Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1967/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație în anulare -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1967
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Turculeț Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Artene
Grefier
Pe rol, pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea MFP - ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud., în contradictoriu cu intimata împotriva deciziei nr. 1256 din 18 iunie 2009 a Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică din 5 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 12 noiembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal și înregistrată sub nr- din 12.02.2009, reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S solicitat obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv, începând cu data de 01.01.2004 până la 01.02.2007, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective, pentru fiecare dintre persoanele nominalizate.
In motivare, reclamanta a arătat că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a)salariul de bază; b)sporul pentru vechime in muncă; c)suplimentul postului; d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
A mai învederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c și d din lege.
Prin urmare, a solicitat a se constata că, deși aceste drepturi solicitate de reclamantă trebuia să le fi fost acordate de drept, cel târziu începând cu data de 01 Ianuarie 2004, în mod abuziv, încălcând prevederile legale, angajatorul, refuză acordarea acestora lună de lună.
Referitor la acordarea acestor drepturi retroactiv, a solicitat a se constata că potrivit art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.01.2004 până la data de 01.03.2005.
Această prevedere legală, respectiv art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.
In acest sens, a solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 53 al.1 și 2 din Constituția României care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-01.02.2006 și respingerea pe fond a acțiunii reclamantei. De asemenea, a învederat că în cauză nu a fost îndeplinită procedura plângerii prealabile, solicitând instanței respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Prin sentința nr. 560 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 01.01.2004-12.02.2004 și s-a constatat că dreptul la acțiune al reclamantei pentru această perioadă este prescris.
S-a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, pentru intervalul 12.04.2004-01.02.2007.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost numită în funcție publică în cadrul instituției pârâte începând cu data de 30.07.2000,conform adeverinței nr.3758 din data de 12.02.2009,atașată la fila 5 dosar.
Potrivit art.40 alin.2 lit. "c" din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context reclamanta, având calitatea de funcționar public, este salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. c și d din actul normativ citat.
Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din nr.OUG 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ale art. 48 din nr.OG 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2006.
Instanța a constatat că nici unul dintre actele normative menționate nu conține vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi, ci doar la suspendarea exercițiului lui, suspendare care nu echivalează cu însăși înlăturarea lor, dispoziția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și nefiind abrogată.
Așa fiind, pentru ca un drept prevăzut într-un act normativ să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exercițiul lui este suspendat, iar nu înlăturat.
Reclamanta nu a primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Cu toate acestea, raportat la momentul introducerii acțiunii, precum și la dispozițiile art.3,7 din decretul nr.167/1958, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.04.2004-12.02.2004.
În ceea ce privește mențiunile pârâtei din întâmpinare referitoare la faptul că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă, instanța a apreciat că în prezenta cauză nu este obligatorie îndeplinirea acesteia. Astfel, potrivit dispozițiilor art.106 din Legea nr.188/1999 plângerea prealabilă este necesară doar în cazul doar în cazul încetării raporturilor de serviciu ale funcționarului public. De asemenea, procedura prealabilă conform dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004, este reglementată doar în cazul actelor și contractelor administrative.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului, Direcția Generală a Finanțelor Publice Saa rătat, în esență, că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât dreptul reclamantei de a sesiza instanța de contencios administrativ poate fi exercitat după epuizarea procedurii prealabile. Pe fondul cauzei, a arătat că în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Legea nr. 164/2004, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. De asemenea, a arătat că dispozițiile legale nu prevăd un cuantum de 25% din salariul de bază pentru suplimentul postului și nici pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Reclamanta intimată, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că dreptul la suplimentul postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare este prevăzut expres în lege, ca drept salarial distinct, parte a salariului funcționarului public, diferit de prime și alte drepturi salariale - cum este de altfel menționat de alin. 2 al art. 31 din lege.
Prin decizia nr. 1256 din 18 iunie 2009 a Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta DGFP
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S și în motivele de recurs, corect a fost motivată de prima instanță.
Astfel, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. Prin urmare, sunt aplicabile regulile prevăzute de Legea contenciosului administrativ în materie de competență materială și teritorială, dar nu și cele stipulate în art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la procedura prealabilă obligatorie, astfel încât în speță nu există obligația reclamantului de parcurgere a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999, "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâta recurentă admite, reclamanta intimată nu a primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantei intimate la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, în mod corect pârâții au fost obligați la plata sumelor solicitate prin acțiune.
În ceea ce privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și niciCurteanu a constatat motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta, invocând omisiunea instanței de recurs de a analiza motivul privind incidența prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 febr. 2004 - 12. febr. 2006.
În drept, contestația s-a întemeiat pe disp. art. 318 Cod proc. civ.
Prin întâmpinare (10-11 ds.) intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 317, 318 Cod proc. civ.
În vederea soluționării contestației s-a dispus din oficiu atașarea dosarului nr- al Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Prezenta contestație este fondată.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată pentru motivele strict și limitativ prevăzute de lege.
Conform art. 318 alin. 1 teza a-II-a Cod proc. civ. hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Este necesar așadar a fi întrunite cumulativ două condiții, respectiv neexaminarea unui motiv de recurs și lipsa caracterului deliberat al acestei omisiuni.
Obligația de cercetare a instanței privește motivele invocate în termenul prev. de art. 303 Cod proc. civ. și motivele de ordine publică susținute în condițiile art. 306 Cod proc. civ.
În speță, Curtea constată că primul motiv de recurs cuprins în cererea de exercitare a căii de atac vizează greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru intervalul 12.02.2004 - 01.02.2006, raportat la disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Or. Instanța de control judiciar a omis cu desăvârșire să examineze acest motiv, iar această omisiune nu are caracter deliberat, nefiind expus nici un considerent care să justifice necercetarea excepției invocate de recurentă.
Ca urmare, instanța apreciază că prezenta contestație este întemeiată și o va admite, anulând decizia nr. 1256 din 18 iunie 2009 a Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea MFP - ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud., în contradictoriu cu intimata împotriva deciziei nr. 1256 din 18 iunie 2009 a Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Anulează decizia atacată și trimite dosarul serviciului "arhivă" pentru repartizare aleatorie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored. MM
2 ex. - 03.12.09
Președinte:Turculeț Ana MariaJudecători:Turculeț Ana Maria, Nechifor Veta, Artene
