Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1919/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1919
Ședința publică de la 24 septembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta împotriva sentinței civile nr. 316/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN B-N, PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B-N, G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) indemnizație dispozitiv 25%.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul nu este legal timbrat, deși recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. în data de 29.08.2008 s-au înregistrat întâmpinări din partea intimaților, întâmpinări prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, având în vedere faptul că recurenta, deși legal citată cu mențiunea "de a achita 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat", nu și-a îndeplinit această obligație până la acest termen, invocă, din oficiu, excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza spre pronunțare asupra excepției.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 316 din 20 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița - s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean B-
S-a luat act că Președintele Consiliului Județean B-N a renunțat la judecată cu privire la cererea de intervenție în interes propriu.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ, cu precizările ulterioare, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean B-N și cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de aceeași reclamantă împotriva Președintelui Consiliului Județean B-
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 privind modificarea Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 275/2003 privește aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, respectiv Legea nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, Legea nr. 53/2003, nr.OUG 192/2002 aprobată prin Legea nr. 228/2003, nr.OUG 63/2003 și nr.HG 281/1993.
A mai reținut instanța de fond că Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003 al Ministerului Administrației și Internelor prin care se modifică și se completează Ordinul nr. 275/2002 nu a fost publicat în Monitorul Oficial, iar în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 24/2003 republicată privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, toate actele normative trebuie publicate în Monitorul Oficial, pentru a-și produce efectele, inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice locale, astfel încât nu se poate accepta ideea că odată intrat în circuitul civil, ordinul ministrului nu mai trebuia publicat în Monitorul Oficial.
Instanța de fond a mai reținut și faptul că Ordinul nr. 496/28.07.2003 a fost emis după publicarea în Monitorul Oficial nr. 462/28.06.2003 a nr.OUG 63/2003 privind organizarea Ministerului Administrației și Internelor, iar această ordonanță în prezent abrogată, a fost dată în aplicarea Legii nr. 138/1999.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că prevederile Ordinului nr. 496/2003 nu se pot referi decât la personalul civil din instituțiile la care se referă, neputându-se extinde sfera de aplicare a legii, în caz contrar adăugându-se la lege, ceea ce nu este admisibil de realizat printr-un act administrativ emis de un ministru, astfel încât sfera de aplicabilitate a ordinului menționat nu se poate extinde și la categoriile funcționarilor publici din administrația locală, cu atât mai mult cu cât conform art. 1 din Legea nr. 138/1999 organele administrației publice locale nu fac parte din structurile subordonate, enumerarea făcută de lege în art. 12 fiind una expres și limitativă, neputând fi extinsă și la alte instituții.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât nu ține cont de faptul că angajații militari beneficiază de acest spor încă de la apariția ordinului nr. 496/2003, iar acest ordin nu face nici o distincție între personalul contractual, funcționari publici ori polițiști astfel că indemnizația de dispozitiv se datorează tuturor angajaților. S-a susținut, de asemenea, că aceeași instanță a pronunțat hotărâri diferite pentru soluționarea aceleiași situații juridice întrucât în unele cazuri a admis astfel de cereri ceea ce nu este admisibil.
Pentru termenul de azi, reclamanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art. 3, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea recursului ca netimbrat
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 316 din 20.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
2 ex./26.09.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu