Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1993/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1993
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Turculeț Ana
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 802 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimați fiind pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată și având în vedere că recurentul a solicitat judecarea în lipsă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 14.04.2009 reclamantul în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat obligarea acestora la restituirea taxei de primă înmatriculare achitată pentru înmatricularea autoturismului proprietatea sa, cumpărat din spațiul
În motivarea acțiuni reclamantul arată că a cumpărat un autoturism din spațiul și a fost obligat să plătească taxa de primă înmatriculare în vederea înmatriculării autoturismului, taxă care contravine disp. art. 90 și 28 din Tratatului Uniunii Europene, ceea ce atrage răspunderea statului pentru nerespectarea disp. art. 10 din tratat, potrivit cărora autoritățile statului au obligația de a lua toată măsurile destinate executării dreptului comunitar.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Statul Român - prin, legal citat, a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă, având în vedere faptul că taxa a fost achitată la Trezoreria municipiului B, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii întrucât taxa de primă înmatriculare a fost achitată în baza nr.OUG 50/2008 care prevede o nouă formulă de calcul și are ca scop finanțarea unor proiecte privind protecția mediului și aplicarea principiului potrivit căruia poluatorul plătește.
Pârâtul Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B, legal citat, nu a depus întâmpinare la dosar.
Prin sentința nr. 802 din 24 iunie 2009 Tribunalul Botoșania respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca nefondată și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului și Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor B
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului Român - prin, aceasta este justificată prin aceea că repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin violarea obligației de a respecta normele comunitare revine Statului Român potrivit art. 28 din Instanța a avut în vedere și faptul că Trezoreria doar a încasat suma plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, ca orice altă taxă sau impozit ce se virează la bugetul de stat, neputând fi atrasă răspunderea directă a acesteia pentru restituirea unei taxe încasată în baza legii române.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare încasată cu nerespectarea disp. art. 90 și 28 din
Această taxă a fost stabilită în baza disp. art. 2141din Codul Fiscal și se achită înainte de prima înmatriculare a autoturismelor noi și a autoturismelor second-hand cumpărate din
Potrivit art. 28 din în statele membre sunt interzise restricțiile cantitate la import precum și orice alte măsuri cu caracter echivalent, art. 90 din același tratat stabilindu-se că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Curtea Europeană de Justiție a interpretat în sens foarte larg noțiunea de taxe cu efect echivalent, apreciind că acestea sunt orice taxe de ordin financiar indiferent de cât de mică este suma, indiferent de nume și metode percepute în mod unilateral, pentru mărfuri de proveniență internă sau externă ca urmare a faptului că acestea traversează granița, chiar dacă aceste taxe nu sunt colectate în beneficiul statului, nu au natură discriminatorie sau protecționistă, iar produsul taxat nu se află în competiție cu produsele fabricate pe plan intern.
Curtea Europeană de Justiție a admis însă, că statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice dacă acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 90 din adică respectă condiția de a nu fi discriminatorie.
De asemenea, Curtea a lăsat o largă marjă de apreciere statelor membre în ceea ce privește măsurile necesare pentru protecția mediului.
Pe de altă parte, este de remarcat că taxa de primă înmatriculare, sub denumiri diferite, se percepe în aproape toate statele Uniunii Europene și se calculează în funcție de valoarea reală a autovehiculului (Polonia), prețul facturat (Austria), procent din prețul mașinii (Finlanda) sau taxă fixă (în Spania).
Unele state europene au fost sancționate în procedura de infrigement pentru modalitatea de percepere a taxei, însă la pronunțarea soluțiilor s-a avut în vedere obligația efectuării unei inspecții tehnice numai pentru autovehicule importate (cauza C- 170/07 Comisia vs. Polonia) fie au un criteriu unic întemeiat pe vechime (C 74/06 Comisia vs. ), fie pot fi înmatriculate numai dacă respectă anumite dispoziții în materie de emisii poluante și emisii sonore (C- 527/07 Comisia vs. Austria).
Din acest punct de vedere taxa astfel percepută nu este discriminatorie întrucât privește numai prima înmatriculare, indiferent de proveniență, nu și eventuale revânzări pe teritoriul României.
Mai mult, în speță, reclamantul a cumpărat autoturismul pe teritoriul statului român de la numitul, conform contractului de vânzare-cumpărare atașat la dosar, iar prin faptul vânzării se prezumă că prețul include și taxa de primă înmatriculare, aceasta neputând constitui obiectul unei acțiuni în justiție pentru restituire, întrucât a făcut parte din convenția părților la momentul încheierii tranzacției - fapt care nu poate fi contrazis de reclamant, chiar dacă el este cel care a plătit taxa, conform chitanței de la fila 6 dosar.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul arătând că în mod greșit prima instanță a reținut că prin faptul vânzării se prezumă că prețul include și taxa de primă înmatriculare, taxă ce nu poate constitui obiectul unei acțiuni în justiție pentru restituire, motivat de faptul că a făcut parte din convenția părților la momentul încheierii tranzacției, că instanța nu a luat în considerare faptul că autoturismul, chiar dacă a fost cumpărat de la un cetățean român de pe teritoriul României, nu a mai fost înmatriculat în România, fiind la prima înmatriculare.
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Prezumția că prețul de vânzare conține taxa de înmatriculare (valoarea ei reziduală) este valabilă în ce privește cumpărarea autoturismului din spațiul Uniunii Europene și ar fi fost valabilă și dacă autoturismul ar fi fost deja înmatriculat în România. Însă, întrucât autoturismul în discuție a fost prima dată înmatriculat de reclamant, care a fost cel care a îndeplinit obligația de plată a taxei de primă înmatriculare, taxa se cuvine a fi restituită. Aceasta pentru a nu crea o discriminare în plus, raportată la împrejurarea că autoturismul nu a fost înmatriculat de cel care l-a cumpărat din spațiul Uniunii Europene, această împrejurare neschimbând cu nimic realitatea că pentru a putea fi pus în circulație în România, autoturismul este supus unei taxe ce nu respectă normele dreptului comunitar.
În consecință, constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicarea a art. 90, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința în sensul admiterii cererii și restituirii diferenței dintre taxa achitată și cea restituită în procedura administrativă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul B,-, județul
Modifică în parte sentința nr. 802 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Botoșani -Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Admite acțiunea față de secund pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
Obligă pe acesta să îi achite reclamantului suma de 3377 lei reprezentând diferența rămasă nerestituită din taxa achitată cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului marca Opel cu număr de identificare -, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/07.12.2009
jud. fond.
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Nastasi Dorina, Turculeț Ana