Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 222/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 31.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.222
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.02.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.965/12.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat și pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza pentru dezbateri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 18.09.2007 reclamantul a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea în solidar a pârâților la plata primei de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anii 2004, 2005, 2006, conform art. 37, pct. 2 din Ordonanța nr. 38/30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 publicată în OF. nr. 65/02.02.2002, precum și actualizarea cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății, la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din nr.OG38/2003 privind salarizarea polițiștilor, în sumele cuvenite pentru anul 2005, actualizate cu rata inflației, precum și alocarea de către Ministerul Finanțelor Publice a fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin art. 37, pct. 2 din nr.OG 38 din 30 ianuarie 2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 - privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a prevăzut că la plecarea polițiștilor în concediul de odihnă, aceștia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Astfel deși în baza acestui text, în anul 2006, reclamantul, trebuia să beneficieze de prima de vacanță, aceste drepturi nu i-au fost acordate, așadar de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului ce reglementează salarizarea polițiștilor nu a beneficiat (cu excepția anului 2007) de prevederea referitoare la plata primei de vacanță aceasta fiind suspendată, odată cu intrarea în vigoare a acesteia.
Reclamantul a învederat instanței că această stare de fapt, este total în afara legii, întrucât drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții sau limitări, ele sunt apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Astfel se aplică principiul potrivit căruia un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă o dată câștigat, nu mai poate fi anulat. De asemenea, conform art. 41, pct. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, măsurile de protecție privind concediul de odihnă care este plătit pentru prestarea muncii în condiții deosebite precum și în alte situații specifice. Această prevedere din Constituție este coroborată cu prevederile art. 28, lit. E din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, care stipulează că polițistul are dreptul la concediu de odihnă plătit, concediu fără plată și învoiri plătite. A admite posibilitatea suspendării aplicabilității prevederilor legale care consacră dreptul la prima de concediu, echivalează cu recunoașterea implicită a posibilității de suspendare a exercițiului oricărei componente a dreptului de concediu plătit, inclusiv sub aspectul laturi nepatrimoniale.
Reclamantul a subliniat că această măsură a suspendării care în fapt anulează aplicarea unei componențe esențiale a dreptului câștigat aduce atingere însăși existenței acestui drept, încălcând flagrant dispozițiile art. 53 din Constituția României cât și reglementările art. l din protocolul nr. l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului. Astfel suspendarea succesivă la plata primei de vacanță, dreptul la prima de concediu nu a fost restrâns ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv, de vreme ce eu nu am beneficiat de acest drept, pe perioada invocată, stabilit în favoarea reclamantului.
Reclamantul a arătat că aplicarea din actele normative în vigoare referitoare la primele de odihnă au fost suspendate inițial până la data de 31.12.2005 prin dispozițiile art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, a bugetului de stat pe anul 2004, iar apoi până la 31.12.2005 prin dispozițiile art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005.
S-a mai arătat că art. 38 din Codul Muncii, prevede în mod imperativ că "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate". Aceste considerente sunt întărire de faptul că plata primei de concediu a fost reluată în anul 2007 pentru toți polițiștii din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Reclamantul a învederat că prin Decizia nr. XII din 05.02.2007, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secțiile Reunite în dosarul nr. 30/2006, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că "în aplicarea dispozițiilor art.37, alin.2, teza I din Ordonanța Guvernului nr.38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, iar potrivit art.329, alin.3 din Codul d e procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. În același sens, s-au pronunțat și o serie de instanțe judecătorești din țară, care au apreciat ca fiind nelegală neplata primelor de concediu și au obligat în toate cazurile, pârâții la plata reactualizată a acestor sume.
S-a arătat că în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin.(l) din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin.(l) din OUG118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art.6 din nr.OG38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Reclamantul a arătat că dacă s-ar considera astfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și date prin art. l din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reclamantul a mai arătat că, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență era recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive și face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Reclamantul a învederat instanței că trebuie să se țină cont de faptul că din punct de vedere logistic, administrativ și financiar, Secția Regională de Poliție Transporturi T este subordonată Inspectoratului de Poliție al Județului T și nu Direcției de Poliție Transporturi, cu precizarea că, în perioada august 2003 - noiembrie 2005 Serviciul de Poliție Transporturi (reorganizat ulterior în Secția Regională de Poliție Transporturi T) a funcționat exclusiv în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
La data de 12.10.2007 pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat, referitor la capătul 1 al cererii de chemare în judecată că aceasta este neîntemeiat și vădit nelegal, sens în care a solicitat respingerea acestuia.
În apărare, pârâtul a arătat că rt. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2004". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Pârâtul a arătat că în ambele legi bugetare menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare, iar în această situație, în bugetele aprobate Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anii 2004 și 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata primei de concediu. Art. 57 din nr.OG 38/2003 prevede că "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual". Așadar, prin acordarea primelor de concediu pentru anii 2004 și 2005 s-ar încălca atât prevederile legilor bugetare menționate, cât și cele ale nr.OG 38/2003.
S-a mai arătat că din punct de vedere al tehnicii legislative se impune precizat faptul că posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementată de prevederile art. 64 alin.(1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. în această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată". Alineatul 2 prevede că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". Astfel în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, "Prelungirea suspendării. actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării." Prin urmare, pentru perioada invocată de reclamant, dispozițiile art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau produce efecte juridice.
Pârâtul a învederat astfel că perioada de suspendare succesivă a aplicării dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din nr.OG 38/2003 nu s-a încheiat la data de 31.12.2005, deoarece conform art. 5 alin (5) din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 "Prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu! de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.", iar în aceste condiții, nici în bugetul aprobat pentru Ministerul Internelor și Reformei Administrative pe anul 2006 nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu.
S-a subliniat că potrivit art. 37 alin. (1) din nr.OG 38/2003, polițiștii, pe timpul cât se află în concediu de odihnă, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești cuvenite, astfel, față de aceste prevederi, neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu constituind un beneficiu acordat acestei categorii de personal în plus față de drepturile bănești stabilite la art. 37 alin. (1), în limita fondurilor bugetare.
Pârâtul de 1 arătat că referitor la invocarea de către reclamant a prevederilor art. 41 din Constituție, menționează că prin Decizia nr. 38/25.01.2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 221/16.03.2005, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea prevederilor din legile bugetare anuale prin care aplicarea unor dispoziții privind drepturi salariate a fost suspendată, respingând ca inadmisibilă și, respectiv ca neîntemeiată excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 și ale art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005. Astfel nu se poate susține că o lege este "nelegală", din moment ce provine de la Parlamentul României, autoritatea învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării, astfel, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc. Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, și implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor din legile bugetare prin care s-a dispus suspendarea dreptului polițiștilor de a beneficia de primă de concediu.
Pârâtul a mai arătat că trebuie să se constate că există dispoziții legale, date cu respectarea Constituției, prin care s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 37 alin. (2) din nr.OG 38/2003, iar în aceste condiții, instanței de judecată îi revine doar rolul de a constata existența acestor dispoziții, fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Față de aceste considerente pârâtul a solicitat respingerea acestui capăt al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat.
Pârâtul a arătat că referitor la capătul 2 al cererii de chemare în judecată - cererea este neîntemeiată și vădit nelegală, solicitând respingerea și a acestui capăt de cerere.
Astfel s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 6 din G, nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.". De asemenea în art. 64 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată", în alineatul 2 menționându-se expres că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Pârâtul a subliniat că în considerarea acestor dispoziții legale, potrivit art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau produce efecte juridice. În această situație, în bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anul 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate. De altfel, în art. 57 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că " acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual". Având în vedere că potrivit dispozițiilor legale invocate exercițiul dreptului prevăzut de art. 6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendat în anul 2005, instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoașterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referință, era suspendată.
Pârâtul a arătat astfel că se impune respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
La data de 12.10.2007 pârâtul ABa depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanție a B, prin care a solicitat, în cazul în care este admisă acțiunea reclamantului, să fie obligat cel chemat în garanție prin aceeași hotărâre să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele solicitate de reclamant.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâtul a arătat că referitor la primele de concediu, dispozițiile art. 37 alin. 2 teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevăd că ".la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2004". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Față de aceste considerente era necesar să se mai arate că bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative pe anul 2006 fost aprobat prin Legea nr. 379/2005, act normativ edictat de Parlamentul României care, potrivit prevederilor art. 5 alin.5, menține starea de suspendare a drepturilor pretinse pe calea prezentei acțiuni.
De asemenea s-a arătat că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate; sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați, în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din actul normativ sus-menționat. Având în vedere că aplicarea dispozițiilor legale ce au instituit drepturile pretinse pe calea prezentei acțiuni a fost suspendată, în bugetul aprobat instituției noastre pe anii 2004 - 2006, nu au fost prevăzute sume cu acest scop. Apare, deci, ca evident faptul că, o eventuală admitere a acțiunii reclamantei, va pune Ministerul Internelor și Reformei Administrative în imposibilitatea punerii în executare a hotărârii instanței câtă vreme nu există fonduri alocate special cu această destinație.
Față de aceste considerente pârâtul a învederat că, potrivit dispozițiilor nr.HG 208/2005, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în ipoteza admiterii acțiunii, chematul în garanție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția pârâtă fiind finanțată integral de la bugetul de stat.
S-a mai arătat că referitor la sporul de fidelitate, în conformitate cu prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază..". În art. 64 alin. L din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată", în alineatul 2 menționându-se expres că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". În considerarea acestor dispoziții legale, potrivit art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau produce efecte juridice.
Pârâtul Bas ubliniat că în această situație, în bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anul 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate. De altfel, în art. 57 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că " acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual".
Pârâtul Baî nvederat că potrivit dispozițiilor HG nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în ipoteza admiterii acțiunii, această instituție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, dând astfel eficiență actului de justiție.
La data de 16.10.2007 pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție al județului T începând cu data de 01.10.2005.
Pârâtul a arătat astfel că reclamantul a activat până la data de 01.10.2005, ca agent de poliție în cadrul Serviciului poliției transporturi din cadrul De la data menționată prin Dispoziția S/2500 a Inspectoratului General al Poliției Române s-a reorganizat acest serviciu în Secția Regională de Poliție Transporturi T ca structură teritorială aflată în subordonare centrală Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Față de aceste considerente pârâtul a solicitat instanței să observe că de la data de 01.10.2005, reclamantul nu a mai avut aporturi de serviciu cu T, motiv pentru acordarea drepturilor salariale după această dată sunt solicitate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei pârâtul Tas olicitat instanței de judecată, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Astfel cu privire la primul capăt al cererii privind acordarea primei de concediu art. 37 alin 2 teza 1 din nr.OG 38 /2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevăd că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește oprimă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu " Potrivit Legii nr. 507/2003, privind bugetul de stat pe anul 2004, la art. 9 alin 7 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se, suspendă până la data de 31 decembrie 2004. "De asemenea, potrivit art.8 alin 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005, "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Astfel, s-a arătat că în ambele legi bugetare menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare și că în perioada de suspendare succesivă a aplicării dispozițiilor art. 37 alin 2, teza I din nr.OG 18/2003 nu s-a încheiat la data de 31.12.2005, deoarece conform art. 5 alin 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 "Prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006. " În aceste condiții, nici bugetul aprobat pentru Ministerul Internelor pe anul 2006, nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu.
S-a arătat că din punct de vedere al tehnicii legislative se impune precizat faptul că posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementată de prevederile art. 64 alin 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care prevede că " în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata determinată". Alineatul 2 prevede că "La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". De asemenea, în conformitate cu prevederile art.64 alin 3 din Legea nr. 24/2000, republicată, "Prelungirea suspendării. actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării. " Prin urmare, pentru perioada invocată de reclamant, dispozițiile art. 37 alin 2 teza I din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau și nu pot produce efecte juridice.
S-a învederat că în această situație, având în vedere că potrivit dispozițiilor legale anterior prezentate, exercițiul dreptului revăzut de art. 37 alin 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor a fost suspendat pentru perioada anilor 2004 - 2006, pârâtul apreciind că acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată, iar instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată deoarece acest lucru ar avea ca rezultat încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult decât atât, în actele normative menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite de a se încadra în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare, iar conform prevederilor art. 57 din nr.OG 38/2003 " acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual", unităților Ministerului Internelor și Reformei Administrative aflate sub incidența Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Față de aceste considerente pârâtul a învederat instanței că prin acordarea primelor de concediu s-ar încălca, atât prevederile legilor bugetare menționate (legi organice conform prevederilor art.62 alin 2 lit. b din Constituția României, revizuită), cât și cele ale nr.OG 38/2003.
S-a mai arătat că potrivit art. 37 alin 1 din nr.OG 38/2003, polițiștii, pe timpul cât se află în concediul de odihnă, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești cuvenite. Prin urmare, față de aceste prevederi, pârâtul a apreciat că neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu constituind un beneficiu acordat acestei categorii de personal, în plus față de drepturile bănești stabilite la art. 37 alin 1, care se acordă în limita fondurilor bugetare.
Referitor la invocarea de către reclamant a prevederilor art. 41 și 53 din Constituția României, pârâtul a învederat că prin Decizia nr. 38/25.01.2005 publicată în nr. 221/16.03.2005, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitate prevederilor din legile bugetare anuale prin care aplicarea unor dispoziții privind drepturile salariale a fost suspendată, respingând ca inadmisibilă și, respectiv ca neîntemeiată excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 9 alin 7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 și ale art. 8 alin 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005.
S-a mai arătat că nu se poate susține că o lege este "nelegală" din moment ce a fost adoptată de Parlamentul României, autoritatea investită, potrivit Constituției României, cu prerogativa legiferării. Astfel, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competența deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc. Din acest punct de vedere singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie să respecte anumite reguli instituite de Constituție, dar singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care așa cum s-a arătat mai sus, s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor din legile bugetare prin care s-a dispus suspendarea dreptului polițiștilor de a beneficia de primă de concediu.
Pârâtul a arătat că în ceea ce privește solicitarea reclamantului privind acordarea sumelor în discuție, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați, în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din acest actul normativ sus menționat.
Având în vedere că aplicarea dispozițiilor legale ce au instituit drepturile pretinse a fost suspendată, în bugetul aprobat instituției pârâte pe anii 2004 - 2006, nu au fost prevăzute sume cu acest scop, în această situație este evident faptul că o eventuală admitere a acțiunii reclamantului ar determina imposibilitatea ca Inspectoratul de Poliție al județului T să pună în executare hotărârea instanței, câtă vreme nu există fonduri alocate special cu această destinație, iar bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice sens în care pârâtul a solicitat ca în ipoteza admiterii acțiunii, să fie obligat Ministerul Economiei și Finanțelor care este parte în această cauză să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru T sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția noastră fiind finanțată integral de la bugetul de stat.
Față de capătul nr. 2 al cererii privind sporul de fidelitate, pârâtul Taî nvederat instanței că art. 6 din nr.OG 38/2003 - privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "pentru activitatea desfășurată polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor ". În art. 64 alin 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică pentru elaborarea actelor normative, se prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. în această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată," în alineatul 2 menținându-se expres că "la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". În considerarea acestor dispoziții legale, potrivit art. 2 alin l din nr.OUG 118/24.11.2004, privind acordarea unor drepturi salariate personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative publicată în Of. Partea I, nr. 1.138 din 02.12.2004 " în anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003, privind salarizarea polițiștilor și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare". Prin urmare, pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 dispozițiile art. 6 din nr.OG38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau și nu pot produce efecte juridice. În această situație, în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pentru anul 2005, nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate, iar acordarea drepturilor bănești reglementate prin această ordonanță care include și prima de concediu se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual (art. 57 din nr.OG38/2003). Având în vedere prevederile legale imperative invocate, exercițiul dreptului prevăzut de art.6 din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendat în anul 2005, instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoașterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referință, era suspendată.
Față de aceste considerente pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE Tas olicitat instanței de judecată respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 25.10.2007 pârâtul și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.
În apărare, pârâtul și chematul în garanție a arătat că pe cale de excepție s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, arătând că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementata în Legea nr. 500/2002, modificata, potrivit art. 16 -30. Ministerul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel încât pentru sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal, în ceea ce privește pe angajații, nu poate fi obligat la plata un alt coordonator de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel tribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în cadrul cărora funcționează ca angajați reclamanții.
Chematul în garanție a învederat că și are calitate de ordonator principal de credite, prin urmare Ministerul Economiei și Finanțelor B nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitate de ordonatori principali de credite.
Față de aceste considerente s-a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice
S-a mai arătat că cererea de chemare în garanție este inadmisibila, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de o parte și, pe de alta parte, nu există nici o obligație pentru eventuale sume ce ar trebui sa le plătească într-un raport de munca ce izvorăște dintr-un contract de muncă în care nu este parte. Astfel cererea de chemare în garanție este inadmisibilă având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici un raport de subordonare bugetara conform art. 20 și art.21 din Legea nr. 500/2002, pretențiile reclamantului putând fi formulate doar față de ordonatorul principal de credite bugetare destinate acoperirii cheltuielilor de personal, respectiv
S-a mai arătat că Ministerul Finanțelor Publice și sunt ordonatori principali de credite bugetare, iar conform art. 47 al.4 din Legea nr. 500/2002 "Alocațiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite, și în cadrul acestora, pe capitole nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli. Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol. Ca urmare, raportat la dispozițiile art.18 al.2 lit. b) și art.28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 modificata, privind finanțele publice, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetara anuala și astfel s-ar putea vorbi doar despre admisibilitatea unei eventuale cereri de chemare în judecata a Guvernului României formulata la rândul ei de (ordonator principal de credite bugetare).
Prin sentința civilă nr.965/CA din 12 decembrie 2007 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTEARUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect drepturi bănești.
A admis cererea de chemare în garanție a FB, formulată de pârâtul A
A obligat pârâții B și T la plata către reclamant, a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006 actualizate în raport cu rata inflației, corespunzătoare perioadei lucrate de reclamant.
A obligat pârâții de 1 - 2 la plata către reclamant a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizat în raport de rata inflației, corespunzătoare perioadei lucrate de reclamant.
A obligat chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B să vireze pârâtului MINISTERULUI INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului, cu titlu de primă de concediu și spor fidelitate.
În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție al județului T, excepție invocată de acest pârât, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât începând cu data de 01.10.2005, reclamantul a fost funcționarul acestei instituții, iar din punct de vedere logistic, administrativ și financiar, Secția Regională de Poliție Transporturi T este subordonată Inspectoratului de Poliție al Județului T și nu Direcției de Poliție Transporturi, cu precizarea că, în perioada august 2003 - noiembrie 2005 Serviciul de Poliție Transporturi (reorganizat ulterior în Secția Regională de Poliție Transporturi T) a funcționat exclusiv în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
Plata drepturilor salariale către reclamant se face și în prezent de către pârâta
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B, instanța a respins-o ca fiind neîntemeiată, deoarece conform dispozițiilor art. 15 din nr.HG 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă de a coordona potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Mai mult, acest minister are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, excepție invocată de chematul în garanție, instanța a respins-o ca nefondată, întrucât chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor B nu este parte într-un raport de muncă, în calitatea sa de ordonator principal de credite, are obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantului, instanța a constatat că reclamantul a activat până la data de 01.10.2005, ca agent de poliție în cadrul Serviciului poliției transporturi din cadrul De la data menționată prin Dispoziția S/2500 a Inspectoratului General al Poliției Române s-a reorganizat acest serviciu în Secția Regională de Poliție Transporturi T ca structură teritorială aflată în subordonare centrală Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată prevede dreptul funcționarului public la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Văzând și dispozițiile art. 40 din nr.OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța constată că reclamantul este îndreptățit la plata primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006 - actualizate în raport cu rata inflației.
Instanța nu a putut primi apărarea pârâtelor, prin care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, deoarece drepturile solicitate de acesta au fost suspendate prin acte normative, întrucât art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
În ceea ce privește petitul din acțiunea reclamantului cu privire la acordarea sporului de fidelitate pe anul 2005, instanța constată că, conform dispozițiilor art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.132 din 09.02.2004, în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, reclamantul este beneficiarul unui spor de fidelitate în funcție de vechimea în serviciu. Acest drept a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin. (l) din Ordonanța de Urgență nr. 118 din 28 noiembrie 2004, însă deși acest spor a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat.
Aceste considerente sunt întărire de faptul că plata sporurilor de fidelitate prevăzute de art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor Nr.132 din 09.02.2004 a fost reluată în anul 2006.
Dispozițiile art. 2 alin (l) din nr.OUG 118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea prevederilor art. 6 din OG38/2003 nu conțin vreo referire la eventuala desființare a dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
Instanța a constatat că dacă s-ar considera astfel, s-ar încălca atât art. 53 din Constituție cât și reglementările date prin art. l din Protocolul nr. l, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, convenție ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Art. 6 din nr.OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 prevede că "pentru perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază".
Văzând și dispozițiile art. 40 din nr.OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate pe anul 2005 - actualizate în raport cu rata inflației.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice considerând-o ca neîntemeiată și nelegală.
În motivarea recursului se invocă următoarele:
Se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de legislația în domeniu.
Se învederează instanței că și A are calitatea de ordonator principal de credite, prin urmare Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitatea de ordonatori principali de credite.
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală, Consiliul Județean T elaborându-și propriul proiect de buget.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât drepturile solicitate au fost suspendate succesiv până la data de 31.XII.2005.
Recursul este neîntemeiat.
Relativ la excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată,
Și aceasta pentru că toate instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat, Legea nr.500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerului Finanțelor Publice de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie de impune să-i fie opozabilă, pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15 martie 2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite, după caz, ordonatorilor de credite de inferior.
Cât privește susținerea recurentei, în sensul că exercițiul drepturilor în discuție, au fost suspendate printr-o serie de acte normative ulterioare, Curtea apreciază că aceasta nu echivalează cu faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art. 53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2006.
Că este așa, rezultă fără echivoc și din prevederile art. 64 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă recursul de față ca neîntemeiat, în baza dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de T în reprezentarea și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.965/CA din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 21.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/18.03.08
TEHNORED:/19.03.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
