Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 232/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 28.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.232
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.02.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul CORPUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR - CONSILIUL TERITORIAL ARAD, în numele și pentru membrii săi, împotriva sentinței civile nr.2812/29.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE A și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și cu intervenienții - intimați și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtul intimat, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtului - intimat depune la dosar delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtului - intimat, pune concluzii de respingere a recursului și menținerea hotărârii atacate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.06.2007 și precizată la data de 10.10.2007 (filele 155 - 182) reclamanții, A, eș, C, -, G, Banici, G, G, a, Baul, G, G, i, G, B, G, Bonca,., G, G, a, A, B, u, G, Burta, Burta, G, G, G, G, G, Cheta, el, iu, I, escu, Copli, C, C, Creștin, l Filaret, Carla, G, G, A, el, G, el, G, șa N., HG, G, G, a, Haica, ian, G, Hojda, a, G, G, Dorinl, A, G, R G, R G, G, A, Juduc, G, G, G, G, Liber, Lunga, G, A, a, R, Marca, Marca, a, a, G, A, G, u, u, OG, G, el, G, A, G, s, G, G, G, a, G, A, G, a, G, ProtoE., Pustea A, Puta, G, Rinca, R, R, R, A, G, a, B, G, G, G, s, Talian G, Teaha, G, G, Tigu, T, G, n, G, a, a, a, a, G, G, prin Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul TERITORIAL ARAD au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul Județean al Poliției A și Ministerul Economiei și Finanțelor și au cerut obligarea pârâților la plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu conform art.37 (2) din nr.OG38/2004, pentru perioada 2005 - 2006 și să fie obligat Ministerul Administrației și Internelor în calitate de ordonator principal de credite să cuprindă în bugetul pe anul curent a sumelor necesare plății primelor de concediu.
În motivarea s-a arătat că, având calitate de polițiști, în baza art.37 (2) din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aveau dreptul la plecare în concediu, la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, dar prin legile bugetului de stat pe anii 2004, 2005, 2006, aplicarea art.37 (2) au fost suspendate până la 31.12.2006.
Cum măsura suspendării acordării primei de concediu a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, iar potrivit art.64 din Legea nr.24/2000, la expirarea perioadei de suspendare, actul normativ sau dispozițiile afectate de suspendare, intră de drept în vigoare, sunt îndreptățiți la plata acestor despăgubiri.
În cauză a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu față de aceeași pârâți și cu aceeași motivare, de către intervenienții care a cerut obligarea la plata primei de concediu pe anii 2004 - 2005 și (fila 120), pentru plata primei de concediu pentru anii 2005 - 2006.
Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul TERITORIAL ARADa mai formulat cereri de intervenție în interes propriu la data de 21 iunie 2007 (fila 93) și 10.10.2007 (fila 143) fără a preciza în numele căror membrii sunt formulate.
Prin sentința civilă nr.2812 din 29 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamanții, A, C, -, C-tin, C-tin, G, Banici, G, G, a, Baul, G, G, i, G, B, G, Bonca, C-tin, G, G, a, A, B, u, G, Burta, Burta, G, G, G, G, G, Cheta, el, iu, I, escu, Copli, C, C, C-tin, Creștin, l Filaret, Carla, G, G, A, el, G, el, C-tin, G, a HG, HG, G, G, a, Haica, ian, G, Hojda, a, G, G, A, G, R G, R G, G, A,;, Juduc, G, G, G, G, Liber, Lunga, A, a, R, Marca, Marca, a, a, G, A, G, u, u, OG, G, el, G, A, G, s, G, G, G, a, G, A, G, a, G, ProtoE., Pustea A, Puta, G, Rinca, R, R, R, A, G, a, B, G, G, G, s, Talian G, Teaha, G, G, Tigu, T, G, n, G, a, a, a, a, G, G, prin Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul TERITORIAL ARAD, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție
A obligat pârâții să plătească reclamanților:, -, G, B, G, a, u, G, G, G, G, G, A, el, C-tin, HG, G, G, G, R G, G, G, Liber, A, Marca, Mici, u, A, a, A, G, G, R, G, s, T, G, n, a, G, despăgubiri reprezentând prima de concediu aferentă anului 2005, în cuantumul care se va stabili de serviciul de contabilitate al A la data punerii în executare.
A obligat pârâții să plătească reclamanților:, A, C, -, C-tin, C-tin, G, Banici, G, G, a, Baul, G, G, i, G, B, G, Bonca, C-tin, G, G, a, A, B, u, G, Burta, Burta, G, G, G, G, G, Cheta, el, iu, I, escu, Copli, C, C, C-tin, Creștin, l Filaret, Carla, G, G, A, el, G, el, C-tin, G, a HG, HG, G, G, a, Haica, ian, G, Hojda, a, G, G, A, G, R G, R G, G, A,;, Juduc, G, G, G, G, Liber, Lunga, A, a, R, Marca, Marca, a, a, G, A, G, u, u, OG, G, el, G, A, G, s, G, G, G, G, a, G, A, G, a, G, ProtoE., Pustea A, Puta, G, Rinca, R, R, R, A, G, a, B, G, G, G, s, Talian G, Teaha, G, G, Tigu, T, G, n, G, a, a, a, a, G, G, despăgubiri reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006 în cuantumul care se va stabili de serviciul de contabilitate al A la data punerii în executare.
A anulat cererea de intervenție în interes propriu formulată de Corpul Național al Polițiștilor- Consiliul TERITORIAL ARAD.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și, față de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrativr și
A obligat pârâții să plătească intervenientului despăgubiri reprezentnd prima de concediu aferentă anilor 2004 - 2005 în sumă brută de 4218 lei care va fi actualizată cu indicele de inflație de la data plecării în concediu până la plata efectivă.
A obligat pârâții să plătească intervenientului despăgubiri reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005 - 2006 în sumă brută de 1756 lei.
A respins acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins cererea de chemare în garanție a F de către
În motivarea soluției pronunțate prima instanță a reținut că reclamanții și intervenienții au fost și/sau sunt polițiști în Cadrul Inspectoratului Județean de Poliție A, cărora nu li s-au acordat primele de concediu în perioada 2004 - 2006, la care aveau dreptul conform art.37 alin.2 din nr.OG38/2003.
Totodată, prima instanță a reținut că cererile de intervenție în interes propriu formulate de Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul TERITORIAL ARAD, nu menționează numele membrilor pentru care le-a formulat, în temeiul art.133 alin.1 Cod procedură civilă, motiv pentru care a anulat aceste cererii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul TERITORIAL ARAD, în numele și pentru intervenienții R - G, Mită, A, Lunga, G, G, s -, și, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență faptul că prima instanță din eroare, nu a observat că s-au depus la dosarul cauzei, tabele cu intervenienții din dosar, analizând în mod neîntemeiat cererile de intervenție.
Recursul este întemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că cererea de intervenție existentă la fila 93, fost formulată de către Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul TERITORIAL ARAD, în numele și pentru membrii semnatari ai tabelelor anexate (filele 96 - 100), situație în care nu se impunea anularea cererilor de intervenție, întemeiat pe dispozițiile art.133 alin.1 Cod procedură civilă, ci admiterea acestora.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, să admită recursul de față, să modifice sentința atacată în sensul că va admite și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții mai sus menționați, cu consecința obligării pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție A, la plata primelor de concedii aferente anilor 2005 - 2006, menținând în rest dispozițiile sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de Corpul Național al Polițiștilor - Consiliul TERITORIAL ARAD, în numele și pentru intervenienții R - G, Mită, A, Lunga, G, G, s -, și împotriva sentinței civile nr.2812 din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată în sensul că admite și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții mai sus menționați, cu consecința obligării pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție A, la plata primelor de concedii aferente anilor 2005 - 2006.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/20.03.08
TEHNORED:/21.03.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia