Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 232/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 232/ Dosar nr-
Ședința publică din 7 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtă Direcția Fiscală împotriva sentinței civile nr. 60/AF 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 31 martie 2009, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 7 aprilie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față constată că:
La data de 14 noiembrie 2008 reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta Direcția fiscală B solicitând obligarea pârâtei la alocarea, calcularea și plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2005 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizarea sumelor cu indicele inflației, consemnarea acestui spor în carnetul de muncă, fără cheltuieli de judecată.
Acțiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr- al Tribunalului Brașov.
În acest dosar, instanța de fond a pronunțat Sentința civilă nr. 60/CA/21.01.2009 prin care a dispus următoarele:
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile anterioare datei de 14 noiembrie 2005; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B și în consecință, pârâta a fost obligată la alocarea, calcularea și plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 14 noiembrie 2005 și până la data de 19 februarie 2007, corespunzător perioadei în care reclamanta justifică raporturi de serviciu cu pârâtul, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației; pârâta a fost obligată să consemneze în carnetul de muncă al reclamantei acordarea dreptului de mai sus; au fost respinse ca prescrise drepturile anterioare datei de 14 noiembrie 2005; a fost respinsă pretenția reclamantei de acordare a dreptului pentru viitor.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Direcția Fiscală B, începând cu data de 10.09.2002 potrivit cărții de muncă,iar la data de 19.02.2007 raportul de serviciu a fost suspendat în baza art. 82 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999.
Indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea nr. 138/1999, iar prin Ordinul nr. 496/28 iulie 2003 emis de la pct. 31.1 se arată că: "prin personalul civil în sensul prezentului Ordin, se înțelege, funcționari publici și personalul contractual din ". Personalul civil din beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege (Legea nr. 138/1999) cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiară doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege.
Prin art. 13 din Legea nr. 138/1999 se prevede că indemnizația de dispozitiv este de 25 % din salariul de bază și se acordă lunar.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că angajaților civili din beneficiară de toate drepturile salariale stabilite prin Legea nr. 138/1999 iar angajații din domeniul administrației publice în speță, reclamanta - beneficiază doar de indemnizația de dispozitiv lunară de 25 % din salariul de bază.
Instanța de fond a reținut că prin prevederile legale menționate nu se face distincție între categoriile de personal care funcționează în cadrul administrației publice ori între diferitele instituții ale administrației publice
Având în vedere aceste considerente instanța a admis acțiunea în parte ca fiind întemeiate sub aspectul indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază actualizate cu rata inflației, începând cu data de 14.11.2005 și până la data de 19.02.2007, data suspendării raportului de serviciu.
În ce privește acordarea acestor drepturi pentru perioada 01.01.2005-14.11.2005 instanța de fond a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958 care s-a împlinit la data de 14.11.2005 față de momentul promovării acțiunii la data de 14.11.2008.
Față de aceste considerente a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrise drepturile solicitate de reclamantă anterioare datei de 14 noiembrie 2005.
Relativ la pretenția reclamantei de acordare a drepturilor pentru viitor instanța de fond a respins aceste pretenții ca neîntemeiate, având în vedere că la data promovării acțiunii raporturile de serviciu ale reclamantei sunt suspendate, iar creanța nu este certă, lichidă și exigibilă putând fi influențată de modificări legislative inerente care urmăresc unificarea salarizării funcționarilor publici și de raporturile de serviciu ale părților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Fiscală B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea criticilor de recurs se arată următoarele:
Sentința civilă este nelegală deoarece dispozițiile privind îndemnizația de dispozitiv cuprinse în dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999 și în Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003 se referă la anumite categorii de funcționari publici și nu sunt aplicabile prevederile acestor acte normative la funcționarii publici din administrația publică locală.
O altă critică adusă sentinței atacate se referă la faptul că instanța, în mod greșit a obligat pârâta să plătească aceste drepturi salariale, deoarece nu au fost cuprinse în Legea bugetului de stat nr. 500/2002, fonduri cu astfel de destinație și nu poate fi angajată nici o cheltuială, fără a fi prevăzut în legea bugetului.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului ca nelegală și netemeinică.
În cauză, intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare la recurs.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr. 60/21.01.2009 a Tribunalului Brașov prin prisma criticilor de recurs și față de prevederile legale aplicabile în cauză, constată recursul declarat în cauză ca nefondat.
Din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă că instanța de fond a reținut în mod corect și legal situația de drept și de fapt dedusă judecății, pronunțând o soluție corectă și legală la adăpost de orice critică.
Referitor la prima critică de recurs, instanța de recurs constată că această critică este neîntemeiată și nelegală, deoarece prin dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999 și ale Ordinului nr. 496/2003 se reglementează îndemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază lunar, care se acordă funcționarilor publici, mai exact personalului civil și contractual din Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, dar și funcționarilor publici din administrația publică indiferent dacă e vorba de cea centrală sau locală.
În speță, sunt aplicabile reclamantei aceste prevederi legale de acordare a îndemnizației de dispozitiv, aspect corect soluționat de instanța de fond.
Așa fiind, se va înlătura prima critică de recurs ca neîntemeiată și nelegală.
Cât privește cea de a doua critică adusă sentinței civile atacate în sensul că nu pot fi acordate aceste drepturi bănești deoarece ele nu au fost cuprinse și prevăzute expres în Legea bugetului, instanța de recurs apreciază că acest lucru nu poate înlătura existența dreptului, care de altfel a fost expres prevăzut în Legea nr. 138/1999 și trebuie respectat.
În esență, faptul că sumele de bani cu astfel de destinație nu au fost cuprinse în buget, nu pot înlătura dreptul reclamantei la plata acestor drepturi salariale.
Ca atare, și acest motiv de recurs va fi înlăturat ca netemeinic.
În concluzie, față de considerentele de fapt și de drept expuse, urmează a fi înlăturate criticile de recurs și se constată că recursul este nefondat, astfel încât recursul declarat în cauză va fi respins conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și în consecință se va menține ca temeinică și legală sentința civilă atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Fiscală B, împotriva sentinței civile nr. 60/CA/21.01.2009 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pronunțată în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - - - - -
Grefier,
Red. MI 7.04.2009/dact. VP 08.04.2009/2 ex.
Judecător fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Maria Ioniche, Lorența Butnaru
