Contestație act administrativ fiscal. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--15.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 202
Ședința Publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Dascălu Cornelia
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele T și L, împotriva sentinței civile nr. 835/CA/27.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T consilier juridic, pentru pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice L se prezintă consilier juridic, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului intimat întâmpinare în 3 exemplare, câte un exemplar se înmânează reprezentanților pârâtelor recurente.
Consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice T și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul pârâtei Administrația Finanțelor Publice L solicită admiterea recursurilor.
Reprezentanta pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicită admiterea recursurilor, modificarea sentinței recurate și admiterea excepțiilor invocate.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 17.03.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâții Administrația Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună anularea actului administrativ fiscal nr. 25381/29.01.2008 emis de parata si obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule in cuantum de 5590 lei achitata cu chitanța seria - nr.- din 16.08.2007, actualizata cu dobânda legala pana la data plătii efective; fără cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii s-a arătat că s-a stabilit in sarcina reclamantului achitarea taxei de prima înmatriculare în cuantum de 5590 lei, pe care reclamantul a achitat-o.
Reclamantul a menționat ca adresa emisa de către parata prin care i se aduce la cunoștința obligația de a achita taxa de prima înmatriculare si se respinge restituirea acesteia este un veritabil act administrativ,supus controlului in contencios administrativ.
In drept au fost invocate prev. art. art.90 par 1 din Tratatul privind instituirea Comunitarii Europene, art. 148 Constituția României.
Prin sentința civilă nr. 835/27.10.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins excepția prematurității acțiunii in contencios administrativ fata de neefectuarea procedurii prealabile, aceea a nemotivării acțiunii in fapt, precum si inadmisibilității fata de neîndeplinirea condițiilor prev. de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 formulate de pârâți prin întâmpinare; a admis acțiunea formulata de reclamantul formulata împotriva pârâților Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T; a dispus anularea chitanței seria - nr.- din 16.08.2007 emisa de T - Trezoreria T, la data 16.08.2007, prin care reclamantul a achitat suma de 5590 lei, taxa speciala la prima înmatriculare si a Adresei nr. 25381/29.01.2008 emisa de T - Biroul; a obligat pârâții in solidar la restituirea către reclamant a sumei de 5590 lei reprezentând taxa speciala auto la prima înmatriculare, achitata de reclamant, cu chitanța seria - nr.- din 16.08.2007, actualizata cu dobânda legala, de la data de 17.03.2008, pana la restituirea efectiva; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Actul atacat de reclamant este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectata procedura prealabila a fost găsită de prima instanță ca fiind neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care sa reglementează o procedura speciala administrativa de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul a reținut caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
In plus, tribunalul a reținut ca reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o T astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei iar parata avea obligația sa o înainteze organului competent sa o soluționeze. In ceea ce privește împrejurarea invocata de către parata T in sensul ca reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul a constatat ca reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal in care DGFP T avea obligația sa răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prev. art. 7 cat si prev. art 8 din Legea nr. 554/2004.
Instanța de fond a apreciat că este nefondată atât excepția inadmisibilității acțiunii, cat si excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și le-a respins.
In ceea ce privește absenta motivării invocata de către parata, instanța de fond a constatat ca acțiunea este motivata atât in fapt, cat si in drept, conform dispozițiilor legale.
Instanța de fond a considerat că esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
Începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar"-astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative," dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constata că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța de fond a constatat că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 5590 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare (. ) înainte de aderare, sunt obligatorii pentru () România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate " produselor altor state membre"și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Instanța de fond a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
In cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Instanța de fond a reținut ca in acord cu dispozițiile art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, norme aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 686/2008.
Tribunalul a constatat că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 214 ind.1- art.214 ind. 3.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul a reținut că taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Tribunalul a mai reținut că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării OUG nr. 50/2008 ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Instanța de fond a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului, astfel aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța de fond a admis acțiunea astfel cum a fost formulata si a anulat actul administrativ reprezentat de adresa nr. 25381/29.01.2008 emisa de către T; a obligat pârâții si DGFP să restituie reclamantului suma de 5590 lei achitata cu chitanța seria - nr.- din 16.08.2007, actualizata cu dobânda legala calculata de la data introducerii acțiunii si pana la data plații efective; fără cheltuieli de judecata, nesolicitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice
Prin recursul formulat pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea ca temeinic si legal a recursului declarat si formulat; modificarea sentinței atacate in sensul admiterii excepțiilor formulate, in ceea ce privește: lipsa calității procesuale pasive a DGFP T, inadmisibilitatea cauzei pentru neîndeplinirea procedurii prealabile potrivit art.205 din OG 92/2003, privind Codul d e procedura fiscala, actualizata pana la 03.03.2008; tardivitatea formulării acțiunii raportat la prevederile art. 207 alin. 1 Cod procedura fiscala si respingerii in tot a acțiunii formulata ca netemeinica si nelegala; precum si menținerea ca temeinice si legale a actelor administrative emise de organele administrativ fiscale, precum si a actului emis de Trezoreria L; modificarea sentinței atacate in ceea ce privește dispozițiile referitoare la "obligarea in solidar cu T la restituirea către reclamant a sumei de 5590 lei reprezentând taxa speciala auto la prima înmatriculare actualizata cu dobânda legala de la data de 17.03.2008 pana la restituirea efective", care urmează a fi înlăturate ca nelegale, întrucât instanța a acordat abuziv un "plus petit" având in vedere ca reclamantul nu a solicitat prin acțiunea introductiva dobânzi legale (temei de drept: art. 304 punct 6 Cod procedură civilă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut"), in subsidiar solicită, admiterea in parte a acțiunii reclamantului numai in ceea ce privește restituirea diferenței de taxa de prima înmatriculare, ca urmare a recalculării acesteia in baza dispozițiilor OG 50/2008, si respingerea in rest a acțiunii ca neîntemeiata, precum si respingerea eventualelor cheltuieli de judecata solicitate ca nefondate.
În motivarea recursului pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas usținut următoarele:
Pârât recurentă arată că reclamantul nu a solicitat ca taxa speciala de prima înmatriculare in cuantum de 5590 lei achitata cu chitanța seria - 3A nr. -/16.07.2007 sa fie actualizata cu dobânda legala pana la data plații efective, astfel incit, in mod abuziv si inadmisibil prima instanța a acordat "un plus petit" fata de petitul dedus judecații de reclamant in prima instanță.
Mai arată că reclamantul a chemat in judecata L si nu pe T, întrucât a solicitat anularea actelor administrative emise de L unde a achitat taxa speciala de prima înmatriculare deci nu putea solicita chemarea in judecata a Tc are nu are calitate procesuala pasiva in prezenta cauza astfel după cum greșit a reținut prima instanța. De altfel, parata Laf ormulat întâmpinare in prima instanța a Tribunalului Timiș si nu T care nu a fost parte in cauza si este instituție distincta fata de
Pârâta recurentă arată că in conformitate cu prevederile art. 2 din nr.OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legala prevăzuta de nr.OG 9/2000 se plătește exclusiv in cazul in care obligația băneasca este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arata rata dobânzii, obligația de plata a taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule in temeiul prevederilor art. 214 ind. 1 - 214 ind.3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu este purtătoare de dobânzi in sarcina contribuabilului plătitor, neexistând dispoziții legale care sa prevadă ca aceasta obligație de plata este purtătoare de dobânzi si, in mod evident, neexistând nici prevederi contractuale in acest sens in lipsa vreunui contract.
Recurenta solicită, invocă excepția lipsei calității sale procesual pasive in cauza, având in vedere ca nu are calitate procesuală pasiva in cauza, întrucât se solicita anularea unei chitanțe (seria - nr. -/16.08.2007) ce a fost emisa de Trezoreria L din cadrul Administrației Finanțelor Publice L si nu de către Direcția Generala a Finanțelor Publice
Mai arată, cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, ca reclamantul prin acțiunea sa, nu face dovada finalizării procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.205 din OG 92/2003 privind Codul d e procedura fiscala, actualizata la data de 03.03.3008.
Reclamantul ar fi avut obligația de a contesta in procedura prealabila actul administrativ a cărei anulare o solicita la Administrația Finanțelor Publice L, fiind un act emis de aceasta instituție, procedura legala pe care aceasta nu a îndeplinit-o pana in prezent, astfel că solicită respingerea acțiunii ca inadmisibila.
Recurenta solicită instanței, pe cale de excepție, sa constate tardivitatea formulării acțiunii raportat la prevederile art. 207 alin. 1 Cod procedura fiscala.
Pe fond pârâta recurentă solicită respingerea acțiunii ca netemeinica si nelegala, având in vedere ca reclamantul avea obligația, pentru înmatricularea autoturismului achiziționat, sa achite o taxa de prima înmatriculare in România, potrivit prevederilor Art.214 ind.1, 214 ind. 2, 214 ind. 3 din Legea nr. 571/2003, actualizata, coroborate cu prevederile HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.
Taxa de prima înmatriculare a fost introdusa începând cu data de 01.01.2007, motivat de faptul ca pentru aceste tipuri de autoturisme si autovehicule a fost eliminata plata accizelor prevăzuta de art.209 pct.3 din Legea nr. 571/2003, articol, a fost abrogat o data cu introducerea taxei de prima înmatriculare prin OUG 110/21.12.2006 care înlocuiește plata accizelor, taxa al cărei nivel este stabilit in funcție de capacitatea cilindrica a fiecărei autoturism, rulat sau nerulat si in funcție de norma de poluare a autoturismului, potrivit Legii nr.343/2006 de modificare si completare a Legii nr. 571/2003, funcții ce se regăseau si in cazul accizelor, iar, pentru utilizarea autoturismului pe, teritoriul României, acesta trebuia înmatriculat așa cum prevede art. 11 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora fiind obligați sa le înmatriculeze sau sa le înregistreze, după caz, înainte de a le pune in circulație, conform prevederilor legale.
Pârâta recurentă solicită instanței, in subsidiar, in cazul in care instanța apreciază ca se impune totuși restituirea taxei de prima înmatriculare solicitata de reclamant, admiterea in parte a acțiunii reclamantului numai in ceea ce privește restituirea diferenței de taxa de prima înmatriculare, urmare a recalculării acesteia in baza dispozițiilor OG 50/2008.
Prin recursul formulat pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Las olicitat admiterea recursului, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare, in subsidiar modificarea hotărârii atacate, respingerea cererii de restituire integrala a sumelor achitate cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, precum si respingerea dobânzilor acordate nelegal
in subsidiar admiterea recursului, modificarea hotărârii in sensul de a se dispune doar restituirea parțiala a diferenței intre taxa pe poluare si taxa de prima înmatriculare ca urmare a recalculării in condițiile OUG 50/2008, si respingerea dobânzilor acordate nelegal.
În motivarea recursului pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice L susține următoarele:
Prin întâmpinarea depusa la prima instanță recurenta Administrația Finanțelor Publice Lar idicat excepția tardivității cererii motivat de faptul ca nu a fost respectat termenul de 30 de zile prevăzut de legea contenciosului administrativ si art.207 din Codul d e procedura fiscala pentru formularea contestației prealabile, arătând ca atât de la comunicarea chitanței seria - nr.l-/16.08.2007 si de la comunicarea adresei nr.25381/29.01.2008 acest termen a fost depășit și că prin hotărârea pronunțata prima instanța nu a soluționat aceasta excepție,motiv pentru care solicită casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare astfel cum prevede art. 312 Cod procedura civila.
În mod greșit si nelegal prima instanța a acordat reclamantului dobânzi de la data de 17.03.2008, întrucât acesta prin acțiunea formulata si adresata instanței de judecata nu a solicitat plata dobânzilor, astfel că se impune aplicarea prevederile art.304 pct.6 din Codul d e procedura civila:
Prima instanța a acordat reclamantului dobânzi de la data de 17.03.2008 deși acesta prin acțiunea formulata nu a solicitat plata dobânzilor, astfel că se impune modificarea hotărârii si respingerea dobânzilor acordate nelegal.
Prin întâmpinarea depusă la prima instanță recurenta a invocat excepția inadmisibilității cererii motivat de faptul ca nu s-a finalizat procedura prealabila si de faptul ca actul atacat nu este un act administrativ fiscal.
In fapt la cererea petentului prin adresa nr.50956/11.07.2008 depusa la dosarul cauzei s-a cerut reclamantului completarea documentației in vederea soluționării cererii in procedura administrativa. A mai invocat pe cale de excepție ca pe de o parte actul atacat nu este un act administrativ fiscal, acțiunea fiind si inadmisibila raportat la prevederile exprese prevăzute de OUG 50/2008, fata de prevederile exprese ale legii referitoare la sumele ce se restituie de la buget, solicitarea de restituire integrala este nelegala.
După apariția de aplicare a OUG 50/2008 aprobate prin HG686/2008 legiuitorul a prevăzut ca se restituie conform acestui act normativ si conform art. 117 procedura fiscala,doar diferența intre taxa speciala si taxa pe poluare.
Prevederile OUG 50/2008 au fost elaborate ținându-se seama de respectarea normelor de drept comunitar invocate in acțiunea ce face obiectul cauzei de față inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, astfel se instituie o procedura de recalculare a laxei speciale achitate in perioada 01.01.2007-30.06.2008 iar in data de 30.06.2008 a fost publicata in Of.nr.480 HG nr.686/2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG 50/2008 pentru instituirea laxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că de la 01.07.2008 organele fiscale, inclusiv pârâta Administrația Finanțelor Publice L este in proces de recalculare, la cererea contribuabililor a taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, proces in urma căruia se va efectua restituirea diferențelor in conformitate cu prevederile OUG 50/2008, iar în mod greșit prima instanța a apreciat ca aceste aspecte nu sunt pertinente in soluționarea cauzei, dispunând in mod nelegal restituirea întregii taxe achitate.
Motivația instanței privind încălcarea principiului neretroactivității legii prevăzut la art. 15 din Constituție este nelegala întrucât controlul de constituționalitate al actelor normative este exercitat conform art.146 din Constituție de Curtea Constituționala.
Reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a recursurilor declarate de pârâte, menținerea în totalitate a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Curtea reține că potrivit art.148 alin.2 din Constituție prevederile tratatelor comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin art.214 ind.1 alin.1 și art.214 ind.2 Cod fiscal s-a instituit obligația de a se plăti taxă specială pentru prima înmatriculare a unor autoturisme și autovehicule în România, cu excepțiile expres prevăzute în conținutul acestor texte de lege.
Potrivit reglementărilor cuprinse în Codul fiscal, cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii se calculează după formula prevăzuta de art.214 ind.1 alin.3 in funcție de capacitatea cilindrica, vechimea autovehiculului si unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți in anexele speciale ale legi și aceasta este percepută, conform legii, cu începere de la data de 1.2007, deci cu aplicabilitate pentru autovehicule introduse în România după această dată.
Din conținutul dispozițiilor legale sus citate rezultă neîndoielnic că taxa specială de primă înmatriculare nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, ci numai pentru cele înmatriculate în alte state membre din Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, după introducerea lor în țară.
Art.90 din Tratatul prevede la alin.1, că nici nu stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare, iar la al.2 că nici un stat membru nu poate aplica în cazul produselor provenind din alte state membre măsuri de impozitare internă de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale.
Dispozițiile legale sus citate, din codul fiscal român, introduc un regim juridic discriminatoriu din punct de vedere legal pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România, în ipoteza în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România taxa nu se datorează.
Având în vedere prioritatea dreptului comunitar în raport cu legislația română, potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituție și incidența art.90 din Tratatul, bine a fost admisă acțiunea de prima instanță, constatându-se încălcarea normei din Tratat, motiv pentru care criticile recurentelor sub acest aspect sunt nefondate.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007-30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și, prag. 61-70).
Din această perspectivă nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în partea cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de clacul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul Fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă, plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna că soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând Curtea reține că restituirea doar a diferenție între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 al.1 din Constituție.
Din această perspectivă aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate, conform argumentelor deja expuse.
Cât privește dobânzile acordate de prima instanță, Curtea apreciază că sunt nejustificate susținerile recurentei întrucât aceste dobânzi nu au fost acordate în baza art. 2141-2143Cod fiscal, de altfel abrogate, ci în considerarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea de folosință a sumei încasate cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă recursurile de față ca nefondate, în condițiile dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele T și L, împotriva sentinței civile nr. 835/CA/27.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Red. /13.03.2009
Tehnored. /20.03.2009/ 2 ex.
Președinte:Chiu Mircea IonelJudecători:Chiu Mircea Ionel, Claudia, Dascălu Cornelia
