Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.550/2009
Ședința publică de la 20 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele GARDA FINANCIARĂ SECȚIA B-N, GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 140/CA/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița N, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului 25 % și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25 %.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic - în reprezentarea intereselor recurentei Garda Financiară - Comisariatul General B, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recurentele sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru, în conformitate cu prev. art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea pune în discuția părții cererea de suspendare a prezentei cauzei, formulată de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B
Reprezentanta recurentei Garda Financiară - Comisariatul General B, solicită respingerea cererii de suspendare a prezentei cauze, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe recursul în interesul legii, soluția fiind de admitere a recursului.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de suspendare a prezentei cauze, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe recursul în interesul legii formulat pentru interpretarea și aplicarea unitară a legii cu privire la dispozițiile art. 31.al.1, lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, apreciază că prezenta cauza este în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta recurentei Garda Financiară - Comisariatul General B, solicită admiterea recursului având drept consecință admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Financiare - Comisariatul general, iar pe fond, respingerea cererii formulate de reclamant, pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute oral în fața instanței, cu ocazia acordării cuvântului pe fond.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 140/CA/2009 din data de 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și a fost respinsă acțiunea față de această pârâtă.
Totodată, au fost respinse ca nefondate excepțiile invocate de pârâtul COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII FINANCIARE.
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte ca întemeiată acțiunea intentată de reclamantul - SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR, GRUPA SINDICALĂ B-N pentru membru de sindicat împotriva pârâților GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA B-N, COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII FINANCIARE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință, a fost obligată pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA B- să recunoască și să plătească reclamantului sumele ce reprezintă suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare - sporuri prevăzute de art.3l alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/l999 republicată privind Statutul funcționarilor publici, aferente perioadei efectiv lucrate, începând cu data nașterii dreptului și până la data pronunțării prezentei hotărâri, cu actualizarea sumelor în raport cu rata inflației până la data plății efective.
În final, au fost obligați pârâții GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA B-N și COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII FINANCIARE să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut eferitor la excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta B-N ca aceasta este întemeiată și a admis-o, cu consecință respingerii acțiunii introductive față de acest pârât, constatând că reclamantul, în calitatea sa de funcționar public în cadrul Secției B-N a Gărzii financiare nu se află în nici un fel de raport juridic de serviciu cu B-N, iar admiterea acțiunii ar însemna obligarea acestui pârât la plata unor drepturi salariale către un funcționar public aparținând altei instituții.
In ce privește excepțiile invocate de către pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, acestea au fost respinse ca nefondate, reținându-se următoarele:
In privința exepției lipsei competenței materiale a Tribunalului Bistrița -N în soluționarea cauzei, întemeiată pe disp. art. 3 pct. 1.pr.civ, potrivit cărui text procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale se soluționează în primă instanță de către curțile de apel, aceasta a fost respinsă ca nefondată, deoarece obiectul prezentei cauze nu îl constituie o acțiune în anulare a unui act administrativ emis de o autoritate sau instituție centrală, ci reprezintă o acțiune formulată de funcționar public pentru drepturi salariale, iar competenâa tribunalului revine potrivit prevederilor Legea nr. 188/1999 rep. privind statutul funcționarilor publici.
Nici excepția lipsei calității procesual pasive invocată de același pârât nu s-a dovedit a fi fondată, deoarece Garda Financiară - Comisariatul General, în calitate de ordonator secudar de credite, are obligația asigurării fondurilor necesare secțiilor județene ale gărzii financiare, unități cu personalitate juridică, cu care reclamantul se află în raporturi de serviciu.
In ce privește fondul cauzei se reține că potrivit disp. art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/l999 privind Statutul funcționarilor publici modificată, salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Această componentă a salariului a fost introdusă prin art. l3 din Titlul III - Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici din Legea nr. l6l/2003 care a modificat prevederile anterioare ale disp. art. 29 din Legea nr. l88/l999 și care, prin art. 25 din aceași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 0l.0l.2004.
Așadar, față de aceste considerente, instanța a apreciat că solicitarea reclamantului este întemeiată pentru perioada următoare intrării în vigoare a disp. art. 29 din Legea nr. l88/l999, în forma modificată, acesta fiind îndreptățit la plata sporurilor începând cu data nașterii dreptului și până la data pronunțării prezentei hotărări, întrucât legiuitorul le-a prevăzut în mod expres în lege, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii.
Chiar dacă prin nr.OG 92/2004 și nr.OG 2/2006 a fost suspendată aplicarea prevederilor legale privitoare la cele două sporuri, instanța constată că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform disp. art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Dreptul la cele două componente ale salariului funcționarilor publici, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare s-a născut din lege, ca drept subiectiv care conferă titularilor prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație subiectivă, respectiv de a plăti suma de bani ce reprezintă cele două sporuri, al căror procent va fi stabilit de angajator, în condițiile legii.
Chiar dacă, a mai apreciat instanța de fond, aceste sporuri nu au mai fost prevăzute prin nr.OG 6/2007 privind salarizarea funcționarilor publici pentru anul 2007, instanța apreciază că prin dispozițiile acestei ordonanțe nu au putut fi înlăturate prev.art. 3l alin.l lit.c și d din Legea nr. 188/l999, întrucât abrogarea unor acte normative se realizează doar în condițiile prev.de art. 62 din Legea nr. 24/2000, respectiv printr-un act normativ de același nivel sau superior.
Referitor la procentul propriu-zis solicitat a fi acordat de către reclamant, tribunalul a constatat că nu există vreo dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al drepturilor pretinse.
Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încălca principiul separației puterilor, consacrat de art. l alin. 4 din Constituția României și a prevederilor art. 6l alin. l, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
In virtutea textelor constituționale arătate, Parlamentul și prin delegare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exrecitarea drepturilor lor subiective, făcând aplicarea legii.
De aceea, a arătat instanța de fond, nu poate nega recunoașterea dreptului invocat de către reclamant, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici sau în temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens, ori ca urmare a faptului că pârâtul nu a contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificat, deoarece atât acordarea dreptului cât și procentul concret nu se poate justifica decât făcând aplicare principiului legalității, or, un asemenea procent de 25 % nu este prevăzut de nici o normă legală.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
In acest sens, a arătat instanța de fond, prin decizia nr. 1.325 din 4.12.2008 Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale în măsura în care, din acestea, se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ca atare, prin prisma considerentelor mai sus reținute, s-a admis în parte acțiunea, în temeiul disp.ar. 109 din Legea nr. 188/1999 rep. privind Statrutul funcționarilor publici, în sensul celor expuse mai sus, cu precizarea că instanța nu poate stabili procentul pentru aceste sporuri din moment ce nu au fost stabilite prin lege, deoarece s-ar încălca principiul separației puterilor în stat prev.de art.l alin.l din Constituția României, fiind evident că legiuitorul a lăsat la aprecierea autorității administrative cuantificarea acestor drepturi.
De asemenea, a mai precizat instanța de fond, nu poate fi obligată pârâta la plata acestor drepturi și pentru viitor, în condițiile în care legislația privind salarizarea funcționarilor publici ar putea să mențină sau nu asemenea drepturi.
În final, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N, cu consecința respingerii acțiunii introductive față de aceasta, iar excepțiile invocate de Garda Financiară - Comisariatul General au fost respinse pentru motivele mai sus arătate.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele GARDA FINANCIARĂ SECȚIA B-N, GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, precum și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, apreciind sentința primei instanțe ca nelegală și netemeinică.
În recursul formulat de pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA B-N, întemeiat pe prev. art. 3041.pr.civ. s-a solicitat admiterea acestuia, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta a apreciat hotărârea recurată ca nelegală având în vedere faptul că obligația plății unor drepturi salariale în favoarea reclamantului incumbă angajatorului calculul unor sume ce presupune cuantificări ce nu sunt reglementate prin lege sau hotărâre de guvern, iar instituția pârâtă nu are competența legislativă, salarială sau posibilitatea de negociere a sporurilor salariale.
În sprijinul susținerilor sale, pârâta a invocat dispozițiile Legii nr. 188/1999 și nr.OG 6/2007, considerând că nu există bază legală privind acordarea drepturilor salariale solicitate, până la stabilirea prin lege a unui sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici.
În recursul pârâtei GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, întemeiat pe dispozițiile art. 3041.pr.civ. s-a solicitat admiterea acestuia, cu consecința admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond, respingerea cererii formulată de reclamant.
În motivarea recursului, pârâta a criticat faptul că instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Financiare - Comisariatul General, având în vedere faptul că reclamantul a solicitat acordarea unor drepturi salariale începând cu anul 2004, perioadă în care pârâta nu a avut calitate de angajator și de ordonator de credite pentru a fi obligată la raportul dedus judecății.
Actul normativ incident în cauză, respectiv nr.HG 1.538/2003, abrogat prin nr.HG 533/2007 pentru organizarea și funcționarea Gărzii financiare dispune desființarea comisariatelor regionale ale Gărzii Financiare, iar secțiile județene și secțiile mun. B au devenit, conform art. 5 din nr.HG 533/2007, unități teritoriale ale Gărzii Financiare, cu personalitate juridică, care au competența de control pe teritoriul județului.
Față de aceste dispoziții legale, Comisariatul General al Gărzii Financiare prin decizia nr. 237/02.10.2007, a delegat calitatea sa de ordonator terțiar de credite, comisariatului șef al Gărzii Financiare B-N, astfel că succesoare în drepturi și obligații în cauză este această instituție.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului, cu motivarea că potrivit disp. art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, salariul funcționarilor publici este compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar pentru a fi posibilă cuantificarea acestor sporuri este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea și executarea acestor prevederi, atribuții ce revin fie legiuitorului, fie guvernului, prevederi care în prezent nu sunt prevăzute în nici un act normativ în vigoare.
În acest context, pârâta apreciază că până la momentul adoptării legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare, funcționarilor publici le sunt aplicabile prev. nr.OG 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale, act normativ distinct față de Legea nr. 188/1999, astfel că nașterea drepturilor salariale prev. la art. 31 din lege poate avea loc numai la momentul adoptării legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcținarii publici.
În recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Astfel, pârâta menționează că solicitarea reclamantului are temei legal doar parțial, respectiv dispozițiile art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, fără a se menționa cuantumul și modalitatea de calcul a celor două sporuri și întrucât acordarea acestora a fost suspendată succesiv prin prevederile art. 44 din nr.OUG 92/2004 și art. 48 din nr.OUG 2/2006, suspendare menținută până la intrarea în vigoare a nr.OG 6/2007, act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și nu reglementează, în concret, modalitatea de calcul a acestora.
Așa fiind, pârâta a apreciat că admiterea acțiunii reclamantului ar însemna obligarea la plata unor drepturi solicitate fără temei legal, fiind un drept virtual, neputând fi aplicate din cauza necuantificării legale, angajatorul fiind în imposibilitatea calculării sumelor.
În acest context, a mai arătat pârâta, obligarea de către instanță a Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor bănești necesare plății, fără să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins, respectiv suma la care urmează a fi obligate pârâtele, face ca hotărârea să nu poată fi executată.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamantul solicită, în mod direct, obligarea pârâtelor la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale. Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale îi sunt recunoscute de către lege reclamantului. Mai mult decât atât, dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată). Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Obiecțiunile sunt, sub aspectul celor susținute, fondate. Astfel, reclamantul a solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate. Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal. Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză. Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamantul nu poate invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea recunoaște reclamantului acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit. c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
Mai mult, la solutionarea prezentului recurs Curtea are în vedere pe de o parte punctul de vedere unitar adoptat la nivelul Secției de profil al Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe de altă parte soluția dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Așa fiind, critica conform careia practica instanțelor este neunitară în ceea ce privește această chestiune deși pertinentă nu mai este de actualitate.
Astfel, n ședința din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a soluționat un dosar în care a fost declarat recurs în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și drept urmare prin decizia nr. 20, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Raportat la dispozițiile legale consacrate de art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă decizia dată în recursul în interesul legii este opozabilăerga omnes, implicit și instanțelor judecătorești.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate pârâtele GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA B-N, GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, in contradictoriu cu reclamantul intimat Cartel in numele membrului de sindicat, cu domiciliuil procesual ales in B,-, jud. B N, împotriva sentinței civile nr. 140/CA din 18 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de chemare în judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./8 ex./ 2009
Jud.fond:.
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
