Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 197/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. 5261/30/207-31.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 197
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de T, în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 929/4.XII.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată asistată de avocat, pentru chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor se prezintă consilier juridic, pentru pârâtul intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T se prezintă consilier juridic, lipsă pârâtul intimat Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a Direcției Generale a Finanțelor Publice T în reprezentarea chematului în garanție recurent Ministerul Economiei și Finanțelor.
Avocatul depune la dosar împuternicire avocațială pentru reprezentarea în cauză a reclamantei intimate.
Consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtului intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta Direcției Generale a Finanțelor Publice T în reprezentarea chematului în garanție recurent Ministerul Economiei și Finanțelor solicită admiterea recursului, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Reprezentantul pârâtului intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T arată că înțelege să lase la aprecierea instanței pronunțarea asupra recursului.
Avocatul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 929/4.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulata de reclamanta, in contradictoriu cu Ministerul Internelor si Reformei Administrative si Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T; a obligat Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T si Ministerul Internelor si Reformei Administrative, la plata către reclamată a drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu, care se impozitează separat pentru anii 2004 si 2005 sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei, pana la data plații efective primei de concediu; a admis cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor formulata de paratul Ministerul Internelor si Reformei Administrative; a obligat Ministerul Economiei si Finanțelor să procedeze la virarea către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor si Reformei Administrative a sumelor bănești necesare achitării acestui drept, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T, in vederea achitării acestora către reclamantă; fără cheltuieli de judecata, nesolicitate.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta are calitatea de angajata și își desfășoară activitatea profesionala ca si funcționar public civil cu statut special in conformitate cu art.1 din nr.360/2002, privind statutul polițistului.
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare ii sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, care atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu fiind o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi cuvenite polițiștilor prevede ca " la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Raportul de serviciu dintre funcționarul public si autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie sa se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor si drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute in sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea si realizarea obligațiilor si răspunderilor ce decurg din fisa cu atribuțiunile de serviciu, dar si cu plata integrala a muncii prestate, având in vedere complexitatea, importanta si finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile in care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate in sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse in OG nr.38/2003, rep.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Este reala si afirmația celor doi parati conform căreia, aceste suspendări nu contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca si drept fundamental înscris intre drepturile si libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confunda cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacenta indemnizației de concediu.
De altfel si Curtea Constituționala sesizata cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibila, respectiv neîntemeiata prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep, nu exista câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare si in prezent si nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost in funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanta pentru anii 2004- 2006 nu mai sunt in vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logica, sistematica si cronologica a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, fata de formularea acestui text de lege in sensul ca " dispoziția afectata de suspendare reintra de drept in vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea pana la un termen cert si determinat a aplicării a acestuia, insa acest fapt nu poate duce la suprimarea definitiva a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Art.20 din Constituția României, prevede ca disp. constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu declarația universala a drepturilor omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
In același timp, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din aceasta norma internaționala, se statuează in mod expres, faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru munca egala.
In plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directa sau indirecta fata de un salariat in cadrul relațiilor de munca, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede ca " prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința pe baza de naționalitate, etnie, limba religie, categorie sociala ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege in domeniul public, economic, social, cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește ca " sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 fata de alte persoane in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate si necesare.
Prin neacordarea primelor de vacanta funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesionala distincta, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu si aceasta măsura nu poate fi apreciata ca ar avea un scop legitim atâta timp cat prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesionala este plasata intr-o situație discriminatorie fata de alte categorii profesionale, intre care si funcționarii publici, pentru care legea 188/1999, rep, prevede prima de concediu.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat ca, suspendarea in mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale si ca efectul actelor normative nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004 si nr.380/2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantei la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2004 și 2005 motiv pentru care in temeiul art.37 al.2 din OG nr.38/2003, art.164 CM, raportat la art.1,art.8, art.10 si art.18 din nr.554/2004, acțiunea va fi admisa conform dispozitivului ce face parte integranta din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație in raport de disp.art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrala a prejudiciului suferit de către reclamanta.
Totodată, instanța de fond a admis si cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor, întrucât in raport de disp.art.4 al.2, art.28, art.35 si art.19 lit.b, din nr.500/2002, fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către MFP - intre acesta si cei doi parati existând raporturi juridice izvorâte de lege -, nu se poate face plata drepturilor bănești acordate, fiind îndeplinite condițiile prev.art.60-63 Cod procedură civilă.
În cauză a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare se invocă excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, deoarece acestea nu trebuie confundat cu statul Român și cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetare locale, respectând procedura reglementată de legislația în domeniu.
Recurentul arată că și Ministerul Administrației și Reformei Administrative are calitate de ordonator principal de credite, prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitatea de ordonatori principali de credite.
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de sta conform destinaților bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Pe fondul cauzei se cere respingerea acțiunii pentru că prevederile legale care au reglementat plata dreptului la prima de concediu au fost suspendate prin legile bugetare până la 31.XII.2005 și că acțiunea este neîntemeiată pentru că dreptul pretins de reclamant a fost suspendat în mod succesiv prin mai multe Legi bugetare începând cu 2001-2005, astfel că potrivit art.56 din Legea nr.24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia, pot interveni diferite evenimente legislativ, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea".
Actul normativ invocat mai sus este completat de art.62, care învederează că: "În cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendat printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație, se vor prevedea în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată. La expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare. Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ sau a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
De asemenea recurentul susține că urmare a suspendări aplicării prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor din art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru perioada anilor 2003-2006, nu s-au prevăzut sumele necesare plății acestor drepturi, drept pentru care nu există posibilitatea să fie plătite.
Examinând recursul în raport de motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Privitor la excepția invocată de recurent, instanța o respinge ca neîntemeiată având în vedere prevederile art. 4 aliniatul 2 art. 28, art. 35 și art. 19 litera b din Legea nr. 500/2002 care prevăd că fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către Ministerul Finanțelor Publice nu se vor putea plăti sumele bănești ce reprezintă prime de concediu, întrucât pârâții sunt finanțați de la bugetul de stat de către Ministerul Finanțelor Publice. În privința consecințelor suspendării drepturilor în litigiu, prin legile bugetare, instanța apreciază că dreptul la prima pentru concediu de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune beneficiarii prevederilor legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că așa este, rezultă cu echivoc și din prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Invocarea imposibilității alocării sumelor din litigiu, nu este de natură să ducă la respingerea cererii reclamantului, atâta timp cât drepturile sale decurg din lege, motiv pentru care, recursul se respinge ca nefondat sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de T, în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 929/4.XII.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.II.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /15.04.2008
Tehnored. -/18.04.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
