Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2307/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2307

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea

JUDECĂTOR 3: Costinel

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ O împotriva sentinței nr. 458 din data de 27 august 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ O și intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se cererea scrisă de la dosar prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 CPC, după care;

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.458 din 27 august 2008, Tribunalul Olta admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea Deciziei nr.143/05.05.2008, emisă de pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală O, prin directorul executiv.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta are calitatea de consilier juridic, cu statut de funcționar public în cadrul instituției pârâte, intrând sub incidența legii 188/1999 R, iar în privința salarizării fiind aplicabile dispozițiile OG nr. 6/2007 cu modificările ulterioare.

Sporurile de confidențialitate și de mobilitate acordate prin decizia nr. 209 din 19.07.2007, au avut la bază argumentele menționate în expunerea de motive cu indicarea temeiurilor legale, în condițiile în care reclamantei i se acordaseră aceste sporuri printr-o hotărâre judecătorească în anul 2007 aflată la fila 13 de o altă instituție publică unde lucrase anterior.

Directorul executiv al pârâtei, în calitate de ordonator de credite, prin decizia nr. 101 din 9.04.2008, a sistat acordarea acestor sporuri având în vedere adresa ordonatorului principal de credite aflată la fila 7 și anume cât și dispozițiile exprese ale legii nr. 188/1999 R referitoare la statutul funcționarilor publici.

Prin adresa nr. - din 7.04.2008 aflată la fila 7, ordonatorul principal de credite a susținut că în bugetul acestei instituții, pe anul 2008 nu sunt prevăzute sume cu această destinație.

Pe baza acestei adrese s-a procedat la emiterea deciziei de sistarea sporurilor acordate anterior, așa cum s-a menționat cât și la emiterea deciziei nr. 143/5.05.2008 privind imputarea drepturilor necuvenite acordate în perioada 1.07.2007 - 28.02.2008, ce reprezintă sporul de mobilitate și sporul de confidențialitate în sumă totală de 2272 lei.

Potrivit art. 84 din legea nr. 18/1999 R răspunderea civilă a funcționarului public se angajează printre altele și pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor de bani ce i s-au acordat necuvenit, dispoziție prevăzută la pct. Pe de altă parte, art. 76 pct.3 din aceiași lege, prevede că răspunderea juridică a funcționarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat dispozițiile legale și procedurile administrative aplicabile autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.

In consecință, răspunderea civilă apare ca fiind o sancțiune disciplinară ceea ce presupune demonstrarea culpei reclamantei, ca element al răspunderii. Din înscrisurile depuse nu rezultă această împrejurare, deoarece reclamanta a obținut drepturile salariale printr-o decizie a ordonatorului de credite, și nu printr-un act propriu, decizie care nici nu a fost anulată.

In consecință, s-a apreciat că nu s-a făcut nici un fel de dovadă că reclamanta ar fi avut vreo culpă în încasarea acestor drepturi bănești, stabilite printr-o decizie a ordonatorului de credite, iar decizia ulterioară de sistarea acestor drepturi din 9.04.2008 are efect pentru viitor și nu pentru trecut.

Împotriva sentinței a declarat recurs R O, care a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurenta arată că instanța de fond în mod greșit a interpretat dispozițiile Legii 188/1999 și OG6/2007, întrucât reclamanta la data solicitării acordării acestor sporuri nu a respectat prevederile legale și procedurile administrative aplicabile autorității publice în care își desfășoară activitatea în sensul că este beneficiara acestor sporuri prin negociere cu pârâta.

Mai arată recurenta că în privința drepturilor salariale ale funcționarilor publici este exclusă stabilirea acestora prin negociere directă, determinarea acestora făcându-se în baza unor acte normative.

Se învederează că nu există act administrativ al ordonatorului principal de credite, ci doar un referat în nume propriu întocmit și aprobat numai de ordonatorul secundar de credite, astfel că reclamanta a avut propria culpă în obținerea nelegală a acestor sporuri și-n consecință se impune angajarea răspunderii juridice a acesteia, întrucât nu a respectat prevederile legale.

La 11.11.2008, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Se arată că sumele ce fac obiectul Deciziei nr.143 din 05.05.2008, a cărei anulare s-a solicitat, nu reprezintă sume necuvenite, atâta timp cât au fost aprobate de ordonatorul de credite, iar încetarea acordării acestor sporuri nu fost contestată.

Intimata precizează că decizia e lovită de nulitate absolută, deoarece nu dă posibilitatea contestării, fiind emisă cu încălcarea art.76 alin.3 din Legea 188/199 R, iar pe fond aceasta este neîntemeiată și nelegală, deoarece drepturile salariale imputate au fost solicitate și obținute cu respectarea procedurilor administrative impuse de legislația în vigoare.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Curtea îl apreciază neîntemeiat.

Prin decizia nr.143 din 05.05.2008, reclamantei i-a fost imputată suma de 2272 lei, reprezentând 909 lei spor mobilitate și 1363 lei spor confidențialitate, emitentul deciziei apreciind că acestea sunt drepturi necuvenite, pe perioada 01.07.2007 - 28.02.2008.

Anterior emiterii acestei decizii, prin decizia 101/09.04.2008, aceste sporuri au fost sistate.

Susținerea recurentei că aceste sporuri au fost obținute nelegal de reclamantă prin negociere directă nu poate fi reținută.

Prin sentința nr.114 din 28.02.2007, pronunțată în dosarul nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, (decizia nr.2573/31.05.2007 a Curții de APEL CRAIOVA ), reclamanta a obținut aceste sporuri în instanță și nu prin negociere directă.

Ulterior, prin Decizia nr.209 din 19 iulie 2007 i s-a acordat sporul de confidențialitate de 15% în sumă de 171 lei și sporul de mobilitate de 10% în sumă de 114 lei, începând cu 01.07.2007.

Astfel, reclamanta a încasat aceste sporuri printr-o decizie emisă de ordonatorul de credite, fără a avea vreo culpă, ci dimpotrivă era chiar îndreptățită să le primească în baza hotărârii judecătorești și a deciziei de acordare a acestora.

Faptul că prin decizia 101/2008 aceste sporuri au fost sistate presupune neacordarea acestora pe viitor, dar în nici un caz imputarea sumei, întrucât așa cum s-a precizat reclamanta era îndreptățită să le obțină și le-a încasat în mod legal în baza unei decizii emise de ordonatorul de credite.

Curtea constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a stabilit că nu sunt îndeplinite elementele răspunderii materiale ale funcționarului public și-n consecință în temeiul art.312 Cod pr.civilă va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ O împotriva sentinței nr. 458 din data de 27 august 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.jud.-

LF/ 2 ex/10.12.2008

Jud.fond:

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Adina Calotă Ponea, Costinel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2307/2008. Curtea de Apel Craiova