Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1989/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1989
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Turculeț Ana
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 1098 din 4.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-,intimați fiind reclamanții și și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr.3188/86 din 3188, reclamanții și, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor-Agenția Națională de Administrare Fiscală și S, au solicitat obligarea pârâților la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru reclamanta începând cu data de 07.11.2008 și în continuare, până la dispariția situației care îi prejudiciază de aceste drepturi.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de baza;
b)sporul pentru vechime in munca;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Au mai învederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c si d din lege.
Relevant este faptul ca potrivit art.13 din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit.c si d din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.
Aceasta prevedere legală, respectiv art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare, a fost suspendata pana la data de 31 decembrie 2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.
In acest sens, au solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinato, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendata plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata ca legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Din interpretarea sistematică și logică a textelor de mai sus rezultă că plata suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate.
Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică ( respectiv Codul Muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG 92/2004), cât si legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG 92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.
Au considerat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47 /1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt În vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
Pârâta S, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă, obligatorie dispusă de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
A mai solicitat suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civila, având în vedere că Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției promovarea unui recurs în interesul legii, în vederea unificării practicii judiciare în ceea ce privește aplicarea disp. art.31 alin.1 lit.c și d din legea nr.188/1999, republicată și art.1 alin.1 din OG nr.6/2007.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A arătat că în perioada 2004-2005, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005 și prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
Prin sentința nr. 1098 din 4 iunie 2009, Tribunalul Suceavaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta
De asemenea a admis în parte acțiunea având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici" formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta S obligând-o pe aceasta pârâta să acorde reclamanților, proporțional cu timpul lucrat, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 07.11.2008 și până la data de 04.06.2009, data pronunțării sentinței, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind plata acestor drepturi în continuare până la dispariția situației care îi prejudiciază pe reclamanți de aceste drepturi.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a prim pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor -Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocată din oficiu, instanța a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât prezentul litigiu are ca obiect drepturile salariale ale reclamanților, iar prim pârâtul nu are legitimare procesuală pasivă, ci instituția în cadrul căreia reclamanții au avut calitatea de funcționari publici.
Ca urmare, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor-Agenția Națională de Administrare Fiscală și a respins cererea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, instanța a apreciat că aceasta nu este dată, având în vedere următoarele considerente:
Prevederile Legii nr.554/2004 sunt străine cauzelor având ca obiect drepturi salariale, acestea avându-și temeiul legal exclusiv în Legea nr.188/1999 act normativ care stipulează numai faptul că aceste litigii sunt de competența instanței de contencios administrativ și nu că se judecă în condițiile Legii nr.554/2004.
Faptul că judecata în cauză este dată tot în temeiul Legii nr.188/1999 nu impune astfel aplicarea în speță a prevederilor art.7 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei instanța a constatat următoarele:
Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtului.
In acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Reclamanții nu au primit sporurile solicitate pentru perioada indicată în petitul cererii și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâtul nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Referitor la cererea privind acordarea sporurilor în continuare, instanța a respins-o, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
In consecință, în baza art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta S să acorde reclamanților, proporțional cu timpul lucrat, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 07.11.2008 și până la data de 04.06.2009, data pronunțării sentinței, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, reiterând în dezvoltarea motivelor susținerile din întâmpinarea depusă la dosarul de fond.
Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.20 din 21.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secțiile unite, a fost admis recursul declarat în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 alin.1 lit."c" și "d" din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ca urmare, având în vedere și dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 1098 din 4.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, intimați fiind reclamanții și și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Modifică sentința în parte și în rejudecare, respinge ca nefondată acțiunea.
Menține dispozițiile sentinței privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și cea vizând procedura prealabilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/20.11.2009
jud. fond.
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Nastasi Dorina, Turculeț Ana