Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 237/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.237/ Dosar nr-

Ședința publică de la 01 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc

- - - - - președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ împotriva sentinței civile nr.108/CA/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr.-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic pentru recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B și intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Recursul este declarat și motivat de recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B în termenul legal, fiind timbrat în ședință publică conform dispozițiilor instanței.

Reprezentanta recurentei pârâte depune la dosar delegație de reprezentare.

Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri și probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată, în baza art.150 coroborat cu art.316 Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul obligării AJOFM B de a achita suma în litigiu actualizată doar cu rata inflației până la data plății efective, iar pe fond admiterea cererii reclamantei privind actualizarea sumei doar cu indicele de inflație, nu și cu dobânda legală, deoarece această modalitate reprezintă un prejudiciu, nu este legală și permisă. Consideră că primele de concediu au caracter de drepturi salariale izvorâte dintr-un raport de serviciu, situație în care nu -și regăsesc aplicabilitatea dispozițiile referitoare la răspunderea civilă. Fără cheltuieli de judecată.

Intimata reclamantă solicită respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă AJOFM B și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 108/CA/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 8.851.500 lei ROL actualizată în raport de rata inflației și dobânda legală calculată la data plății efective, reprezentând prime de concediu pentru anii 2001-2003. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:

Reclamanta a îndeplinit calitatea de funcționar în cadrul pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă în perioada 30.08.2000 - 15.03.2004, conform adeverinței depusă la fila 8 din dosar și emisă de pârâtă cu nr.135/18.09.2007.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 (astfel cum era numerotat în perioada 2001 -2003) " funcționarul are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".

Acest text a rămas fără conținut, întrucât prin legile bugetului de stat a fost suspendat până la 31 decembrie a anului pentru care are aplicabilitate legea bugetului din anul respectiv.

Drepturile respective însă există, deoarece ele nu au fost înlăturate de legiuitor, iar garantarea realizării lor este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.

În consecință, văzând și dispozițiile NR.OUG146/2007, instanța a admis acțiunea reclamantei în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor reprezentând prima de concediu pe perioada 2001, sumă actualizată cu rata inflației și dobânda de referință a până la data plății efective conform prevederilor art.1081,1082 Cod civil.

Împotriva sentinței primei instanțe, a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit pârâta a fost obligată la plata dobânzilor legale alături de actualizarea cu rata inflației deoarece OUG nr.146/2007 prevede numai actualizarea cu indicele de inflație.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă precum și din prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății pronunțând o sentință legală și temeinică.

Prima instanță în mod corect a obligat pârâta la plata dobânzilor legale aferente debitului principal la data plății efective a acestuia, deoarece, dobânzile sunt daune interese moratorii și reflectă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a unei sume de bani.

Creditorul nu este obligat să facă dovada că prin întârziere la executare i s-a cauzat un prejudiciu în cazul obligației de a da o sumă de bani, întrucât lipsa de folosință a sumei provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzilor legale datorate pe perioada întârzierii la executare.

Deci, dobânzile sunt datorate din momentul scadenței fiecărei sume lunare și până la plata efectivă a acesteia.

sumei cu rata inflației reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit, în vreme ce dobânda legală reprezintă beneficiul nerealizat. Actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, în vreme ce dobânda este prețul lipsei de folosință.

Ca atare, actualizarea este o formă de intervenție legală asupra creanței care se produce de drept iar dobânzile, ca daune interese moratorii, reflectă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a unei sume de bani. Astfel, în mod corect prima instanță a dispus în baza art.1082 - 1084 cod civil actualizarea sumelor reprezentând prima de concediu cu rata inflației și de asemenea corect a dispus acordarea și a dobânzilor legale calculate până la plata efectivă a sumelor.

Față de aceste considerente Curtea va respinge recursul pârâtei, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B împotriva sentinței civile nr.108/CA/30.01.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1.04.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red. 04.04.2008/dact.VP 09.04.2008/2 ex.

Judecători fond:;

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 237/2008. Curtea de Apel Brasov