Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 199/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație în anulare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 199
Ședința publică din 5 februarie 2010
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de, domiciliat în municipiul S,-, județul S,mpotriva deciziei nr.1984 din 16 noiembrie 2009 Curții de Apel Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns contestatorul, lipsă fiind intimații Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se învederează instanței că la dosar a fost depusă de către intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S întâmpinare, în dublu exemplar, din care unul a fost înmânat și contestatorului.
Instanța constatând contestația în anulare în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Contestatorul, întrebat fiind când a luat cunoștință despre decizia pe care o contestă, arată că în luna ianuarie Solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, în sensul anulării deciziei atacate și respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâți împotriva sentinței nr. 879 din 04.05.2009 a Tribunalului Suceava. Arată că, în opinia sa, s-a creat o situația discriminatorie, având în vedere că în situații similare s-au dat verdicte diferite și consideră că soluția instanței de recurs este eronată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- din 30.03.2009, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Sas olicitat obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv, pentru perioada 01.01.2004- 01.05.2006.
Prin sentința nr. 879 din 4 mai 2009, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada 01.01.2004- 31.03.2004 și a constatat că dreptul la acțiune al reclamantului pentru perioada 01.01.2004-31.03.2004 este prescris.
Totodată s- admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să plătească reclamantului sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, pentru intervalul 31.03.2004 - 01.-.
Prin decizia nr.1984 din 16 noiembrie 2009 Curtea de Apel Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice B, a modificat în parte sentința atacată și în rejudecare a respins acțiunea ca nefondată, menținând dispozițiile privind prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2004 - 31.03.2004, reținând în motivare incidența deciziei nr.20 din 21.09.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secțiile unite.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație în anulare și a arătat că invocarea de către pârâți a faptului că prin Legea nr. 188 /1999 nu este stabilit exact cuantumul sporurilor revendicate, nu constituie temei al respingerii acțiunii, atât timp cât acest lucru este prevăzut expres de art.40 alin.2 lit."c" din Codul Muncii și nu poate fi invocat de instanță, iar exercitarea reală a acestui drept impune statului luarea unor măsuri pozitive, printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului. Precizează contestatorul că, în calitatea sa de funcționar public, salarizat potrivit Legii nr.188/1999, este îndreptățit să primească pe lângă salariul de bază și cele două sporuri invocate.
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor arătate, Curtea constată că nu este admisibilă.
Calea procedurală a contestației în anulare poate fi utilizată de părțile care au participat la soluționarea recursului și este limitată la cazurile expres prevăzute de lege.
Motivele invocate de contestator sunt pe de o parte cele cuprinse în petitul cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte conturează critici ce vizează justețea soluției pronunțată de instanța de recurs.
Este important de subliniat faptul că pe această cale nu se pot evidenția greșeli de judecată constând în interpretarea eronată a dispozițiilor legale, întrucât contestația în anulare își pierde astfel caracterul special, transformându-se într-un recurs, ori recursul la recurs este inadmisibil.
În considerarea celor reținute, apreciind că în speță nu sunt incidente disp.art.318 Cod pr.civilă, Curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de, domiciliat în municipiul S,-, județul S,mpotriva deciziei nr.1984 din 16 noiembrie 2009 Curții de Apel Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 5 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./24.02.2010
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Rață Gabriela, Surdu Oana