Art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că "La expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Deci, pe perioada suspendării, art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 nu produce efecte de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:
"După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia, pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea".
Actul normativ mai sus invocat este completat de art.64 care învederează următoarele:
În cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Recurenta mai arată că în situația prezentată, nu are culpă în neplata drepturilor din litigiu și nu poate fi obligat la alocarea fondurilor necesare plății.
Referitor la acordarea primelor de concediu aferente perioadei 2001-2003, se solicită instanței admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea cererii intervenienților-intimați de acordare a primelor de concediu pentru această perioadă de timp ca fiind prescrisă.
În sprijinul admiterii excepției se invocă dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, potrivit căreia, termenul este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi legale derogatorii.
În materie nu există dispoziții întrucât, potrivit dispozițiilor 283 alin.1 pct.c din Codul muncii: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
"în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate".
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefundat și se respinge pentru că:
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art. 53 din Constituție cât ți reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune beneficiarii prevederilor legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că așa este, rezultă cu echivoc și din prevederile art. 64 aliniatul 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Criticile din recurs sunt evident nefondate, în raport cu OUG nr.146/2007, prin care sumele în litigiu au fost reglementate în favoarea celor îndreptățiți la plată.
Este nefondată și critica legată de lipsa culpei recurenților, vis-a-vis de obligarea la plata sumelor actualizate, pentru că există culpă atâta timp cât neplata privește drepturi bănești stabilite prin lege
Având în vedere suspendarea plății drepturilor din litigiu, nu sunt incidente nici dispozițiile art.283 Codul muncii, invocate în recurs.
Pentru motivele expuse recursul se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele A și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 2352/16.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, 20.II.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /21.02.2008
Tehnored. /10.03.2008
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
