Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1984/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1984
Ședința publică de la 15.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
...
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 1586 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 24.04.2009 în dosarul nr.41075/3/CA/2008, în contradictoriu cu reclamanta.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 13.10.2009, întâmpinare formulată de intimata - reclamantă la recursul ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Curtea, constatând că atât prin cererea de recurs cât și prin întâmpinarea depusă la dosar de intimata - reclamantă s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a IX-a in data de 03.11.2008, reclamanta a chemat in judecata pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului B solicitând instanței, că prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata suplimentului postului in cuantum de 25% din salariul de baza și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare in cuantum de 25% din salariul de bază, pentru perioada 2000-2005,sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății efective,precum si efectuarea mentiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În fapt, reclamanta a arătat că în perioada 2000-2005 avut calitatea de funcționar public în cadrul instituției pârâte și nu a beneficiat de cele doua drepturi salariale anterior mentionate.
In continuare, reclamanta a prezentat pe larg argumentele in sustinerea drepturilor salariale solicitate, arătând ca suspendarea celor doua categorii de sporuri pe perioada 2000-2005 prin art. 44 din OUG nr.92/2004 este neconstitutionala si nelegala.
Parata a formulat intampinare in cauza,invocând excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiată,față de împrejurare că dispozițiile legalăe invocate de catre reclamantă au fost suspendate.
Prin sentința civilă nr.1586/24.04.2009 s-a admis acțiunea în parte și s-a dispus obligarea pârâtei să achite reclamantei sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 01.01.2004,actualizate cu indicele de inflație,precum și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța aceasta soluție,instanta de fond a reținut că art.31 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici statuează asupra dreptului funcționarilor publici la un salariu compus din salariul de baza,sporul de vechime în muncă,suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Faptul suspendării succesive dispozițiilor legale anterior menționate,nu echivalează,în opinia instanței cu negarea în substanță a dreptului funcționarului public la cele două elemente componente ale salariului,ci produce efecte doar cu privire la exercițiul acestora.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta,solicitând modificarea sentintei si respingerea acțiunii.
În motivare,recurenta a arătat dispozițiile din Legea 188/1999 referitoare la suplimentului postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate până la data de 31.12.2006,astfel că neplata acestora către funcționarii publici a avut o justificare în normele legale de suspendare.
În drept au fost invocate dispozițiile 299-304.proc.civ.
Analizând recursul prin raportare la dispozițiile art.304 pct.9 proc.civ,instanța constată că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Art.29 din Legea nr.188/1999 devenit art.31 după republicare, la alin.1 lit.c și d,prevede că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din suplimentul postului și suplimentul gradului.
În perioada 2004 - 2006, aplicarea acestor prevederi a fost suspendată prin OUG 92/2004,aprobată cu modificări și completări prin Legea 76/2005 și prin OG 2/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea 417/2006.
Pentru a fi posibilă calcularea celor două suplimente a căror acordare o solicită reclamanta, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții legale date în aplicarea (executarea) art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea dispozițiilor legale sus menționate.
Se constată că până în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat.
Acordând aceste drepturi pe cale judecătorească, in lipsa unei reglementari legale prin care acestea să fie definite, ar însemna ca instanța judecătorească să-și aroge drepturi de legiferare, încălcând astfel principiul separațiilor puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României cat și prevederile art. 61 alin. 1 in conformitate cu care cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Curtea, raportându-se și la practica CEDO, apreciază ca in cauză nu se poate invoca nici încălcarea art.l din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale deoarece suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu constituie un bun in înțelesul art. 1 din acest Protocol întrucât pentru cele arătate mai sus, aceste pretenții nu au caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile.
De astfel, in practica CEDO, o creanța invocata pentru a avea valoarea unui bun in sensul art. 1 din Protocol, trebuie sa fie suficient stabilită pentru a apărea ca exigibile.
Or, atât timp cat aceasta creanța nu poate fi determinată, în lipsa unor dispoziții legale, ea nu respectă condițiile de a fi considerată bun în sensul art. 1 din Protocol.
Curtea are în vedere și faptul că în ședința plenului judecătorilor Secției Contencios Administrativ și Fiscal a din data de 06.04.2009 a fost adoptată soluția de principiu pentru unificarea practicii conform căreia este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti, retroactiv și pentru viitor, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prev. de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, republicată, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse,Curtea constată că hotărârea recurata este nelegală,fapt ce impune,în temeiul art.312 alin.3 proc.civ, admiterea recursului,modificarea în tot a sentintei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 1586 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 24.04.2009 în dosarul nr.41075/3/CA/2008, în contradictoriu cu reclamanta.
Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored./2 ex.
22.10.2009
Jud.fond.
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura