Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 210/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--31.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 210
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de T, în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 971/12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Județean de Poliție T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 971/12.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Inspectoratul Județean de Poliție T, Ministerul Economiei și Finanțelor B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect drepturi bănești; a admis cererea de chemare în garanție a FB, cerere formulată de pârâtul A B; a obligat pârâții A B și T la plata către reclamant, a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006 actualizate în raport cu rata inflației; a obligat pârâții de 1-2 la plata către reclamant a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizat în raport de rata inflației; a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative B sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului, cu titlu de primă de concediu și spor fidelitate; fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a B, instanța de fond a respins-o ca fiind neîntemeiată, deoarece conform disp. art. 15 din HG nr. 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă de a coordona potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Mai mult, acest minister are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepție invocată de pârâtul și chematul în garanție MEF B, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, întrucât obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau instituției publice, deoarece în asemenea cazuri persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă o dată unui refuz, aceasta având posibilitatea de a înainta direct acțiune în instanță.
În speță, este vorba de nerespectarea sau neaplicarea de către instituțiile publice pârâte a unor dispoziții legale prevăzute de nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și de legea funcționarilor publici.
Pe de altă parte, art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
De menționat că nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor este lege specială în raport cu disp. Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și chiar dacă face trimitere la dispozițiile legii nr. 554/2004 nu prevede în mod expres obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, prev. de această lege, generală în raport de disp. legii speciale invocate în speță.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, excepție invocată de chematul în garanție, instanța de fond a respins-o ca nefondată, întrucât chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor B nu este parte într-un raport de muncă, în calitatea sa de ordonator principal de credite, are obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantului, instanța de fond a constatat că reclamantul este angajatul pârâtei
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată prevede dreptul funcționarului public la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Văzând și dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța de fond a constatat că reclamantul este îndreptățit la plata primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006 - actualizate în raport cu rata inflației.
Instanța de fond nu a primit apărarea pârâtelor, prin care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, deoarece drepturile solicitate de acesta au fost suspendate prin acte normative, întrucât art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
În ceea ce privește petitul din acțiunea reclamantului cu privire la acordarea sporului de fidelitate pe anul 2005, instanța de fond a constata că, conform disp. art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor Nr.132 din 09.02.2004, în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, reclamantul este beneficiarul unui spor de fidelitate în funcție de vechimea în serviciu. Acest drept a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin. (l) din Ordonanța de Urgență nr. 118 din 28 noiembrie 2004, însă deși acest spor a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat.
Aceste considerente sunt întărire de faptul că plata sporurilor de fidelitate prev. de art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor Nr.132 din 09.02.2004 a fost reluată în anul 2006.
Dispozițiile art. 2 alin (l) din nr.OUG 118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea prevederilor art. 6 din OG38/2003 nu conțin vre-o referire la eventuala desființare a dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
Instanța de fond a constatat că dacă s-ar considera astfel, s-ar încălca atât art. 53 din Constituție cât și reglementările date prin art. l din Protocolul nr. l, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, convenție ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Art. 6 din OG38 din 30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 prevede că "pentru perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.".
Văzând și dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța de fond a constatat că reclamantul este îndreptățit la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate pe anul 2005- actualizate în raport cu rata inflației.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată și a dispus obligarea pârâților A B și T la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006 - actualizate în raport cu rata inflației, precum și la plata sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizat în raport de rata inflației.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor B, cerere formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor B, instanța de fond, în baza disp. art. 60 și urm. Cod procedură civilă a admis-o ca fiind întemeiată și a dispus obligarea chematei în garanție să vireze pârâtului Ministerul Administrației și Internelor B sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului.
În admiterea acestei cereri instanța de fond a avut în vedere împrejurarea că, în bugetul Ministerului Administrației și Internelor B nu au fost prevăzute aceste sume pentru anii 2004 - 2006, drepturile bănești respective fiind suspendate, iar angajarea creditelor și plăților din bugetul instituției pârâte se face numai în limita bugetului aprobat.
În cauză a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor și a inadmisibilității acțiunii.
În motivare se invocă excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, deoarece acestea nu trebuie confundat cu statul Român și cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetare locale, respectând procedura reglementată de legislația în domeniu.
Recurentul arată că și Ministerul Administrației și Reformei Administrative are calitate de ordonator principal de credite, prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitatea de ordonatori principali de credite.
În subsidiar pe fondul cauzei, recurenta solicită respingerea acțiuni ca inadmisibilă, deoarece raportat la faptul că reclamantul are calitatea de funcționar public, conform art. 92.1 din Legea nr. 188/1999 acest litigiu poate fi soluționat doar de secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș.
Recurenta invocă prevederile art. 7 al.1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, reclamantul avea obligația să formuleze o cerere pe procedură administrativă și să solicite acordarea drepturilor sale direct de la angajator.
Examinând recursul în raport de motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent, instanța o respinge ca neîntemeiată având în vedere prevederile art. 4 aliniatul 2 art. 28, art. 35 și art. 19 litera b din Legea nr. 500/2002 care prevăd că fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către Ministerul Finanțelor Publice nu se vor putea plăti sumele bănești ce reprezintă prime de concediu, întrucât pârâții sunt finanțați de la bugetul de stat de către Ministerul Finanțelor Publice.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de al dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurarea, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
Firesc, pentru ca procedura administrativă prealabilă consacrată în art. 7 din Legea nr. 554/2004 vizează redactarea sau reformarea actelor administrative de către emitenții acestora, or, în speță, reclamantul nu se îndreaptă împotriva unui act administrativ, ci împotriva refuzului nejustificat de a i se acorda anumite drepturi, care este un fapt administrativ.
În consecință, Legea nr.188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată, motiv pentru care, recursul se respinge ca nefondat sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de T, în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 971/12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.II.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /15.04.2008
Tehnored. /22.04.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
