Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2055/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2055
Ședința publică de la 14 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI, împotriva sentinței numărul 992 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât MINISTERUL JUSTITIEI, intimații pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL MEHEDINȚI și intimații reclamanți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimații reclamanți nu au depus întâmpinare.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 992/26.06.2008 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCD și respinsă acțiunea față de această pârâtă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și obligați pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de APEL CRAIOVA, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înalte Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ ale celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 1.11.2007 - 14.04.2008.
Totodată, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților și pe viitor drepturile salariale până la adoptarea unui sistem nediscriminatoriu iar Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să includă în bugetul de stat și să asigure fondurile necesare.
În motivare, instanța a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar administrativ al Tribunalului Gorj, fiind salariați potrivit OUG 82/2004.
Funcționarii publici din cadrul ÎCCJ sunt salarizați conform anexei 1 OUG 82/2004, în timp ce funcționarii publici din cadrul compartimentelor aparținând tribunalelor și curților de apel sunt salarizați la un nivel inferior, potrivit anexei 3 a aceluiași normativ.
Această situație s-a perpetuat prin OUG nr. 92/2004, OUG 2/2006 și OUG 6/2007, instanța reținând că diferențierea privind salarizarea funcționarilor publici din departamentele în cauză este inechitabilă și discriminatorie.
Sistemul respectiv de salarizare diferențială este în contradicție și cu normele comunitare în materia raporturilor de muncă și a drepturilor salariale consacrate de Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, norme care, potrivit art. 20 din Constituția României trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
S-a mai reținut că sumele ce se vor acorda vor fi actualizate cu indicele de inflație calculat de la data exigibilității plății și până la data plății efective, conform principiului reparării integrale a prejudiciului.
Acordarea despăgubirilor pentru viitor a fost apreciată de instanță ca fiind în concordanță cu teoria și practica judiciară, cât timp a fost încălcat un drept subiectiv iar prejudiciul este cert.
Acțiunea a fost admisă atât împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor cât și a Ministerului Justiției, reținându-se că primul pârât, în baza art. 19 lit. din Legea nr. 50/2002 și Legea nr. 511/2004, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Cât privește pârâtul Ministerul Justiției, acesta are sarcina de a viza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor subordonate în calitate de ordonator principal de credite.
Față de pârâtul CNCD s-a apreciat întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, în temeiul art. 20 și 27 din OG 137/2000.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 23.08.2008 Ministerul Justiției la 25.03.20008, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivului de casare prev. de art. 304 pct. 4 Cod pr. civilă și a celui de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
În motivare s-a arătat că hotărârea a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanța de fond, adăugând la lege, a creat un nou sistem de salarizare a funcționarilor publici.
Prin al doilea motiv de recurs s-a arătat că între funcționarii publici din cadrul instanței supreme și funcționarii publici, din cadrul celorlalte instanțe, nu sunt situații comparative deoarece situația nu trebuie analizată doar prin prisma calității de funcționar public, ci din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestuia, responsabilitățile funcției.
Situațiile diferite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, ce nu implică uniformitatea (Deciziile Curții Constituționale nr. 168/1998 și nr. 294/2001).
Cât privește art. 1 Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, acesta a fost reținut în mod greșit de prima instanță deoarece el nu are rostul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să atragă sau să prevadă drepturi în alt conținut.
Totodată, s-a susținut greșit și acordarea pentru viitor a drepturilor bănești, deoarece acest drept nu s-a născut încă, astfel că acest drept nu s-a născut încă, astfel că reclamanții nu justifică un interes actual.
În considerarea argumentelor expuse, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței Tribunalului Mehedinți, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Cât privește primul motiv de recurs al Ministerului Justiției, acesta este neîntemeiat.
Susținerile recurentului prin care se arată că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că și-ar fi arogat atribuții de legiferare nu pot fi reținute, deoarece atunci când instanța de judecată constată că o lege încalcă dispozițiile reglementărilor internaționale, are obligația, în baza art.20 alin.2 din Constituția României de a aplica cu prioritate aceste prevederi.
Pe fond, având în vedere cel de al doilea motiv de recurs, Tribunalul Mehedinția reținut corect că reclamanții au luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii doar la data pronunțării Hotărârii 262/21 iunie 2007 CNCD, aceasta reprezintă data de la care se calculează termenul de prescripție prev. la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel că raportând la această dată - data formulării prezentei cereri, 22 noiembrie 2007, instanța constată că nu a operat prescripția extinctivă, în condițiile în care acțiunea a fost introdusă în termenul de prescripție și reclamanților li se cuvin despăgubiri pentru repararea prejudiciului, iar repararea prejudiciului trebuie să fie integrală.
Astfel, OG nr. 137/2000 în forma sa inițială, a prevăzut expres că se acordă "despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit", iar în forma actuală prevede că "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Potrivit art. 1084 Cod civil, reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului, iar potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 republicată și modificată și art. 269 Codul Muncii "angajatul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Așadar, despăgubirile trebuie acordate integral, pentru întregul prejudiciu produs reclamanților iar nu parțial, limitat doar pe ultimii 3 ani.
Ca urmare, instanța va respinge excepția prescripției invocată de recurentul Ministerul Justiției pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004.
Pe fond, Tribunalul Mehedinția reținut corect că salarizarea reclamanților s-a făcut conform dispozițiilor OUG nr.82/2004, OUG nr.92/2004, OG nr.2/2006 și OG nr.6/2007, stabilindu-se o salarizare diferită pentru funcționarii publici ce funcționează în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al ÎCCJ în raport cu funcționarii publici, ce funcționează în aceleași departamente ale tribunalelor și curților de apel.
Deși legiuitorul a stabilit condiții de lucru și atribuții identice pentru managerul economic și pentru ceilalți funcționari publici din cadrul departamentului economico - financiar, administrativ al instanțelor, indiferent de gradul acestora de jurisdicție, atribuțiile având același conținut, totuși salarizarea s-a efectuat în baza unor anexe diferite ale OUG nr.82/2004, permițându-se astfel diferențieri salariale nejustificate. S-a creat astfel, un tratament diferențiat între aceste categorii profesionale care își desfășoară activitatea în sistemul judiciar, care a fost perpetuat și în anii următori, în baza OUG nr.32/2005, OUG nr.2/2006 și OUG nr.6/2007.
Acest tratament privind stabilirea grilei de salarizare pe anexe diferite a determinat situații inechitabile și discriminatorii referitoare la salarizare, fapte constatate prin Hotărârea nr.262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Faptele de discriminare sunt combătute și interzise de art.7 alin.1 lit.b din Decretul nr.212/1974 pentru ratificarea Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, dar și prin Carta Socială Europeană Revizuită adoptată la Strasbourg la 1 mai 1906, ratificată de România prin Legea nr.74/1999 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România în anul 1958.
Toate aceste acte normative ocrotesc dreptul la muncă și la asigurarea unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, excluzând discriminarea, astfel că în baza art.20 din Constituția României republicată, Curtea va avea în vedere, cu prioritate, aceste reglementări internaționale.
Pentru aceste considerente, Curtea va avea în vedere, cu prioritate, aceste reglementări internaționale.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept, Curtea constată nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, urmând a-l respinge în temeiul dispoz. art. 312 alin. 1. proc. civ. menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI, împotriva sentinței numărul 992 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud.
2ex/29.10.2008
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea, Costinel Moțîrlichie, Gabriela
