Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 199/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 199
Ședința Publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Dascălu Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1382 din 24.09.2008 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Autoritatea de Sănătate Publică C S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamanta recurentă depune la dosar chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 1,5 lei și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii formulate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1382/24.09.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C - Sar espins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța de fond a constatat că reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Autoritatea de Sănătate Publică C-S din anul 2000.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul munci și conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege-.
În acest context reclamanta, având calitatea de funcționar public, trebuie să fie salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în MO în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv OUG. nr. 192/2002, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008. Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin prevederile OG nr. 2/2006.
Astfel, deși Legea nr. 188/1999 prevede în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la litera d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Așa fiind, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în seama Administrației, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, prin urmare, este atributul exclusiv al Administrației de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administrația, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
În consecință, în lipsa unui act emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamantă, instanța de fond a constatat că nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.
Instanța de fond a reținut că pârâtul nu poate fi obligat la plata suplimentelor salariale solicitate prin acțiune, înainte de stabilirea cuantumului acestora, motiv pentru care a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile atacate ca fiind netemeinică și nelegală, rejudecarea cauzei în fond și admiterea acțiunii formulate.
În motivarea recursului reclamanta recurentă arată următoarele:
Instanța de fond netemeinic și nelegal a respins acțiunea formulată, motivația acesteia neavând o susținere în drept, singurul motiv fiind acela că legiuitorul prin actele normative ce reglementau salarizarea nu au prevăzut procentul celor două drepturi salariale lăsând acest aspect în seama administrației.
Consideră că acesta interpretare nu poate fi reținută în actuala speță deoarece drepturile salariale au fost născute din lege, iar administrația în acest sens intimata pârâtă nu a procedat la respectarea dispozițiilor legale și la acordarea celor două sporuri, cu toate că la dosarul de fond al cauzei am depus adresa nr.8253/16.11.2007 și adresa nr. 4203/04.06.2008 prin care s-a solicitat conducerii instituției încheierea unui acord colectiv și stabilirea procentului aferent celor două drepturi salariale. În motivarea sentinței instanța de fond nici măcar nu face revenire la aceste înscrisuri administrate și netemeinic reține faptul că instanța de judecată în lipsa unui act administrativ nu are puterea juridică de a determina ea însuși întinderea suplimentelor salariale. Consideră greșită interpretarea instanței de fond deoarece solicitarea sa consemnată în acțiunea introductivă se referă la acordarea unor drepturi salariale născute din lege și nicidecum nu am făcut o solicitare pentru stabilirea procentului.
În baza principiului rolului activ al judecătorului într-un proces civil și în baza înscrisurilor administrate în cauză consideră că instanța de fond avea obligația de a recunoaște dreptul născut din lege și nu avea posibilitatea legală de restrângere sau anulare a lui cum sa realizat în prezenta speță.
Recurenta consideră că instanța de fond nu a făcut altceva decât să anuleze un drept născut în temeiul disp.art.29 alin.1 din Legea 188/1999, motivarea respingerii acțiunii mele fiind una ce nu poate fi acceptată intr-un stat de drept pe simplul motiv că nu este stabilit procentul unui anumit drept salariat
Reclamanta recurentă consideră că nu poate fi reținută motivarea că acțiunea s-a respins, deoarece pârâta intimată trebuia să stabilească procentul, deoarece pârâta a refuzat în mod nejustificat stabilirea procentului și acordarea drepturilor cuvenite, sub nici un aspect nu poate înțelege această motivare a instanței de fond atâta timp cât a făcut toate demersurile către administrație, fiind refuzați în mod sistematic și fără susținere în drept.
Recurentă învederează că la nivelul Autorității de Sănătate Publică C - S alți funcționari publici au beneficiat de drepturile salariale la care a făcut referire.
In drept reclamanta recurentă își întemeiază recursul pe disp.art.299-316 Cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prima motivelor invocate de către recurent, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca întemeiat recursul, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Din examinarea hotărârii instanței de fond, rezultă că prima instanță a reținut greșit starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod nelegal a respins acțiunea reclamantei.
Prima instanță a reținut greșit că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în seama Administrației, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, prin urmare, este atributul exclusiv al Administrației de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administrația, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
Dreptul reclamantei la suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare, este reglementat prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Împrejurarea că prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziții legale pentru anii 2004 - 2006, nu înseamnă că s-a dispus și înlăturarea acestui drept, așa încât suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei dispoziții legale.
Așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispozițiilor art.31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, norma juridică menționată folosind sintagma "salariu compus dinsuplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare." A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.
În plus pentru interpretarea textului legal mai sus menționat, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor public decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare, având în vedere această argumentație juridică, inclusă într-o decizie pronunțată în recursul în interesul legi, precum și împrejurarea că art. 31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiționat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamantă nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de lege. Această concluzie se impune chiar și în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.
Mai mult decât atât, suplimentele menționate au fost reconfirmate și prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv OG nr.6/2007 care, la art. 48 stipulează că dispozițiile ordonanței se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar la Anexa 2 lit.D prevede că personalul menționat în cadrul acestei anexe beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Așadar, apar ca neîntemeiate susținerile instanței de fond.
Aplicarea acestor dispoziții legale, privind acordarea celor două sporuri a fost suspendată în perioada 1 ianuarie 2004 - 30 decembrie 2006, iar la expirarea acestei perioade, acordarea sporurilor devine obligatorie, reclamanta fiind îndreptățită să beneficieze de aceste sporuri. Curtea de Apel Timișoara nu cuantifică aceste sporuri, întrucât nici Legea nr. 188/1999 și nici vreun alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă aceste sporuri, astfel că rămâne la aprecierea instituției unde lucrează reclamanți să stabilească cuantumul în care se acordă sporurile.
Rezultă, din cele expuse, că motivele de recurs invocate de reclamanta recurentă, sunt întemeiate astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1 și 304 al.9 din Codul d e procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1382 din 24.09.2008 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-, va modifica sentința atacată și va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică C-S și va obliga pârâta să-i plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la data numirii în funcția publică până la data de 12.02.2009, urmând să respingă în rest pretențiile reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1382 din 24.09.2008 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată și admite în parte acțiunea formulată de reclamantăa împotriva pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică C-S și obligă pârâta să-i plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la data numirii în funcția publică până la data de 12.02.2009.
Respinge în rest pretențiile reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
Primă instanță: Tribunalul C -
Judecător:
Red. /10.03.2009
Tehnored. /12.03.2009/2 ex.
Președinte:Chiu Mircea IonelJudecători:Chiu Mircea Ionel, Claudia, Dascălu Maria
